Biciclind prin trecut

Motto: Bicicleta este un vehicul ciudat. Pasagerul este motorul.

               John Howard

       Toți cei care iubim cu adevărat munții, suntem adepții abordării acestora cu mijloace ne-motorizate, ne-poluante.  Noi Doi suntem mai ales drumeți ! Chiar și iarna facem drumeții pe schiuri de tură.  Drumeția are avantajul că poți urca pe munte și pe pante abrupte, pe poteci nepotrivite  pentru mers cu bicicleta. Drumeția îți permite să fii mai tot timpul cu ochii la peisaj, pe când, dacă ești pe bicicletă, trebuie să fii mai mult cu ochii la roată !

      Dar recunoaștem că prin munți mai blânzi, bicicletele au și avantaje: se pot parcurge distanțe mai mari, deci poți vedea și admira mai multe peisaje într-o zi.  Da, pentru că nu ne obligă nimeni să pedalăm continuu; facem mereu  pauze de admirat și de fotografiat peisajul, de făcut ”lecții de geografie” ! Pauze cerute uneori de mușchii prea solicitați pe pante mai abrupte sau atât de abrupte încât nu mai putem urca prin pedalare, ci per-pedes împingând de biciclete/”push-bike” !  Pauze făcute mai ales de montaniarzii pe biciclete, decât de bicicliștii pe drumuri și poteci de munte. Aceștia -care sunt mai mult sportivi decât montaniarzi- ca și unii dintre cei care iarna fac schi de tură- folosesc muntele mai mult ca pe un stadion.

     În 1992, Radu -fiul meu- a înființat prima asociație de MTB =mountain bikes ( francezii le spun VTT= velo tout terrain ) cu personalitate juridică din Ro -numită Clubul de Cicloturism Napoca -CCN- înspirat de o întâlnire și o discuție din primăvara anului 1990 cu doi  mtb-iști cehi care – prin Cheile Turzii- împingeau de biciclete  bine încărcate , în prima zi a unui  plan de vreo 6-7 zile prin Apuseni. Cehi -mari personalități din Brno -ale căror soții au rămas plângând de teama ”teroriștilor” din Ro ! Cehi care parcurseseră cu bicicletele multe mii de km prin Europa – așteptați, găzduiți și conduși uneori de confrați întru pasiune.

   Eu și Marlene ne-am achiziționat mtb-uri doar după ce, de câțiva ani -de la etajul 4 al unui bloc- ne-am mutat ”la curte”. Iar ca începători n-am făcut ture prea lungi și prea grele, dar începuse să ne placă ”noile jucării”.  Poate chiar mai încântată de ele decât noi,  era draga nepoată Ana, mândră că ”tata Dinu și Marlene”  au luat primele lecții de biciclit de la ea și de la tatăl său. Însă… ne-am trezit la un moment dat că timp de doi ani ”am uitat” de ele ! Așa că de vreo lună ”ne-am înfuriat”, le-am dus  la ”revizie tehnică”, am făcut din nou o tură de ”începători veterani” prin livezi abandonate de lângă Cluj, iar zilele trecute, de Rusalii,  am parcurs două circuite de câte o zi prin ”munții de lângă noi”-Apusenii- încărcați de de tristețe, dar și de farmec, de istorie, de frumusețe.

Sâmbătă 19 iunie, la 5.30 demaram din Cluj.  Șosea rapidă până în Turda, apoi autostradă până la Aiud. La ieșirea din Aiud spre Buru, am cotit la stânga pe un alt viitor TransApuseni spre Abrud (un alt Transapuseni e cel prin Padiș), care e și el ”în lucru”, în mare parte  cu bani europeni, cu termen de finalizare vara 2023. Dacă !… Aici, la ramificație, este acum un binefăcător panou: ” Nu pe aici spre Mănăstirea Râmeți, ci prin Teiuș !”.  Asta îmi amintește de un apel telefonic primit într-o seară cu vreo 8-10 ani în urmă de la un coleg de club -”Dl.Dinu, vrem să mergem la Râmeți și am ajuns la o cabană părăsită- Sloboda ! Pe aici ?” I-am răspuns: ” Dacă aveți treabă în satul Râmeți, da ! Dacă doriți la mănăstirea Râmeți și la Cheile Râmeților, nu !  Ci înapoi la Aiud, apoi până în Teiuș de unde la dreapta pe Valea Geoagiului” !

 Acum, e asfalt bun până după ”cabana Sloboda”, apoi,mai departe macadam pregătit pentru asfaltare !  Drum fain, dar fiecare mașină stârnește un nor de praf ! Am trecut prin Râmeți, Brădești și după 98 km de la Cluj l-am parcat pe ALP în acea culme, lângă primăria și alte câteva construcții oficiale (fost magazin, fost Cămin Cultural…) ale comunei Ponor. Era ora 7.30.  Am urcat repede pe bițe, am coborât spre dreapta până în vale unde sunt cele mai multe case ale satului Ponor, inclusiv biserica.  Spre dreapta e o ramificație spre sătucul numit ”Vale în Jos” pe care -per pedes- am ajuns cândva la Vânătare, unde apa din trei pâraie intră pe sub munte și va ieși prin Huda lui Papară, lângă mica și vechea bisericuță din cătunul ”Sub Piatră” !  Noi continuăm în amonte pe lângă firul văii Ponor. La ieșirea din sat, drumul continuă spre recenta Mănăstire Ponor, dar noi cotim la dreapta și împingem de biciclete până în șaua de unde se coboară spre satul Valea Largă și Sălciua de Sus de pe Valea Arieșului. Drum parcurs și de unele autoturisme.

Din culme părăsim bucuroși drumul de macadam și cotim la dreapta pe un drumeag fain, printre pajiști înflorite. Ne oprim puțin la dragul ”Tei cu Cruce”, apoi continuăm  până  la celebra (pentru ardeleni) Șaua Vânătării. Până nu departe de ea,  duce un drum asfaltat din Sălciua de Jos prin cătunul Dumești. De aici, pe o potecă spre dreapta, se coboară spre o ”belvedere” către faina cascadă Dâlbina și spre ponorul ”Vânătare”.  Aici (și nu doar aici !) erau cândva terase pe care se făcea agricultură. În cartea mea ”Chemarea muntelui”, la pagina 39 vedeți o poză din toamna 1963 cu terasele pline de clăi de grâu ! Continuăm înainte spre cătunul cvasi-părăsit Valea Poienii, lâsând în stânga drumul privat ce urcă abrupt la fițosul  sat de vacanță ”Raven’s Nest”.  Prin Valea Poienii ne amintim de mulți ”mohicani” cărora -cu colegi de club- în anii trecuți le duceam mici cadouri de Crăciun și de Paști- cei mai mulți plecați acum fie ”la Cer”, fie la oraș la unul dintre copii.  După o confluență cu un pârâu din dreapta, căutăm  în stânga, dincolo de pârâu, o  veche cruce de lemn de formă mai altfel,( cruce ”celtică”) de care eu -în anul Centenarului Unirii- legasem o panglică tricoloră. E acum înecată în fânațul pe care nu mai are cine-l cosi și nici pentru ce ! Doamne, îmi amintesc de Bunicu’, ce mult se bucura când fânațele noastre erau ca acesta, ”ca grâul” !

Pe panta finală spre satul Brădești împingem din nou de biciclete și chiar și pe câteva zone de pe drumul în lucru care ne duce după cam 4 km la ”Base Camp” unde ajungem la 13.30. Vedem pe GPS că am parcurs 25 km. Ne montăm cortul pe pajiște (unde  era ALP și alte câteva autoturisme),  în așteptarea ploii torențiale prevăzute, care… a fost de fapt doar o stropeală.  Între timp  ne-am recuperat somnul întrerupt de plecare matinală din Cluj. Somn deranjat de niște drujbe, iar seara, pe la ora 22 de o moto-cositoare cu care un vecin s-a apucat la acea oră să-și ”tundă” iarba din curte !  A fost ”pedeapsa” că ne-a fost lene să ne mutăm cu măcar 1 km mai departe. în locul ”La Mesteceni”…

Duminica de Rusalii.   La 7.30 cortul era deja în portbagaj, noi gata de drum. Ne-am fi bucurat ca ploaia de peste noapte să fi fost ”mai ploaie”, să nu ne mai prăfuiască mașinile celor care vor ”să-și vadă țara” doar pe geamul autoturismelor.  De fapt, la acea ora matinală și mai ales  de aici mai departe, știam că vor circula mai puține mașini. Sosește din Aiud și dragul prieten Gabi Oargă, mare amator de astfel de ture, cu care în urmă cu 3 ani începuserăm din Dumești tura noastră parcursă ieri, dar noi am întrerupt-o atunci căci eu folosisem o tufă de măceș pentru oprire, făcusem o pană și… nu luasem cameră de rezervă !  Pornim pe culme mai departe pe acest Transapuseni, pe un traseu parcurs în urmă cu un an de alți colegi de club, conduși de Alina Cîrja -pasionată de MTB, de schi de tură, de drumeții. O vreme pe curbă de nivel, apoi o lungă coborâre în valea  Geogel, urcare în culmea de vizavi și coborâre în Valea Mogoșului/Geoagiului și pe ea spre amonte până în Cojocani. De unde părăsim drumul în lucru  ce urcă spre Mogoș, cotim la dreapta în urcare stil ”push bike” prin satele răsfirate Bocești, Buteșți și apoi Bogdănești. Din culme, nu urmăm drumul auto care coboară spre Bârzogani, ci urmăm un drumeag fain de culme, pe care mai fuseserăm de câteva ori per pedes și care ne va duce prin micul cătun Macarești, a cărui bisericuță o găsim renovată. Drumul ajunge curând la cel pe care îl urmaserăm dimineața, pe care coborâm spre stânga în valea Geogel de unde vom urca spre ”Base Camp”.

 Pe tot traseul -așa cum puteți vedea în albumul indicat- am trecut pe lângă multe bătrâne grajduri/șuri ale localnicilor, acoperite cu paie, cum erau cândva și casele lor. Multe dintre ele gârbovite, prăbușite sau pe cale de prăbușire.  Acele construcții caracteristice mocanilor din zonă și moților,  care te fac să te simți ”hoinar prin trecut”. Mari teritorii pe care sunt răsfirate acele grajduri care amintesc de  vremurile  lui Horia și Iancu, erau cândva fânațe faine, îngrijite, cosite, sunt acum pline de tufișuri. Am avut însă bucuria să vedem și câteva case noi (de vacanță), ridicate în stil tradițional, poate chiar de urmași ai unor foști ”ultimi mohicani” ai acestor meleaguri rupte din Istorie.

La 15.30 am închis circuitul zilei, au fost încă 30 km de ”biciclit prin trecut” ! Un album foto la:  https://foto.dinumititeanu.ro/2021/06/20/biciclind-prin-trecut/