Milioane de ghiocei

O tura de primavara prin Muntii Trascau: Teius-Manastirea Rameti- Fatza Pietrei- Piatra Cetii- Piatra Bulzului- Piatra Craivii- Platoul Ciumarna- Lacul Ighiel – Alba Iulia.

Motto: „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii…” Lucian Blaga

Pe creste mai inalte, zapada inca mai dainuie si profita de asta multi iubitori de munte. Schiurile mele de tura nu au obosit, desi le-am folosit destul de intens si in iarna asta, dar le-am pus la pastrare, caci m-au napadit alte doruri. Raspunzand candva unei intrebari „De care anotimp al muntelui va este dor cel mai tare ?” am spus: „De cel care urmeaza!” Stiam ca nici macar in blanzii Apuseni inca nu au infrunzit copacii, inca nu a dat coltul ierbii. Stiam ca acele dulci coline de care nu ma satur niciodata, inca nu ne vor aminti de „Note de primavara” ale lui Bacovia: ” Verde crud, verde crud… Mugur alb si roz si pur, Vis de-albastru si azur, Te mai vad, te mai aud!”

Dar stiam ca ne vor desfata sufletul si ochii -mereu flamanzi de Frumos- primele flori ale „primei veri”. Doream ghiocei si branduse si viorele si toporasi si primule, acolo, la ele acasa, unde iti zambesc altfel decat din buchetelele gasite/cumparate comod intre betoanele oraselor noastre. Si doream sa ofer dragei mele, de ziua ei, intr-una din acele 3 zile, milioane de flori zambind in soare, nu un buchetel zambind trist. Asa ca, desi previziunile meteo nu erau prea optimiste- conform unui vechi obicei de „a prefera sa regretam ca am plecat , decat de a regreta ca nu am plecat”- vineri 11 aprilie 2003, la ora 9.30 coboram in Teius din Dacos-ul Cluj- Rm. Valcea. Nu ne puneam problema de a parcurge „per pedes turistorum” cei 18 km pana la Manastirea Rameti, caci ne „pastram” pentru cei 16 km din ziua de duminica, de la lacul Ighiel – tinta finala din plan- spre satul Ighiu.

Pe la ora 11, cu o Dacie, pe al carui proprietar l-am lamurit sa devina taximetrist, am sosit la Manastirea in jurul careia, o trupa de detinuti – paziti desigur- faceau curatenie de Pasti. Caci in incinta manastirii, maicutele, ca niste albine, mentin o atmosfera de care cu greu te desparti. Desigur, camera video nu se abtine nici aici, nici mai sus, in Cheile Manastirii. Admiram/ filmam Santinela Cheilor, care imi trezeste amintiri nostalgice: prima iesire de 4 zile de 1 Mai 1972 cu alpinistii nou infiintatei Sectii de Alpinism a Clubului „U- Cluj si cu amicii nostri de la „Turdeana”. Ca un magnet imi atrage privirea Hornul Mare, acea crapatura pana dincolo, cu ale sale vreo 3 lungimi de ramonaj, un fel de Fisura a Artei, dar care nu e chinuitoare ca cea din Cheile Bicazului. Dimpotriva, urcand-o pe asta, oricui ii vine sa chiuie de placere! Nu acelasi lucru se poate spune despre Diedrul Surplombant din peretele opus, care are doua lungimi si foarte tari, dar si foarte periculoase, cum eu si altii( si Cuxi!) spun ca nu sunt nici in Albastra sau Sperantei. Doamne, ce curaj, ce antrenament a avut Marius Marcus, autorul premierei, caci pe vremea aceea premierele alpine se faceau urcand, nu din rapel.

Dar de data asta nu am venit nici la catarare, nici sa parcurgem celebrele „Chei ale Rimetilor” care incep cu 4 km mai sus. O luam pe banda rosie la stanga. Acest marcaj datorat cluburilor „Numtii Apuseni” din Cluj si mai departe clubului „Albamont” e destul de bun, desi are zone unde, mai ales pe ceata mai poti bajbai. Marcajul acesta si harta si busola si amintirile ne vor conduce din deal in vale, din vale in deal: Fata Pietrei- Valea Cetea- Piatra Cetii- Valea Galda- Piatra Bulzului- obarsia vaii Tibrului- Valea Cricau- Piatra Craivii- Muntele Bucerzii- Platoul Ciumarna- Lacul Ighiel. Din toate astea, cei care trec cu trenul sau pe sosea intre Alba Iulia si Aiud, vad „Pietrele”, stanci uriase de calcar ce tâsnesc spre cer dintre culmile domoale ale Muntilor Trascau, spunand parca : „Iubitori de Munte si de Frumos, suntem aici! Veniti sa ne vedeti de aproape si nu veti regreta!”.

Noi nu am regretat nici de data asta. De fapt nu am regretat niciodata ca am plecat pe munte, caci muntele este Munte pe orice vreme. Si parca e mai frumos cand te asteapta cu de toate, ca acum: soare, fanate si pasuni cu oi si miei, case batrane, garbovite sub povara timpului si cu oameni si ei batrani si garboviti, dar amabili si bucurosi ca vin „domni” pe coclaurile lor, tzancuri si pereti de calcar, hornuri si creste ce ne produc furnicaturi in degete si numai privindu-le. O ploicica de cateva minute in saua de sub fascinanta Piatra a Cetii, urmata de un superb curcubeu. Concert dat de pasarelele ce se bucura de primavara, de fiecare clipa de viata. Cainilor care ne latra mai mult de forma, noi le oferim prilejul sa se puna bine cu stapanii lor. Montam cortul in saua de langa Piatra Bulzului. Ritmul monoton al picaturilor de ploaie pe panza cortului,e ca un trimis al lui „Mos Ene pe la gene”. Ne surprind placut telefoane si sms-uri de „La Multi Ani Marlene” de la cativa dintre cei dragi. Ciocnim cu ei un imaginar pahar de sampanie. Ceatza matinala, ne-a indemnat sa mai lenevim in saci. Apoi, pe la ora 10, soarele ne-a indemnat ” La drum!”. In seara urmatoare, seara cu luna, eram intr-un minunat peisaj din Platoul Ciumarna, unde , petice de zapada ne-au permis o spalare binefacatoare. Si surpriza de aici, din a 2-a dimineatza: ni s-a parut suspecta oprirea ploii venita din nou hoteste spre ziua: deschizand fermoarul cortului am constatat ca „ninge fantomatic si bacovian” ! Totul era alb acum. Noul strat de „zapada mieilor” nu reusise inca sa acopere de tot brandusele si ghioceii care ne starneau „o tristete iremediabila”.

GHIOCEII!!

Acestia au reprezentat superbia acestei ture! Milioane, milioane! Zeci de hectare!. Cat vedeam cu ochii ! Prin padurea de fag, aproape doar ei. Prin poienile in care zapada se topise mai de curand, erau infratiti mai ales cu zveltele branduse, dar si cu viorele si alte minuni florale. Ne straduiam sa facem slalom printre ele sa nu strivim aceste flori gingase din „corola de minuni a lumii”! Ne ghemuiam in tot felul de pozitii sa le pozam/filmam. Din „Poiana de vis” cum i-am zis poienii Bucerzii, nu ne mai venea sa plecam! Eram ca intr-un vis, ca sub vraja. Nu se poate reda in cuvinte ce vedeam, ce simteam. Ne doream puterea de a teleporta aici pe cativa dintre prietenii dragi de ture, sa se bucure si ei, sa ne dubleze bucuria noastra prin bucuria lor. Un gand special in aceasta zi de 12 aprilie dragei noastre, mereu zambitoarei Ramona, aflata acum departe peste ocean.

„Doamne, ce frumusatza”- ar fi spus si aici- cum a spus in Scarita- un tanar basarabean, student al meu. Avea perfecta dreptate cel care a fost marele alpinist franceaz Gaston Rebuffat: „In munte cautam o evadare in Frumusete”. Caci din pacate de rautati, sicane, ranchiune, brutalitate, ne-omenie e tot mai plina lumea-inchisoare in care traim.

Asa ca ma alatur si eu unor ganduri de suflet scrise zilele trecute pe lista CAR de inimoasa Liliana Becea sub titlul „Va admir..” Va admir si eu pe toti cei care, ori de cate ori se poate, „evadati in frumusete”, cautati in munte liniste si puritate, prietenie si bunatate, altruism si omenie. Si imi mai amintesc si ce a scris nu de mult baimareanul Petre Lucian Goja, dupa o tura in care a cautat fara succes- ghiocei:

„Minunata prima zi calendaristica a primaverii. Dar n-am gasit ghioceii cautati pe vai si dealuri. Puteam sa ne scutim de efort cumparandu-i de pe trotuarele din Baia Mare, dar oare atunci am mai fi avut sansa descoperirii primaverii din noi?”

Va doresc tuturor sa aveti mereu primavara in suflete!