Plimbări şi aventuri prin Bucegi

Relatarea turelor dintr-o saptamana pe creste, brane, vai si valcele din abruptul Bucegilor.

 In programul Clubului Alpin Roman pe 2007 era trecut ca in 11-12 august sa aiba loc la Busteni o intalnire a veteranilor. Eu, care sunt veteran, dar ma mai catar inca, m-am gandit sa duc cu mine cati mai multi tineri din Sectia Universitara Cluj a CAR. Si ca sa-i vada si sa-i auda pe veteranii alpinismului romanesc si sa-i duc in saptamana urmatoare pe creste, vai, valcele, brane…

Eu m-am bucurat sa revad vechi prieteni din generatia mea: Mihai Pupeza, Emil Coliban, Dan Vasilescu, Sandu Bulgar, Jeni Kovaci, Sanda Badralexe. Am avut onoarea sa-i cunosc sau revad si pe altii si mai varstnici, care erau asi cand eu am inceput catararea: Paul Fozocos, Teodor Hurbean, Nicolae Jitaru, Pompiliu Pascu, Nicolae Calin si altii.

Dar sambata, cand ei au depanat amintiri la Caminul Alpin, eu am plecat de dimineata cu 18 colegi de Club spre spre Maretul Munte, asa cum am numit eu Bucegii intr-un mai vechi articol al meu „Urcand spre Costila”

Am parcurs traseul : Caminul Alpin – Plaiul Munticelu – izvorul de sub fostul refugiu al schiorilor (Valea Alba) – Sfatul Uriasilor – izvorul Costila („Izvorul lui Pupeza „!)- refugiul Costila – „la Panda” – Circurile Vaii Albe – Brana Aeriana – Creasta Vaii Albe – iesire in Brana Mare a Costilei sub Hornul lui Gelepeanu – „La Pietris” – coborare pe valea Scorusi – strunga Galbinele – Valea Galbinele cu coborare prin Hornul dintre Fire – Coama cu Jnepeni – ref. Costila – retur la frontale pe Plaiul Munticelu.

Din pacate, pe langa multele bucurii traite, am avut cu totii si un moment de spectacol socant: vederea unei familii de patru capre negre- doua adulte si doi ieduti. Zaceau moarte prin electrocutare naturala in grota de langa iesirea din Fisura Albastra in Creasta Vaii Albe, grota in care isi cautasera desigur adapost in timpul furtunii din noaptea precedenta. Le vad si acum ochii, fara sa ma mai uit la pozele ce le-am facut….

2. Duminica -vreme mai incerta- unii dintre amicii mei au mers la Peles si catarare/manse langa Stana Regala, altii au urcat cu telecabina pe Platou si au coborat pe Schiel. Eu am ramas la Camin, sperand ca va continua programul de proiectii si discutii de la Intalnirea Veteranilor care incepuse sambata. Dar din pacate cam toti au plecat in cursul diminetii, pe unii nici nu i-am intalnit (Mircea Opris, Mircea Noaghiu,Petre Bogoiu si alti cativa…).

Inteleg supararea celor patru colegi de Club care trebuiau sa plece in acea seara spre Cluj. Printre ei si draga mea Marlene…

3.Luni : Caminul Alpin- Poiana Costilei cu a sa stana cu 17 caini. De cateva decenii de cand eu colind Carpatii nu am intalnit o stana cu o asa „armata de caini” . Dupa ce l-am depistat pe seful haitei -cel mai agresiv- si i-am demonstrat lui si coechipierilor mei ca nu ma tem de el si de haita lui, i-am intrebat pe ciobani cati caini au. „Multi” – mi-a raspuns ciobanul batran, „vreo 16-17 ” a spus un tanar. Apoi am ajuns curand in Valea Cerbului si ne-au aparut din nori impresionata Santinela Vaii Verzi si alte turnuri. Am urcat o vreme pe Cerb, apoi pe Brana Mare a Morarului- Creasta – Acelor Morarului. 7 echipe, 14 oameni. Am plecat la ora 7 de la Caminul Alpin, am ajuns la ora 21 in cabana Omu unde retinusem locuri prin telefon. Vreme acceptabila: si valuri de ceatza, dar si largi ferestre cu soare pe mult doritele Ace. Si un minunat curcubeu admirat dupa Acul de Sus, unde nea-m regrupat toti si am strans corzile…

4.Marti- ceatza deasa la Omu. Am plecat abia la 10.30, sperand in van ca poate ceatza se va ridica. Am plecat pe Creasta Bucsoiului Mare (Drumul lui Deubel), nu pe Creasta Balaurului (Bucscoiu Mic) cum era in planul initial. Am avut o placuta surpriza meteo: cu ceva mai jos de ramificatia Branei Caprelor, s-a deschis pentru cateva minute o fereastra de cer senin , prin care sa pozam Brana si peretii de deasupra, de dedesubt si caldarea/valea Malaiesti… Ajunsi apoi in Valea Morarului, am urcat cu totii un minut pana la „Buncar”- un modest si neterminat refugiu -bordei, in care eu si Marlene dormiseram cand am urcat prima data Acele. Mai apoi, am coborat in 2-3 minute pana la Cabana de Vanatoare „Coltii Morarului” unde stiam ca e apa si se pot vedea urmele ghearelor lui Mos Martin pe barnele cabanei, in zona camarii cu alimente…

5. Miercuri: 9 oameni pe Seaca dintre Clai.(Valea Seaca a Jepilor). Vreme superba. Catarare elementara, buna scoala de spraitzuri ! Minunata panorama de pe Claia Mare. Traditionalul deja Gipfelkuss (sarutul in grup/in cerc de pe varf).Am coborat spre stanga, pe Brana Jepilor (Braul lui Raducu), traversand cele trei fire ale Vaii Comorilor si Urlatoarea Mica. Apoi de Drumul Schiel (poteca „Jepii Mari”).

6. Joi: Se anunta a fi cea mai faina zi dpdv meteo. La ora 6.10 am plecat din fatza Caminului spre … mult dorita Picatura ! Partia Kalinderu- Izvor- Poteca Vaii Seci a Caraimanului- firul Valcelului Picaturii. Dintr-o mica neatentie a mea pe traseu m-am ales cu o contuzie costala, pe care am simtit-o toata ziua, o mai simt si o voi mai simti inca ! Dar n-a asteptat nicaieri echipa a 2-a dupa mine din cauza durerilor mele costale sau a varstei mele!! Din dor de Picatura, eu, primul cap al celor 5 echipe (10 oameni) am gresit prima lungime ce pleaca din Poiana de sub Brau unde nu exista o sageata cu vopsea. Sageti am gasit mai sus, la iesirea din Hornul cu Zade si la capatul Braului de Sus, unde incepe verticala care duce la Ferestruica Picaturii.. Constatand eroarea , suparat pe pripeala mea, cu un rapel de 20 m. am revenit in traseul bun, in Braul Subtire, pe care-l vazusem de sus, de la copacul de rapel !

Cand am parcurs traseul doar cu Marlene, am ajuns seara inapoi in Busteni. Cand am urcat alta data cu 3-4 echipe de incepatori ne-a prins noaptea la Crucea de pe Caraiman si am avut noroc sa fim primiti in miez de noapte in cabana Babele. Acum,la 11.45 eu eram pe Picatura. Eram in grafic. Dar apoi totul a mers mai incet. Estimasem ca la ora 17 vom fi cu totii la Tunelurile Picaturii de unde era in plan sa cotim la dreapta pe brana ce duce peste Albisoare in Valea Alba. Traseu pe care eu l-am parcurs de doua ori, dupa articolul lui Nae Moldovan(+)- „Traversare inedita” aparut in revista Muntii Carpati si intr-o brosurica. Dar… „socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ”. Tinerii mei insotitori, neobisnuiti cu conglomeratul,urcau „ca pe oua” ! Se astepta dupa cei din fatza, cand acestia abordau zone mai dificile. Se astepta dupa cei din urma ca sa vada acestia pe unde e traseul. Caci aici nu vezi pitonul urmator ca in Cheile Turzii… Si in fond e un traseu ce trebuie „savurat”. Nu e traseu pentru muschi, ci pentru ochi si suflet! De data asta eu n-am mai gresit abodarea Fetzei Inalte, cum mi s-a intamplat in alte doua dati. Si cum s-a intamplat si se intampla altora. Dar abia la ora 20 am ajuns ( prima echipa) la Tunelele Picaturii !

Asa ca am renuntat la coborarea pe brana spre Valea Alba. Pe doi tineri bustenari, Sebi si Dinu- care mai urcasera si alte ori pe Vf. Picatura, coborasera pe Albisoare, deci nu continuasera creasta ei,i-am indrumat prin Tunelul Picaturii spre stanga, spre Portita Caraimanului- Valea Jepilor. Ne ajunsesera si ne depasisera cu aplomb. A doua zi ne-au anuntat prin telefon ca la ora 22 erau jos, la Silva ! Harnici baietii ! Erau „acasa” in Bucegi, nu aveau stangacia contactului cu o roca noua ca si coechipierii mei. Mergeau rapid, dar se asigurau corect si in zone aparent nepericuloase. Ultimii dintre noi au ramonat Tunelul Vertical ca.. speologi: pe intuneric! Desigur la frontale. Eu dat din om in om „ordinul” ca toti capii de coarda sa devina si secunzi. Deci fiecare a urcat urmatoarele 3 lungimi asigurat si de sus si de jos. La ora 24 sosea si „incheietorul de pluton” pe Prispa Gemenelor, unde eu hotarasem sa facem bivuac sub stele. A fost o noapte de neuitat, pe covorul de jnepeni pitici. Am ramas cu hamurile pe noi si ne asigurasem fiecare de cate o creanga de jneapan, sa nu alunecam la vale prin somn. De jos, din zona Gura Dihamului, repetate semnale luminoase (3/minut) ne intrebau (banuiam ca pe noi) daca avem probleme. Probabil ca luminitele frontalelor noastre i-au indemnat pe unii sa anunte Salvamontul. Asa ca am format 0-SALVAMONT sa lamuresc  problema. Surpriza ! Imi raspunde Catrinel Enache !  Ii relatez situatia si  o rog sa transmita ganduri dragi parintilor ei > In curand, semnalele au incetat. 

7. Vineri. Dimineata de neuitat. Un rasarit ca multe altele, dar parca totusi mai altfel… Am iesit fiecare pe rand din „cuib”, ne-am dezmortit, am ciugulit ce am mai gasit prin rucsaci. Partenera mea de coarda mi-a facut chiar o surpriza: a preparat un nes ! Soarele a inceput sa urce pe cer, ne era deja cald, am uitat rapid de racoarea noptii. Am mai urcat o lungime „in corzi”, apoi ne-am dezlegat si le-am multumim ca au avut grija de noi. Pauza de admirat si pozat la Cruce, care inca nu era invadata de hoardele aducatoare de gunoaie si de poluare sonora. Pauza de mic dejun la Babele. De aici, patru dintre noi, mai grabiti din diverse motive, au plecat spre telecabina. . Dupa o pauza de o ora, ceilalti sase am urcat spre Omu, trecand fara sa mai pozam Sfinxul, caci era deja asaltat de „vitejii” ce se pozau pe rand sus, pe Sfinx in chip de „cuceritori”. Nu realizau ca sunt doar inculti si profanatori..

Vremea era superba. In mod firesc am mai facut si la Omu o pauza de o ora, „razbunandu-ne” pentru ceatza de luni seara si de marti dimineata. Apoi am parcurs Creasta Balaurului. O scurta abatere din drum , si necesara pentru admirat si pozat in Poiana cu Urzici a Vaii Morarului, de unde Acele sunt mai marete decat vazute din alte unghiuri. De data asta am trecut pe langa „stana cu caini fiorosi” din Poiana Costilei fara sa fim asaltati de acestia. Nu stim nici acum daca acel „atac al unui grup de patru ursi, care a omorat zeci de oi si a socat un tanar cioban” avusese loc sau a fost dupa trecerea noastra. Am aflat despre eveniment in dimineata urmatoare; fusese relat la un post TV, desigur cu inflorituri. „Foc” a fost desigur, dar si mult „fum”. Caci ziaristilor le place sa exagereze. Ursii nu ataca in haite, ca lupii. Daca au fost mai multi ursi (3-4), explicatia ar fi : o ursoaica cu pui din doua generatii, stiindu-se ca unele ursoaice sunt insotite nu doar de ursuletii din acea vara, ci si de ursacii din vara anterioara. Pe de alta parte se stie ca ursul isi alege o victima, nu omoara zeci de oi ca lupii.

8. Sambata. Ultimii sase „mohicani” am urcat pana la Cascade, la confluenta Vaii Spumoase cu Valcelul Inspumat, unde e Refugiul Salvamont si zona de antrenament pe stanca verticala si in surplombe. Unde mai erau si picnicari, unii ajunsi acolo din greseala: pornisera cu sacosele si manelele spre Platou si au tinut drumul, nu poteca marcata. I-am dus pe colegi la baza Saritorii lui Magheru ( care a murit acolo in 1912) , sa vada crucea lui si alte vreo 4. Si le-am explicat cum si pe unde se evita Saritoarea lui Magheru, care a facut mai multe victime dacat numarul de cruci existente acolo. Salvamontistii ne-au spus ca valcelul ce duce pe sub Saritoarea lui Magheru in Strunga Berbecului si mai departe in Valea Jepilor, ei il numesc Valea Mortii. ( a nu se confunda cu Valcelul Mortului care e mai sus, aproape de Platou ). 

Dupa ceva emotii si peripetii cauzate de pierderea si gasirea cheilor lui TOM (Fordul meu), am plecat spre Sibiu- Cluj prin Paraul Rece. Am vrut ca amicii sa vada Cheile Rasnoavei, multimea de trasee cu pitoane si spituri, instalatia de bungee-jumping si prima (singura ?) via ferrata din Ro. Am avut norocul si placerea sa-l aflam la fatza locului chiar pe Mihai Mandreanu, caruia eu i-am amintit cand/unde l-am cunoscut: in oct.1998 cand cobora pe Hornul lui Gelepeanu cu o imensa sacosa pe post de rucsac: avea in ea o coarda statica de 300 m, pe care in ziua urmatoare a atarnat-o pe Peretele Vaii Albe sa inceapa pitonarea de jos si de sus (metoda contoversata !) a traseului numit initial „Bucuria miscarii” si in final „Carutul cu Rotile”, dupa ce mama sa a ajuns intr-un astfel de carutz..

Cu o pauza de pizza + sucuri/ bere /cafele la Sighisoara, pe care am gasit-o inca in Festival (tine 3 saptamani ca cel de la Rio ?), la miezul noptii ajungeam in Alma Mater Napocensis. Obositi, dar fericiti.

Oboseala trece, amintirile raman !