Poteci ignorate

Relatarea unei ture in Muntii Rodnei- pe lungile culmi sudice care marginesc la est si la vest valea Cormaia.

Motto: „Fiecare munte, mic sau mare, este pentru mine ceva minunat, plin de viata, frumusete si vraja”. Karl Blodig 

As adauga: „renumit sau nu, spectaculos sau …”

Incepusem aceasta relatare cu titlul „Poteci uitate”; mai scrisesem candva un material cu acest titlu. Am realizat apoi ca de fapt „uitate” nu e adjectivul adecvat. Nu poti uita o poteca pe care ai parcurs-o cu pasul, cu ochii, cu sufletul. De fapt voi scrie despre poteci ignorate, unele firave, neclare, pe cale de a fi inghitite de vegetatie. Caci sunt parcurse foarte rar si de ciobani si de locuitori de la poalele acelui munte si de catre montaniarzi. Unele, ca cele despre care voi scrie in continuare, sunt trasee marcate, existente pe harti, dar ignorate. Ignorate si de catre cei care ar trebui sa aiba grija de marcaje, ignorate si de montaniarzii care abordeaza cu prioritate crestele principale ale fiecarui masiv sau trasee mai spectaculoase sau trasee turistice despre care au aflat ca sunt bine marcate, ca nu te poti rataci, ca sunt pe acolo si cabane…. 

Noi doi avem obiceiul ca in fiecare an sa parcurgem si trasee binecunoscute, dar si trasee inca neparcurse de noi sau parcurse de catre putini drumeti, parcurse mai ales de catre cei impatimiti, ceea ce ofera sansa de a le gasi curate. Asa a fost acum: nici macar un pet, nici o doza/cutie metalica, pungi sau saci de polietilena, nimic care sa agreseze ochiul, sa pangareasca peisajul !! Nu asa ceva ne dorim ? Stim ca in unele din aceste trasee vom avea probleme de orientare. Dar au si cautarea, ratacirea, gasirea farmecul lor. Si mai stim ca in astfel de locuri putem dormi linistiti in cort , caci nu vom avea probleme cu ursii. In muntii mai salbatici, cand ursul simte mirosul de om, nu se apropie, il ocoleste ( daca l-a simtit din timp, nu in ultima clipa), asa cum imi explica Bunicu’ in copilarie. Doar in Bucegi, Piatra Mare, Postavaru si alti munti invadati de turisti ce lasa/arunca gunoaie, ursul vine si rupe cortul SI DACA NU SIMTE MIROS DE MANCARE, caci stie ( a invatat in ultimii ani) ca unde e cort e si mancare !! 

Dupa aglomeratia si civilizatia din Dolomiti, ne era dor de astfel de trasee. Ne era dor de iarba, de verde. Pentru astamparat setea de verde, de liniste, de acasa- am ales doua lungi culmi sudice ale „Fagarasilor Nordului”. Cele care se desprind din creasta principala din Vf.Repedea si din vf.Cormaia, avand intre ele valea Cormaia. Le mai parcursesem, pe prima chiar si iarna, pe schiuri, cu 5 nopti in cort la trecerea dintre mileniul II si III. (Sangeorz-Borsa). Pe a doua am parcurs-o integral doar la a doua incercare; voi aminti la locul respectiv de ce.

Sambata 19 aug. la ora 5.05 „decolam” din Cluj. Din pacate ( pentru ei ) celor care promisesera ca vin sau ca vor incerca sa vina cu noi le-a interveni cate ceva. Ne obisnuiseram sa avem cu noi 2-3 colegi de Club (in Parang, in Tibles, prin Apuseni…). Dar suntem si mai obisnuiti- mai ales iarna- sa haladuim prin munti doar noi doi…. La ora 7.30 -dupa fix 150 km, il parcam pe Tom langa cabana Farmecul Padurii, aflata la 9 km de Sangeorz. Cabana? Nu prea merita acest nume; e loc de chefuri. Dovezi: numele sub care e cunoscuta de localnici: „La Birtuletz” , autoturismele de langa ea, linistea matinala si usile incuiate la ora 8 !!! 

Dupa cam 3 minute de mers cu rucsacii in spinare, surpriza ! Un prim semn de marcaj Punct Rosu in locul de unde descoperisem alta data cu greu ca de acolo se paraseste acea vale (paraul Vinului ), afluent de stanga al vaii Cormaia. Cotim la stanga cam 50 m pe un paraias si apoi urcam spre dreapta pe o poteca din padure. Semnul acela e relativ nou. Bun si doar ala „semnul de onoare”- cum ii spunea un prieten inceputului bun (deseori fals, amagitor) al unui marcaj. Nu exista in acea zi de 29 dec.2000 si nici cand am refacut traseul intr-o vara ! Dar va fi surpriza neplacuta pentru cei optimisti dupa acel primsemn sa constate ca pana in Vf.Repedea (10 ore) sa mai gaseasca tot numai 5-7 semne, cele pe care le gasisem si noi la anterioarele treceri pe aici !!! Insa de data asta noi cunosteam bine traseul. Intr-o ora suntem la izvorul stiut din fanatzele (tot mai abandonate si salbaticite)- Barledele. Ne umplem bidoanele cu 4,5 litri de apa rece pe care o transformam in limonada. Ii fac Marlenei primele poze cu noul ei rucsac Lowe Alpine Cerro Torre 65+20. De data asta e mai voluminos ca al meu, dar desigur nu mai greu. Au incaput in el sacul de dormit (vara ducem numai unul !), doua izolire, haine, maruntisuri. Caci nu ne plac rucsacii „pomi de Craciun” si nici drumetii „cuier-pom” ! Este extrem de multumita de cat de comod il simte; nu trebuie sa modificam reglajele atat de inteligente ce le permite constructia lui; facusem asta acasa. Ne mai zgariem apoi picioarele (suntem in short-uri desigur ) pe caciula impadurita a Vf.Nedeia Taranului, care se poate ocoli si prin stanga, dar tot traversand fara poteca o limba de padure. Caciula de jnepeni a Vf.Rabla o ocolim prin stanga. Ne amintim apoi de lunga si faina coborare pe schiuri din acea zi de 30 dec.2000, pana la laculetul (acum vizibil, dar colmatat) din saua ce precede piramida varfului Laptelui. (Acea „partie” o puteti vedea in foto”Privind inapoi spre Rabla”.) Urcand spre Laptele, mai traversam un paraias de unde mai completam rezerva de lichide- atat de importante pe caldura conforma cu prognozele. Dar asa cum sperasem- o briza placuta o atenueaza. 

Poteci de oi traverseaza pe curba de nivel versantul nord-estic al varfului spre saua a dintre Laptelui si Miresa.Exista si aici un laculet colmatat (foto „Saua Laptelui- Miresa”). Pe malul acestuia am pus cortul in vara 2001. La stancile muntelui Miresha ce urmeaza ne amintim de cat de fotogenic erau tapetate acestea cu chiciura in acea superba zi de 01.01.01 !!! . Cautam in marea de jnepeni dinspre est acea mica poienita in care „am petrecut ” revelionul dintre milenii.(vezi relatarea in site-ul nostru- cap. 8). Din saua premergatoare varfului Jneapanul (jnepenii de nepatruns sunt pe versantii nevizibili de aici ) coboram spre dreapta cu gandul la o alta faina „partie” ce am avut-o aici in 2 ian. 2001. Apoi traversam (vara poteca e vizibila) o padurice, urcam spre saua ce precede culmea Nedeia Strajii. Ii ocolim jnepenii urcand lin si progresiv pe la mijlocul versantului estic. In saua ce precede Vf.Repedea – varf care in acea zi de 2 ian.2001 era un fel de Fata Morgana- am emotii. Oare voi gasi intrarea in poteca ciobaneasca ce ar trebui sa ma duca in 3-4 minute spre dreapta la acel izvor minunat de care i-am vorbit de atatea ori Marlenei ? O gasim, lasam rucsacii, luam bidoanele aproape goale si… Evrika ! Auzim clar muzica apei ! Marlene crezuse ca exagerez vorbindu-i despre acel izvor cuibarit sub Repedea, dar cand l-a vazut s-a convins ca aveam motive sa-l laud in superlative. Are debit puternic, e un fel de mic izbuc din stanca presarata cu iarba, are si o mini-cascada de unde il captezi direct in bidon ! E superb ! E chiar mai fain decat cel asemanator, numit si „Fantana lui Ratzifoi” – existent cam la 30 min de aici, in creasta principala, in locul stiut „La Carti”. Loc spre care, de aici ar trebui sa ne conduca marcajul punct rosu existent deocamdata doar pe harta. E pacat ca Andrei Beleaua a trecut pe harta doar Izvorul de La Carti, nu si pe acesta. Cu atat mai mare va fi surpriza celor ce-l vor gasi, cum a fost si pentru mine in acea toamna de 2001 cand bateam singur aceste culmi, uneori prin ceatza si lapovitza, cu carnetul, busola si ceasul in mana cautand marcaje „cu lumanarea” pentru ghidul BelAlpin al M.Rodnei (aparut abia in vara asta !). 

Cu greu parasim Izvorul Minunat ! Caldura torida s-a mai ostoit ! Ocolim Vf. Repedea pe versantul vestic. Privim inapoi lunga culme ce am parcurs-o (foto: „Sambata seara”). Ajungem la 18.45 in creasta principala, in saua dintre el si Vf.Cormaia. Jos, in Zanoaga Catzanilor sunt doua corturi si cativa omuleti. Umbra Seii Obarsia Rebrei se apropie de ei. Noi vom fi inca vreo ora si ceva in soare. Probabil aparitia noastra pe creasta cu rucsaci mari la acea ora tarzie a starnit mirarea si compatimirea celor de langa cele doua corturi.Stiau probabil ca pe sus nu sunt izvoare si ca nu e bine sa pui cortul pe creasta. Pozam, pozam. Toate varfurile „Fagarasilor Nordului” ce le vedem ne sunt atat de cunoscute si dragi. Se impun Buhaestii si Pietrosul spre N-V. Spre est Negoiesele, Puzdrele si Aniesul ascund pe urmatoarele. Dincolo de Vf.Cormaia privim si pozam mica scochina cu laculet si cu un rest din zapezile de asta iarna, loc in care speram in acea seara cu luna din 2 ian.2001 ca vom pune cortul la adapost de vant. Dar… o cornisa ce era deja crapata… ne-a determinat atunci sa continuam la lumina lunii pana la platul unde vara e lacul de sub Tarnita la Cruce…

Acum, la ora 19.15 o luam 90 grade spre stanga, pe cea mai lunga culme sudica. Ne amintim ca la prima tentativa de a o parcurge in acest sens, ceatza si neatentia in a observa pe harta inflexiunile acelei spinari, ne-au dus NU in saua din care incepea lungul urcus spre Vf.Tapului, ci mai spre dreapta-vest, pe Coasta Neteda (alta decat cea din apropierea Vf. Ineu !) si apoi „in balarii”-le din valea Rebra ! Realizasem la un moment dat greseala, dar vremea rea ne-a indemnat: „lasati-o di voie”, cum spun mocanii din Apuseni. ( Acea tura e relatata ca „Poteci uitate, poteci curate” in cap. 7 al site-ului meu ). 

Acum e vreme faina.(foto „Vf.Tapului in amurg”). Putem deci si monta cortul pe culme, asa cum facem de obicei, sa ni-l mangaie si sa ne mangaie si razele apusului si ale rasaritului. Pentru orientare, acum nu-i nevoie de harta, de busola, de GPS. Dar avem GPS-ul cu noi, inregistram track-ul. Dar nu-l avem introdus de acasa de pe harta topo, ceea ce ne va crea probleme maine seara… Cu 15 minute inainte de Vf. Tapului, gasim un loc fain de cort pe ultima terasa de sub varf.. La lumina amurgului, la ora 20 ( 12 ore de la plecare) ne montam noul cort „Salewa Sierra Leone II”- pe care era cat p-aci sa-l inauguram acasa, in apartamentul de bloc, in seara cand l-am primit de la Paris. Mersi inca o data Rodica pentru el, pentru rucsacul Marlenei si pentru „peluchele” mele care mai au de asteptat pana ce le voi lipi pe schiuri. 

Seara faina, fara vant, puzderie de stele. Liniste totala. Nici macar doritele acorduri de talangi. Noaptea insa -din cand in cand- vantul ne scutura „cuibul” ! 

Duminica dimineata – vreme „in doi peri”.Nici vorba de admirat/pozat rasaritul. Asa ca mai lenevim 30 de minute. Si asa cum speram, la ora 8.10, cand rucsacii ni se urca in spinare, apar primele insule de albastru pe oceanul cerului; varfurile incep sa-si dea jos caciulile de nori. (foto „Duminica dimineata”). Uraaa ! Vom avea iarasi o zi „de milioane”. Am constatat si aseara si vom vedea toata ziua ca au aparut semne de marcaj banda albastra ce nu existau la ultima parcurgere. Nu prea dese, nu vizibile de departe, dar utile mai ales pe ceatza. Vf. Pietros e pietros pe versantul sudic. El- 2003 m si cel anterior- Vf.Tapului- 2024 m sunt singurele de peste 2000 m de pe culmi sudice. ( Imi amintesc faptul ca in 1963 sau ’64, cand eram tanar medic in Telciu din tara Nasaudului si am parcurs prima data Creasta Rodnei- am crezut la un moment dat ca pe aici e creasta principala ). Mai departe, sunt zone cu ienuperi, cu poteca abia vizibila sau chiar fara poteca.(reiese din pozele anexate pe site). Mai e si o zona cu padure prin care nu gasim poteca, marcaj, dar ajungem desigur in Saua Zanelor. Eu cobor spre stanga sa iau apa de la izvorul stiut al unei stane parasite. Nu eram sigur ca mai sus va fi apa in acel paraias pe care-l traverseaza poteca in urcare pe sub Vf.Paltinu 1787 m. ce ramane in dreapta Am vazut curand ca are apa si acesta, (avea si cand am trecut prima data pe aici), dar e calduta si greu de captat. Poteca ajunge in culme. Aici gresisem ( nu era marcaj ca acum) cand am parcurs traseul in sens invers, urcand prin ceata pe acest varfce trebuia ocolit.(vezi daca vrei ” Navigand dupa busola” in cap. 7 al site-ului meu ). O descriere a unui baimarean ce-l parcursese in coborare, nu ne-a fost atunci de folos, caci nu s-a gandit si la cei care-l parcurg in urcare. 

Urmeaza varfurile Bulgarelui si Detunata, aflate si ele pe culmea decorata cu vegetatie pitica, din care ne mai servim cu afine. Apoi, din adanca Tarnita a Scaricelei un plai ciobanesc pe care acum e marcaj, ocoleste prin dreapta in urcus lin varful impadurit Scarisoara. Iese apoi in pasune si prin ea, ocoleste in urcus lin si varful lui Craiu, ajungand in culmea lata ca un platou ( Vf.Dusilor- 1.539 m). Nu sunt aici semne de marcaj (nu prea e pe ce sa fie aplicate). Asa ca cei care merg in sens invers pot crede ca poteca ce coboara lin spre inainte-stanga ( daca o remarca; nu prea e vizibila) nu e cea buna. Asa am crezut noi in 2001 si am tinut culmea, coborand dupa busola prin padure in Tarnita Scaricelei. Avem acum emotii, caci n-avem traseul transferat de pe harta topo in GPS si stim ca va fi greu de depistat intrarea in padure a potecii de coborare. Din pacate nu intalnim oameni, ciobani, stane. Baleiem vreo 30 min. fara succes limita din stanga a padurii. Dam apoi de o de stana darapanata ce ne da sperante ca de aici vom scapa de griji. Urme de oi ne ajuta sa gasim mult dorita poteca ce nu e evidenta la marginea padurii, ci doar mai jos. Caci fara ea ar fi fost jale: padurea e „urata” ! Mai jos dam de cateva poieni-fanatze, case de vara cu clai de fan langa ele, dar parasite.(foto „Spre final”). Drumul e in unele locuri un „hurloi”- santz adanc si abrupt, intre doua maluri de pamant. Betzele si genunchii antrenati ne ajuta. La ora 18.15 ajungem in valea Cormaia pe care o trecem pe o punte improvizata. Ne spalam, ne racorim, ne luam tricouri uscate. Marlene ramane la umbra, cu rucsacii. Eu marsaluiesc inca 3 km spre amonte, sa-l recuperez pe Tom. Pe malurile apei, din boxele zecilor de masini ale picnicarilor urla cu muzicile preferate de fiecare. E un vacarm, nu muzica. Si de fapt ,aici, nicio muzica nu ar fi mai frumoasa ca susurul apei. Focuri, fum, miros de gratare, femei cu fundul mare barfesc in grupuletze; barbati cu burta „fac sport cu mingea” – volei sau fotbal – amagindu-se ca vor slabi. De fapt doar isi fac pofta de mancare ! E clar ca mai toti acei copii de printre adulti, peste ani vor deveni tot astfel de „montaniarzi”. Iar noi vom trece cat mai repede pe langa ei, spre sau dinspre trasee cunoscute de care ne e dor sau spre trasee ignorate de cei multi, dar curate. Curate cum am dori sa fie toate traseele si potecile Carpatilor pe care-i iubim cu pasiune.