RUITOR – Muntele Surpriză

Trei albume foto: https://foto.dinumititeanu.ro/2020/06/21/ruitor/

În încheierea episodului 2 al relatării despre Tour du Mont Blanc, scriam că  din cauza prognozelor care nu anunţau o perioadă de 3-4 zile succesive de vreme bună, nu puteam pune în aplicare planul făcut acasă  de a urca măcar 3-4  patrumiari. Căutând  o ţintă de rezervă mai pe aproape decât cele din planul de rezervă făcut acasă, am descoperit un  MUNTE SURPRIZĂ,  munte ce nu ajunge la 4.000 m, dar care este deosebit de frumos şi frecventat de mulţi italieni şi nu numai !  Şi aflat… „la doi paşi”  de Courmayeur ! Ştiam câte ceva despre mulţi astfel de munţi din Europa, pe  unii: Triglav, Vanoise, Gran Paradiso, Wilder Kaizer  i-am şi vizitat. Dar recunoaştem cu umilinţă că de acesta nu auzisem şi nu citisem nimic !   Poate şi din cauză că e „eclipsat” sau umbrit de munţii mai mari şi mai cunoscuţi   între care se află.  Acest munte minunat, în care am avut vreme mult mai  bună decât spuneau prognozele, ne-a descreţit frunţile, ne-a ridicat moralul,  ne-a mângâiat sufletele  timp de două zile  !  A confirmat încă o dată dictonul „În tot răul e şi un bine”. N-am putut pleca spre patrumiarii doriţi (am urcat mai apoi unul, relatarea şi foto alături, alţii ne aşteaptă tot acolo !), dar am descoperit  un munte -surpriză, un colţ de rai !

Se numeşte RUITOR în franceză, care e limba maternă a majorităţii celor născuţi in Regiunea Semiautonomă Aosta a Italiei. Dovadă şi numele majorităţii localităţilor valdostane. În  limba italiană acest munte se numeşte  RUTOR.  Românca Angela, stabilită de 11 ani în Courmayeur, cu fiu elev în clasa a 11-a, ne spusese că la şcolile din zona Aosta se învaţă în ambele limbi.  Acest Munte Surpriză pentru noi, se află oarecum ascuns cu modestie (” il garde un caractère confidentiel…” ) între binecunoscuţii Mont Blanc, Vanoise şi Gran Paradiso.  Dar am constatat mai apoi, după numărul destul de mare de oameni din camping, de pe poteci şi de la cabana „A.Deffeyes” pe la care am trecut, că e „conştient” şi mândru  de frumuseţea sa, de atu-urile sale:cascade, lacuri, văi sălbatice, floră , faună şi de posibilităţile de schi în „belle neige”, ca pe vremuri, departe de pârtii amenajate, aglomerate, mecanizate.  Potecile sunt  multe, marcate cu vopsea şi mai ales cu momâi (les cairns), dar discret, nu în exces.  Pe vreme bună, cu o hartă bună, iubitorii de munte cu aspect mai „sălbatic” pot să nu se lase captivi ai traseelor marcate, ci să-şi facă ei trasee, aşa cum, parţial, vom face şi noi, căutând şi găsind lacuri existente pe hartă, dar aflate în afara potecilor marcate, mai ales la baza gheţarilor aflaţi la altitudinile mai ridicate.

Apropo, punctul cel mai înalt al masivului se află la cota 3.486 m şi se numeşte La Tete du Ruitor / Testa del Rutor. Aşadar „Capul Rutor”.

Norocul nostru a fost o hartă (hartă detaliată, nu schiţă !) găsită în 2009 în Aosta, pe raftul „free” al Centrului de Informatii Turistice. Ce bine că Marlene a fost inspirată s-o ia acum cu noi.

 După ce am sosit acasă, căutând pe net alte informaţii despre masivul Rutor, am aflat ca de fapt, în dimineaţa primei zilei a TMB am fost în … masivul Rutor.

Dar să trecem la o localizare mai concretă: Muntele se află de o parte şi de alta (dar mai mult în stânga) şoselei care urcă din Italia spre pasul Petit Saint Bernard. Baza de plecare cea mai utilizată, folosită şi de noi,  e localitatea La Thuille, aflată la1.450 m. Miercuri, 23 iulie, după amiază, după ce am coborât de pe Mont de la Saxe, din campingul   Grandes Jorasses de pe Val Ferret italiană, ne deplasăm cu maşina 6 km până în Courmayeur, încă 5,5 în aval (fără a intra în autostradă) cotim la dreapta spre sătucul Pre Saint Didier şi pasul Petit Saint Bernard. Pas prin care , în septembrie 2011, după  vreo 7 zile faine în Parcul La Vanoise din Franţa, am trecut  spre „perechea sa” italiană- Parcul Gran Paradiso, unde am urcat şi patrumiarul cu acest nume.  După alţi 9,5 km ajungem în orăşelul La Thuille, părăsim spre stânga şoseaua ce urcă spre graniţa cu Franţa şi din centru mai continuăm 600 m până la campingul Rutor, modest cum ne place nouă, nu cu multe facilităţi dorite şi folosite de cei amatori de concedii sedentare.

Deoarece constatasem că ceţurile din zilele urâte sunt doar de pe la 2.400-2.800 în sus, decidem să  mergem spre cascadele şi lacurile ( „sarea şi piperul”  masivului Rutor) şi pe ploaie ! Ne gândisem la două trasee de câte o zi, în circuit:

1.Joi 24 iulie 2014:  Urcarea pe valea Doile du Rutor, pe poteca 8, pe  la marile cascade,  apoi pe pteca 3, pe lângă Lac du Glacier până la Rifugio  A. Deffeyes de lângă Lac du Rutor şi întoarcere pe poteca 15, pe versantul  culmii din dreapta văii.

2. Vineri 25 iulie: Să urcăm cu maşina 3,5 km pe acceaşi vale până la La Joux (1.624 m ) unde este  o parcare gratuită şi unde urma să închidem seara circuitul, cu cu coborâre pe unde urcasem în prima zi. Dar gândisem să urcăm  pe potecile 7, apoi 18 şi 8, până la lacurile de la obârşia Torrent de la Belle Combe (unul cu o interesantă stâncă-insulă ) apoi urcare-traversare la lacurile, multe şi interesante de sub gheţarul Rutor,  Lac des Seracs, Lac Glacial Marginal, Lac Superior, Lacs Neufs, Lac  Gris, Lac Vert…

Aşa am făcut !  Ni s-au confirmat cele citite:

” … en hiver, de somptueuses descentes à ski dans de la belle neige . En été, ce site devient un terrain de jeux magnifique pour qui aime les vallons sauvages, les lacs cristallins, la contemplation de la faune et de la flore.”

Urcările pe schiuri de tură şi „somptuoasele coborâri” ni le-am imaginat străbătând şi admirând acele „combes” (căldări). Bucuriile ce le oferă vara acele poteci le-am trăit în aceste două zile !

Au fost două zile cu surpriză după surpriză !  Inclusiv vremea a fost o surpriză plăcută, mult mai faină decât în prognoze. Au fost două zile în care eram mereu în extaz ! Ne simţeam ca Alice în ţara minunilor !   A fost un labirint de frumuseţi. Un amestec  de frumuseţi: cascade, lacuri, lăculeţe, torente vijelioase, pâraie susurânde, flori-flori,  iarbă bogată şi verde  ca cea din Carpaţi,  capre negre, marmote, cântec de păsări, zade şi pinus cembra, stâne de piatră părăsite şi triste, gheţari plângând, morene şi plaje de nisip…  Eram şi totuşi nu eram în Retezat. Eram într-un colţ de rai. În locuri nealterate de mâna umană, în locuri unde omul intervenise cu discreţie, cu gingăşie, cu dragoste şi respect pentru MAMA NATURA.  Marcajele nu erau „ţipătoare”, nu te duceau de mână ca pe un handicapat. Autorii lor s-au  gândit  cu respect la tine, iubitorul de natură, dornic sau obişnuit a umbla pe munte cu toate simţurile treze, nu „cu capul în traistă” ! Iţi lasă bucuria să gândeşti, sa-ţi exersezi simţul de orientare cu harta, să cauţi şi să ai bucuria găsirii, descoperirii. Pentru a vedea unele lacuri aflate la baza gheţarilor, pe la care nu figura pe hartă vreo potecă, am urcat  pe unde ne-a îndrumat „simţul muntelui” şi ne-am bucurat să găsim mai apoi discrete momâi şi să le urmăm.  Să participăm la o clipă din viaţa de milioane de ani a Muntelui, să vedem lacuri care au murit, devenite acum plaje de nisip şi pietris, să vedem alte apărute mai de curând ( arată asta şi numele: Lac Neufs), prin topirea gheţarilor… Să avem o oarecare senzaţie de exploratori, să gândim şi aplicăm soluţii de a traversa şuvoaie ….

 Zonele cu  cu stâlpi şi sârme, cu  pârtii de schi create brutal cu buldozere prin zonele stâncoase, (adevărat că acum, vara, înierbate, un fel de pansamente pe rănile  muntelui), ce le întâlnisem şi în Brevent şi alte locuri, sunt undeva departe, lângă şoseaua spre Franţa. . Probabil ele umplu iarna cele 23 de hoteluri pe care le are staţiunea La Thuille, cum ne spune Wikipedia.

Dar după ce am ajuns acasă, mai documentându-ne, ne-am amintit că pe unele din potecile pe care le-am călcat aici, dar si pe la cabanele Bonatti si Bertone din TMB, trece Tour of Geants:

http://en.wikipedia.org/wiki/Tor_des_G%C3%A9ants

traseu de alergare (dar care se poate desigur face şi la pas), pe care reamintim că în 2013 l-a terminat onorabil  (pozitia 91din 770 de participanţi !) veteranul nostru alergător pe poteci montane – Şerban Chiulea:

http://chiurleas.blogspot.ro/2013/09/2013-09-tor-des-geants-povestea.html

Noi îi admirăm pe alergători, dar suntem doar simpli drumeţi. Aşa am fost şi acum, în Rutor. Am trăit  două  zile ce nu le vom uita. Două zile despre  care nu îndrăznim să scriem. Lăsăm „să povestească”  doar imaginile şi imaginaţia voastră, a celor care aţi avut curiozitatea şi  răbdarea să ajungeţi aici cu cititul textului; ne onoraţi, vă mulţumim ! Vă sfătuim şi vă dorim să ajungeţi  în acel cotlon de frumuseţi, eclipsat de marii rivali din vecinătate. Munte despre care, aflând că l-am descoperit şi vizitat, prietenii Puiu Dimache din Roma şi Mihai Tănase din Franţa, ne-au scris că au frumoase amintiri din acest munte . Dacă veţi ajunge acolo, sperăm să fiţi de acord cu noi,  care am numit acel munte despre care nu ştiam nimic, nici măcar numele –  MUNTELE SURPRIZĂ ! PS. În martie 2016, câţiva  prieteni români printre care : Ciprian Lolu si Lucian Clinciu din Zărneşti şi Ionel Suciu din Răchiţele-Chamonix, au participat la o tradiţională cursă pe schiuri în acest munte-surpriză !

                                               *******