Prin zăpezi ca-n basme

Trei zile pe schiuri de tura in jurul Colibitei 

In plan era o tura de traversat Calimanii: Vatra Dornei ( Gura Haitii) -Colibita, cu plecare de joi. Amatori 7-8 persoane. Din cauza ninsorilor abundente am optat pentru o inversare cu Obcinele ( Mestecanis si Tibau ) – planificate pentru 24-27 febr.

In ultima seara ( miercuri ) din motive de zapada mare pentru rucsaci mari/cort si posibila lipsa de vizibilitate- la propunerea lui Doru Munteanu din Bistrita am optat pentru altceva. Asa ca joi, cu Dacia- papuc a lui Arnold Kadar, el,eu si Marlene soseam in Bistrita. Acolo, ne-am mutat in microbuzul „Caliman-Club”-ului lui Doru, impreuna cu amicul sau Liviu Nechiti- salvamontist nasaudean. L-am parcat in satul Muresenii Bargaului- de unde, pe schiuri, peste Pasul Blajului, in nici doua ore am ajuns la pensiunea neterminata a lui Doru din Colibita. O camera pe post de „Winterraum” ne-a primit pentru trei nopti.

Vineri 28 ian.2005 Am facut o tura de 10 ore, prin zona sudica a Depresiunii Colibita: coborare pe sosea pana dupa Baraj, urcat pe drumul forestier de pe valea Repedea, la prima si a doua confluentza la dreapta pe valea Neagra. Aproape de capatul drumului forestier, localnicii intalniti la padurit au insistat ca suntem pe valea Scoruset. ( pe hartile turistice e inversata cu valea Neagra !). Urcusul din vale, spre stanga, pe un valcel cam abrupt si apoi pe versantul impadurit, prin zapada de peste un metru n-a fost usor. Nici pentru noi, nici pentru catzelul Max al lui Doru, dar mai ales pentru „Batranul”- un dulau ce se luase dupa noi. El se scufunda cel mai tare si era acum cam

„terminat”. Dar decorul, mai ales cand am traversat un labirint de brazi tineri incarcati din greu cu zapada- era fascinant. „Pozarii” regretam doar ca cerul nu e albastru. Nu aveam harti topo, care alaturi de GPS sa ne ajute. Dar pana la urma am iesit exact in marea si frumoasa Poiana Calului. Pacat ca timpul ne presa si ca varfurile Stracior-Bistricior- Zurzugau pe care le-am „tradat” ( de fapt ele ne-au sfatuit ca acum erau periculoase !) , nu erau nici ele tivite cu albastru. Traversam iarasi o padure a lui Alb Imparat, ajungem in Poiana Cofii, unde dam jos „focile”. Ce faina e coborarea pana la capatul drumului forestier de pe valea Panuletzul ! Max se tzine vitejeste dupa noi, dar Batranul a ramas mult in urma. Il asteptam mereu, Arnold mai ales, care il mai alimenteaza cu biscuiti. Intr-o zona unde drumul era cu panta mai mare si nu trebuia sa facem pasi alunecati- mai ales ultimul din coloana, am vrut sa-l iau in bratze, dar n-am reusit. Arnold ii face cateva poze si apoi, cu speranta ca va ajunge la drum circulat de TAF-uri si in sat, inainte de a da lupii peste el, coboram in ritm alert. Marea surpriza si bucurie a fost ca – facand o mica pauza la primele case din Mitza, sa-l vedem aparand… !!!

Sambata 29 ian. Am planificat o tura „mai la vedere”, prin locurile mai putin impadurite din nordul Depresiunii. Peisaj „dulce” printre gospodarii,

la inceput permanente, mai sus folosite doar vara. Multe clai de fan, care prin martie vor fi transportate spre grajduri. Toata depresiunea e „la picioarele noastre”. In stanga e muntele Casarul – pe care Doru viseaza o partie rosie si una neagra cu telscaun. Intram in padure pe un drum de carutze ce urca lin. Ne mai fac probleme brazi rasturnati peste el. Trecem prin mai multe poiene frumoase, care au 2-3 stane: Tomnatic, Andreichii, Maguritza, Magura. Doru ar fi dorit sa ajungem pe varful Dealului Ariilor ( mai facusem noi o tentativa iarna trecuta din directia opusa, dinspre Poiana Fagetzel ). Dar ora inaintata si obstacolele tot mai numeroase ne obliga la cale intoarsa. Nu inainte de a mai face niste poze in acel decor de neuitat, cu acei brazi impodobiti ca-n basme. Coborarea pe urme e si ea o mare bucurie. Din Poiana Andreichii o luam direct la vale. Liviu ne face invidiosi cu virajele sale „desenate”. Doru incearca sa-l imite, apoi Arnold, apoi si noi. Nu e nici foarte greu, nici prea usor. In orice caz se vede ca doar Liviu e „meserias”! Au fost 20 minute de vis ! La primele case am dat „spectacol” unor localnici iesiti pe afara cu treburi. Dupa 7 ore eram iarasi „acasa”.

Duminica 30 ian. Zi insorita ! Ce pacat ca e ultima ! La ora 10 suntem cu rucsacii mari in spinare si pe schiurile cu foci. Nu vom mai urma soseaua spre Mureseni. Urcam o vreme pe urmele de ieri, apoi o luam la stanga in coborare lina spre Pasul Blajului. Peisajul , mai ales cerul albastru, ne

indeamna mereu sa apasam pe declansatoarele aparatelor foto. Traversam soseaua si urcam vreo ora pe muchia dintre Depresiunea Colibitza si valea Bargaului, inspre Dealul Pietrei. Ne oprim mereu pentru poze. Traversam apoi spre dreapta, pe drumul de carutze/sanii pe care in iarna trecuta am venit la Colibita pornind din Tiha Bargaului- o tura de neuitat si aceea ! Inainte de Piatra Bidireului, cotim din nou la dreapta si coboram ca-n transa printre gospodarii izolate. De la una din case, un pusti de cam 14 ani, se ia la intrecere cu noi cu niste schiuri inguste de fond. Desi avea cizme si n-avea legaturi sofisticate, avea o stabilitate incredibila. Doar batzul ( unic ) , care nu avea rondela, ii facea figuri cand dorea sa se impinga cu el, intrand adanc in zapada. Ne conduce pana in locul de unde vedem soseaua si chiar masina.

N-a fost ce era in plan. Dar a fost ceva ce nu se uita. Nu se pot uita discutiile si glumele cu prietenii, atmosfera. Dar mai ales acel pisaj, acele alunecari la deal sau la vale prin zapezi ca-n basme.