Ştiam că măcar vom respira munte

O tura de iarna in zona estica a crestei muntilor Rodnei, spre care am plecat prin ploaie, dar mai apoi Muntele ne-a rasplatit…

Motto : Daca pleci spre munte pe ploaie, nu-ti mai e teama ca se strica vremea…

Vineri 7 apr.2006 dupa amiaza plecam din Cluj spre munte pe ploaie. 7 aprilie ? Pai e zi aniversara pentru mine !!! In urma cu 38 de ani ma legam prima data in coarda pentru prima catzarare si apoi faceam primul meu rapel. Chiar unde m-am ocupat de asa ceva de un incepator in urma cu o saptamana… Ploua, dar speram sa se adevereasca previziunile meteo: va veni vreme buna inca de vineri seara. In Bistrita, unde ne-am oprit 2 ore pentru o proiectie planificata la Casa Municipala de Cultura, ploua „mocaneste”. La ora 21, in satul Sant inca ploua. Era in plan sa urcam pana la cabanele „Valea Blaznei”.Dar ploua, in plus ne incurcau si schiurile ce trebuiau duse vreo doua ore pe rucsaci, n-aveam chef de montat cortul pe ploaie, la cabana Diana de la Valea Blaznei am fi ajuns cam tarziu , ne era teama sa nu fie acolo vreun grup pus pe chef… Asa ca am dormit la pensiunea „Nechita”. 

Dimineata nu mai ploua, dar cerul era mohorat. Ninsese joi cam 10-15 cm pana in marginea satului. Ne-am bucurat cand- dupa 1.30 ore de urcus cu claparii pe pamant, am dat de zapada-zapada si le-am adus aminte schiurilor care le e datoria. In inca 15 min. pe schiuri ajungem la cabana Diana a lui Dorel. Pustie, incuiata. Nu-i bai, doream doar sa-l salutam si sa mai povestim cu el. Continuam pe schiuri inca 30 min pana in saua Stanistea, unde se intra in padure pentru 15-20 min. Acum am fi intrat si in ceatza daca continuam. Stiam din alte dati ca nu e placut pe acolo cu rucsaci mari si schiuri pe rucsaci. Nici vremea nu ne indeamna sa mai continuam. Asa ca… la ora 12 cortul era deja montat !!! Am trait s-o facem si pe asta ! Mancam, dormim, mancam, dormim… 19 ore in cort ! Negurile erau si seara lipite de toate crestele: asta nu e semn bun. Oare chiar asa de gresite sa fie previziunile ?

Candva in noapte (nici nu m-am uitat la ceas !)- deschid fermoarul cu teama si totusi cu speranta: Iuhuuu ! CER COMPLET SENIN ! Sigur c-o trezesc si pe Marlene (care dormea fericita in noul ei sac de puf, matasos, pufos, calduros ) sa-i spun vestea cea buna. Punem alarma la 6.30. Ajustam planul ( o facusem de seara): nu mai e timp si nu merita de facut circuitul initial cu coborare din creasta pe la Curatel-Benes in Rodna. Dimineata soare, soare. Rasarit brusc, „banal”, fara pic de nor la orizont. Termometrul arata afara -9gr.C. Ies sa fac poze. Ma scufund, caci inghetata e doar o crusta superficiala de sub stratul nins zilele trecute. Termosurile erau pline de seara, sandvisurile facute. Mic dejun rapid, lucrurile mai valoroase intr-un rucsac (desigur si noul sac Nahanny) , restul raman in cort. Pornim ! Prin padure ne cam chinuim: Pe schiuri ba e bine, ba e rau. Fara ele ne scufundam. In fine, iesim din padure. Imi vine sa-i spun Marlenei cum il auzisem candva pe Vanatoarea lui Buteanu pe un student basarabean din grupul meu: „Şiupeste-mă sa nu cred ca visiez !”

 Iarasi pe schiuri ! Ce bine e fara rucsaci mari. Ce partie lunga si blanda si faina ne asteapta la intoarcere. Oare cum va fi atunci zapada? Nu va fi prea „grea”? Nu mai stim in care directie sa privim. Toti muntii sunt „ai nostri”: Vf.Cobasel, Vf.Rosu, Ineutz, Ineul, picioare sudice din Rodnei, Tiblesul inconfundabil, Bargaul cu Heniul si alte culmi parcurse cu dragii amici din Bistrita, Calimanii, Rarau-Giumalau. De pe Vf.Cobasel, zarea se deschide si mai mult: dragul nostru Suhard „la doi pasi”, Obcinele din Dulcea Bucovina. Mereu pauze de admirat si pozat. La 20-30 m. de caciula tzuguiata a a Vf.Rosu – acum desigur complet alb, infigem schiurile in zapada, lasam si rucsacul si ne luam pioletzii necesari si in cateva minute suntem sus ! E ora 12. E fantastic ! Acum avem

panorama completa: si Toroiaga si toti muntii Maramuresului: Bardaul, Copilasu, varfuri de pe granita si de dincolo, Mihailecu si Farcaul, Pop Ivanul si Muntele lui Serban… Amintiri de cand i-am urcat….

Spre vest ..adevarata custura stiuta si parcursa si in ierni anterioare dintre Vf.Roşu si Ineuţ. Cornisele sunt dantele ale acestui vestmant de iarna. Sunt cateva urme mai vechi de bocanci, dar nu duc departe. Din lipsa de timp sau din prudenta. Sunt urme si mai departe, dar numai de copite. Inca o data ne convingem cat de bine stiu caprele negre sa pastreze distanta adecvata fatza de cornise. Dar nu calcam peste tot pe urmele lor; in unele locuri n-avem curaj sa taiem mici fetze ca ele; preferam peste „asperitatile” crestei. Dam apoi si de binecunoscuta urma cu pernitze: rasul! Si el a urmat traseul mai pe sus. N-am gasit insa locul (culcusul din zapada) de unde a facut saltul agil pentru ospatul mult dorit. (am vazut asta candva in Piatra Craiului). 

Lasam pozele „sa vorbeasca” despre parcursul pana pe Ineuţ si retur. Cornise, umbrelele lor, micile avalanse stimulate de bulgari rupti din cornise de muscaturile soarelui torid, soare ce musca si din fetzele noastre. Cat am trecut noi pe acolo, n-a plecat nici o fatza in intregime. Dar nu ne-am fi dorit sa fim in traversare pe acele fetze ! Dincolo de Ineutz (2222 m !) creasta pana la Ineu (2280 m) este cum o stiam: mai putin spectaculoasa, mai putin periculoasa. Doar o cornisa mica de spart la iesirea pe spinarea ce duce din Saua „cu Lac” spre Vf.Ineului. Am mai spart-o noi cu rucsaci mari si schiurile in maini pe scurta zona de sub ea. Hotaram sa nu mai continuam… La intoarcere mai savuram inca odata acel peisaj ce nu-l vom uita.

Coborarea pe schiuri a fost un alt vis ! Zapada „ca untul”- adevarat firn de primavara. Panta blanda si lata si lunga. La ora 16 strangeam cortul si plecam spre Sant tot pe schiuri. Cabana tot pustie, trecem pe langa ea pana mai jos cu ceva de baraca teleschiului in constructie, unde pe un panou scrie printre altele :” Durata santierului 24 luni; data terminarii 1 mai 2006″. Cineva mai adaugase un 0 dupa 24, adica 240 de luni !!! Inca o mentiune: minele au intrat „in conservare”, asa ca nu va mai bazati pe masini spre Valea Blaznei. Si minele din Rodna se inchid la sfarsitul lunii. Deschidem telefonul. Mesaj surpriza de la bistritenii Doru, Liviu si Mirela din… Elvetia ! „Suntem pe Schwartzhorn, in fatza Eigerului. E superb…”. Mersi dragi prieteni. Ne bucuram pentru voi. Cum de ati simtit ca ne-am gandit azi mereu la voi? 

La prima curba a fostului drum minier pe care o atinge traseul marcat, ne montam schiurile pe rucsaci si incepe masochista coborare cu claparii de tura pe poteca ce taie multe serpentine. TOM ne astepta cuminte intr-o curte. Apa minerala la care am visat cateva ore, am savurat-o abia in Rodna. Dar a avut si un efect intarziat: azi, marti, vorbesc ca din butoi !. Colegii de serviciu probabil cred ca e de la dormitul in cort…. Fetzele noastre.. „bete de soare si parlite-ngrozitor”. Suflete noastre- bete de fericirea de a fi trait inca o zi minunata in muntii ce ne sunt si va sunt atat de dragi…

Plecasem de acasa cu gandul ca macar vom respira munte. Insa generozitatea Mariei Sale, Muntele ne-a rasplatit pe deplin; ne-am intors cu splendide imagini in aparatele foto si in suflete.