Buila-Vânturariţa, o perlă a Carpaţilor.

Micul masiv montan Buila-Vânturariţa poate fi considerat  într-adevăr o perlă a Carpaţilor româneşti. E o creastă de calcar, similară oarecum cu Piatra Craiului- crăiasa, regina Carpaţilor româneşti. Aşezată transversal la extremitatea de est a unei ramuri a Munţilor Căpăţânii, cum e situată Piatra Craiului faţă de Creasta Făgărăşană.  Are şi ea direcţia (aproximativ) nord -sud. La extremitatea nordică se află zona Cheia, cu renumita Claia Strâmbă unde alpiniştii studenţi bucureşteni ai anilor ’70 au realizat multe trasee de căţărare, printre care şi unele de gr.6 :Pasărea Phoenix, Paianjenul Galben, Iris, Memorialul Misi Szalma. 

Spre aval de Cabana Cheia (unde veţi fi primiţi cu multă ospitalitate !), sunt interesantele  cascade  ale Cheilor Văii Cheia, pe care drumul auto  le ocoleşte pe sus, pe versantul stâng, trecând printr-un tunel rutier ce străbate creasta ce uneşte masivul cu „clăile” de calcar Stogul şi Stogşoarele. Montaniarzii preferă un traseu per pedes (marcat) mai scurt şi mai spectaculos -Brâna Caprelor-  traseu care urcă şi el mult deasupra Cheilor, pe versantul drept. Cheile Cheii  sunt şi ele foarte spectaculoase. Cândva le-am coborât pe lângă cascade,  ghidaţi de semne de marcaj discrete făcute de Dinu Boghez, un pasionat montaniard vâlcean. Vezi dacă vrei:  

http://www.dinumititeanu.ro/Dinu-Boghez

 Revenind la asemănarea cu „Craiul” : Şi de pe creasta  Builei-Vânturariţa  vedem munţi în mai toate direcţiile, şi aici putem vedea capre negre şi aici a suntem lipsiţi de stresul unei posibile întâlniri cu cei călări pe motoare zgomotoase, puturoase şi distrugătoare de poteci. Şi ea  are un versant estic mai blând, mai ierbos şi un „Westwand”- un versant  vestic mai abrupt, cu pereţi, vâlcele, cu grohotişuri spre poale, dar mai reduse ca cele din Crai, dar cu superbe poiene , despre care vom reveni.

Toponimie:   E de mirare că un munte atât de mic şi de iubit, de cercetat,  e obiectul multor controverse privind denumirile unor vârfuri şi şei şi amplasarea lor.  Am studiat toate hărţile şi multe schiţe publicate de pasionaţi iubitori şi cunoscători ai acestui munte, pentru care am stimă şi admiraţie. Am discutat cu unii dintre ei. Şi e regretabil că nu s-au pus de acord nici între ei, nici cu cei care au amplasat stâlpi şi indicatoare. Fiecare susţine  că el are dreptate, iar noi suntem dezamagiţi şi derutaţi ! Ma refer mai ales la zona de creastă de la  Şaua Ştevioara spre nord-est, spre Claia Strâmbă. Vf.Ştevioara 1, vf. Ştevioara 2, vf. Vânturariţa Mare („1” ?), vf. Vânturariţa 2, vf.Vioreanu, şaua Vioreanu, şaua Vânturariţa, Curmătura din Oale, îţi crează dureri de cap când studiezi hărţi şi schiţe publicate in vechi colecţii de hărţi montane, în Almanahuri Turistice, în fosta revistă Munţii Carpaţi, in publicaţii ale Administraţiei Parcului !  Ştim din alţi munţi că ciobanii nu prea dădeau nume vârfurilor ( în orice caz nu cu 1 si 2 !!!), ci „domnii”, după stâna cea mai apropiată sau după numele păşunii („muntelui”) din apropiere.  Am mai întâlnit greşeli, amplasări greşite, inversate  ale unor denumiri preluate de la autor la autor ( Vf Rebra/ Buhăescu Mare în Rodnei, Vf.Străcior/Strunior în Călimani), dar nu atâtea ca în Buila-Vânturariţa. 

Revenind la  poiene de la baza abruptului vestic, sunt aflate la distanţă de 15-20 minute una de alta. Prin aceste  poiene  trece poteca turistică.  E clar că sunt trei ! Dar pe unele schiţe fie figurează fie doar două, fie au alte greşeli…. 

 Cea  mai nordică dintre poiene, mai apropiata de Şaua Comarnice se numeşte Poiana din Piscul cu Brazi.  În colţul ei de sus, iubitorii de munte găsesc  un fain refugiu (numit într-o publicaţie „Refugiul Vioreanu”, deşi e în pădure, departe de vf.Vioreanu !) , dar care nu se vede din poteca turistică şi nu e semnalat prin vreun indicator. Dar de curând  el figurează pe hărţile editate de Administraţia acestui Parc Naţional, iar din afişul „Regulamentul refugiului” aflăm că se numeşte „Refugiul din Piscul cu Brazi”.  Construcţia   a fost ridicată în urmă cu vreo două decenii pentru a fi stână, dar n-a fost folosită niciodată pentru asta ! Așa mi-a spus un localnic întâlnit în Poiana  de Piatră.  Florin Stoican, colegii lui din Clubul Kogaion şi voluntari, au transformat stâna în refugiu în vara anului 2011. I-am ajutat şi noi doi cu încă doi prieteni clujeni. 

Dacă veţi dori să  fiţi oaspeţii acestui refugiu, apă  va trebui să vă luaţi  din  vâlcelele de  după Curmătura/Şaua Comarnice  dacă veniţi dinspre ea, sau din primul pârâu de după  poiana PIscul cu Brazi în care e refugiul, pe poteca spre Poiana Fața Piscului (”Frumoasă”) şi Poiana din Piatră.  Paranteză: Am văzut  cândva şi români şi străini, sosiţi  din Munţii Căpăţânii pe traseul marcat cu BA ,  montându-si  seara corturile în mica poieniţă din Curmătura  Comarnice.  Unii se întorceau decepţionaţi din Poiana Comarnice (la 10 minute spre nord)  unde figura  pe hartă o stâna şi unde speraseră să găsească apă. Nu mai exista stâna, nici izvor şi nici poiana nu mai prea este acum. Doar stâlpul cu săgeţi spre Cabana Cheia şi spre Curmătura din Oale- Schitul Pahomie. Nu va opriti în acea şa, ci mergeţi 15 -20 minute  spre sud, pană în  Poiana din Pisc, găsiţi şi apă ( trei torente succesive, primul la cca 5-7 minute de şa) şi loc de cort şi refugiu (la limita de sus a poienii ).  

De la Refugiul din Pisc, de multe ori am urcat pe scurtătură „haiduceşte”, oblic spre stânga, spre creastă. Acum există un marcaj neoficial CA  – dar încă nu este şi potecă !- ce întâlneşte  mai sus, aproape de creastă, de Fereastra Vioreanu,  vechiul marcaj turistic PR , transformat recent in BR. Marcaj  ce „vine” din  Curmătura din Oale (ocolind pe versantul vestic o zonă foarte înjnepenită, inaccesibilă a crestei Vânturariţa) şi urcă în sălbatica creastă, trecând prin cea mai fascinantă zonă a acestui munte, pe care noi am numit-o „Labirintul  Geologic”. Unde nu e potecă, unde mergem cu atenţie printre şi peste blocuri ciclopice,  ghidaţi de semnele de marcaj, trecând şi printr-o surprinzătoare arcadă naturală ca pe sub un arc de triumf ! Bănuim că asta e Fereastra Vioreanu, nu şaua de mai sus, din creastă, nu suntem în Făgăraşi unde unele şei se numesc „ferestre”.  Pe creastă , vom face apoi sportul numit „jnepening” -:). Nu spre stânga, către Claia Strâmbă, unde jnepenii compacţi ne taie orice speranţă, ci ghidaţi spre dreapta de marcajul nou BR (fost PR)  şi ajungem curând la..Vf.Vioreanu , unde pe stâncă se mai vede scris cu litere cam prea mari „Vf Vânturariţa 2” ( !!!).

Poiana din Mijloc, pe unele hărţi  apare ca Poiana  Frumoasă , numită aşa nu de localnici desigur, ci de Nae Popescu.  Un veteren vâlcean,  bun cunoscător al locurilor îi spune „Poiana cu Bolovan”.  Un localnic mi-a spus că ei o știu ca ”Poiana din Fața Piscului ”. Eu am pus cortul în ea în 1964, când am vizitat prima dată „minunea”, venind per pedes, singur, din…Petroşani. Din ea puteam atunci urca în creastă,  în Şaua Ştevioara pe o potecă marcată cu PA . Din această şa se coboară  tot pe PA spre nord-est la micul Schit Pahomie, ascuns cochet sub o „sprânceană” de stâncă. Tronsonul dintre Poiana Frumoasă şi Şaua Ştevioara a fost   abandonat de cei care au grijă de Parc, fosta potecă e înjnepenită. Deşi acest traseu ar fi foarte util, ar permite două circuite mai mici în acest frumos masiv,  nu toţi pot si vor sa facă  unul lung ! Abandonat era  şi vechiul traseu de creastă, marcat cu PR dintre Curmătura din Oale – Vf.Vioreanu – vf. Vânturariţa Mare .Și Vf acesta , primul vârf mare aflat  la cca 20 minute spre  nord de Şaua Ştevioara este subiect de controverse , unii susţin că e vf.Ştevioara ! 

Dar important pentru iubitorii muntelui  este faptul că acest vechi şi îndrăgit marcaj  cu PR a fost refăcut  până în Curmătuea Builei cu semn  de marcaj BR în loc de PR (logic, marcajele cu „punct” sunt destinate traseelor în circuit !). Nu e marcaj legal, nimeni nu-şi asumă paternitatea lui ! Dar sperăm că administratorii Parcului să revină la sentimnente mai bune, să  accepte aceste marcaje, desi ar trebui să le facă ei ! Cum au făcut administratorii parcurilor naţionale  Retezat şi Piatra Craiului, re-marcând trasee „interzise” de conduceri anterioare sau chiar făcând altele noi (in Retezat re-marcarea Văii Rele şi marcarea  Circuitul Lacurilor, Valea Lapuşnicului) , în Piatră re-marcarea Padinii Şindilăriei, marcarea recentă  a Brâului Ciorânga  (ce surpriză pentru împătimiţii Crăiesei !). Iar în scurtele zone mai expuse, se pot monta lanţuri sau cabluri. 

 Căci parcurile sunt destinate ca prin ele să se plimbe şi să se bucure  oamenii. Nu prin interziceri se ocroteşte natura, ci prin protejare, prin educarea vizitatorilor (pliante, conferinţe.. ), prin depistarea şi pedepsirea agresorilor,  nu a tuturor iubitorilor de munte ! Şi nu ne plac anunţurile cu ” Interzis”, aflate şi prin acest munte. La unele trasee trebuie scris „traseu dificil, periculos” sau „periculos iarna”. Iar la alte atenţionări necesare ar trebui: „Vă rugăm să nu….” în loc de „Interzis să…” . Si – apropo, am mai scris asta-  nu ne plac indicaţiile silvicilor : „Ocrotiţi vânatul ” (…voi, ca să-l împuşcăm noi ! ). Normal ar fi „Ocrotiţi animalele pădurii” ! Și nici ”Loc de odihnă și fumat”, mai potrivit ar fi ”loc de popas”, dar dacă acolo e o băncuță, n-ar mai trebui niciun text !

A treia poiană de sub versantul vestic este Poiana de  Piatră. Superbă ! Cu blocuri mari desprinse din pereţii superiori, blocuri ( scaune!) ce ne amintesc de poieniţa „La Sfatul Uriaşilor” de pe traseul spre refugiul Coştila din Bucegi. Mai jos de ea, printre fagi uriaşi,  vedem abandonatele, tristele stâne din Dosu Builei.  

Apoi, în cam 15 minute prin pădure, ajungem La Troiţă , unde găsim apă şi  de unde marcajul TA continuă înainte prin pădure, iar altul PG ne conduce în 10-15 minute în  urcuş spre stânga  în Curmătura Builei. Loc foarte cunoscut şi îndrăgit de montaniarzi. Aici  se află  o stână în funcţiune şi un îndrăgit refugiu turistic, ce-l datorăm tot inimoşilor membri ai Asociaţiei Kogayon şi unor amici ai  lor şi ai acestui îndrăgit munte.  Apă, în perioadele nu foarte secetoase, se găseşte mai aproape , pe versantul sud-estic. Pe acest versant se poate coborî  spre Mânăstirea Pătrunsa şi/sau spre satele Pietreni sau Bărbăteşti. Pe creastă, spre sud de Curmătură se află trei turnuri calcaroase despărţite de Hornurile Popii („hududaie”). Prin cel vestic, accesibil, nu „fioros” cum pare de la distanţă, se poate urca pe muntele Piatra şi pe vârful său estic Ţucla, unde se află  o construcţie mică,  ce protejată o cruce și două icoane. Are aspect de vârf de creion ascuțit, similară cu Aljažev Stolp de pe vf.Triglav din Slovenia.

Spre nord, se urmează „creasta” spre vf.Buila şi Şaua Ştevioara. La început creasta e largă, plină de lapiezuri. Pe vreme bună ne tenta să nu urmăm marcajul, ci  „buza” abruptului vestic, de unde avem privelişti „până dincolo  de zări” şi spre cele trei poiene amintite la care privim ca din parapantă. Căci marcajul (cel vechi ) era mai mult pe versantul estic şi nu uşor  de  urmărit.

 Dar nu dorim a face aici un ghid turistic, mai ales că nu ne-am putut edifica asupra unor denumiri controversate, ci doar o invitaţie…

Acest munte drag l-am vizitat şi admirat de mai multe ori, mai ales vara, dar şi în celelalte anotimpuri. În 18 oct.2016 , pentru iubitorii d emunte din Cluj, am prezentat o suită de imagini   sub numele „Anotimpurile Builei”, însoţiă -firesc, nu?- de muzica „Anotimpurile” a lui Antonio Vivaldi. Dar imagini din acea proiecţie despre acest munte şi blând şi sălbatic puteţi vedea  în albumele : 

https://foto.dinumititeanu.ro/2020/06/20/capatanii/