Ne doream din nou o tură pe lună plină. Căci noi mai făcuserăm așa cevaîn urmă cu ani , tot prin ”munții de lângă noi”:
http://www.dinumititeanu.ro/Tura-pe-luna-plina și
http://www.dinumititeanu.ro/Schiori-sub-luna
Negăsind amatori de a ne însoți, ne-am facut ”damblaua”. Sâmbătă am parcurs pe schiuri 13 km. La ora 15 am montat cortul pe vf. Piatra Groșilor, am continuat apoi încă 12 km , dintre care cam jumătate la lumina lunii pline. Porniserăm de la cort doar cu un rucsac mic. Am făcut un mic ocol (pe la Tina Bogdanului ) și apoi pe culmea dintre Someș și Arieș. La colibele din Șaua Prislop, casuțele mai noi, faine erau incuiate ”solid”, nu s-ar mai putea dormi într-una dintre ele, cum au făcut câțiva colegi când am traversat din Răcătău la Muntele Băișorii.
Am vizitat prima dată ”iarna” Molhașul lui Arnold” , aflat nu departe de ”Crucea Bătrânei” de lângă colibele Smidele, unde i-am condus cândva pe câțiva colegi. La SMS-ul trimis lui Arnold (e geograf), ne-a răspuns că între timp a aflat că acel molhaș la care el ne-a condus prima dată, are un nume oficial ”Molhașul de la Calul de Piatră”. Am dat roată pe schiuri acelui luminiș circular din pădure, ocupat vara de o mlaștină ciudată care încet-încet, prin metode perfide (aciditate care omoară copacii), crește în suprafață în dauna pădurii. Acum se vedea mai clar acea bombare ca o lentilă a acelei mlaștini. Vara arată ca un vulcan noroios foarte aplatizat, dar cu un ”ochi” de apă în mijlocul bombării.
Am continuat apoi până în marea poiană de pe Muntele Mic, unde am admirat și pozat Apusul pe la 17.30. Apoi am coborât prin pădure în mica poiană Bucișeni de care ne era dor. Dar -așa cum bănuiam- și multe ”colibe” de aici sunt abandonate. Cea mai interesantă, cu mansardă (!!!) a unui fost primar din Bistra, care avea o cameră faină deschisă permanent și în care, cândva, cu Radu, ne-am adăpostit de ploaie, era devastată, fără uși, fără ferestre.
Într-una din turele amintite mai sus, apusul soarelui și răsăritul lunii au avut loc nu la distanță de o oră ca acum, ci concomitent ! Ceva cu totul deosebit, să vezi ambii ”bănuți” aurii sprijinindu-se în același timp pe orizont, vizavi unul de altul ! Am urcat înapoi în marea poiană din culme, să asistăm la apariția lunii pe la 18.35, care ne-a fost far ceresc timp de 3 ore pe traseul spre cort: Smidele- Munceloasele- Piatra Grosilor. N-am avut nevoie de frontale, totul a fost de vis. Am mai fi putut merge câteva ore căci ne era dor de această atmosfera stranie.
Am făcut poze de noapte, pe traseu, dar mai ales lânga cort, cu trepiedul. Sperăm să nu se supere Dan Tauțan că am încercat să-l imităm. Afara erau -10 gr.C, în cort ”încălzirea centrală” a ridicat în 10 minute temperatura la la + 14 gr.C. Ne-am culcat la 23.30. Dimineața în cort erau -6 gr.C, dar în saci + 19 și am iesit din ei la 15 minute după ce am repornit ”încălzirea centrală”! Bineînțeles că am ieșit să așteptăm și să pozăm răsăritul, apoi am mai lenevit, până la 10.30, să se mai topească condensul de pe supratenta. In dreptul Unitații Militare am văzut și înconjurat Piatra Cântătoare, pe care, cu o săptămână mai înainte, 9 colegi de club am căutat-o în zadar din cauza ceții, fără a avea un way-point al ei în GPS.
Zăpada era ff bună, tare, unde erau coborâri, puteam face viraje ca pe pârtie fără teama de bagajele din spinare ! A doua zi (duminica) , la întoarcere, ne-am relaxat, am făcut doar 13 km. La ora 16 eram la ALP. La 17.15 eram acasă, cu cardul foto plin de imagini faine, cu sufletele încărcate de multe bucurii !
Foto la: https://foto.dinumititeanu.ro/2017/02/12/sub-soarele-noptii/