Zoli Kovacs

Motto: Alpinistul care ar respecta întocmai toate regulile de prudenţă din manuale, ar fi practic condamnat la inactivitate; expunerea la primejdii nu constituie obiectul jocului, dar face parte din joc.

Lionel TERRAY.

Sâmbăta 9 iunie 2001, mi-am îndeplinit dorinţa de a fi prezent la montarea plăcuţei de inox. în memoria lui Zoli Kovacs, în Crai (cum îi spunea Zoli şi cum îi spun mulţi Pietrei Craiului).

Au participat la mica ceremonie. Doamna Eugenia Kovacs şi fiica Maşa, alpiniştii Ionel Coman şi Toni Demeter (coechipieri ai lui Zoli în Hindukuş), Mircea Noaghiu fost antrenor de alpinism la CSU Braşov, Doru Oros, Gelu Stoica (ultimii doi, prieteni buni ai lui Zoli, sunt cei care, împreuna cu Mircea Florian au construit un îndrăgit refugiu din Piatra Craiului în 1976), Iancu fiul lui Gelu, Claudia Tudor şi eu, Dinu. Spre regretul ei şi al meu, Marlene n-a putut să ne însoţească.

Plăcuţa a fost aplicată pe o stâncă mica aflată la 15-20 m de locul unde a fost găsit Zoli, în poiana Vladuşca, între cele două stâne, cam la limita pădurii, la baza unui vâlcel. Până acolo l-a târât tragica avalanşă pe care a declanşat-o în 31 decembrie 1999, de sub Vf. La Om. Coborau de pe vârf. Erau şi Ioska Gheție cu Vera, soţia sa, veniţi din SUA să petreacă revelionul cu Zoli şi familia lui, la Casa Folea din satul Peştera. (Ioska a fost unul dintre cei mai buni alpinişti ai CSU Bucureşti, antrenor, maestru al sportului.)

Vâlcelul în cauză e al doilea de pe versantul estic, la nord de Vf. La Om şi Colţii Găinii. E vizibilă o săritoare verticală, galbenă, mai sus pe vâlcel. Până aproape de ea am urcat toţi, inclusiv „tânărul” Ionel Coman. Mai sus, au urcat Gelu şi Iancu, acum pasionaţi parapantişti, care apoi au decolat ajutaţi de Doru şi asistaţi de mine şi Claudia. În partea superioară, obârşia vâlcelului e o faţă înierbată, de acolo a plecat zăpada cu Zoli.

Zoli a fost un pasionat şi talentat alpinist care a început la CSU Iași, când era „boboc” al Facultăţii de Agronomie, apoi, după reîntoarcerea în Şercaia, satul său natal din Ţara Făgăraşului, la CSU Braşov. Marea lui pasiune era „Craiul”, muntele vrăjit pe care îl vedea de acasă, peste Munţii Perşani, aşa cum m-am convins vara trecută, când în drum spre Crăiasa Carpaţilor, eu şi Marlene ne-am oprit să punem o floare la mormântul lui Zoli şi să prezentăm condoleanţe mamei sale. Eu nu putusem să fiu lângă cei care l-au condus pe Zoli pe ultimul lui drum pământean.

Zoli a parcurs de mai multe ori marile trasee de căţărare din Carpaţi, a făcut de mai multe ori integral sau parţial Creasta Făgăraşului iarna, unele tronsoane chiar şi singur, trasee de iarnă în Retezat, Arpăşelul în condiţii dramatice (descrise de Mircea Noaghiu în cartea „Pamir ’77”). În anul 1973 a fost declarat cel mai bun alpinist dintre cei cu categoria I-a. Cea mai importantă realizare a sa este participarea la expediţia organizată de Ionel Coman în 1975 în Masivul Hindukuş din Afganistan, pe Vf. Koh-e-Bandaka, de 6.843 m, pe care au ajuns toţi patru. A fost prima expediţie organizată integral de români, pe un aproape şaptemiar, la care au fost patru participanţi: Ionel Coman din Braşov, Toni Demeter din Sf. Gheorghe (naş al familiei Kovacs), Valentin (Buţi) Garner din Zărneşti (acum în Germania) şi Zoli. Ascensiunea e descrisă în „Aventura H-75”, una din cele 9 cărţi ale maestrului Coman.

Zoli era un om simpatic, prietenos, altruist, mereu neobosit, tenace, entuziast. Poate uneori prea curajos! Dar asta face parte din joc, cum aţi citit în motto. Fără curaj, nu ieşi din curtea casei. Zoli a avut multi prieteni. De asta, așa cum mi-a mărturisit, Doamna Jeni şi-a dat seama încă o dată şi mai ales, la înmormântarea lui Zoli. Zoli, născut in 23 februarie 1947, era încă tânăr, plin de putere şi ar fi putut urca de zeci de ori încă în Mult Iubitul său Munte: CRAIUL. Poate gândea şi el cum scrie pe plăcuţă de inox de pe Brâul Ciorânga, dedicată unei fete de nici 18 ani, Diana Monica Cuşac: „Bătrâne Crai, la tine am venit, căci te iubesc din tot ce-am auzit. Şi la moartea mea când s-o ivi, mormânt de stâncă tu să-mi fii. Nimeni nu mă mai atingă, stânca grea să mă cuprindă”.

Dar „acea clipă” s-a ivit nedrept de devreme şi pentru Diana şi pentru Zoli, pentru Gigi Bota, Gigi Jinga, Mircea Florian, Nae Anghelide, care au câte o plăcuţă în Crai şi cărora şi acum, în acest iunie, ca în fiecare an, le-am depus câte o floare şi un gând. În drumurile lor prin Crai, sunt convins că cei care l-au cunoscut pe ZOLI, şi nu numai ei, vor depune câte o floare, o crenguţă verde şi un gând pentru el. Într-o zi de martie 2008, după ce parcursesem Creasta Nordică împreună cu câţiva prieteni, ne-am abătut pe la plăcuţa pentru Zoli. La baza stâncii, pe peticul unde zăpada se topise, Mama Natura îi depusese lui Zoli câţiva ghiocei! Noi am adăugat doar o crenguţă verde şi câte un gând înlăcrimat.