Etica montană

Opinie scrisă în urmă cu decenii pe Alpinet, după o discuție despre așa zisa „secretomanie” a unor montaniarzi, cu referire speciala la Piatra Craiului., când  se mergea „din greu” și pe nemarcate, Parcul nu avea încă Administrație, reguli și rangeri.   

       Am citit păreri diverse, mai ales critice la adresa asa zisei „secretomanii”. Aș spune – era și un banc cu această concluzie-: „toti aveți dreptate”. Toți, dar nu Toată Dreptatea, ci doar fragmente din ea. Se poate spune și că adevarul e -ca de multe alte ori- pe la mijloc. Să mă explic, să explic titlul: Admit că toți cei care sunt pe Alpinet, Carpați org, pe alte grupuri de munte sau acum pe FB, sunt oameni de caracter, că nici unul dintre ei nu va distruge/pângări un refugiu, nu va lăsa mizerie pe traseu. Deși  de fapt nu e așa, în orice pădure sunt și ”uscături”! Admit că e firesc ca toți să dorească a vedea locuri mirifice. Și eu le doresc să le vadă. Dar mă întreb ca și Grig: de ce atâta grabă, atâta nerăbdare? De ce sunt cerute/dorite „pentru toți” și cu atâta vehemență? E ca pe vreme cand comuniștii spuneau: „Cine nu e cu noi e împotriva noastră”. Nu e nimeni împotriva colegilor de lista! Dar aș spune că trebuie o moderație, o ierarhizare, o bunăcuviință în toate.

         Dar unii dintre oamenii de caracter, aflând/fiind îndrumați pe unele trasee „trăznet”,  îi vor duce mai apoi pe acolo și pe alți amici „ca să le rupă gura”! Și unii dintre aceștia sau dintre amicii amicilor, nu mai sunt adevarați iubitori de munte. Sunt cei care lasă gunoaie pe acele nemarcate mult dorite. De ăștia îmi e teamă, nu de adevărații montaniarzi. Deși…n-aș băga mâna în foc că toți cei de pe listele de munte si de pe FB sunt montaniarzi de 24 de karate! 

        Devenind independent material la absolvirea facultății, mi-am dedicat Muntelui toate concediile de medic de ţară si apoi toate vacanțele de cadru didactic universitar ( 62 zile/an!). Am luat toți munții „în piept”- cate 6-8 masive montane pe vară, dar MAI ÎNTÂI PE TRASEELE MARCATE. Piatra Craiului am lăsat-o cam ultima (1965), căci știam și că e „dificilă”, dar știam mai ales că e frumoasă. Ca trebuie sa fie un „premiu”, un „desert”, o răsplată pentru pasiunea cu care iubeam Muntele. Aflasem că Acest Colier de Frumuseți care e Piatra Craiului- are multe „perle”. Auzisem, citisem de Vâlcelul cu Fereastră, de Călineţ, de Ciorânga, de Poiana Închisă, dar nu am cerut nimanui sa mi le arate, nu am reproșat nimănui că nu vrea să-mi dea explicații cum să le găsesc. Deși mă consideram deja montaniard. Îmi spuneam că mai întai trebuie să parcurg traseele marcate, să mă apropii cu respect, cu sfială, cu răbdare de Măiastra. Să-i devin prieten și apoi să am pretenția ca să mă accepte ca „de-al casei”. Am procedat asa mai apoi cu veri, cu nepoți, cu fratele Marlenei, cu prieteni montaniarzi adevărați.

        Dacă aș fi pescar (nu sunt!) pe malul unui râu/lac și cineva mi-ar cere o undiță și sfaturi, i-aș da. Dar și dacă aș mai avea câteva zeci de undițe, nu m-aș duce să le ofer celorlați care stau pe mal. Dau explicații cui merită, cui le cere, când le cere. Nu unora ca sa le stocheze pentru mai tarziu! Si cu cel care mi le cere, trebuie să pot purta un dialog despre acel munte. Să mă conving că a citit, că a studiat, că stie locuri, repere, denumiri.(nu unul care întreaba de „Poiana Ascunsă”, nici nu reținuse că se numește Poiana Inchisa!). Că a căutat, a încercat. Pe acela îl ajut cu o enormă bucurie: în el mă văd pe mine când eram ca el. Vă pot da zeci de nume de alpineţi cu care am procedat așa, poate unii ma vor confirma.. Unul dintre ei e Radu Șerban, pe atunci de vreo 16-17 ani.( la Pl. Foii, nu pe internet ) Cel mai recent e Coțo, care dorise să ajungă în Anghelide, mi-a explicat unde se rătăcise, mi-a dat repere, mi-a dovedit că a încercat și că știe ce elemente, ce comori va vedea.. A încercat din nou după indicațiile mele. Uitați ce mi-a scris: „în primul rând mersi mult de indicații domnule Mititeanu pentru Anghelide. A mers la fix. Ieșirea am facut-o pe pantele inierbate, pe creasta secundară dintre Locul Elis și Ulcior asa cum se vede in fotografie.”

       Până în vara lui 1968 umblasem deja prin Piatră și pe multe nemarcate, descoperite dupa cartea lui Nea Iancu (Ion Ionescu Dunareanu) si „„a schimb”. Întrebam pe cei întâlniti prin „locuri secrete”: ce ne puteți arta/explica? Ce doriti să vă arătăm/explicăm?  „Sau altfel: am aflat în 2 aug. 1968 pe creasta sudică de la o doamna ca vor coborî âdansa, soțul si doi tineri) prin Poiana Închisă. Daca le ceream să ne accepte, riscam un refuz. Am mai povestit despre Minunata. Au înțeles probabil ca o știm destul de bine și că o iubim și o respectăm. Am mers în faţa domnului, iar când ne-am exprimat rugămintea a spus: „V-am văzut că mergeți ca două capre negre, că v-ați aplecat după gunoaiele  altora. Va iau”! Asa am cunoscut o familie de alpiniști celebri: Alexandru si Madlena Breahnă!

          Și Emilian Cristea și Mircea Florian și eu și altii – am fost acuzați de secretomanie.. Dar tot noi am fost acuzați si înjurați că n-am păstrat secretele Craiesei! Cristea a primit multe telefoane și scrisori anonime cu înjurături și amenințări după ce i s-a tiparit cartea, în care sunt descrie și trasee nemarcate.  Eu  am scris pe blog, dar nu pe Alpinet sau pe FB  despre ”Acel Refugiu”, dar după decesul lui Mircea Florian, din datorie morață fata de acel om caruia în gând și în jurnalul refugiului îi mulțumeau mulți  (fără să-i știe numele) pentru ce făcuse pentru Acest Munte Magnific. Până atunci era doar domnul „MPF”. Am scris cândva pe  internet cam așa: ”de un munte pe care ai pretenția că-l iubești, trebuie să te apropii ca de o femeie frumoasă pe care o iubești. Dar dacă nu i-ai sărutat mâna, nu ai umblat cu ea de mână, nu ai sarutat-o pe frunte… dar te repezi să-i vâri mâna sub fustă – e mârlănie, tentativa de viol, nu iubire.”

        Așa că -sunteți de acord cu mine sau nu- eu spun că detalii despre un anumit loc, traseu, refugiu dintr-un munte, detalii care nu sunt în cărți-ghiduri,  să fie oferite nu unor sute de oameni „pentru că poate vor avea nevoie”,  chiar dacă îi considerăm oameni de caracter, ci doar celor care solicită acea informație și dovedesc și prin alte argumente, înșirate mai sus, nu doar prin calitatea de coleg de grup, că o merită. Cei care sunt interesați de acel subiect, să ceară  ei informațiile și să le primească pe personala de la cel solicitat,  dovedind în prealabil că le merită.  Iar imagini din astfel de locuri n-ar trebui postate pe FB sau alte „platforme” publice ca un fel de „sâc-sâc”, uitați unde am fost”!  M-a deranjat că nu doar tineri au făcut asta, ci și  veterani cu părul alb, care ar trebui să fie mai înțelepți! Unii dintre aceștia mi-au replicat: „Dar  n-am dat detalii cum se ajunge acolo! Și  au mai scris/postat și alții despre acest loc/refugiu”. Da, dar ai stârnit unora dorința de a se interesa unde e „acel ceva” , de a afla cum se ajunge acolo!  Și cu cât apar mai multe astfel de postări-laudă, cu atât ajung acolo tot mei mulți dintre cei care nu merită!

        Dar e clar că nu toți sunt de acord cu opinia mea. Din cauza asta am devenit antipatic, chiar „josnic”  unui fost prieten din B care a scris: „Cu ani în urmă cotrobăiam prin Abrupturile Craiului pentru a desluși trasee alpine, ascunse majoritătii. După câteva situații josnice cauzate de anumite persoane (cu renume în materie de munte), am decis ca să desființăm anumite tabuuri montane. Benevol, dezinteresat și gratis”!

         Despre afirmația ca daca refuzi a da detalii cuiva și se duce totuși pe acolo și are un accident esti vinovat…. mă abțin să spun cuvântul ce-mi stă „pe limbă”! Căci Mihai Benea, un tânăr prieten clujean, a murit în Piatra Craiului tocmai pentru că i s-au dat (la cerere, de către niște turiști întâlniți pe creastă) indicații de a scurta traseul și l-a părăsit pe cel marcat. Depinde cum, cât de clare, de „didactic” se dau acele informații, dar și de cum le înțelege cel în cauză. Am trimis uneori același text la 2-3 persoane: unii au găsit, alții s-au rătăcit dupa indicatiile mele „prețioase”. Deci și după ce dai indicații unuia care nu le pricepe și acela are un accident, te poți considera vinovat!

Asa că repet: adevărul cu „secretomania” e pe la mijloc! Cu răbdare și tact, cu argumente se pot obține informațiile dorite de cei care le doresc și care dovedesc că le merită, cum am scris și exemplificat mai sus. Nu date pentru toată lumea, „benevol, dezinteresat și gratis” dintr-un păgubos și fals altruism sau din dorința de „a se da mari”! Știu și știți atâtea cotloane și „fundături” superbe din Carpați  agresate acum de „cocălari”. Fundătura, Dumești, Holbav,  Scările de pe Toaca, vf. Moldoveanu, mai ales  dinspre Stâna lui Burnei. 

       Nu cer să fiți de acord cu mine. Vă rog doar să citiți și să cugetați.