Soare si viscol

Relatarea unei ascensiuni pe schiuri spre creasta Rodnei, inceputa pe vreme buna si  intrerupta de viscol. 

Motto: Muntele e munte pe orice vreme.

Participasem in week-end-uri anterioare la doua indragite concursuri

de schi de tura in Apuseni: „Muntele Mare” la Baisoara si „Memorial Zoli

Buzasi” la Vladeasa. Apoi la o mini-tabara pe care am organizat-o

pentru initiere in drumetia de iarna: un numar de 19 tineri clujeni au

dormit in 8 corturi in Saua Pietrele Albe din masivul Vladeasa. Pentru

multi dintre ei era prima noapte de iarna in cort. Nu o noapte geroasa,

doar -3-5 gr, dar buna de a afla cum este, ce le mai trebuie. De a

invata sa monteze un cort pe zapada, de a gati cu zapada topita, de a

invata utilizarea pioletului, betzelor, etc. La toate trei ne-am

intalnit cu vechi prieteni, ne-am facut noi prieteni; atmosfera a fost

de neuitat…

Dupa aceste ture cu grupuri mari de participanti, sambata 17 ian. la

ora 5.30 demaram din Cluj iarasi doar noi doi. Dupa 105 km, la 7.30, in

Salva apar la intalnire nasaudenii: Stefan Buia- seful Salvamont Nasaud

cu doamna Dorina sotia sa si Liviu Nechiti- salvamontist de nadejde,

vechi si excelent camarad de ture. In Statiunea Borsa (180 km. de Cluj)

vedem ca pe partie nu mai prea e zapada si aflam ca telescaunul va

porni doar daca sunt 15 persoane. Vor fi probabil mai tarziu, amatori de

a urca sa schieze in zona de sus, cea deservita de teleschi. Noi insa

nu asteptam acea posibilitate tarzie si incerta, asa ca decidem sa

urcam inca 14 km. cu autoturismele pana in pasul Prislop. Aici e iarna,

zapada suficienta. Creasta e in ceatza, dar in rest e bine.

Parcam langa Cabana Alpina , noi ne montam schiurile, amicii rachetele

si pornim. Dupa 2 ore si jumatate ajungem in Stiol. Multime de urme de

snow-mobile. Bine ca azi nu ne-a „parfumat” niciunul aerul de munte si

nu ne-a agresat auzul. Iese soarele; chiar si creasta mai zambeste

uneori soarelui. Privim muchii si vai nordice pe care am urcat si

coborat de ataea ori spre si dinspre creasta. Amicii au ajuns la

destinatie. Isi vor sapa un adapost in zapada cu cele doua lopeti din

dotare, asa cum fac ei de obicei. Doamna Dorina vrea sa se convinga

personal cum e o noapte intr-un astfel de „hotel”. Liviu a si ochit

troianul, nu departe de stanele din zona. Mancam cate un sandvis, golim

un termos de ceai si ne despartim. Nu inainte ca ei sa ne dea una din

statiile de radio si sa stabilim orele de a incerca sa comunicam.

Incepe sa bata vantul tot mai tare, asa ca accept propunerea Marlenei

de a nu urca pe piciorul Musceta, ci prin stanga ei, prin

valea-caldarea larga si atat de faina pentru coborari pe schiuri.

Drumul „ctitorit” spre Lacul Stiol de ex-primarul GG din Borsa e

acoperit de zapada, dar tot ne amintim cu oroare de el si de alte

„amenajari turistice” gandite acolo de o minte de grataragiu incult ce

se lauda „aici legea sunt eu!”….

Si pe aici, pana sub si se pare ca chiar pana in Saua Gargalau e plin

de urme de snow-mobile… La ora 15 ne oprim inainte de urcusul final

spre creasta. Creasta ce are cornise, dar nu mari. Ne hotaram sa montam

cortul si apoi sa facem o vizita in creasta sau s-o amanam pe duminica

dimineata.

In urma cu un an eram nu departe de aici, in creasta, 6 oameni.

Montasem doua corturi iar Liviu si Doru isi sapasera adapostul in

peretele unei excelente „doline” .. Puteti vedea/revedea pozele din

acea tura (si din asta !) dand clic pe butonul Foto, apoi pe albumul „

Albastru peste Rodnei” ( cel mai de jos). Vantul sufla tot mai tare. Asa

ca hotaram sa fim prevazatori . In lipsa unei scochine-doline naturale

care sa ne apere cortul de furia vantului ce creste in intensitate, ne

apucam sa ne construim inca un zid de zapada langa cel natural

existent. Un schiu devine inca o data o excelenta unealta de decupat

„boltzari” in dublu scop: de a orizontaliza locul inclinat si de a ne

baricada inspre directia vantului. Eu decupez blocurile paralelipipedice

si le pun pe zid. Marlene le mai ciopleste cu pioletul, le aranjeaza

si astupa micile spatii cu „mortar” de zapada.

La ora 17 , noi – „Salvamont Gargalau” luam legatura radio cu

„Salvamont Stiol”, apoi montam cortul. Nu prea usor, caci vantul vrea

sa ni-l fure. Dar pioletii, schiurile, betzele isi fac datoria. Ca de

obicei, Marlene intra prima si face amenajarile interioare, iar eu raman

inca afara. Acoper streasina cortului cu zapada ca sa nu intre vantul

sub ea, verific inca o data tzarusii mei de iarna si pe unii pun chiar

cate una din acele uriase caramizi decupate „stiintific” cu schiul,

intind si reglez toate ancorele, inspectez zidul. Si constat cu stupoare

ca o rafala de vant a facut o spartura in zidul nostru ! Il repar, il

inclin putin spre vant, il consolidez cu cateva blocuri pe care le iau

de pe zid (facut mai inalt decat cortul !) si le folosesc ca si

contraforturi… Ii spun in gluma Marlenei ca ar trebui sa transformam

zidul in iglu peste cort !

Afara sunt doar -6 gr.C. Dar in cort lumanarea si caldura din noi a

ridicat temperatura la + 10 gr. Primusul sforaie topind zapada in

absida mea. Pana apa va fi fierbinte pentru pastele fainoase si ceai

proaspat, luam cate o gustare udata cu ceaiul din termosul nr. 2. Ne

simtim iarasi bine aici,” in bratele Muntelui”. Facem socoteala ca e a

14-a noapte in cort in iarna asta blanda. Viscolul de afara e cel pe

care inca nu l-am intalnit in iarna asta. Cu tot zidul, cortul e izbit

periodic de rafale furioase, dar nu ne mai este teama. Cortul e acum

„cazemata” ! La ora 20 incercam legatura radio fara succes. Caci -aflam

ulterior- amicii erau baricadati in grota lor sapata si amenajata

artistic si rupti de lume. Ei nu auzeau nici vantul si nici apelul

nostru prin care voiam sa-i linistim. Intentionam sa-i facem o surpriza

unui prieten: sa-i spunem de ziua lui de aici „La multi ani” lui Mihai

Constantinescu. Dar avem noi surpriza sa nu avem semnal ! Odata cu

vantul venise si ceatza. Vantul este furios pana pe la ora 22, dar se

mai potoleste pe masura ce ninge tot mai tare. Zapada „mazariche”

(„neige granuleuse”), tipica primaverii ciocaneste muzical in panza

cortului… .

Mai ies afara sa eliberez cortul de greutatea zapezii. Noaptea este

totusi comoda: mie mi-este numai bine in sacul ATTA, Marlenei ii e prea

cald in sacul ei Nahanny, motiv penrtu care pe la miezul noptii se mai

dezbraca de un polar ! ( Dimineata termometrul arata in cort 0 gr, in

sacul meu + 22 gr.C !). La treziri , linistea totala ma face sa sper ca

poate cerul e acum istelat…. Deceptie: ceatza deasa. Idem dimineatza !

Macar nu mai e vant. Speranta de a se imprastia ceatza pentru a face

poze si a urca in creasta pentru inspectie e zadarnica. Asa ca la ora

9.30 ne pregatim de plecare. La 10.30 suntem pe schiuri cu rucsacii in

spinare. Doamne ce coborare de vis am face daca am avea vizibilitate !

Ne amintim doar de alte faine coborari pe aici. Acum insa alunecam

orbeste prin white-out-ul obositor pentru ochi si psihic. ( cititi daca

doriti amaununte despre fenomenul „albul total = white-out” articolul cu

acest nume din cap.4 al site-ului). Facem dese opriri ca sa consultam

GPS-ul. Desigur ca luam fiecare cateva trante, caci nu mergem pe

vazute, ci pe pipaite. Ba schiurile fug de sub noi si cadem in fund, ba

varfurile li se infig in cate un troian si cadem cu fatza in zapada….

Desigur urmele de la urcare sunt acoperite de zapada ninsa asta noapte.

Dar incet-incet ne apropiem de saua Stiol. Deschidem statia, facem un

apel si il auzim pe Liviu. Ii spunem ca suntem aproape. Apoi ii auzim

strigatul si inaintam ghidati de vocea lui. Le inspectam „adapostul

antiatomic” ramanem uimiti inca o data de tenacitatea si meticulozitatea

lui Liviu. Pacat ca am uitat sa le pozam „garsoniera” .Ne spun ca la

ei a fost liniste totala si ca dimineata au cam muncit ca sa iasa

afara….Li se troienise rau „usa” !

La ora 14 ne sorbim cafeluta in cabana ce ne-a gazduit langa ea

Ford-ul si Logan-ul. Vedem dovezi ca si pe aici ajunsese o aripa de

viscol. La revedere Fagarasi ai Nordului ! Vom reveni in curand !.