Şapte munţi în şapte zile

Din valea Putnei vrancene (Tulnici) in valea Prahovei (Busteni)= 195 km.

Muntii: Vrancei, Penteleu, Siriu-Tataru, Ciucas, Grohotisului, Neamtului, Baiului. 

Zile, munti, etape,debutul, impresii generale, marcaje, rataciri, izvoare, vremea, marturisire, stane-drumuri-poteci, amintiri, provocare.

Zilele: duminica 10 iunie- sambata 16 iunie 

Debutul: Sosisem sambata la ora 13 in Valea Putnei cu autobuzul BV- Focsani. Am vizitat si noi Cascada Putnei – zona aglomerata de romani veniti LA munte (mancare-mancare, gunoaie, plaja pe pietre, manele ….). Apoi am facut o tentativa nereusita de a ajunge in culmea Coza prin Cheile Tisitei. In acea zi am parcurs 20 km. Adaugati la cei 175 din urmatoarele 7 zile, in acest „concediu” am marsaluit cu rucsaci mari 195 km.

Distante: Total km in urmatoarele 7 zile = 175, dupa indicatiile gps + adaugirea zonelor (apreciate pe harta topo) in care GPS-ul nu-si vazuse satelitii. . In vara 1988 eu mai parcursesem traseul cu Radu al meu , dar in sens invers si cu ceva mai lung, cu plecare din halta Posada de langa Sinaia. Atunci am marsaluit 8 zile din 9, avand o zi de pauza langa Poarta Vanturilor din Siriu din motive de ploaie ce a tinut noapte-zi-noapte.

Etape.

1. Duminica 10 iulie 2007:  Tulnici (am pus cortul la ora 22 in gradina scolii din satul Coza)- Stramtura-stana La Haiduci – saua Geamana – poiana Golici- Bulboace- saua Tisitei- Piscul „cu Paltini” ( in dreptul izvoarelor Narujei) = 22 km

2.Luni 11 iunie: Piscul cu Paltini ( de fapt e cu brazi !)- poiana Sindrilitza- izvorul Zabalutei- Mordanu- vf.Lacauti 1777 m- Manisca- Mioaca- Clabuci- pasul Halom (scris pe harti „pasul Delusor”)- poiana Menesbirt ( pe harti e poiana Hergheliei)- poiana Fagul Alb = 33,3 km

3. Marti 12 iunie: Fagul Alb- Balescu- Coraiu- Crucea Fetei- vf.Penteleu 1772 m- Gura Milei = 26,5 km. Transbordare auto in satul Gura Teghii unde am montat cortul la ora 23 intr-o livada din centru !

4.Miercuri 13 iunie. Cu doua autobuze pana in satul Siriu. Cateva cumparaturi, apoi cu alt autobuz pana la ramificatia/coborarea spre fostele Bai Siriu. Iarasi per pedes pe Valea Neagra- Dosul Muntelui- Poarta Vanturilor dintre vf.Bocarnea si vf. Mălîia- dus-intors pana la Lacul Sec si Lacul Vulturilor- traversare cu emotii (dar fara ratacire !) timp de o ora a padurii spre Tatarutzu- Tataru- saua Tabla Butii = 20 km.

5.Joi 14 mai. Un dus- intors ( 1 ora) fara bagaje la Cimitirul Tabla Butii. Apoi: Pasul Boncuta- Curmatura Stanii- saua Chirusca- Zona cabanei Ciucas- pe sub Tigai spre Goliat- Culmea Bratocea- pasul Bratocea – – urcat inca 1 ora prin padure si inca 1/2 ora pe ploaie marunta prin pasune (M.Babes)= 25,7 km.

6.Vineri 15 iunie: M.Babes -Bobu Mic-Saua Zanoaga- M.Cioara- M.Flueru ( pe harti e Slueru !)- M.Priscu- Pasul Predelus- Saua Paltinu- Vf Neamtu 1923 m -culmea M.Neamtu pana pe Unghia Mica- loc superb de cort chiar pe culme !! (seara si noapte „fara evenimente” ) = 29 km

7.Sambata 16 iunie: Unghia Mica – Saua Orjogoaia- Muntele lui Petru- Saua Ceausoaia- saua Cazacu- intalnire cu primii 3 turisti- Vf.Baiutul- Culmea Zamora- Busteni = 18, 7 km.

Ne luam rucsacii in spinare dimineata pe la ora 8, ii lasam jos definitiv seara pe la ora 21. Dar adevarul ce ni-l spune GPS-ul este ca in 7 zile am mers doar 47 de ore. Deci sub 7 ore/zi ! Asa ca va dati seama ca doar n-am „mancat” muntele, ci l-am si admirat.

Impresii generale.

Zona inalta, cea cu gol alpin permite largi tururi de orizont din fiecare munte din acest segment al Carpatilor. Dar pentru a ajunge in zona inalta sau a trece dintr-o zona inalta in alta, trebuie sa trecem prin paduri. Unele sunt frumoase, racoroase, cu poteci clare si libere. Dar alte zone sunt fie paduri masacrate de stim noi cine, fie paduri „urate” , cu copaci rasturnati si crengi cazute peste poteca, cu poteci neumblate pe cale de a fi inghitite de hatisuri. Traseu mult schimbat in rau fata de cand l-am parcurs in 1988. Singura surpriza in bine: zona Fagul Alb- Menesbirt – Halom ce o facusem atunci fara poteca, mergand din H in H ( noroc ca era padure batrana si rara !), acum, era drum bun, asa cum ne indicasera ciobanii Vasile si Gyuri de la Halom. Si nu toate zonele de gol alpin sunt frumoase. Ne-au placut: culmea Coza a M.Vrancei, Vf.Lacauti, Vf.Penteleu cu surpriza reprezentata de firele de narcise raspandite prin pasune, zona centrala a M.Siriu, mai ales straniul Lac Sec decorat cu barba mosului si Lacul Vulturilor, Tatarele unde ne-am imprietenit cu ciobanii si cainii lor, desigur Ciucasul, Neamtului- o surpriza placuta pentru Marlene si Baiului. M.Grohotisului ne-au placut doar pana in vf. Bobu Mic. Probabil sunt frumosi in continuare spre sud. Dar noi, cotind spre dreapta si efectuand niste sinusoide pe cumpana de ape, am mers ff incomod pe drumul inierbat cu smocuri mari ce nu ne permiteau sa fim cu ochii la peisaj, obligandu-ne sa fim mereu cu ochii „in pamant”. Traversarea muntelui Flueru n-as recomanda-o nici la dusmani daca as avea (sper ca nu am !). Iar acea zona de o ora prin padurea tanara dintre Siriu si Tatarutu n-o recomand cuiva fara a avea traseul in GPS. Vagile mele amintiri din 1988 si track-ul, probabil si Fortuna, ne-au ajutat sa mergem chiar pe traseu. Am dat de cateva vechi semne BR – unul pe o lespede de piatra, cateva din tabla ruginita fixate (ne-ecologic, dar benefic!) pe copaci !

Astfel de trasee se fac in mod normal odata in viata. (Le repetam doar pe cele mai frumoase, mai ales din muntii „de 5 stele”). Eu am parcurs insa unele astfel de trasee „urate” de 3-4 ori ! De ce? Prima data cand eram „cavaler”si alergam din munte in munte. A 2-a oara cu Elis- prima mea sotie, a 3-a oara cu Radu- fiul nostru- cand devenise adolescent, a 4-a oara cu Marlene, care vrea sa vada si ea toti muntii: mari sau mici, frumosi sau ” urati”, celebri sau uitati/ignorati.

Au si acesti munti avantajele lor: liniste, curatenie., nu risti sa te accidenteze un ATV, te calesc, iti pun mintea la contributie, nu te lasa sa „ruginesti”. Noua nu ne e teama de padure, de intuneric, de salbaticiuni. Noua ne plac intalnirile cu ciobani. Si cu caini !! Nu ne veti crede, dar suntem dezamagiti cand haita nu e destul de agresiva ! Si se mira ciobanii ca nu avem nevoie de ajutorul lor, ca le strigam ca ne descurcam singuri !

Marcaje.

Semne de marcaj in acesti „munti uitati” sunt bune unde drumul este bun si lipsesc la ramificatii si unde drumul devine neclar, unde am fi avut nevoie de ele.Uneori chiar te trimit in alta directie ! Doar cateva exemple: – In M.Vrancei, la cam 10 minute dupa binefacatoarele si racoroasele izvoare de La Uluce, marcajul te ghideaza sa urci spre Saua Cristianu Mare, unde e si o cruce montata de Florin Roman, autorul ghidului Muntii Vrancei din colectia Muntii Nostri. Ajunsi in poiana Golici mai pe sus, pe desupra padurii si pe sub stanci, am vazut si ne-a confirmat un cioban- ca trebuia sa urmam poteca de pe curba de nivel, pe deasupra stanii Haulestenilor, cum de fapt imi aminteam eu vag din tura in sens invers cu Radu in urma cu 19 ani. Si aici, Dl. Florin Roman a montat o cruce in memoria lui Necula Sacalus din satul Haulisca (1921-2002) care a ridicat stana acum paraginita si care a ciobanit aici timp de 37 de ani !

– In Poiana Sindrilita nu e semnalata ramificatia traseelor banda rosie si triunghi albastru.

– Nici poteca de la Fagul Alb spre Penteleu nu (mai) are marcaje. Idem la trecerea din M.Siriu in M. Tatarutu-Tataru !

-La intrarea pe Valea Neagra spre Siriu, am ajuns la o intersectie cu 4 drumuri: pe unul sosisem noi. Aveam trei in fata ! Nici un semn nu indica pe care sa continuam. Am pornit eu pe cel spre inainte dreapta si dupa o vreme… am dat de semn. Treaba asta s-a repetat de multe ori: fiecare din noi pornea pe o ramificatie si striga : Aici ! Alteori…strigam ambii ca n-am gasit !

– Din Pasul Bratocea e marcaj bun, foarte bun de intrare in M.Grohotisului… pana la iesirea din padure (1 ora). Apoi, desi mai sunt bolovani, desi mai apar copaci in sei mai joase …. ioc semne de marcaj ! Ai uneori impresia ca marcajele sunt o insulta la adresa drumetului. Te amagesc, sa intri in acel munte, le urmezi, apoi te lasa „cu ochii in soare”. Vai de incepatorii in ale muntelui care se incred in ele !

Rataciri.

Pe noi ne-a ajutat GPS-ul, dar „in linii mari”, caci traseul era facut de pe harta topo a carei exactitate, actualitate si scara nu sunt cele mai potrivite. Am gresit in trei zone:

1.Intre Poiana Sindrilita si izvorul vaii Zabaluta. Aici e de vina si harta turistica, unde e figurat ca traseul trece pe la confluenta vaii Arisoaia cu valea Zabaluta, ceea ce nu e adevarat!!!. Traseul traverseaza Zabaluta mai sus, cu un km. de acea confluenta, adica pe la capatul drumului forestier.

2. Intr-o poiana de dinainte de Pasul Halom (Delusor)- unde pe un refugiu din barne ar fi trebuit sa existe o sageata indicatoare spre inainte-stanga (pe culme), noi am parasit culmea, urmand drumul ce cobora usor spre dreapta cu speranta ca va reveni in culme, caci multe drumuri de culme ocolesc varfurile si revin in cumpana de ape.Dar acesta ne-a pacalit si ne-a dus nu in Pasul Halom, ci cu 1,5 km mai spre Comandau! 3.Zona Fagul Alb-Balescutzu : ne-am pacalit parasind drumul ce nu mai tinea culmea: am mers pe culme din H in H pana ce padurea falnica a devenit padurice de nepatruns si niste potecute ne-au dus spre stanga, tot mai departe de track . Am dat insa de un plai pe o culme secundara, care ne-a adus inapoi la track. Asa ca , dupa ce vom corecta aceste trei abateri, track-ul inregistrat pe teren de gps poate fi util celor care vor sa se simta exploratori pe acolo.

Izvoare. 

Ne-am fi dorit mai multe in apropierea potecii. Dar stiam ca nu mai ai pe cine intreba unde e izvorul stanei, nu mai vezi poteca spre apa. Daca o nimeresti totusi dupa multe cautari si dai de „izvor”, acesta e acum inmlastinit si de nefolosit. Asa ca atunci cand dadeam de izvoare (de unele imi aminteam din tura anterioara si sunt trecute si pe harti) , ne umpleam toate bidoanele. In dimineata cand dormisem pe Piscul cu Paltini eu am coborat dupa apa (seara mai avusesem). Dar stana era parasita, izvorul de unde luasem apa in 1988 era inmlastinit, de negasit… Am luat apa din acel parau si am fiert-o ….

Izvoare cu apa buna langa poteca: In M.Vrancei: mai sus cu 100 m. de stana „La Haiduci”, La Uluce- 4 mici izbucuri cu apa rece ! izvorul Zabalutei, sub Vf.Lacauti, in pasul Halom (daca gasiti pe cineva sa va spune unde e ! ). In Penteleu: langa stana Fagul Alb- daca va indruma ciobanii. La Crucea Fetei- izvor permanent, amenajat langa poteca si cruce (ciurgau cu valau). In Siriu: Se poate lua apa din paraul pe langa care ajungem de cateva ori in timp ce urcam spre culme, spre salbaticita poiana Dosu Muntelui. Apa buna in izvorul vaii Urlatoarea, la 15 minute inainte de a intra in „padurea nebuna” , saua dintre Siriu-Tatarutu. In Tataru: doua izvoare puternice langa poteca ce ocoleste varfurile Tatarutu si tataru pe la limita padurii. In Ciucas…. nu ! Va pot da/indruma ciobanii de la stanele de langa poteca (dupa Pasul Boncuta-„stana de sub Colti”), dupa saua Chirusca (stana „Piatra Laptelui”) si inainte cu 15 minute de pasul Bratocea (stana de sub releul TV)). In M.Grohotisului: un izvor foarte puternic chiar sub drum (se aude !) exact la iesirea din padure, la o ora de pasul Bratocea. Un altul la iesirea din padurea M.Cioara, inainte de a incepe urcusul spre Flueru-Marcosanu. Se afla la 50 m in stanga potecii, dincolo de parau, se vede din poteca, parea doar ceva umezeala! Dar era un mic izbuc cu apa rece ! In M.Neamtului- micile izvoare/paraie dintre saua Paltinu si vf..Unghia erau secate, doar din unul am putut recolta cu greu 2 l de apa. M. Baiului: are apa intotdeauna izvorul de langa drum de sub Vf. Cazacu.

Vremea.

Am avut noroc de vreme buna. Ne-au atins aproape zilnic aripi de ploi, dar n-am nimerit in centrul lor. In M.Grohotisului, am pus cortul la 1 ora si jumatate dupa Pasul Bratocea, la ora 20, mai devreme ca de obicei, caci se intetea ploaia. In dimineata urmatoare era senin (ca in toate diminetile !). Pe Muntele Bobu Mic am gasit un strat compact de boabe de grindina de marimea unor cirese si de cam un lat de palma grosime ! O ploaie cu grindina ne prinsese si in prima zi, in tentativa prin cheile salbatice ale Tisitei Mari. Defapt, asa cum spuneau si ciobanii – „mai mult tuna decat ploua” !

Marturisire.

Cheile Tisitei ne-au pedepsit pentru infatuare ! (desi platisem taxa de intrare). N-am mai luat cartuliile celor 7 munti cu noi , ci doar hartile .Ne bazam pe ele, pe GPS si pe marcaje. Credeam ca mai gasim ici-colo cate un semn de marcaj, macar in punctele esentiale. Naivi ! Nici hartile nu nu sunt clare. N-am stiut, nu reiesea din harta ca de la confluenta Tisitelor (pana acolo sunt 8-9 km) se mai merge 1 km pe Tisita Mica pana la tunel. Eu am mai mers mers o vreme singur „in explorare” pe drumul de pe Tisita Mica ( nu pana la tunele, chiar ne intrebam pe unde or fi !), dar erau cazuti peste drum multi copaci, totul parea complet neumblat. Nici vorba de vreun semn de marcaj, nici macar langa podul de la confluenta… Asa ca am incercat „sa fortam” pe firul Tisitei Mari sa facem eccochallenge pana dam din nou de traseul clasic. Am facut cam 1 km, dar dificultatile (cascade, versanti abrupti, copaci cazuti + rucsacii mari + ploaia ce incepuse), ne-au obligat sa ne intoarcem.. Insa nu regretam, a fost fain, spectaculos, de neuitat !

A fost o viitura mare in urma cu 2-3 ani care a distrus drumul inca de la intrare; ceea ce pentru rezervatie e bine. Asa ca nu se mai fac exceptii la accesul auto ! O masina de ocazie ne-a dus apoi de la Cascada Putnei pana la Tulnici si de acolo ( din curtea/livada scolii din Coza) am inceput duminica dimineata tura de 175 km pana in Busteni.

Stane, drumuri, poteci.

Sunt tot mai multe stane vechi abandonate, parasite, daramate, poiene pline de stevie (nu brusturi !!) si urzici. Stiu ca unii de pe lista se bucura ca dispar stanele, ciobanii, cainii. Noi nu ! Nu credem ca ciobanii ar trebui sa se adapteze noua, drumetilor (sa-si lege cainii !!), ci noi sa intelegem ca fiecare isi vede de ale sale: ciobanii sa urmeze turma, sa mulga oile, cainii sa ne latre, noi sa ne vedem impasibili de drum. Fara stane si ciobani muntii devin mai saraci, multi dintre ei devin mai salbatici, mai de nestrabatut. Ne vom inghesui cu totii in acei munti in care accesul e usor (si pentru ATV-uri !), in care potecile sunt clare. Si in care marcajele cu vopsea sunt din 10 in 10 metri, iar daca lipsesc, ne vor ghida marcajele moderne cu pet-uri. Nu ne va mai fi teama de singurate, nu ne va mai obosi linistea…. Adevarul e ca am gasit si multe stane noi, unde nu figureaza asa ceva pe harti. Si nu doar bordeie de sterpe si berbeci, ci chiar stane de manzari (oi cu lapte). Dar nu sunt stana solide, durabile din barne. Sunt constructii jalnice, subrede, improvizate. Arata ca acele locuinte mizere din bidonville-urile de la periferii ale unor mari orase sud-americane sau asiatice. Fata de stanele clasice arata ca dughenele post 1989 fata de magazinele civilizate. In primul rand stapanii lor nu au siguranta viitorului ciobanitului din cauze de UE si de lipsa de urmasi in meserie. Deci nu merita mari eforturi/investitii. Altii n-au fost/nu sunt ciobani; s-au reciclat in ciobani, prin absenta altor posibilitati de a supravietui tranzitiei fara sfarsit . „Cum sa-mi betonez stana domnule? Cum sa o spal mereu cu furtunu’ ?”…

Amintiri.

Nu vom uita „condimentele” turei, dar ne vom aminti cu drag de partile frumoase. De ex. locul de cort cel mai fain din tura asta, care a fost cel de pe muntele Unghia Mica. Trecuse ploaia, speram si erau semne ca nu va mai fi ploaie sau vant in acea noapte. Asa ca – la fel ca in multe alte dati- am hotarat sa montam cortul fix pe creasta. Pe una din deschideri , pe cea dinspre Bucegi, ne spunea Soarele „Noapte buna !”. Pe peultima fotografie din album, in dreapta cupolei cortului se vede apusul, in stanga releul Tv de pe Costila . Pe cealalta deschidere a „cabanei” Salewa i-am putut noi spune in dimineata urmatoare” Buna dimineata Soare” ! Iesise de dincolo de culmea Zaganu-Gropsoare a Ciucasului. Acest loc de cort il adaugam la colectia noastra de „Locuri de cort de neuitat”. Desigur ca pentru a ne putea monta cortul pe creste, ne spalam la un izvor/parau cu 3-4 ore inainte si ne aprovizionam cu apa pentru seara-dimineata.

Cateva cuvinte si despre micul dar emotionantul cimitir militar de la Tabla Butii. Sunt trecute acolo 93 de nume de militari romani cazuti in luptele din toamna anului 1916 : 5 ofiteri, 5 subofiteri si 83 soldati. Sunt inmormantati acolo si multi soldati inamici „concretizand chiar in mormant generozitatea blandului nostru popor” -cum sta scris acolo. In fiecare an in 6 august urca acolo sute de sateni de la poalele muntelui si militari. Se ingrijesc mormintele, se depun coroane si jerbe si se fac slujbe de pomenire.

Ne vom aminti desigur de ciobanii cu care am stat mai mult de vorba, pe care i-am pozat si le vom trimite pozele. Unele dintre ele le vor retrimite ei „copiilor” lor din Italia sau Spania pe unde „ciobanesc” acestia acum. Ne vom aminti de urda si jintita lor, de amabilitate si omenie, dar si de durerea lor (ca si a noastra) ca moare o traditie multiseculara, ca se pustiesc si se salbaticesc muntii, ca s-a schimbat lumea, ca „s-au incainit oamenii”..

Revenind la traseul parcurs, fac o provocare: cine din zona Buzaului se ofera sa refaca marcajul dintre muntii Siriu si Tatarutu ? Sunt munti faini amandoi, merita sa fie „legati”. Oferim o poza ce ajuta si mai ales track-ul. Doritorilor le putem desigur oferi si alte detalii despre traseul parcurs. PS. Am aflat ca traseul a fost mai apoi marcat de un grup de iubitori de munte din Cislau. Bravo lor !