Pantofarii

Opinie despre cei cu comportament inadecvat pe munte. 

Cu ocazia unei deteriorari mai grave a telecabinei Busteni-Babele, cineva scria pe Alpinet: „Oare, odată cu căderea telecabinei din Busteni vom avea parte de mai puțini „pantofari” la Babele, sau ne vom întâlni cu ei tot mai des pe Jepi? Sau poate băieții din Salvamont vor avea mai mult de lucru?

Cătălin , în mod corect a scris cuvantul „PANTOFAR” cu ghilimele. Se mai utilizează și șoșonari, paltonari, mazdronci/mazdropi. Dar și dacă mai scriem cuvântul pantofar fără ghilimele, trebuie sa fim o dată si o dată în clar: NU e vorba de ce avem în picioare când mergem pe munte, nu e vorba de echipament decât într-o mică masură, ci mai ales de CE AVEM ÎN SUFLET! Asta nu înseamna că îi aprob pe cei care urcă, din motive diverse, echipați necorespunzator. Nu o dată, din cauza unora dintre acestia, ture „de plimbare, de placere”, mi s-au transformat în „ture de salvare”. Dar uneori erau doar PANTOFARI PE DINAFARA, echipati prost din ignoranță sau  sărăcie. Dar iubeau și respectau muntele, legile comportării pe munte fiind, în principal de fapt, legile bunului simț. Erau jenați de neștiința lor, de faptul că ne-au creat probleme. Cu unii am ținut legătura, au devenit adevărați oameni de munte, unii îmi sunt acum prieteni. Nu i-am tratat atunci cu insulte sau ironii. îi prefer pe aceștia celor bine echipați,  dar PANTOFARI PE DINĂUNTRU, care aduc  pe munte muzica lor de la oraș, limbajul trivial, care aruncă gunoaie peste tot zicând; „să aibă ce lucra aia care se tot iau de noi”. 

Da, de acord ca în aceste două categorii de mai sus se încadrează puțini! Majoritatea celor care-s „pantofari pe dinafară” sunt și „pantofari pe dinăuntru” și că majoritatea celor echipați de munte, ca marea majoritate a cățărătorilor, sunt adevărați montaniarzi. Adjectivul „adevărați” e doar o subliniere, cei „ne-adevărați” de fapt nu sunt montaniarzi. Să dea D-zeu, să ne întâlnim pe munte numai cu montaniarzi! 

Cand am aflat de caderea telecabinei, m-am gandit in primul rand la Salvamontistii din Busteni; nu-i deloc usor sa urci in goana la locul accidentului, apoi sa cobori Valea Jepilor cu mortul sau – si mai dificil cu ranitul. De asemenea, m-am gandit la acei montaniarzi de 70-80 de ani, care ar face economii la iaurt, ca sa mai urce o data la Babele si -daca inima ii mai ajuta- de acolo la Omul.