CHEMAREA MUNTELUI
Dinu și Marlene MITITEANU
Relatări, amintiri, gânduri, sfaturi, opinii
Muntele lui Basarab
O relatare-invitatie intr-un munte mic si frumos, aflat nu departe de civilizatie, dar ferit de picnicarii, de atv-istii si enduristii care invadeaza, agreseaza si polueaza in toate felurile multi din muntii in care mergeam pana nu de mult fara teama de astfel de intalniri nedorite.
Pentru dupa amiaza zilei de duminica 17 ianuarie, primisem o invitatie oficiala la Horezu, jud.Valcea, la intrunirea anuala a AJTR (Asociatia Jurnalistilor si Scriitorilor de Turism din Romanaia). Era pacat sa nu profitam de ocazie pentru a face sambata si o scurta incursiune pe munte. Unde? In Cozia, Naratu, Buila-Vanturarita am mai fost. Ne doream ceva nou. Culmile estice ale numtilor Lotrului necesita macar doua zile. Acum, doream un traseu de 5-7 ore, dar nu doar pe culmi impadurite, fara puncte de priveliste. Pentru a ne gasi tinta, ne urcam in „planorul Google Earth”. Calatorind cu el lent si comod pe deasupra defileului Oltului, pe malul drept, vizavi de manastirea Turnu, ne atrage privirea o mica bijuterie stancoasa, decorata cu vegetatie mai rara. Iuhuu !
Acesta e Muntele lui Basarab si ne amintim ca tizul si bunul meu prieten Dinu Boghez din Rm.Valcea, a scris candva cu multa caldura despre el in revista „Muntii Carpati”. Dam clic pe ” Bibliografie montana” din PC-ul nostru la „Muntii Capatanii” si aflam care numar al revistei (12) si la ce pagina (26) sa-l deschidem. Multumim inca o data prietene pentru acest articol, unul din cele multe pe care le-ai scris despre muntii de langa tine pe care i-ai strabatut in lung si lat si pe care ii cunosti asa de bine.. Ce coincidenta ! In acelasi numar este si articolul scris de mine „In memoriam Mircea Florian”- cel care pana in 16 noiembrie 1998 ne-a fost bun si drag prieten amandurora -si mai ales Craiesei Carpatilor -Piatra Craiului.
Sambata, 16 ianuarie, zi ca de toamna tarzie, plecam din Cluj la ora 5.30. Deja la ora 9 il parcam pe Max langa restaurantul si benzinaria de langa podul-baraj Turnu, aflat aproape de manastirea Cozia. Baraj pe care masinile grele, pentru a ocoli statiunile Caciulata si calimanesti, trec spre sau vin de pe celalalt mal al Oltului, baraj pe care am trecut si noi cand am vizitat, nu doar o data, manastirile Turnu si Stanisoara, urcand sau coborand de pe muntele Cozia. Ne echipam rapid si parcurgem cca 300 m inapoi pe sosea, avand in fatza Muntele lui Basarab, care parca ar fi dorit sa-si dea mana cu Tzancul lui Teofil- un complex stancos de pe malul opus, pentru a pune stavila naturala Oltului.
Imediat dupa podul-viaduct peste golful format la varsarea paraului Postei in lacul de pe Olt, intram pe portita ce duce la micul schit „Sfantu Ioan la Piatra”. Coboram treptele si trecem pe sub pod si prin curtea casei in care se afla chiliile calugarilor. Il salutam cu „Doamne-ajuta” pe cel pe care-l zarim maturand pe trepte si intram in padure. Aspect de toamna, poteca dispare curand. Dupa cca 5 minute incepem sa urcam spre dreapta prin padure, avand ca tinta prima sa a crestei muntelui cu care ne-am dat intalnire, sa in care ajungem in 30 minute. Din sa, urcam mai intai spre dreapta, pe un apropiat varfulet, care este o belvedere spre valea Oltului ( spre defileul din amonte si spre statiunile Caciulata si Calimanesti din aval) si spre masivul Cozia de vizavi. Poze !
Mai coboram putin pana la un promontoriu-belvedere al acestei creste. Din nou poze. Ne intoarcem apoi si pornim spre vest. Nu exista poteca, nu exista marcaj. Schita lui Dinu Boghez ne indica ocolire prin dreapta a abrupturilor din fatza, dar nu gasim”cheia”, ne pare cam riscanta si este in umbra. Asa ca ne hotaram sa coboram o vreme spre stanga, prin padurea mangaiata de soare, pentru a ocoli un „piept” stancos, urcand apoi iarasi in creasta. Doar cateva puncte ne cer atentie la catarare. Apoi tinem oarecum creasta, cu mici devieri pe versantii ei. Intr-o mica sa, gasim Fereastra lui Basarab, prin care schita indica o coborare spre dreapta si apoi continuare o vreme pe versantul nordic, acum umbrit, prea racoros si alunecos. Noi preferam sa tinem creasta, cu mici ocoluri prin sud sau nord. Curand atingem punctul maxim al crestei, vf.Basarab- 880 m. Poze spre Naratu, cu a sa Foarfeca, dincolo de el se vad culmi inzapezite ce banuim ca-s din muntii Lotrului , vf.Sterpu, vf.Floarei, care au peste 2000 m. , ceea ce Google Earth ne-a confirmat cand am ajuns acasa. Spre vest, peste o sa, zarim si ceva din alta bijuterie a muntilor Capatanii: un fragment al crestei Buila-Vanturarita.
Stanca ce o vedem la stanga seii impadurite din fata noastra, nu poate fi altceva decat Capul de Oaie. Coboram prin padure, il ocolim prin dreapta, coboram apoi spre stanga, in firul vaii. Cand ajungem la o poteca mai clara ce urca pe versantul drept, noi continuam pe versantul stang, departandu-ne usor de firul apei. Desi nu exista poteca, la baza unui perete stancos inverzit inca de viguroasa iedera catarata pe el, gasim resturile de lemn ale fostului adapost al unei calugarite-sihastru. Trecem apoi peste muchia ce urmeaza, cotim la dreapta coborand destul de abrupt, nimerim in vale chiar la confluenta ei cu un afluent din dreapta de care a scris Dinu.
Pentru a ocoli micile chei din aval, urcam 10-15 m pe langa acest parau, apoi spre stanga, ajungem in cateva minute pe o muchie cu pini. Padure rara , cu foioasele desfrunzite, ne permite sa mai admiram inca o data peretii cu aspect de svaiter si sa incercam inca o poza a Capului de Oaie aflat deja departe in urma. Coboram apoi la firul apei, aval de chei, il urmam o vreme, apoi urcam lin pe versantul din stanga. Firave poteci ne ajuta sa inchidem in curand circuitul, care, in mers lejer si cu pauze, a durat 6 ore. Facem desigur o scurta vizita la schitul amintit la inceput, lasandu-va ca atunci cand veti urca Basarabul sau macar veti face o scurta oprire acolo, sa aflati singuri detalii despre el si despre cei care l-au mutat aici (de pe vechiul amplasament care a intrat sub ape) si l-au refacut si pictat.
Va spun doar ca mai este numit si „Cozia veche”. Cu sufletele incarcate de liniste si frumos, la ora 17 am plecam spre Slatina, la parintii Marlenei. Iar duminica dupa masa, am ajuns la Horezu. Nu am mers acolo pentru profesionistii turismului romanesc, care, desi n-au spus-o, stim ca printre ofertele care stimuleaza sedentarismul, multi dintre ei, ca „diversificare” a ofertei turistice si ca „implementare a ideilor ecologice”, celor dornici de „miscare pe munte” le ofera parcurie de ATV-uri care se inmultesc de la an la an. Caci acestea sunt toate ale unor „intreprinzatori din turism” nu sunt ale unor montaniarzi demodati ca noi. Ne-am dus la Horezu pentru a-i revedea pe cativa buni si vechi prieteni, confrati intru pasiune, oameni care iubesc cu adevarat natura si muntele.
