Prin „Făgăraşii Nordului”.

O tura „între alb si albastru”- cu grup de16 persoane, pe creasta inzapezita a muntilor Rodnei, la sfârşit de martie 2007.

Motto: „”Muntele a fost pentru noi o arena naturala…. unde am descoperit aceasta libertate pe care o cautam fara sa ne dam seama si de care avem nevoie ca de aer”. 

Maurice Herzog

De multa vreme nu am avut ocazia sa conduc o trupa asa de mare pe o creasta inzapezita ! In ultimele doua zile din martie – zile superbe- am fost 16 oameni pe creasta muntilor Rodnei- acoperiti cu o zapada de vis. Asa cum a fost cerul si zapada in urma cu 3 ani, cand am parcurs creasta pe schiuri avand coechipier doar pe Cezar Manea („Superbie pe creasta muntilor Rodnei” in cap. 8), ajungand la destinatia dorita tot in duminica de Florii (atunci 4 aprilie), ca si in tura pe care o relatez acum. Zapada a fost si de data asta ca si in 2004: nici prea putina, nici prea multa, nici prea moale, nici prea tare. Cei mai multi dintre participanti – membri si simpatizanti ai Sectiei Universitare Cluj a Clubului Alpin Roman (www.universitateacluj.clubulalpinroman.org ). Dar ne-au acceptat invitatia si alti buni si vechi prieteni: Cosmin Munteanu si Alex Serban, car-isti din Brasov , Liviu Nechiti, salvamontist din Nasaud si Titus Hen din Pascani, un veteran al alpinismului iesean.

Doritori au fost 22, dar era de asteptat ca din diferite motive, mai ales de „job”, unii vor fi obligati sa renunte. („Zece negri mititei au plecat departe….”). Caci plecarea din Cluj s-a facut joi dupa masa. 12 oameni am coborat din tren la 18.44 in halta Romului si dupa 1/2 km in amonte pe sosea si 8 km spre est pe valea Stramba (binecunoscuta mie si Marlenei !), am montat corturile la Zavoaiele Borcutului. Dimineata, in timp ce strangeam corturile, au sosit inca 4 coechipieri: 3 coborasera din tren in Romului la ora 04.44, iar pe Liviu l-a adus un amic cu masina. Urcusul prin padurea de pe Obcina Stramba a debutat cu o nedorita „cursa cu obstacole” : brazi rasturnati de vantul care in vinerea anterioara deteriorase si acoperisuri in Romului si in alte sate din zona. Ne-am bucurat ca suntem „pedestri”, nu pe schiuri. Dupa cca o ora de „masochism”, oftam usurati : am iesit in poiana ! Aparatele foto au intrat in functiune. Spre vest ne saluta Tiblesul cu a sa silueta inconfundabila. Ajunsi pe cupola Batranei, ne salutau si varfurile muntilor Maramuresului: Serban, Pop Ivan, Farcau, Mihailecu.

Am decis sa pastram creasta, urcand pe frumoasa Creasta Gropilor, din care am vazut avalansele de pe versantul dinspre valea Rebra, versant pe care il traverseaza vara un drum pastoral. Am fost inspirati ca nu am urmat acel traseu de vara… Din Vf.Rebra (gresit numit Buhaescu Mic pe harti mai vechi !) am admirat spre nord trio-ul Pietrosu -Buhaescu Mare – Buhaescu Mic. Am intalnit acolo urmele de schiuri ale colegului de club Laci Hermann si ale amicului sau

Farkas Attila-salvamontist din Oradea, care intrasera in masiv cu o zi mai inainte din Moisei, pe Valea lui Dragos si traversasera si trio-ul amintit. Isi montasera cortul in prima noapte in Saua Pietrosul, le vom vedea al 2-lea superb loc de bivuac intr-o”dolina” de pe Galatu si vom afla la Cluj ca sambata seara au montat cortul in… refugiul Curatel . Au fost deci cam cu o jumatate de zi inaintea noastra; ne-au spus mai apoi ca atunci ei earu pe Vf,Cormaia, ne zarisera ca niste furnici pe creasta Gropilor-Rebra. Dar ei au parcurs mai toata creasta alpina (exceptand zona Ineu-Ineutz- Rosu – pe unde e in plan sa urcam in martie viitor !).

Am urmat creasta cvasi-matematic. Am ocolit doar Negoiesele in primele ore ale diminetii, dupa ce ne demontasem cele 8 corturi ale taberei 2 din tarnita „La Carti”. Apropo: noptile n-au fost prea geroase; termometrul meu „de bord” arata -7-10. Le multumesc celor 15 coechipieri ai mei , majoritatea la prima lor tura de iarna mai lunga ( am postat si o poza cu ei !) ca au acceptat efortul trezirii pe intuneric in acele 3 zile, asa cum e obiceiul meu. In Saua Gargalau am facut o pauza mai lunga de pranz- in care primusurile au intrat din nou in functiune pentru a face ceai din zapada. Apoi ne-am despartit. Patru coechipieri au coborat de acolo spre statiunea Borsa, pe piciorul Musceta. Ceilalti 12 am continuat cu gandul sa ajungem in Saua cu Lac de sub Ineu sau – la lumina lunii- pana la refugiul Curatel.(cum am facut eu cu Cezar in urma cu 3 ani ). Aveam timp sa ne realizam acest plan, urmand ca duminica dimineata sa coboram pe culmea Benesului. Dar la ora 17, cand eram pe Vf.Omului. vremea s-a „burzuluit” brusc. A inceput un pui de viscol, cu ninsoare si vant, cu cer foarte negru.

 Am aflat ulterior ca Laci si Attila se aflau la acea ora intre Ineu si refugiu. Noi nu aveam convingerea ca duminica dimineata va fi iarasi cer senin. Nu doream sa risc a traversa pe sub Tomnatic si Coasta Neteda, iar pe vant in rafale era riscanta si varianta „pe sus” – sa parcurgem acea creasta ingusta. Vreme de poze nu mai era. Venea si ceatza, asa ca de pe Cisia am cotit 90 grade spre sud. Am dat de cateva urme de schiuri si de una de snow-mobil. Una din cele doua stane din zona era amenajata fain, adevarat refugiu in care se vedea ca se dormise recent. Am am pus corturile sambata seara la liziera padurii. In dimineata de duminica, in doua ore am ajuns in satul Valea Vinului unde am intrat si noi cateva minute in mica bisericuta romano-catolica la slujba de Florii, sa multumim Celui de Sus pentru minunata tura pe care tocmai o incheiasem.

In trenul spre Cluj, comentam cu totii tura si revedeam fiecare cu ochii sufletului imaginile superbe pe care ni le-au oferit cu generozitate „Fagarasii Nordului”. Priveam in ochii coechipierilor… Intre ei si simpaticul tanar francez Matthieu Flavigny -student in Cluj. Si atunci mi-am amintit de o fraza scrisa de francezul Maurice Herzog in cartea sa „Annapurna, premiere 8.000 m”:

„Copil fiind, cand ii priveam pe cei ce se intorceau de pe Mont Blanc, vedeam in ochii lor arzand o flacara stranie”.

Iar acum, acasa, inchid „cercul relatarii” cu aceeasi fraza din ultima pagina a acestei carti pe care o am in fatza si cu care am inceput relatarea :

„Muntele a fost pentru noi o arena naturala….. unde am descoperit aceasta libertate pe care o cautam fara sa ne dam seama si de care avem nevoie ca de aer”.