Vacanţă în Dolomiţi

Noi doi ne-am indragostit mai intai de acesti munti prin ce am citit despre ei si despre marii alpinisti care au urcat peretii lor, din unele albume cu imagini. Apoi – in fine- i-am vazut prima data aievea in 2005 si i-am indragit si mai mult. Le-am mai dedicat apoi cateva vacante.

Imagini din 2012 și mai recente la: https://foto.dinumititeanu.ro/2020/06/21/dolomiti/

Una a fost intre 21 iulie – 4 august 2012, impreuna cu alti 20 de colegi din Sectia Universitara Cluj a Clubului Alpin Roman. Unii au fost doar in prima saptamana, altii doar in a 2-a, dar cei mai multi am stat acolo doua saptamani. Vremea a tinut cu noi; doar in vreo 3 zile am folosit pelerinele pentru scurta vreme, iar prin ceatza am umblat foarte putin. Am respectat planul facut de acasa, plan care nu prevedea trasee de catarare ci de drumetie si via ferrata. Am vrut sa le aratam colegilor cat de frumosi sunt Dolomitii, nu sa le urcam peretii. N-am ales doar trasee dificile, ci trasee de toate gradele, dar in zone diferite, unele fixate bine in istoria alpinismului. Doar in ziua in care trebuia sa facem un traseu in Pomogagnon, am schimbat cu Averau, Nuvolau, Cinque Torri (unii) sau altceva; eram cei mai multi dupa un lung (15 ore) si obositor circuit + via ferrate in Sorapis. In unele zile, cei mai ambitiosi si mai antrenati, au facut trasee mai lungi sau mai grele decat cele din planul initial. Felicitari pentru cum au stiut sa modifice planul, pentru ambitie si conditie fizica. Noi doi, am compensat si in Dolomiti viteza mai mica de mers cu timp mai lung petrecut pe munte, cu ne-graba de a cobori la corturi. Iar ca numar de zile – ne laudam ca doar noi doi si Cezar Partheniu am acumulat 12 zile cu ture in Dolomiti. Pe Eugen Popovici l-a indemnat un genunchi la o pauza, 

Grupul a fost omogen, toti au mers bine si ne bucuram ca tuturor le-au placut Dolomitii. Noi ne-am straduit sa aratam colegilor cateva zonele celebre: Am „defilat” pe sub Drei Zinnen/Tre Cime di Lavaredo simbolul Dolomitilor; am urcat , am admirat de aproape sau in al 2-lea plan munti cu nume de legenda: Civetta („il parete dei pareti”), Tofanele (am urcat splendidul traseu Punta Ana), Marmolada, Monte Cristallo, Sella, Antelao, Marmarole, Averau, Cinque Tori, Pelmo, Pale di San Martino, Sassolungo si Catinaccio/Rosengarten cu ale sale impresionante Tori Vajolet. Am urcat sau coborat pe poteci pe care poate au calcat Tita Piaz-„Il Diavolo”, Angelo Dibona, Paul Preuss, Hans Dulfer, Cesare Maestri-„paianjenul Dolomitilor”, Emilio Comici, Giuseppe si Angelo Dimai, Walter Bonatti si multi altii- in drumul lor spre/dinspre marii pereti. Ne-am plimbat prin Cortina- ” la Regina delle Dolomiti”, am vazut multe urme din „il nostra Grande Guerra”-cum numesc italienii primul razboi mondial (careia bunica ii spunea „haia bataie” !) .

In mod sigur, multi colegi se vor intoarce acolo pentru alte zone ale Dolomitilor, pe care doar le-am vazut acum de la poale sau de vizavi. Si ca unii se vor duce nu doar ca drumeti, ci ca alpinisti, hotarati sa urce trasee din acei pereti legendari..Stim ca multi nu vor mai avea nevoie de noi doi, ca vor putea voi sa oferei altor colegi de club bucuria primului contact cu acesti munti fascinanti !

Nu stim ce „bilant financiar” au avut colegiil, dar al nostru, calculat sambata dupa amiaza la Micul Paradis (pensiune de dupa Oradea unde mancam de fiecare data cand revenim din Alpi ) a iesit cu putin peste cat estimasem: 350 Eu/persoana + alimentele cumparate in lei din Ro inainte de plecare + harti si ghiduri, mici cadouri cumparate acolo in euro.

Ne gandim mereu la cat de faina a fost aceasta vacanta, dar deja ne gandim si ne pregatim pentru cea care va urma in curand in Alpii elvetieni. Din pacate, din Ro nu ne va insoti nimeni, dar ne vom intalni acolo cu 2-3 amici romani, stabiliti de multi ani in Tara Cantoanelor.