De la Herculane la Baleia

Patru zile lungi si fierbinti pe crestele Muntilor Cernei- Godeanu si Retezat.( surse de apa, poteci, marcaje, orientare, caini…) 

Motto : Calatoria de o mie de mile incepe cu un pas.

Lao Tse

Doar cand ai ajuns la destinatie si privesti din nou harta sau revezi cu ochii mintii tot traseul parcurs: creste, varfuri, sei, platouri, abia atunci realizezi adevarul de mai sus, faptul ca pasul furnicii umane poate duce departe, chiar daca greutatea din spinare, raportata la cea a corpului nu se compara cu raportul dintre greutatea furnicii si a sarcinii pe care o duce .

Luni 18 august 2004 spre seara, ne intorceam fericiti din ultima si cea mai spectaculoasa tura – Cheile Prisacinei. ( Vezi „Trei zile pe langa Herculane” ). Inainte de a trece podul de lemn peste Cerna de la Km 12.9, Marlene are ideea sa cautam un loc de cort pe traseul pe care urma ca in dimineata urmatoare- pe racoare- sa pornim spre creasta muntilor Cernei- spre frumoasa Arjana. Asa ca urc singur in „explorare” 15 min. pe drumul marcat cu PG si ma intorc cu vestea cea buna: locuri faine de cort, izvor si 1-2 gospodarii de unde probabil putem lua si lapte. Sigur ca asta ne surade mai mult decat a pune cortul langa sosea, langa motelul Dumbrava unde ne lasasem rucsacii mari. Parcurgem acel un km.pana acolo, unul inapoi si pe inserate cortul era montat pe un fanat cosit, langa capite, sub un cires. Ne spalam la izvor, ne luam apa, eu ma duc dupa lapte la casa din apropiere. O batrana si doua domnisoare potolesc cainele. Fetele -eleve la liceu in Herculane- sunt in vizita la Bunica. Ne vor aduce ele laptele dupa ce vor mulge vacile. Vom afla ca si parintii lor sunt la oras”. Intelegem situatia, dar ne apuca tristetea ca si aceasta gospodarie va fi peste o vreme parasita, asa cum am intalnit multe- chiar sate intregi- in Apuseni: mor satele o data cu batranii. Si ne amintim de Cheia, satul din amonte de Cheile Rametului si de altele…. 

Etapele parcurse:

La ora 7, la 20 min dupa rasaritul soarelui, suntem cu rucsacii in spinare, asa cum vom face si in urmatoarele 3 zile, cu + sau – 5 -10 minute si vom monta cortul dupa 12 ore, la ora 19 + sau – 5-10 min. In ultima zi chiar dupa 13 ore !.

` Desigur ca nu am mers fara opriri, am facut pauze de cca 10 min. cam la o ora si chiar mai des si cate 3-4 mai lungi, din cauza greutatii rucsacilor ( caram si cate 2 l de apa fiecare, caci nu stiam daca si unde e urmatorul izvor), din cauza caldurii: o simteam si acum, in padure, la umbra- transpiratia curgea in siroaie de pe noi. Dar arsitza va fi cumplita la gol alpin, mai ales in prima zi, intre Arjana si Vf. Craiova, caci n-a adiat pic de vant. Am facut opriri si ca sa savuram /filmam peisajul, departarile. Si ca sa ne bucuram de intalnirea cu montaniarzi; cei mai multi dintre ei erau alpinetzi. Caci cehii – intalniti si in grupuri mici dar si un grup de peste 20 pe Moraru- nici nu aveau de gand sa se opreasca, sa schimbam informatii, impresii. Salutau/raspundeau la salut ca niste roboti si atat. 

Locurile noastre de cort: Prima noapte in penultima sa dinainte de Vf. Furca Craiovei, de unde am admirat si apusul si rasaritul. A 2-a pe malul lacului Scarisoara. In a 3-a seara am montat cortul pe granita Parcului National Retezat, dincolo de Saua Plaiului Mic, la 30 min sub Vf. Custura. Acolo, in acea zi superba, pe acel varf in care te simti intre cer si pamant si unde am stat mai mult de o ora, am hotarat sa nu continuam spre Gruniu-Lazaru- Tulisa cum ne era planul facut acasa, ci s-o cotim spre Papusa- Portile Inchise. A 4-a seara am pus cortul langa…cabana Baleia, manati de sete, caci ultimul izvor pe langa care trecusem a fost…. in dupa masa precedenta: Izv. Bolborosi de langa Scocul Dragsanului. In Saua Gorovei , unde am fi dorit sa punem cortul, izvorul ce arata asa de fain de la distanta, era uscat complet! Pe o sageata scria: „Spre cab. Baleia 2 ore” . Am facut…50 de min ! Langa izvorul cabanei ne simteam ca sa si camilele intr-o oaza din desert !

Dupa cum vedeti, obiceiul nostru este ca inainte cu 3-4 ore de ora montarii cortului, cand deja nu mai e ff cald, sa ne spalam la un izvor/parau, sa ne umplem bidoanele ( 2+2 litri ) cu apa si apoi, pe inserate sa punem cortul intr-un loc fain, la adapost de vant, dar nu departe de creasta/ traseu. Preferam un loc de unde soarele sa ne spuna/sa-i spunem si „noapte buna” si „buna dimineata ! ” Si – daca pica roua- dimineata nu asteptam uscarea cortului, ci doar il scuturam.Il uscam mai apoi, intr-una din pauzele mai lungi. 

Surse de apa: La urcare, suficiente; 1. imediat dupa trecerea Cernei, la ramificatia traseului nostru PG spre Arjana de BG spre Ch. Prisacinei. 

2. La 15 min. mai sus.

3. Dupa circa 1.15 ore de urcus, langa niste gospodarii ( care ne-au impresionat: lanuri de porumb, gradinita de zarzavat, pomi fructiferi, multe animale… ) 

4. Posibil in satul Prisacina, dar noi am trecut fara sa cautam/ intrebam.

Pe creasta: Vi le semnalez doar pe cele din traseu, nu pe cele la care trebuie coborat mai mult

1. Marcajul PG, ne-a scos dupa 4.30 ore de la plecare, intr-o sa, la est de Arjana. De acolo, o poteca ne conduce spre dr., pe versantul sudic al Vf. Cusmita, in 10 min. la un izvor amenajat deasupra unei stane.

2. Dupa Vlascu Mic, la izv. Vaii Iuta, deci pe versantul.dinspre V. Cernei. 

3. Sub Vf. Cailor, unde poteca face o mare curba spre dr. E un un izvor al vaii Craiova. Acum era cam anemic langa poteca, mai jos mai viguros.

4. In curand ( dupa ce facem iar o curba, dar spre stanga), pe poteca de sub Vf. Dobrii (izv. al V. Mihocului, afluent al Olanelului), un izvoras mai anemic ( in acest an f.secetos!)

5. Apa Raului Ses e mocirloasa, nu e potabila. Noi nici nu am traversat-o, cum e indicat in unele ghiduri spre Vf. Tucila, ci am mers pe „interfluviu'” – direct spre Vf. Godeanu.

6. La est 2 minute de Lacul Scarisoara, izvor fain, nu e necesar sa luati apa din lac. 

7. Izvor fain chiar in poteca, in dreptul Vf. Gardomanu, varf pe care marcajul il ocoleste.

8. Izv Bolborosi ! Si el f. fain, dar…e risc de a trece pe langa el daca nu stii, cum am patit si eu prima data! Cand urci din Scocul Dragsanului spre acea zona plata de pasune unde e una dintre stanele Dragsanu, de la stalpul de marcaj de la mijlocul pantei, izvorul e la cca 100 m.spre dreapta!!! . Era puternic si pe seceta aceasta! N-ar strica sa fie semnalat cumva pe acel stalp! De aici mai avem 1.20 ore pana in Saua Plaiului Mic. Cat trebuie sa cobori de acolo pana la Izv. dinspre cab. Buta, nu scriu caci n-am mai fost pe acolo de vreo 15 ani. Am mai intalnit cateva izvoare la coborarea de varful numit Piatra Scarisoarei pe harta lui Danut Calin, varf numit Bulzul pe harta Dimap si pe a lui Gh. Niculescu din colectia „Calauza Turistului- 1967 . Insa zona e cam mlastinoasa, asa ca apa luata de acolo „pentru orice eventualitate”- am aruncat-o cand am vazut lacul Scarisoara si am hotarat sa coboram la el. 

Starea marcajeor, potecilor. Orientarea.

In zona de creasta a Muntilor Cernei nu am gasit nici un fel de marcaj. Doar un semn BR langa cel PG in saua de la est de Arjana , apoi un semn „anemic” o BR sub Vf. Olanul. Mai departe iar nimic pana la Vf. Godeanu, unde gasim urme vagi. Primul stalp de marcaj gasit e pe parcursul de ocolire a Vf. Micusa . Apoi apar si semne noi de marcaj; nu mai avem probleme.

Poteca turistica pana la Vf. Godeanu nu exista! Sunt zone unde marcajul urmeaza o poteca ciobaneasca. In unele zone, unde acestea ocolesc un varf, poteca revine in creasta, dar in alte locuri, ea este de fapt o „lasatoare”, poteca ce coboara spre o stana sau spre un sat ! Asa se intampla ( am patit-o acolo cu Radu prin ‘ 88 sau ‘ 89 ) cand se merge spre Arjana-Herculane: din saua de dupa coborarea de pe Vlascu Mare: o poteca f. clara duce spre dreapta. Nu o urmati !! Nu revine in creasta. Acolo am intalnit cea mai fioroasa haita de caini de cand umblu pe munte; voi reveni la asta. 

Sunt locuri unde o poteca f. clara, dispare pur si simplu la un moment dat ! De pilda dupa Vf. Cailor. Dar urcand /traversand culmea din stanga ( piciorul La Mlaci), vom gasi apoi iar o poteca clara care ne duce pe sub Vf. Dobrii spre Curmatura Olanelor, unde se termina M. Cernei si incep Muntii Godeanu. In f. multe locuri se repeta „povestea”. 

Unele varfuri se urca pana sus : ex. varful „1800 ” , ultimul inalt inainte de vf. Craiova ( pe harta noastra nu are nume) , Vlascu Mic si Vlascu Mare, dar majoritatea se ocolesc pe unul din versanti. Inflexiunile crestei, vizibile pe harta ne ajuta. Desigur si traseul desenat pe harta, dar nu intotdeauna. De ex. pe harta lui Danut Calin din Muntii Carpati nr.24, primele doua varfuri dupa Godeanu ( unul e Vf. Mocirliu) se trec peste varf, pe cand in realitate, o poteca clara le ocoleste pe versantul dinspre Lacul Godeanu, adica prin dreapta in sensul de mers vest-est. 

Poteca spre Baleia: nu fusesem pe ea pana acum. Am zis s-o facem macar o data in viata. Si nu regretam. ( regretam doar potecile, muntii in care inca nu am fost). Aici am gasit cea mai lunga zona parcursa de mine din piatra in piatra, din semn in semn ( bine marcata, dar ciudat: banda rosie e incadrata intr-un dreptunghi alb! Am crezut initial ca e limita Parcului ).

Si apoi am intrat in jnepeni !!. Tot mai inalti si mai grosi pe masura ce coboram ! Norocul nostru a fost ca poteca era eliberata: cu drujbe si fierastraie de mana, intr-una din verile trecute de o trupa studenteasca dupa cum ne-a spus un padurar de la Baleia. Altfel ar fi fost imposibil de trecut, sunt asa de desi si de imbarligati, incat, daca ne-am fi intalnit cumva pe acolo cu un urs, nici noi nici el nu am fi putut sa ne dam la o parte si sa-i spunem politicos celuilalt: „Poftiti va rog, Dvs. mai intai ! „. Daca poteca nu era degajata, ar trebuit sa ne intoarcem spre in Saua Vf. Mare – Galesul- Pietrele sau sa coboram in/pe Raul Barbat. Pe aceasta interminabila poteca garnisita cu jnepeni, am mai facut pauze pentru afine, sa ne mai astamparam setea din ce in ce mai chinuitoare.

Cabana Baleia; fusese inchisa multi ani, poate de aceea se si infundase poteca din amonte de ea. Acum are un stapan, cel care e proprietar si la Gura Zlata. A construit una noua, inca nu e gata. Cea veche nu e deloc atragatoare si nici imprejurimile . Am vorbit cu „cabanierul” de la cea veche, care e de fapt paznic, asa mi-a spus un padurar de la frumoasa cabana silvica din apropiere 

Iesirea din munte: Nu regretam alegerea traseului acesta, desi la Baleia nu erau masini ca la Carnic ! Am facut sambata 19-20 Km. pe drum forestier pana in primul sat : Hobita. Am gasit apa minerala rece si inghetata Napolact ( de bere ne-am fi imbatat instantaneu !) la SC Danila Forest SRL, dar nu am gasit masina de ocazie. Si era o caldura …. Asa ca am mai talpalit prin praf inca 2,5 Km pana in in satul Raul Barbat, unde privind peste garduri, intr-o curte am gasit o Dacie al carui stapan a acceptat sa ne duca cei 4 Km ( de aici era asfalt) pana in gara Pui.

Orientarea: daca avem harta ( si o stim citi ! ), pe vreme buna, nu vom avea probleme deosebite, chiar daca in unele zone mai gresim cate putin. Dar pe ceatza e jale ! Nici busola nu ajuta mult. Am vrut sa iau unghiuri de mars, dar… nu ai repere clare :sei, varfuri, creste clare, cum ai in Rodnei de pilda. (Nota ulterioara: atunci inca nu aveam GPS).

Peisajul. Sa nu va asteptati ca Muntii Cernei si Godeanu a fie asemanatori Fagarasului, Retezatului. Nu au creste si varfuri semete, ascutite, stancoase, nu au caldari glaciare, lacuri, rauri zgomotoase. Poate pentru unii par „banali, neinteresanti”, dar au ceva „al lor”, greu de definit: poate tocmai aceste diferente, aceste „lipsuri”, poate faptul ca n-au poteci, n-au marcaj, ca intalnesti rar cate 2-3 turisti, poate faptul ca nu intalnesti urme de „porcus turisticus”. Esti … la polul opus Vaii Jepilor si…poate ca asta o sa-ti placa draga Prietene ! 

Cainii ciobanilor. Fiind o zona cu munti inierbati ( desi in acest an iarba , pasunea, a fost in mare suferinta!! ) intalnim multe turme, care desigur fiecare are 6-10 caini. Si pentru ca vad rar turisti… ii trateaza ca pe agresori ai turmei „lor”. 

In precedenta mea tura cu Radu prin M. Cernei, coborand gresit unde v-am spus mai inainte, am intalnit cea mai fioroasa haita de caini de cand umblu pe munte! Stiu multe metode si am „talent” si experienta in a trata cu cainii. Dar atunci a trebuit volens-nolens sa folosim ultima metoda: ne-am asezat jos! Doar atunci le-a trecut furia si au latrat „normal” pana ce a venit stapana lor. Devenisera iar agresivi cand m-am ridicat sa caut ceva in rucsac. Cat am stat de vorba cu batrana, au fost cuminti. La plecare, batrana l-a prins de jujeu pe seful haitei, dar acesta aproape ca o tara dupa el !! N-am mai vazut asa ceva! Cred ca era un caine anormal ! 

Betele turistului sunt de mare folos si pentru intalnirea cu caini. Pot fi si „de schi”, nu neaparat telescopice , dar trebuie sa aveti fiecare cate doua, nu doar pentru caini ci din multe alte motive ( Vezi „Tactica mersului pe munte” in cap. 5). La intalnirea cu haite de caini, noi, chiar cand suntem doar doi, intram in „formatia arici”. Cainii, chiar daca vin din fatza, trec apoi lateral si in spate, daca vad ca nu-ti pasa si iti continui mersul fara ezitare. Ei formeaza un „U”, cu deschiderea spre inainte, desi cate unul mai face saltul prin fata, trecand dintr-un flanc in celalalt. Noi continuam sa mergem impasibili la 1,5-2 m unul de altul, cel din fata tinand/ agitand betele spre lateral la nivelul genunchilor, cel din urma lateral si inapoi. Eu merg ultimul si nici macar nu intorc capul ! Nici cel mai furios caine nu a muscat de bat/rondela ! Cand umblam fara bete, trebuia ca mereu sa ma intorc, sa-i privesc in ochi, sa le studiez/parez gesturile, sa simulez ca arunc cu ceva, chiar cand nu aveam nimic in mana. Mergeam „ca un titirez” si dupa ce treceam de ei, eram obosit/ ametit de atata invartit! Acum, cu betele, e simplu, desi poate unii nu ma credeti ! Trebuie doar sa va convingeti.

Bineinteles : arici-arici, dar nu prin turma ci pe langa ! Unor ciobani, care alergau spre caini sa-i potoleasca, le strigam ca ne descurcam ! Si erau poate mirati ca nu asteptam pe loc sa ne vina in ajutor.

Regrete: regretam ca – inainte de a parasi Valea Cernei- nu am putut vedea toate minunile din zona, pentru care ii invidiem pe banateni. Dar vom reveni acolo. Regretam ca desi am fost in saua de langa ea- nu am urcat din nou pe frumoasa Arjana, ultimul varf de peste 1500m ( 1512m ) din drumul Carpatilor spre Dunare. Varf/munte surpriza, deosebit de frumos, cu nume frumos ! Redau o discutie ce am avut-o cu Radu pe varful Arjanei, cand priveam muti peisajul cu fanate din saua urmatoare: -” Tata, parca e un colt de rai !” -” Da, Radule, asa pare privit de aici, dar oamenii aceia ce-i vedem ca niste furnici , muncesc ca in iad !”. Si dupa ce am coborat la oamenii aceia care strangeau fanul, cand am vazut porumbul ars de seceta ca si in acest an, cand am vazut ce fel de apa ( statuta, inmlastinita) e in „izvorul’ spre care ne-au indrumat- ne-am mai schimbat parerea despre „acel rai” si am pornit atunci tacuti spre un alt munte cu nume „muzical”: Cicilovete..

Acum insa, aerul si soarele atat de fierbinti ne faceau sa ne gandim ca pe Arjana, calcarul e si mai fierbinte. Dar argumentul principal care ne-a determinat sa n-o urcam, a fost faptul ca vreo doi caini pasnici ne dadeau tarcoale , chiar cand ne pregateam sa ascundem rucsacii in ienuperii din sa. Nu doream ca ei sau vreun cioban sa ne „viziteze” rucsacii.

Bucurii: au fost multe, greu de descris: cea a intalnirii cu Muntele- mereu frumos, indiferent de roca, de „arhitectura'”: toti se aseamana, toti se deosebesc, asemeni costumelor populare sau caselor din Muzeul satului.

O mare bucurie a fost sa intalnim „confrati intru pasiune” -cum ar spune Noica, cu care din pacate nu am putut discuta atat cat am fi dorit si poate cat ar fi dorit. Bucuria ca si ei au ales de data asta aceiasi munti ca si noi, bucuria ca unii deja ne-au scris, speranta ca ne vom mai intalni, acolo, pe creste fara carari sau cu carari marcate sau nu. Sau ca macar ne vom tine reciproc la curent cu ce ture am mai facut fiecare, schimband impresii din care se naste uneori dorinta de a vedea ceva ce inca n-ai vazut. 

Si din fericire mai exista inca atatea locuri care merita a fi vazute, „depozitate” si ele in „banca cu amintiri'”