Prin Cheile Râmeţilor la Piatra Cetii

O tura de toamna tarzie pe traseul :Manastirea Râmeţi- Brana Caprelor- satul părăsit Cheia- Boţani- Dealul Geoagiului- Piatra Cetii- Răicani- Tecseşti- Mânăstirea Râmeţi.

Ne doream o noua tura de doua zile, cu o noapte in cort. Vineri 7 nov 2003 la Cluj a plouat ca vara. Sambata dimineata ceatza ( ceatza, care noi stiam ca e semn de vreme buna sus, in munte ! ). Asa cum banuiam – unii amici, deja de seara, alte voci somnoroase- dimineata, au renuntat a ne insoti. N-am insistat, caci nu doresc sa fac bine/bucurie cu forta nimanui ! Prin urmare, din nou doar eu si Marlene plecam la intalnirea cu Muntele. Ceatza de pe drum si alte motive, ne-au facut ca abia la ora 11 sa ajungem la Manastirea Rameti, aflata deja in soare. Din nou cateva imagini, apoi o parcam pe Matilda langa cabana si cu rucsacii de 80 l o luam spre Chei. Proprietarii de case de vacanta isi fac curat prin ograda si duc cu cosuri sau roabe- gunoaiele pe malul apei… E clar ca gramezile de pet-uri si alte deseuri nu-s de la cei care trec pe acolo cu rucsacii in spinare !. Dupa o ora, unde lipseste primul cablu- ne descaltam, inaintam putin prin apa rece si apoi traversam . Pe primii metri de urcus abrupt pe stanca ai acestui traseu de evitare a mersului pe firul apei, marcat cu triunghi albastru, ne cam dezechilibreaza rucsacii, dar ne descurcam, ne ajuta cablul. Apoi ne bucuram – a cata oara ? – de farmecul acestor locuri ce ne amintesc de branele/potecutele Pietrei Craiului. Dupa fix doua ore de la plecare, langa fosta scoala din Cheia – acum refugiu turistic al inimosilor de la Clubul de turism montan „Muntii Apuseni”-fost „Feroviarul” Cluj- , facem pauza de masa Continuam pe TA. Case parasite, triste, ca mai toate din acest sat, in care mai locuieste DOAR O BATRANA, cum vom afla mai sus, la Botzani, unde mai sunt doar doua familii. De fapt in Cheia, am mai trecut pe langa o gospodarie unde la intrare scria „teren privat”, pe horn iesea fum. Am aflat in Botzani ca locatarii – ce vin rareori- sunt din…Arad.

Cheile Pravului raman undeva in dreapta, ne asteapta la primavara. Urcam apoi spre satul Dealul Geoagiului, unde, sus in culme, la ora 17.30 montam cortul pe un damb ca un ceaun rasturnat. La 17.50, de dupa deal tzasneste luna plina ! E un peisaj, un spectacol ce nu se poate uita. Incercam cateva poze. folosind si blitzul: intr-una eu tinand luna in palma ! Au iesit, dar nu prea bine, caci nu aveam trepied. Parca ne era teama sa vorbim, sa ne miscam, ca sa nu rupem vraja clipei. Cateva case au lumina. Ne ducem la cea mai apropiata dupa lapte si apa. Se ingrozesc de grija noastra cand afla ca vom dormi in cort ! Ne invita la ei, ne indeamna sa beneficiem macar de „incalzire centrala”, adica tzuica. Batranul de 78 ani ne si arata cazanul lui de facut tuica si imensele ciubere cu fructe fermentate ce-si asteapta randul. Se plangea insa ca nu-si poate valorifica „productia”. Ne intindem la povesti, ca sa scurtam noaptea… Aflam ca aici mai sunt 7 case locuite. Pana cand? E trist ca atatea sate mici de munte mor, dar…ii intelegem pe cei care au plecat. Peisajul e superb…pentru turisti ! Pentru ei e doar locul in care muncesc, muncesc, muncesc ! Ce concedii, ce excursii, ce bucurii aici in afara de cate o nunta din cand in cand… Acum toate casele au curent electric, dar….e deja tarziu. In cort, in asteptarea lui Mos Ene, recenzam pe prietenii Mihai si Mihaele, Gabriel si Gabriele si le trimitem in gand urari de „La Multi Ani” , caci semnal pe mobil nu avem. Nici nu s-ar fi „asortat” cu locul si atmosfera… 

Duminica 9 nov. la ora 8 suntem cu rucsacii in spinare. O luam pe culme, la stanga. Casele din Dealul Geoagiului pe care l-am parasit , majoritatea insirate chiar pe culme, incep sa rada in soare si ne indeamna sa privim mereu inapoi. Doamne ce peisaj !.La ora 10 suntem la poarta casei lui Nea Petric- fost padurar- 81 de ani, „proprietarul” poienii cu narcise, caci cele mai multe infloresc primavara in gradina/fanatul lui ! Ne invita inauntru. Ne bucuram caci chiar aveam in plan „sa dam roata” Pietrei Cetii fara rucsacii mari. Ne spune ca acum e marcaj pana sus, care trece in Raicani, facut anul trecut de prietenul sau Dan Moisa !. Ii spun ca-l stiu bine, ca stiu ca el si cei din clubul sau – ” au repus in valoare zona.

Urcam Piatra Cetii. In varf gasim avenul de care ne vorbise Nea Petric. Ne povestise si cum. ajutat de intuitie, i-a desoperit si ajutat sa iasa din aven pe un baiat si o fata care coborasera in el in urma cu cateva zile si un raufacator facuse gestul criminal de a le fura coarda de care le depindea viatza ! Brrr ! 

Pe podisul transilvan o mare de nori perfect orizontala, pe care am intalnit-o toamna in Apuseni de atatea ori, „mare” care formeaza „fiorduri” pe vaile ce ies din munte. Cel mai lung e Valea Ariesului. La „tzarmul marii” zarim un fel de Gibraltar- in care recunostem Cheile Cetii. Sigur si in Cluj e vreme mizerabila, spre consolarea celor ce au refuzat sa-i urmeze pe nebunii ce suntem. Noi insa ne lasam imbatati de frumusete, de culorile toamnei inca prezente, chiar si de cateva flori intarziate. Dar mai ales ne bucuram sa vedem stanci-insule dragi: Piatra Bulzului si Piatra Craivii pe langa care am trecut pe banda rosie in aprilie , cand i-am oferit Marlenei de ziua ei „Milioane de ghiocei”, iar voua un RT cu acelasi nume.Din zare ne saluta Retezatul, Parangul, Cindrelul, Fagarasii, pe care-i recunostem fara dubii, recunoastem si varfuri: spinarea de elefant a Surului si piramida Negoiului- nu pot fi confundate.

Pornim in coborare spre Raicani, care, privit de sus, cu casele sale risipite si zecile de clai de fan, pare un sat de pitici. Apoi incepem sa dam roata Pietrei Cetii pe la baza peretilor, peste limbi de grohotis, prin padure. Abia acum, timp de peste o ora prin padure, realizam ce ne spusesera oamenii; zapada uda, grea din urma cu o luna, cand padurea si pomii nu-si lepadasera inca frunzele, a facut ravagii: crengi si varfuri de copaci cazute la pamant. A fost o proba de rezistenta fizica si psihica; padure rasturnata de furtuni am mai vazut, dar o jungla de acest fel nu mai intalnisem. 

La ora 14.30 ne luam ramas bun de la amabilele noastre gazde, promitand sa revenim la primavara sa le admiram/ pozam/ filmam narcisele. Dar nu-i deloc exclus sa le facem o surpriza, sosind mai intai pe schiurile de tura. Ne mai oprim putin de vorba cu Dragan Simion, de 81 de ani ce-si pazea vacile. Ne povesteste ca a fost si el „ca turist cu pusca” in 1945 prin Tatra Mica… Feciorii lui sunt plecati, dar nu in Aiud, Alba Iulia, Cugir ca ai vecinilor, ci in Germania si Anglia, dar nu ca turisti desigur…

Pornim pe marcajul excelent -cruce galbena -( mersi Dan Moisa !) prin Tecsesti, sat pitoresc de vizavi, care inca are elevi la scoala, are biserica unde vin si cei din Raicani. O lunga si uneori abrupta coborare prin mestecanis si apoi padure, antrenament util pentru schiul de langa Innsbruck unde vom pleca peste doua saptamani.

La ora 17 ajungem la Matilda, care deja de aici ne duce spre casa tot prin ceatza. La Aiud, dintre autostopisti, ii preferam pe cei doi cu rucsaci mari. Povestind cu ei, mai ales despre traseele de catarare din Cheile Aiudului, timpul trece repede… Speram sa treaca repede si pana la urmatoarea intalnire cu Maria Sa Muntele din week-end-ul viitor.