Căutând zăpezile de altădată

Relatarea unei ture de iarna in Retezat, dar fara schiuri, in perioada Revelionului, pe traseul Uricani- Carnic.

E ciudat ca am petrecut Pastele 2006 pe schiuri, ca ne-a nins in noaptea de Inviere, iar mult asteptatele ture de Craciun si de Revelion a trebuit sa le facem fara schiuri… De fapt nu am cautat zapezile de altadata, caci stiam ca de data asta nu le vom gasi. Ne gandeam doar la ele. Si daca ar fi fost zapezi ca altadata, nu abordam cu schiuri traseul descris mai jos.

Cantitatea si starea zapezii, despre care ne-am informat, ne-au schimbat si destinatia. Am ales Retezatul: Lupeni (Uricani) -Curmatura Tulisa- Fagetel- Bilugu- Vacarea- Lazaru- Gruniu- Ciomfu- Vf.Mariii- Custura- Papusa- Peleaga- Gentiana- Carnic. Si tot doar noi doi, tot cu cortul- 4 nopti. Doar Peleaga nu am mai urcat-o, am „fentat-o” prin Valea Rea, unde am petrecut si revelionul, sub Coltii Pelegii. GPS-ul ne-a aratat in final ca am parcurs 37-38 km (a avut unele intreruperi), dar tura a fost desigur mai grea decat cea de 50,6 km efectuata de Craciun pe dealurile motzesti. 

Perioada: 28 dec.2006- 2 ianuarie 2007.

Vremea: superba in seara de joi 28 cand am inceput tura din Uricani, nori si soare vineri pana la pranz, apoi ceatza intre Vf.Fagetzel si Bilugu. Superba ziua de sambata 30 decembrie si prima parte a zilei de 31 decembrie, zile in care aparatul foto isi facea mereu datoria. Doamne,

ce panorama ! Se ghiceau si Apusenii si Rasaritenii, dar componentii Meridionalilor erau inconfundabili: spre est: Fagarasii, Cindrelul, M.Lotrului, Sureanu. Recunoasteam varfuri, sei, poiene, care ne-au fost „gazde amabile” in ture pe bocanci sau pe schiuri . Spre sud si sud vest -culmea Valcanului ce proemina cu Straja,Vf.lui Frate, Sigleul Mare, Arcanu. Ne atragea privirea ca un magnet draga noastra Oslea… Mai departe recunoasteam Vf.lui Stan al Mehedintilor. Dragi amintiri din ale lor minunate Crovuri. Muntii Godeanu si Cernei – ne trezeau si ei frumoase amintiri. Departe, la orizont, deasupra marii de ceatza ce acoperea campia Olteniei, se vedeau culmi inzapezite din Bulgaria ! Iar „la doi pasi” de locul in care ne aflam – intrarea in Inima Retezatului – zona cu cele mai semetze varfuri si mai spectaculoase „custuri”. Spre ea ne indreptam (vezi foto „La Poarta Cetatii” ). Dupa Vf.Custura a urmat o innorare progresiva, dar vantul era inca bland si am putut ajunge pe Papusa fara emotia de a fi aruncati „in prapastie” . In seara revelionului ne-a inconjurat ceatza. Temperaturi acceptabile: -4-10 seara si dimineata. In cort, seara in jur +10, datorita „incalzirii centrale” – doua lumanari- (mai cald cu 6 gr. in „hamacul” de sub cupola cortului decat pe izolir ! In sacii de puf +18+20 gr.C. Dimineatza in cort in jur de 0 gr. Aprindeam iarasi lumanarile cu15 minute inainte de a iesi din saci, ca sa nu mancam si sa nu facem pregatirile de plecare in frig. Dar aviz amatorilor: cu lumnarile, ca si cu alte multe amanunte – cu muntele in general nu e de glumit ! Caci o tura reusita e suma amanuntelor ne-neglijate !

Dificultati si pericole: Zona pana la Custura nu o parcusesem in prealabil vara „cu ochi de iarna”. Stiam ca ne va ghida GPS-ul cu track-ul facut pe harta topo, dar stiam ca desi e putina zapada, nu peste tot vom gasi potecile. Si asa a fost ! Am parcurs unele zone in genul „echo-challenge”- prin padure cu brazi rasturnati, prin desisuri, (Fagetel, Bilugu Mare) si prin jnepeni (Vacarea ). Crengile uscate incercau sa ne zgarie fetzele si sa ne scoata ochii, crengile incarcate de zapada se scuturau pe glugi si pe rucsaci, cele ascunse in zapada ne puneau piedici ca niste nevazute capcane. Inaintam „prin foc, prin spangi, prin fum, prin mii de baionete”- cum recita Marlene in astfel de imprejurari. Unde erau doar ienuperi…eram fericiti !. Un moment fericit a fost la caderea serii de 29 dec., cand am iesit in culmea Bilugu Mare, intr-o poienita ingusta si lunga, excelenta pentru montat cortul. ( foto: „Dimineatza de 30 dec.” ). Vant cumplit pe Vf. Papusa si in timpul coborarii in Saua Pelegii. Vant ce ne facea sa ne deplasam ca betivii, ceea ce era foarte periculos din cauza golurilor ascunse sub si intre bolovani si a ghetzii de pe multi dintre ei. Vant care ne-a si culcat de catva ori „la pamant”, desi aveam rucsaci grei (28 kg eu, 20 kg Marlene). Erau grei, dar si voluminosi, asa ca vantul ii folosea ca panze de yachting !. Vant ce ne mai si bombarda si ne orbea cu mii de perle de gheatza; nu era bine nici fara ochelari si nici cu ei. A fost o mica victorie sa ajungem in Saua Pelegii si mai ales sa putem intra si parcurge primii 10-20 m spre in caldarea Vaii Rele. Care de data asta a fost „Valea Buna”: vantul batea „omeneste” in caldare. Dar si pe acolo, ca si in prima zi de ianuarie in caldarea Pietricelele, calcam/intram periodic in goluri ascunse intre bolovani (foto:”Capcana” ).

Zapada: extrem de variata ! In general mica, de cca 20 cm. In unele locuri, pe fetze sudice, mergeam pe iarba, in altele din piatra in piatra. Dar intalneam locuri in care vantul adunase straturi mai groase in care ne scufundam mai adanc sau zone cu „placi” care se sfaramau sub bocanci. In unele locuri zapada avea o crusta superficiala in care patrundeau bocancii si urcam rapid, ca pe scara. Dar erau si zone cu zapada „beton”, zone pe care , nefiind intinse sau cu inclinatie mare (n-am prea taiat fetze ! ), le-am putut parcurge fara coltzari. Desigur ca in acele zone schimbam betzele cu pioletii, sa ne putem opri in caz de alunecare.

Etape, bivuacuri:

1. Prima zi si noapte- joi 28 dec. Am plecat din Cluj la ora 9.14, in Petrosani am schimbat acceleratul (care a intarziat vreo 20 min ) cu un personal pana la Lupeni, apoi cu un microbuz am ajuns la statia

„Sterminosu” din Uricani. Era ora 16.30. Am urcat cateva sute de metri pe valea Sterminosu, apoi am cotit in urcus spre stanga, pe un drumeag ce ne-a scos in culme la niste gospodarii de vara- vreo trei- in locul numit „La Iepure”. Loc superb: fanatze si livezi ingradite, clai de fan langa case acoperite cu tigla. Luna nu era chiar plina, dar lumina suficient ca sa montam cortul fara ajutorul frontalelor. Apoi cu greu am putut „recolta” zapada necesara prepararii delicioaselor paste fainoase. Caci ceai aveam inca de acasa in ambele termosuri. Se aprindeau luminile in vale si… la Straja ! (De unde ar fi trebuit sa incepem tura pe schiuri spre Pasul Jiu-Cerna -zona parcursa de noi vara „cu ochi de iarna”.! Sa astepte !). Magnificul Parang sclipea sub razele de luna. In toata tura, cand intorceam capetele , parca ne mustra ca de data asta i-am intors spatele…

2.Vineri 29 dec. seara. Bivuac pe varful Bilugu Mare, loc fain, intr-o poienita de pe culmea cu padure urata, deasa. Am vazut si seara si dimineatza panta injnepenita a culmii Vacarea si am

studiat ce traseu sa urmam.

3.Sambata 30 dec. seara: alt loc de cort aparut ca la comanda.Superb si exact la ora apusului. Asa ca am renuntat a urca Vf.Mariii si eventual si Vf. Custura la lumina lunii, caci nu aveam in plan sa ajungem in seara revelionului la unul dintre refugiile Bucura si Gentiana. Locul acesta ne-a vrajit. Era o „covata” (scochina), cea mai buna aparatoare de vant. (foto „In palma Muntelui”, luata in 31 dimineata, dupa ce am pozat la ora 8.01 rasaritul -foto: „Ultimul rasarit din 2006”). Seara, din buza scochinei, admirasem partia luminata de la Straja ! Oare au tunuri de zapada? Caci amicul George Resiga -seful Salvamont Lupeni pe care il sunasem din Cluj, imi spusese la telefon ca e jale cu zapada in zona.

4. Duminica 31 dec. seara. Seara de Revelion ! Vantul, starea zapezii si ceatza ne-au determinat sa amanam pentru… anul 2007 trecerea in valea Pietrele. La ora 16.15 incepeam montarea cortului . Apoi…pregatiri de revelion: spalat, barbierit, coafat, haine curate „‘de gala”. Eu eram bucatarul, primusul MSR duduia topind zapada in absida dinspre Coltii Pelegii si pregatind bunatati pentru „masa festiva” ! Marlene a scos produsele de cofetarie ! Restaurant cu autoservire. Din pacate, deoarece nu e pe lista „pro memoriam”, la acest revelion nu am avut traditionala noastra sticluta de 250 ml de sampanie sau vin, am uitat-o acasa ! Muzica -exact cum e moda: tare, asurzitoare ! Norocul ca ne-am asezat departe de ea. Vantul turbat urla, mugea, suiera cu puteri de infern in Saua Pelegii. Dar era muzica muntelui, nu manele! Marea suprpriza a fost sa aflam prin telefon ca dragii nostri Gheo si Cosmi sunt si ei tot in cort, in Muntii Baiului ! Va muntumim acum si voua celorlalti dragi prieteni care ati reusit sau ati incercat sa ne dovediti ca va ganditi la noi ! 5. Ora 24, ora 0 ! LA MULTI ANI ! LA MULTI MUNTI ! Noua si voua ! … Nu am iesit din cort, dar am privit din nou afara. Se mai inseninase si rauri de nori stralucitori, luminati de luna plina, avand aspect de fluviu nabadaios, treceau in mare viteza peste saua Pelegii spre domeniile Lapusnicului. Era singurul „joc de lumini” la care asistam, mugetul vantului era singura muzica. Nici nu ne doream alta… N-aveam nici televizor, nici radio si nici semnal stabil gsm.. Am si uitat ca in noaptea respectiva deveneam europeni !

6. Luni 1 ianuarie 2007. Nu ne-am distrat pana la ore tarzii, dar aveam alt motiv sa mai lenevim in saci: urma o etapa mai scurta. Ne montasem cortul tot intr-un fel de gaoace. Ceea ce ne-a adapostit oarecum de vant, dar i-a si permis acestuia sa ne ingroape partial cortul. Dimineatza nu se mai vedea unul din pioletzii folosit la ancorele de vant; mi-a indicat sfoara locul de unde sa-l dezgrop cu celalalt piolet. Tot cu pioletul si cu atentie am dezgropat si betzelele telescopice folosite la alte ancorari si coltzarii pe care ii lasasem langa cort. Abia la ora 11.45 am pornit. Iarasi „dam in gropi” si iarasi au aparut semne ca ceatza va acoperi crestele (pedeapsa pentru lenevie !). Asa ca la propunerea Marlenei nu am mai continuat pana sub Saua Pietricele. Am studiat cateva valcele cu zapada nici multa si nici putina ce duceau spre Muchia Pietrele si „‘ne faceau cu ochiul”. Am ales unul si ajutati de pioleti am urcat ca pe scara. Ma gandeam :”Numai de-ar fi tot asa zapada pana sus !” Caci valcelul era mai lung decat parea. Si apareau zone cu zapada mai „ciudata”: 3-4 cm. peste lespezi de piatra ! Zapada nu prea avea consistenta necesara unei opriri „la piolet”, mai ales cu acele „animale” din spinarea noastra. Nu era pericol de a declansa o avalansa, nici de a ne lovi in cadere de stanci, dar nici placut nu ar fi fost sa plece „plapuma” de sub noi ! Eu -Dinu- am aflat intr-o iarna, tot in valea asta cum este ! Cu tatonari, mici traversari, cu mare atentie am ajuns cu bine sus in muchie, unde ne-au imbratisat si ne-au racorit vantul si ceatza. Pe aici „ne stiam”, dar ne bucuram totusi ca ne ghidau momaile inca neacoperite de zapada, fapt ce a redus numarul de „dat in gropi”.

Nu mai stim la ce ora am ajuns in „bulevardul Gentiana-Bucura”. Mergeam acum ca pe asfalt. Banuiam ca Ref. Bucura are locatari; probabil pe unii dintre ei ii vazusem ieri pe Peleaga, atunci cand noi ne apropiam de Papusa. Si stiam ca unii mai curajosi, dintre cei veniti LA munte la Pietrele si mai ales unii de la Gentiana, urca pana sub Curmatura Bucurei. Vom afla peste nu multa vreme de la Loli- bacsi, cabanierul de la Gentiana, ca cei cazati la el de Rev „urcau” mai ales spre…. cabana Pietrele- pentru bere, vin, manele…

Mai jos de Bordul Tomii am avut bucuria sa intalnim trei montaniarzi cu rucsaci mari si schiuri de tura. Confrati intru pasiune, dintre care o pereche isi petrecusera si ei revelionul in cort si isi mai doreau macar o noapte „departe de lumea dezlantuita”. La cascadele dinspre muchia Stanisoara, erau cativa amatori de ice-climbing. Scurta oprire la Crucea lui Cuxi. Mama lui mi-a spus ca doreste, spera ca in 11 febr. sa urce pentru ultima data in locul unde a murit fiul sau drag in urma cu 24 de ani. Scurta pauza la Gentiana, la povesti cu veteranul Deak Laszlo, cabanierul. Ne-a insotit apoi pana la Pietrele, caci nu mai avea zahar pentru ceai- singura bautura ce se serveste la Gentiana. Bucuria revederii cu bunul si vechiul prieten Mec. Nici nu a vrut sa auda ca punem cortul langa cabana lui. Ne-a oferit tot conditii de cort: singuri in podul mare si fain amenajat al magaziei de lemne ! Mocheta pe jos, priciuri comode din saltele relaxa (cam prea… relaxa !). Dar inainte de asta ne-a oferit „din partea casei” cate o ciorba de burta. Un grup dintre cei care au reusit totusi sa nu darame cabana in noaptea de revelion, ne-au oferit nedorita portie de manele; cu greu i-a lamurit Marlene ca macar sonorul sa fie mai „uman”.

Marti 2 ian. la ora 10 am pornit la vale. Peste noapte a nins vreo 30 cm. Acel decor alb prin care coboram era ultimul cadou al Mariei Sale Retezatul. Am mai ajuns pe drum grupuri de tineri cu rucsaci „pomi de Craciun”, cei mai multi cu centurile neinchise sau inchise de forma. Unii carau cate doi o sacosa. Daca au indragit muntele si vor sa invete cum sa-l abordeze, vor mai invata incet-incet cate ceva. Nimeni nu a crescut invatat. Microbuzele lui Victor si Bebe au aparut la ora stabilita. Au coborat extrem de incet, cu viteza adecvata stratului proaspat nins. Spuneau ca vor mai face in acea zi cate o cursa.

La Revedere Retezat ! Multumim pentru primire si ospitalitate !. Speram ca ne-ai iertat ca am pus cortul in loc nepermis. Caci stii bine ca n-am lasat in acel loc decat urme efemere de pasi. Sa ai parte numai de vizitatori care te iubesc si te respecta ! Acum, cand incercam sa ne ordonam gandurile,amintirile, trairile- fizic suntem departe de tine. Dar cu ochii mintii revedem cu atata claritate meleagurile tale minunate in orice anotimp.Cu sufletul suntem in Cetatea Mariei Tale, cetate despre care am invatat in urma cu ani ca nu trebuie asaltata; am aflat ca ea isi deschide singura portile pentru prieteni.