Pe drumuri moţesti

Moto: Dacă ai îndrăgit muntele nu cauţi doar ţeluri deosebite şi trasee foarte grele…

Ionel Coman

Nici structura sufletească şi nici vârsta nu mă îndeamnă spre ţeluri deosebite. In plus, pe creste înalte încă nu a venit adevărata iarnă, zăpada e ori prea mică, ori nestabilizată. Aşa că am hotărât sa repetăm o tură pe dealuri blânde din Ţara Moţilor, dealuri pe care ne simţim şi acasă dar şi hoinari prin trecut. Trecând prin acele cătune cocoţate pe dealuri, cu case bătrâne înconjurate de clăi de fân şi de meri şi pruni, ne simţim ca într-un muzeu. Ne bucură liniştea, peisajul, dar ne întristează faptul că de la an la an găsim tot mai multe case părăsite. Cătunele acelea care candva clocoteau de viaţă, prin care se zbenguiau cete de copii, sunt acum muribunde, locuite doar de câţiva bătrâni care se încăpăţânează să moară unde s-au născut”¦

Sâmbătă 24 noiembrie 2007, valea Arieşului ne devine din nou „poartă de intrare” in „munţii de lângă noi”. La ieşirea din Câmpeni, îl parcăm pe TOM lângă o casă din Gura Sohodolului, afluent de dreapta al Arieşului, al cărui bazin hidrografic il vom înconjura pe culmea dealurilor acoperite cu un strat alb de nea. Din păcate nu suficient de gros pentru schiuri. In 13-14 noiembrie 2005 nu era zăpadă deloc, dar speram că următoarea tură pe această „potcoavă” va fi candva pe schiuri..”¦

La ora 9 ne luăm rucsacii în spinare şi beţele de trekking în mâini şi pornim spre dreapta

în urcuş lin spre primul cătun- Dilimani. Vom trece apoi pe rând prin sau pe lângă Năpăieşti, Sebişeşti, Bobăreşti, Sicoeşti, Hoanca, Peleş. Jos în vale e cuibărit satul Sohodol. Le spun însoţitorilor mei că in acest sat au copilărit doi fost profesori ai mei: Aurel Goia „“ renumit profesor de matematică la Liceul Andrei Şaguna din Braşov si fratele său Ioan Goia „“ fost profesor de medicină internă la Cluj, unul din corifeii care au întemeiat şi dus la nivel european învatământul superior medical clujean din perioada interbelică. Vremea e faină. Eu si Marlene ii facem „capul mare” lui Lucian cu denumiri de culmi si de cătune din zare, ii arătăm pe unde vom face cale întoarsă. Lui Mircea i-a intervenit ceva aseară, asa că n-a mai putut veni cu noi si a scăpat de obişnuita lecţie şi de seminarul de geografie. Continuăm: Haiduceşti, Lumineşti, Joldişeşti. De aici,spre dreapta, am putea coborî spre satul Avram Iancu (Vidra de Sus) de pe Arieşul Mic, dar noi ne continuăm circuitul: Cătunul Valea Verde rămâne în stânga, Grosuri în dreapta. In prag de seară ajungem la Medreşti, unde toate cele câteva gospodării le ştiam părăsite. Greu de explicat ce simţim in suflete”¦

De aici Piatra Vâlcanului ce am avut-o toată ziua în faţă, apare ca o cetate, la care ştim că am putea ajunge in trei ore. Ne gândim că unii prieteni mai tineri sunt poate pe „žpotecile” verticale de acolo, marcate cu spit-urile lui Adi Munteanu şi ale altor confraţi întru pasiune ai săi. Şi ne amintim că alţi prieteni alpinişti şi căţărători sunt în Cheile Turzii la „Memorialul Hans Gora”, întâlnire care din 1954 se ţine fără întrerupere în ultimul week-end din noiembrie.

Soarele se apropie de „bivuacul” său. Nu ne oferă culori ca altă dată, dar nu ne putem abţine de a-l fotografia între 16.45-16.55. Incercăm apoi să fotografiem luna care urcă pe cer tot mai mare şi mai luminoasă. Aşa că profităm şi mai continuăm a merge la lumina felinarului ceresc pana la ora 18, când, după vârful Chiuzu, ne montăm corturile într-o şa faină, din care bănuim că în dimineaţa următoare vom putea admira şi fotografia răsăritul Măreţului Astru. Luasem apă de la un izvor, dar mai topim si zăpadă pentru ceai si pastele făinoase. Afară sunt doar -2 gr.C, în cort e cald şi bine. După cină ieşim să ne mai bucurăm ochii cu peisajul luminat „a giorno” de „blânda lună” a Poetului şi a poeţilor”¦ Vom afla apoi acasă că alţi colegi de club au admirat-o în Rodnei, în Vlădeasa”¦ Sigur că mulţi dintre voi aţi admirat aceeaşi lună, fiecare din alt traseu, din alt munte..

Duminică dimineaţa la 7.40 ieşim din corturi ca sa ne oferim frunţile primelor raze de soare care apare punctual la 7.50. De data asta nişte nori fotogenici cameleonici ne îndeamnă să declanşăm mereu. Cerul pare un imens monitor pe care o mână nevăzută se joacă în Photoshop cu culorile. De ce oare trebuie să plecăm de aici ? Ne pregătim de plecare mult mai lent ca de obicei. Şi pentru faptul că ştim că tronsonul de azi e mai scurt. Doi câini care ni se alăturaseră aseară „ždiscută” nu prea amical cu cei din curţi şi gradini ce aparţin de cătunele care urmează :Vasesti,  Muneşti, Dăroaia, Băzeşti, Şoharu, Nelegeşti, Morăreşti, Poduri. Din varful dealului Citera, părăsim culmea cotind spre stânga şi coborând abrupt pe pajiştea înzăpezită, pe sub linia electrică, spre locul din care am plecat. Timp de jumătate de oră, privim casele din Gura Sohodolului şi din Câmpeni ca dintr- un elicopter ce coboară lent spre sol. La ora 15 „aterizăm” lângă TOM. Dacă el ar putea vorbi, ne-ar întreba mirat: ” Aşa devreme ? Nu vă recunosc !”.