Mai frumoşi decât munţii pot fi doar munţii pe care n-ai fost niciodată.
Vladimir Vâsoțki
Anul 2017 a fost pentru noi „foarte bogat” în munte. În primăvară parcurseserăm integral celebra Haute Route pe schiuri dintre Chamonix și Zermatt.
In fine după câteva amânări din cauza unor patrumiari celebri din departamentul Haute Savoie al Franței și al altor patrumiari din Elveția și în special a Matterhornului de pe granița Franța-Italia, a venit si rândul mereu amânatei ture în (departamentul) Hautes Alpes-”L’Eldorado de la Rando” -”munți mai frumoși în care nu fuseserăm niciodată ! ” cum spune poetul in motto. Am avut bucuria să fim însoțiți în toată perioada de dragul prieten Florin Bîscu din Lausanne/Horezu, care a făcut cu mașina sa un cam lung ocol să ne preia și la final să ne ducă înapoi la aeroportul Bergamo/Milano, căci noi nu puteam ieși din Ro cu numerele roșii ale noului ALP…
Ținta principală pentru vacanța noastră din 2017 a fost Parcul Național Ecrins-Oisans- cel mai mare din Franța, aflat la nord-vest de Briançon, care cuprinde și doi patrumiari: Barre des Ecrins -4.102 m și Dôme de Neige -4.015 m, cele mai sud-vestice dintre cele 82 de vârfuri de peste 4.000 m de pe lista UIAA.
=======================================================
Extras din Wikipedia: ”Le Parc national des Ecrins, créé en mars 1973, couvre 61 communes à cheval sur deux départements : l’Isère et les Hautes-Alpes. Il est constitué de sept vallées principales, profondes et pénétrantes qui convergent vers ce haut massif….
Le cœur du Parc est un territoire de haute montagne à l’architecture complexe. Sommets, arêtes, parois, grandes faces nord drapées de glace, arides éboulis, alpages aux pelouses rases, lacs, torrents, cascades, refuges, cabanes pastorales, réseau ténu de sentiers sans cesse remis en cause, inlassablement entretenus.
L’Oisans, est une terre de hautes cimes, vallées profondes, glaciers et paysages d’une sauvage beauté. C’est lui qui confère au parc national son caractère et son statut de parc européen de la haute montagne.”
================================================
Se pare că ”cineva acolo sus ne iubește”: cu o mică excepție, vremea a fost foarte amabilă cu noi, a plouat doar în zilele când aveam în plan să facem pauză de odihnă: o zi după ascensiunea de pe Dôme de Neige, două zile după ”maratonul” de 187 km în 8 zile ”Tour des Ecrins-Oisans”( Grand Route 54) și încă o zi după ”circuitul mic”: Tour des Ailefroides ( Haute Route des Ecrins) – 30 km. Așa că la final ne-am oferit ca bonus o mare bucurie, în vecinătate, la sud-est de Briançon -orașul dintre munți: nu întreg circuitul GR 58, care era în plan într-o vacanță viitoare, dar cam 3/4 din lungimea lui de cam 110 km, adică 86 km în 3 zile prin Parc Natural des Queyras- mai mic, dar mai pitoresc, mai verde, care trece și prin sate și cătune care mai păstrează ceva din farmecul de altădată: arhitectură, tradiții, produse, obiceiuri… O ”perlă” care ne-a impresionat mult este Saint Veran. Centrul localității unde e biserica se află la 2.042 m altitudine, este cel mai înaltă comună (clasică, mare, nu cătun, cu vechime de secole !) locuită permanent din Europa ( « la plus haute commune d’Europe » )
Rezumatul în cifre al vacanței de vară din Alpi:
-16 zile de mers pe munte,
-328 km de mers per pedes, în medie 20,5 km/zi
-20.300 m D + (urcați) și desigur cam tot atâția coborâți,
-22 de șei/col-uri traversate, dintre care vreo șase de peste 2.700 m.
Ne trezeam zilnic la ora 5 dimineața (excepție la 3.15 pentru Dome de Neige des Ecrins), plecam la 6.30, căci -așa cum unii știți- noi ne ducem acolo, sus, ”să facem cât mai mult munte” , nu să dormim pe săturate și să lenevim. Montam corturile pe înserate, pe munte, mai ales în locuri alese ”pe sprânceană” ( e voie, cu mici excepții) sau în campinguri din sate, de unde ne mai reaprovizionam . Am mers -cum ne e obiceiul- cam 12 ore pe zi, dar fără grabă, cu multe pauze de admirat și fotografiat.
Încă puțin obosiți, dar foarte fericiți ! Oboseala trece, frumoasele amintiri rămân!
PS: Alături aveți patru relatări mai detaliate din diferite zone ale periplului nostru alpin din această vacanță, ilustrate cu albume foto, indicate in fiecare text.
Iar la revenirea în Ro am parcurs în 19 zile 365 km pe Creasta Carpaților Meridionali între Herculane și Valea Prahovei.