Motto: Mai multi negri mititei au plecat spre creste….
In toate cele trei zile- 3-5 aprilie 2009 – vremea a fost superba. Nu si zapada, care de data asta ar fi cerut ca toti sa fim pe schiuri. Insa a fost excelenta pentru testarea sau mentinerea conditiei fizice.
Joi, 2 aprilie , cu trenul de 16.38 am plecat din Cluj 16 oameni din Sectia Universitara Cluj a CAR. Cu schiuri au fost doar doi : Laci si Catalina. Joi seara, in satul Romuli am fost norocosi: am intrebat si am gasit doua microbuze care ne-au scutit a marsalui 8-9 km pe drumul forestier de pe valea Stramba, pana la Zavoaiele Borcutului . Desteptarea a fost la ora 5. La 6.45 deja tot grupul a plecat in urcus prin padurea fara zapada pana la Obcina Stramba. Eu l-am asteptat in zadar inca 45 minute pe Cezar Manea, membru CAR Bucuresti (i-a intarziat trenul, dar eu ma gandeam si la alte variante), dupa care am plecat si am ajuns din urma grupul, chiar depasind pe unii care erau deja candidati la retur. Pe vf. Batrana, unde eu am ajuns in mai putin de 2 ore, ultimii au ajuns in 3 ore. Asa ca- in interesul grupului si al lor, le-am recomandat la doi cale intoarsa. Dupa inca doua ore, pe Vf.Gropilor, alti 3 s-au hotarat ca tura e prea grea pentru ei. Singura care ar fi putut continua era Lavinia, dar… o masea neglijata a pedepsit-o ! Imi pare rau de ea, de fapt de toti 5. Avertizasem ca tura va fi grea, ca se va merge cca 12-13 ore pe zi ca s-o terminam. Si asa a fost. Caci la finalul ei, GPS-ul ne indica faptul ca am parcurs 51 km.
In prima seara ne-am montat corturile in Tarnita Barsanului, unde dupa vreo doua ore, la lumina lunii, i-am auzit vocea lui Cezar – care sosise si el pe schiuri si care oferea un loc in cortul sau, daca altii se simt prea inghesuiti. Doar eu am tradus oferta lui prin : „veniti careva daca puteti sa ma ajutati la montat cortul…” I-am dus o cana de ceai fierbinte si l-am ajutat …Pentru mine era prietenul meu vechi, dar era pentru toti camarad intru pasiune….
Sambata, desteptarea a fost tot la ora 5, la ora 7 demaram, sa profitam cat mai mult de inghetul de peste noapte (-2 gr C) . In saua Gargalau au aparut alti doi colegi de club, Mircea si Andi, care urcasera dinspre statiunea Borsa. Cu bicicletele (!!!) pe serpentinele de langa si de peste partie in zona ei fara zapada, apoi- dupa ce le-au incuiat de un stalp- pe schiuri ! Bucurie reciproca. Ei, avand doar rucsacei, au facut apoi rapid un dus-intors pana pe vf. La Cepi, cel aflat intre Gargalau si Omului. Dupa care au plecat inapoi spre saua Stiol, spre care plecasera inca „trei negri mititei”, doi de oboseala, Dan Jecan din motive medicale… Pacat, Dan merita si putea sa termine tura.
Era in plan ca sambata seara sa ajungem (banuiam ca la lumina lunii) pana sub Ineu sau chiar la refugiul Curatel. Au ajuns la Curatel doar cei 3 pe schiuri (Laci, Catalina, Cezar). Laci isi dorea apa de izvor si somn intr-un pat…
Ramasesem sase „negri” pedestri: Alin , Stefan, Severus, Alex, Marlene, eu. Dificila treapta stancoasa de pe Coasta Neteda, nu era tapetata cu zapada, asa ca am urcat-o fiecare cu atentie, fara a folosi semicoarda ce o aveam in rucsac. Am aflat apoi ca Cezar a fost invitat de Laci si Catalina sa „deschida” traseul si ca si-a confirmat titlul de alpinist veteran si cel de maestru al sportului . Eram dupa acea zona, dupa vf.Tomnatic, cand a apus soarele. Asa ca in urmatoarea sa, inainte de ceea ce eu numesc „Vf.Bila”, eu si Marlene -„adjunctul ” meu- ne-am oprit sa studiem „topografia locului”. Toti eram obositi; pentru continuare ar fi trebuit sa ne biciuim ! In plus doream poze pe acel urcus cu spectaculoase cornise spre caldarea Bila. Asa ca am folosit cele doua lopeti, am amenajat doua platforme si am montat corturile. Salewa I al meu – pe care il imprumut colegilor de Club, a facut figuri boacane si de data asta, chiar si mai si decat in Calimani cu doua saptamani in urma. Adica si-a trimis „hotzeste” la vale, pe panta inghetata, desigur pana la limita padurii, ambele arce lungi pregatite desigur cu bune intentii pentru montare !! Unii mai invata cate ceva si din ce au scris veterani ca Mititeanu; altii invata doar din proprie experienta…
Duminica, am fost mai lenesi. Am asteptat sa iasa soarele de dupa culmea Plescutei (frumossul picior nordic al Ineului ). In saua urmatoare („Gaura Ineului”, saua vestica a Ineului ) am intalnit alti 4 clujeni, schiori, care tocmai isi adunasera corturile: Catalin, Alina, Sorin…, pe care ii intalnisem si in alte dati la concursuri de schi de tura sau in Vladeasa, Rodnei….
Pe cand traversam spre saua sudica a Ineului, de pe varf cobora Mihnea- drag cole de club, care urcase de la refugiul Curatel (acum reamenajat ) cu un grup de colegi ai sai geografi.Dormisera la Curatel si aveau in plan sa urce si Inautul si vf.Rosu si sa coboare pe la Valea Blaznei. Severus si Stefan li s-au alaturat- ei fiind deci acei „doi negri mititei” care au ajuns cel mai departe, „au depasit planul” !. Am ramas patru negrisori: Alin, Alex, Marlene, Dinu. Chiar ca ne innegrise soarele; doar Alex era rosu ca un rac, desi era mascat in beduin cu ajutorul unui tricou alb si a unui elastic de la izolir ! Am facut si noi un scurt popas la Curatel, am baut cu inghitituri mici si cu teama apa rece de izvor si – la ora 13- am plecat la vale pe lunga culme a Benesului. Ne scufundam adanc in zapada , mai rau chiar ca in dupa amiezile anterioare, dar nu la fiecare pas, ceeea ce era si mai epuizant fizic si psihic. In fine, dupa ce am terminat ocolul prin vest al Vf Benes, am dat de primavara, de iarba si branduse. De aici nu-i mai invidiam pe schiori, care acum nu mai alunecau pe schiuri peste urmele adanci ale pedestrasilor, ci le carau pe rucsaci. Obositori – tarandu-ne picioarele „de plumb” – au fost cei cca 2 km. pe asfaltul din Rodna, pana la gara. Am ajuns cu 15 minute inainte de
plecarea trenului…
Concluzia turei pentru mine: pe temperaturi pozitive nu vom mai face ture pe zapada fara schiuri ! De data asta, eu si Marlene, ca organizatori, am vrut sa fim solidari cu cei majoritari.
Oboseala trece, amintirile acelor superbe peisaje de care ne e mereu dor raman. ******