Relatarea unei ture pe doua lungi culmi sudice ale muntilor Rodnei: cea cu Corongisul si Piciorul Benesului.
Motto: Imi pare rau dupa anotimpul care pleaca; mi-e dor de cel care vine..
Batand poteci de munte prin caldurile si ploile verii, ne gandeam la blandele zile de toamna, cand vremea e mai stabila, temperatura mai favorabila efortului, culorile mai placute pentru ochi si aparatele foto. Prin poienile de la poale de munte nu mai prea intalnim picnicarii. Iar cei care au frica de cainii ciobanilor (nu noi !), au scapat de acest stres,caci turmele au coborat de pe munte. E adevarat ca zilele sunt mai scurte, dar 10-11 ore de lumina ne sunt suficiente. Noptile sunt mai reci, dar nu geroase. Racoarea diminetii o savuram ca pe o cafea tare care ne trezeste. Ne trezeste si bucuria cerului senin, a varfurilor din jur sarutate pe frunte de soarele diminetii, promisiunea unei zile cum ne-o doream…
Din nou in „Fagarasii nordului”- cu planul de a parcurge alte doua lungi culmi sudice, aflate la est de cele parcurse de noi doi la sfarsit de august, cand intorsi din frumosii dar arizii Dolomiti, ne era dor de verdele din Carpati. Am scris atunci relatarea „Poteci ignorate”.
Sambata 21 oct. plecam din Cluj la ora 6 dim, impreuna cu colegii de club Mircea si Catalina. Evitam enervantul tronson de sosea in lucru Cluj-Dej pe o varianta cu mult mai multe curbe, dar buna si cu circulatie redusa: Cluj- Apahida- Mociu- Sarmasel Gara- Lechinta- Bistrita- Nasaud. In Rodna meregm direct la „parcarea” stiuta: in curtea doamnei Lucia- care se bucura sa ne revada si care ne avertizeaza ca acum pe munte e frig ! Ii replicam ca am mai fost prin acele locuri si iarna…. Si de fapt am gasit si acum inversiune termica: nopti mai calde la inaltime decat in vai.
Planul era sa ocolim toate izvoarele Vaii Vinului, urcand spre creasta principala pe culmea din vestul vaii si sa coboram ce cea dinspre est. Asta iarna- in 31 dec. incepusem urcusul chiar din sat (in prima parte cu schiurile pe rucsaci- ( „Final de an pe schiuri”- in cap.9). De data asta am plecat pe vale cu rucsacii in spinare la ora 9.40 si dupa 3 km am inceput urcusul spre Saua Obcioara din culmea aflata in stanga (vest). Mereu pauze de admirat si fotografiat culorile toamnei. Pauza ceva mai lunga in sa, loc potrivit de aduceri aminte pentru mine si Marlene, de lectie de geografie pentru Mircea si Catalina. Le aratam spre vest, dincolo de valea Aniesului, lunga culme pe care noi am urcat-o pe schiuri la final de an 2000. Iar spre est culmea Benesului pe care vom cobori maine. Urmam culmea golasa ce ne urca lin, trecand si prin palcuri de padure de fag, cu frunzele in zeci de nuante ruginii. Prin poiene galbenii mesteceni sunt gelosi pe suratele lor conifere: braduti si ienuperi. Le aratam insotitorilor locul unde la sfarsit de mai infloresc narcisele. Minunate flori pe care le pazesc timp de vreo doua saptamani salvamontisii. Caci localnici de la poale vin sa le culeaga/masacreze cu cosuri si galeti.
Pe masura ce urcam, ne apar tot mai multe varfuri din creasta principala. I le identificam lui Mircea, care a parcurs-o integral in vara asta si Catalinei care are in „palmares” doar zona Gargalau- Pietrosul. Ne bucuram de frumusetea peisajului, ne bucuram de ce vedem in ochii insotitorilor nostri, de frazele in care incearca sa-si exprime sentimentele. Trecem pe langa mai multe salase de vara, in care s-ar putea petrece un revelion gratuit ! In unul din ele intram si facem poze. In acela am fi ramas noi doi si Doru cu Mirela in 31 dec.2005, daca nu eram asteptati la cabanuta salvamontistilor nasaudeni aflata pe valea Aniesul Mare la „Intre Izvoare” (unde am ajuns… abia in 1 ian la pranz !!-vezi daca vrei „Final de an pe schiuri” in cap.9).
Inca o pauza mai lunga pe varful Corongis ( 1987 m), de pe care privim creasta principala ca din elicopter. Urmeaza o abrupta coborare spre Saua Lazilor. O facem cu multa atentie, caci iarba e pudrata de zapada cazuta in urma cu cateva zile.
Soarele se apropie de asfintit. In lungul urcus final spre Vf.Omului (2.134 m). Privim mereu spre est, spre Ineu- scaldat intr-o blanda lumina aramie a amurgului . Si mereu intoarcem capetele spre vest, spre a admira inca un apus in peisajul montan. Al catelea oare? Si cu toate ca am pozat multe apusuri „insangerate”, nu ne putem abtine sa nu-l imortalizam si pe acesta. Toate sunt la fel, dar totusi – fiecare e altfel, e unic. Inca nu eram pe varf, cand Maretul Astru ne-a spus „drum bun !”. Caci mai aveam mult de mers pana la prima sursa de apa potabila – Izvorul Rosu – aflat sub zona crestei stiuta sub numele „Coasta Neteda”. Pornim in coborare spre est pe semi-intuneric. Trecem pe sub stancile conoscute de unii sub numele „Dromaderul” (botezate asa de montaniardul baimarean Lucian Petre Goja). Ar trebui sa aprindem frontalele, dar n-o facem inca. Vazusem niste faruri /lumini pe drumul forestier de pe Valea Putredu. Nu e bine sa fim vazuti de braconieri. Dar e posibil sa fie masina Administratiei Parcului care mai incearca sa-i potoleasca pe cei care vor sa impuste si ultimele capre care mai exista. Si n-am vrea sa ne creada braconieri, sa-i alertam inutil. Caci la ore de noapte nu circula pe munte oameni cu intentii bune. Noi n-avem decat intentia de a ajunge la izvor. Mergem mai mult pipaind terenul cu bocancii. Abia dupa stalpul de marcaj din Tarnita lui Putredu aprindem frontalele (alta viata !!), caci am parasit creasta. E deja trecut de ora 20 cand ne montam corturile. Nostra culpa ! Caci nu e unul din locurile „admise”. Dar nu putem ajunge la urmatorul loc oficial de campare: malul lacului „Lala Mica”. Iar cel anterior era in directie opusa (sub Saua Gargalau). Si suntem dintre cei care lasa la locul de campare doar urme de pasi in nisipul de langa parau.
Dimineatza n-am mai urcat in creasta si pe Ineu, caci erau in ceatza. Am continuat pe poteca ciobaneasca (era candva marcata tot cu banda rosie ca varianta pe vreme rea) pana pe Muntele Harosu aflat pe culmea ce pleaca din Ineu spre sud, aceeasi pe care e si ref.Curatel si Vf.Benes. Pauza la Refugiu. Apa proaspata de la izvorul stiut. Masa si bancile de langa refugiu au disparut desigur.Si unele usi din interior. Refugiul e destul de …curatel ! Dar nici o incapere de la parter si etaj nu are toate geamurile, numai au toate priciurile. Tipic romaneste ! Cine vrea sa doarma iarna acolo, sa aiba niste folii si cuie sau pioneze.
Coborand, imi aminteam de cum alunecam cu schiurile pe aici eu si Cezar Manea. Dincolo de Vf.Benes salase de vara; la cateva mai erau stapanii cu turmele de oi si desigur cu cainii ! Peisajul cu pasuni, stane, grupuri de copaci, culorile toamnei ne incanta ochii. Fagi, carpeni, ciresi, mesteceni, paltini… toti sunt imbracati in straie de toamna. Pacat ca cerul e plumburiu, nu albastru. Coboram tot mai agale, dorind sa ne prelungim bucuria reintalnirii cu toamna rodneana.
Si ca de obicei, coborand am discutat amanunte pentru tura din urmatorul sfarsit de saptamana. Maine (vineri) seara plecam spre Vatra Dornei cu autobuzul Cluj-Botosani. Vom dormi vreo 5 ore in apartamentul liber al unui prieten. Ne bucuram ca in tura asta ne vor insoti „patru fete cucuiete” -colege de Club: Petronela, Cristina, Liana si Dora. De admirat ca vor pleca din Cluj cu trenul la ora 01.08 si vor ajunge ajunge in Vatra Dornei la 5.03 !! Le vom „culege” pe fete din gara, apoi , la 6.30 cu alt autobuz vom pleca spre Carlibaba. Speram sa ne intalnim acolo asa cum ne intelesesem si sa ne insoteasca si bunii nostri prieteni si vechi camarazi de ture- Doru Munteanu si Liviu Nechiti. Din Carlibaba (vechi punct de plecare pentru noi ) vom urca spre Vf. Omu, top-ul Suhardului (1937 m ) pe care am fost nu de mult (atunci am parcurs creasta, acum o traversam). Din pasul Suhard/Cosna vom intra in Muntii Bargau: Vf.Persa- Vf. Suvarosu-Vf. Cucureasa-Vf.Prajii – gara Lunca Ilvei. Track-ul facut pe harta topo ne arata 39,6 km. Pe teren va fi cu ceva mai mult.
Speram ca Maria sa Muntele va fi generos cu noi si de data asta. Dar oricum va fi, muntele e Munte !