Cruci pe vârfuri

Comentarii și păreri despre crucile ridicate/întâlnite în Carpați.

Motto: „Străveche esta dorința spre vârf, spre o țintă care să potolească neastâmpărul sufletului și să dea măcar pentu o clipă bucuria împlinirii”.

                        Fritz Kasparek

        Acest subiect a fost dezbătut „fierbinte” în urmă cu vreo două decenii  pe Alpinet -acolo erau cei mai mulți montaniarzi-  când s-a aflat de o proiectată altă unică cruce (erau  deja două) pe Moldoveanu. S-a spus atunci că în Alpi există de mult acest obicei: cruci pe vârfuri. Le-am văzut mai întâi în albume și filme, apoi  pe  unele la fața locului.

               La noi cruci pe culmi s-au ridicat doar în memoria ostașilor căzuți în războaie, mai ales în locuri vizibile din orașul de la poale, sau de departe: Crucea de pe Caraiman, de pe Piatra Mică a Craiului, cea de pe Giumalău, Crucea Ateneului din Masivul Iezer, Crucea Sânduleștilor de pe Dealul Sândului din Cheile Turzii, pe Muntele Mic, Crucea Albă de pe Domogled și altele .

         Apropo de crucile in memoria celor care s-au jertfit pentru Țară, una din cele existente atunci pe Moldoveanu era dedicată acelor tineri care au luptat împotriva comunismului și multi au murit, în Muntii Făgărașului. Consăteanul meu, Ion Gavrilă – Ogoranu, unul din puținii supraviețuitori, le-a dedicat tulburătoarea carte în patru volume „Brazii se frâng dar nu se îndoiesc”. Când în 7 iulie 2001, am ajuns cu nepoatele mele pe Vf. Moldoveanu, un domn ce părea respectabil, dintr-un grup care mâncau acolo, s-a simțit foarte ofensat că l-am rugat să-și ia de la baza crucii tricoul pus la uscat. A spus că aveam tonul iritat! Cred că da, căci nu pusese flori sau o lumânare. S-a răstit la mine câ vârful nu e proprietatea mea și ca el, își poate pune și chilotii acolo. Am martori! Cred că nu la acea clipă penibilă se refera citatul din Blaga, scris pe cealaltă cruce: „Opreste Doamne clipa”.(și pe care Thomas Bross, șeful salvamontului Victoria. a spus că-l va muta pe crucea nouă, desigur și ceva referitor la eroii anticomunisti.) N-am mai avut replică, nu stiu să discut cu animale, așa ca m-am întors scârbit și grăbit la rucsacii lăsați pe Viștea.

            La noi nu a existat obiceiul acesta: cruci pe vârfuri. Dar a existat și există obiceiul unor cruci (de lemn) la intrarea/ ieșirea din sate și la unele răscruci de drumuri de câmp, cu un Crist pe ele – numite „răstingniri”. Iar în munte, în locurile de pășunat. Unde nu sunt prea departe de sat (în Apuseni am vazut asta), urcă primăvara preoți de le sfințesc și pe ele și pășunea. În locurile depărtate, duc bacii sau băcițele apă sfințită să le stropească întru bogăție de iarbă și de lapte, sănătate pentru ciobani și animale, ferire de atacul sălbăticiunilor și de trăznet.

        În anii din urmă, am întâlnit tot mai des și în munții noștri cruci pe vârfuri: În Munții Rodne, în Tarnița „La Crucei”, apoi pe Ineu, pe Gărgalău. Cea de pe Ineu nu mi-a plăcut: avea si un Crist (un kitch) si un ștergar („ştergură” , se spune în multe părți din Ardeal) ca cele de la icoane. Acum e o cruce simplă. Mi-a plăcut cea de pe vf.Anieșul: o cruce simpla de brad.  E mai mult un semn de vârf decât un semn creștin! Pe Vf. Pietrosul Călimanilor am găsit o cruce de lemn sculptat pe care scria: „pace temerarului în zbuciumatul pelerinaj spre lumină și mantuire sufletească” ridicată de… din Lunca Bradului- Mureș, 1998. 

             Să fie clar: nu-mi plac extremele de nici un fel! Nu mi-ar plăcea să apară cruci pe mai toate vârfurile din Carpați. Și nici pari metalici cu tricolor pe toate vârfurile, cum vor unii mai recent! Mi-ar plăcea să găsesc mai multe din acele „semne de vârf”  care se armonizează cel mai bine cu peisajul: momâi!  Care existau poate pe unele vârfuri și pe vremea dacilor. Momâi  mai mari ca cele de orientare  ale ciobanilor și ale drumeților. Cum este cea existentă de decenii pe Mohoru din Parâng, cum am văzut multe în Alpi, cum era cea bine știută, faină, fotogenică, îndrăgită de pe Dara . Era!  Căci  în 2020  am găsit-o  dărâmată și înlocuită cu un par metalic cu tricolor!  Tricolor care -spun nu doar eu- ar trebui arborat doar pe unul dintre celel mai înalte vârfuri din zona respectivă, nu pe toate din zonă (Urlea, Dara, Hârtopu, Mușetescu) cum întenționau niște voluntari, care cu acele eforturi materiale și fizice cu care se mândresc, ar putea face alte fapte bune mai benefice muntelui și nouă!  Ca în multe alte domenii, ar trebui și aici să domească bunul simț! Nici cruci sau steaguri pe toate vârfurile, dar nici să fie interzise sau dărâmate, cum ar dori unii! Sau înlocuite cu bile, cuburi, obeliscuri..( nu s-au propus totuși stele în 5 colțuri!). Și doar un semn de vârf pe fiecare, nu  mai multe -cum este pe Moldoveanu, pe Cindrel, pe vf.Penteleu. Sper ca așa cum e în  alte domenii, românii să dea dovadă de moderație! Și ar fi mai logic să alterneze: pe unele vârfuri cruci, pe altele drapele, pe altele momâi…  

            De acord cu numele și cota vârfului! Da, sunt necesare, dar se pot pune mai discret pe o bornă mică, așa cum este pe Gărgălău sau pe Buteanu. Nu pe stâlpi metalici cu table mari pe ei! Discreția și modestia sunt bune în toate domeniile! Deși opinia mea este că dacă urci într-o zonă ar trebui ca fiecare să se documenteze bine și la fața locului să recunoască vârfuri, șei, lacuri. Ar fi și asta o dovadă că iubești muntele și o bucurie, nu să ți se dea „mură în gură”! E cam cum ai lua notă mare la școală când îți suflă un coleg!  Și sper să nu apară câte un stâlp cu nume, suprafață, adâncime și lângă lacuri, cum este la Lacul Pietrele din Retezat!

             Apropo de momâi din alți munți: nemții le spun Steinmann = om de piatră, italienii ometto = omuleți, slovacii mujiki = omuleți, francezii și englezii cairn- cuvânt din gelica scoțiană.  Spaniolii  le spun hyto-hytos. Dacă mai știți altele, vă rog să-mi scrieți!  Pentru cei care vor să reconstruiască momâi mari pe vârfuri: pentru a deveni durabile în fața marilor vânturi, trebuie construite cu atenție, din lespezi mari, plate și așezate cu grijă! Și doar cu „materiale” de la fața locului, fără ciment, fără sârme! Așa cum dacă ne îmbrăcăm cu o cămașă țărănească, nu ne punem și cravată! Deci construite și gândind, nu doar muncind!

               Apropo de obeliscuri. Îl știti pe cel de la Lacul Capra, dedicat memoriei celor patru alpiniști morți în avalanșă în 7 feb. 1963, după ce parcurseseră Creasta Arpășelului (fapt dovedit prin filmul din aparatul foto, găsit și developat… vara, când au fost găsite  trupurile lor, legate în coardă, în căldarea Fundul Caprei. Ei erau: Marius Aniția -medic, Igor Popovici-matematician (care împreună cu Robert Domneșteanu a urcat în premieră de iarnă Fisura Albastră, cu două bivuacuri în perete, inclusiv noaptea de revelion 1963!), Ioan Silcă si Constantin Zamfir – studenți. Vă dati seama ca tatăl lui Marius, care a dat cam jumătate din banii necesari (totalul mi s-a spus ca era cam valoarea unei Dacii), ar fi dorit o cruce. Dar jumătate din suma a oferit-o Consiliul National al Asociațiilor Studentești (UTC-ul studenților), asa că… s-a ridicat un monument ca pentru soldații sovietici. Am auzit cândva, atunci în primii ani de la ridicare, un tânăr care se îndrepta spre monument, spunându-i celuilalt care își continua drumul: „stai să văd ce e cu dracia asta”. Dupa ce a citit textul (eu eram aproape și mă uitam la el) a bâlbâit niște scuze. Îl dusese desigur în eroare forma monumentului. 

             Cineva spunea pe listă că un monument-cruce pe Moldoveanu i-ar aminti de epoca ceausisto-comunistă! De ce, dacă comuniștii nu ridicau cruci? Eu cred dimpotrivă, cruci pe unele vârfuri (nu pe cele mai multe!!!)  ar aminti că poporul român s-a născut și a rămas creștin. Asta nu o știu sau se fac că nu o știu niste domni din vest, care, dupa ’89 s-au străduit și se mai străduie, cu eforturi spirituale și materiale demne de o cauză mai bună, sa ne creștineze! Cu sute de afișe și stații de amplificare prin piețele orașelor și trimițând câte doi mesageri („vânători de suflete”, le spune un prieten) să sune pe la uși. Nu o dată mi-au spus la ușă acesti mesageri: „vi-l aducem pe Isus”. Ce tupeu! Le răspundeam, desigur cu tonul iritat cu care m-am adresat si „domnului” de pe Moldoveanu, că mi l-au adus Bunica si Mama cand aveam 3-5 ani. Mai nou își ambalează „marfa” sub haine medicale, broșuri despre boli și sănătate. Scuze pentru frazele off topic! 

              Si de fapt crucile de pe vârfuri nu ar aminti multora ca suntem un popor în cea mai mare parte crestin; ar fi pur si simplu un simplu „semn de vârf”. Și ca sa nu fiu înțeles greșit, vă mărturisesc că nu sunt ceea ce se cheamă „un om religios”. Merg foarte rar la biserică în timpul slujbelor. Biserica pe care o frecventez eu cu regularitate și religiozitate e MUNTELE. Dar intru deseori în biserici și ortodoxe și greco-catolice și romano-catolice și reformate sau evanghelice. Și mă simt bine în toate. În acea atmosfera specială mă simt bine, ca în Catedrala Muntelui; stau de vorba cu Bunicii și cu Mama. Bunicul era ţăran întelept, care mergea cu regularitate la biserică, își spunea seara conștiincios rugăciunile, își făcea semnul crucii când se așeza la masă și îl făcea cu cuțitul deasupra pâinii când o începea. Dar bunica, profund credincioasă, „femeie cu frica lui Dumnezeu”, îi spunea uneori „păgânule”, căci el afirma câteodată  că un Om de Omenie nu ar avea nevoie de biserică  pentru a se  ruga Cerului sau penru a-şi analiza şi recunoaşte  păcatele, ar putea face astea şi în pădure. Și se îndoia dacă există „viața de apoi”. În bisericile în care intru să-mi răcoresc trupul și sufletul, stau de vorba cu mine însumi, îmi analizez „păcatele” și-mi acord „pedepse” și sanse de îndreptare. Respect toate religiile. Mă deranjează doar agresivitatea și intoleranța unora.

              Stiu că nu toți sunteți de acord cu mine,(unii ați scris asta când s-a discutat de crucea/crucile de pe Moldoveanu) și e normal și bine să fie așa. Important e să discutăm civilizat și să ne respectăm unii pe alții. Să respectăm, dreptul la opinie, căci suntem „listă de discuții”. E trist însă, când -uneori- se ajunge la insulte și expresii suburbane, la o   reacție disproporționată față de  o afirmație decentă, reacție care mă uimește și scârbește. Să sperăm că asta nu se va mai intampla.  Iar despre cruci, drapele și momâi pe vârfuri despre care mi-am spus mai sus opinia de montaniard octogenar, vă rog doar să cugetați!