Călimanii pe banda roşie

De Pasti 2006, ultima tura pe schiuri a iernii – 4 zile- pe creasta Călimanilor. 

Motto: Ne e dor de anotimpul care urmează, ne pare rău după cel care pleacă….

Vineri, 21 apr. 2006 la pranz, echipati de schi -inclusiv incălţaţi in clăpari de tură- debarcam din autobuzul Cluj-Botosani in autogara Vatra Dornei. De aici, spre Gura Haitii pleaca autobuze la orele 6, 13, 16 si 19. Suntem din nou doar noi doi, caci amicii bistriteni Doru si Liviu, care acceptasera „de principiu” sa ne insoteasca, „au virat” spre a face rafting pe Rebra cu salvamontistii nasaudeni, caci debitul le era favorabil. Le-am vazut mai apoi pozele. Faine. Nu si gunoaiele care decorau malurile, cum am vazut si noi cand ne-au invitat mai apoi la rafting in defileul Jiului ! Timp de mai bine de o ora, pana la plecarea autobuzului de ora 13 care ne va duce la Gura Haitii, suntem tinta privirilor curioase si compatimitoare pe care le interpretam : „Saracii, oare nu stiau ca la noi nu mai e zapada? „. Iar noi gandim: „Astia isi inchipuie ca se poate schia doar pe pârtia din marginea oraşului lor !”. 

Previziunile meteo sunt cam sumbre, cerul la fel. Dar planul pentru aceasta mini-vacanta il facusem de multa vreme si eram foarte hotarati sa plecam, conform principiului nostru :” Mai bine sa regretam ca am plecat, decat sa regretam ca n-am plecat!” Si de fapt n-am regretat niciodata! De vreo trei ierni ne tot dorim „Integrala Calimanilor pe schiuri”. Si n-am reusit din varii motive: ba era zapada prea putina si nu erau acoperiti „căţânii”, ba era prea multa si era pericol de avalansa in cateva zone stiute de noi, ba avea Doru de condus pe munte un grup de straini (job-ul său), ba ca nu puteam noi pleca de joi dupa masa .. Previziunile incep deja sa devina realitate: după Saru Dornei ploaia bate tot mai insistent in geamurile autobuzului, iar cand coboram la cap de linie e ploaie in regula ! Ne adapostim două ore in sopronul-garaj al familiei Paţa, mai vechi cunostinte ale noastre, care au casa si pensiunea (Tel.0230-574 522) chiar in locul unde intorc autobuzele. (Care- aviz amatorilor de Calimani- pleaca imediat inapoi spre Vatra Dornei.) Cu ceva mai sus e pensiunea familiei Dăscăliţă: tel. 0230-574 491). Ii spunem lui Nea Vasile ca doar daca ploaia nu se va opri, vom accepta ospitalitatea lor. La ora 16 insa, cand ploaia se mai ostoieste, ne echipam cu pelerinele-poncho. Din cauza lor luam schiurile „in banduliera”, le uram Sarbatori Fericite acestor oameni amabili si pornim pe pârâul Graniţa, pe traseul marcat cu punct albastru. Pământ plin de apa, apoi petice de zapada si de gheaţă. Dar dupa doua ore, la 1430 m dam in fine de zapada compacta si ne urcam pe schiuri. Intrucat intre timp ploaia s-a oprit, nu ne cazam la stana/casoaia indicata de Nea Paţa. Abia la ora 20.30 montam cortul la 2003 m, lângă Vf.Calimanu Cerbului- 2013 m. Se mai lumineaza, facem si cateva poze „de amintire”. Se vad lumini din sate si cea de la statia meteo Reţitis.

Sambata, 22 apr. Alarma suna la 5.30. Ceaţă ! Aici ne intalnim -teoretic- cu traseul marcat cu banda rosie ce vine din Muntii Bistritei prin Pasul Păltiniş. De aici il vom urma pana la destinatie, in Pasul Tihuţa (statiunea Piatra Fântânele). Cele mai multe semnele de marcaj nu se vad iarna. Dar noi cunoastem locurile de cand am parcurs traseul vara „cu ochi de iarna”. Reamintesc ca regretatul mare montaniard Nae Popescu – care a fost multi ani seful Comisiei Nationale de Marcaje Turistice- il gandise a fi continuu pe creasta Carpatilor de la granita cu Ucraina pana la Dunăe. La 7.15 pornim prin ceaţă ghidati de GPS. Banuisem ca zapada ne va permite sa nu ne mai chinuim prin „căţâni” (ienuperi si jnepeni ) cum facusem alta data – vara- si si prin alte zone din Calimani) . Dupa ce depasim si Vf.Căliman-Iezer -2031 m( scris pe unele harti Caliman Izvor) iesim din ceaţă. In faţa noastră o intinsa campie alba , „cultivata” cu varfuri de căţâni printre care acum ne strecuram cu usurinta. In zapada -firn de primavara- schiurile intra doar 3-5 cm. Rareori se scufunda mai adanc. Cand intersectam soseaua Trans-Călimani (Gura Haitii-Topliţa) si incepem urcusul spre Retitis, suntem iarasi in ceaţă deasă. Langa statie ne intalnim cu o pereche de tineri din Tg.Mures care plecau inapoi spre valea Muresului. Pe schiuri de tura si ei, dar fara rucsaci mari ! Alti oameni nu vom mai intalni decat la destinatie, la civilizatie. Pauza de pranz- o ora- la statia meteo, unde suntem recunoscuti si primiti cu amabilitate. Nr.telefon: 0723-62 54 47- dar ni se spune ca semnalul e capricios si aici ! Apropo: ne-a intrat pe mobil un SMS nesemnat: „Azi, la ora 8, pe Pro TV il vedeti pe Raducu – nepotelul meu- in tabara de alpinism de la Herculane. Sarbatori cu bine in familie”. Multumim ! La fel ! Suntem in familie ! Si suntem fericiti ! Succes la căţărat lui Raducu (??!!). Dar in cortul nostru nu vom prinde deseara Pro Tv-ul. Poate din cauza chiciurii de pe antena !!! 🙂 

Intre timp a iesit soarele ! Fara „foci” alunecam cu spor la vale. Cu cateva căzături si derapaje pe o panta inclinata, dar destul de injnepenita, deci sigura, ajungem in Saua Negoiu. Ne uitam la cornisele dintre varfurile din faţă, care atârnă spre „drumul Mariei Tereza”. Ne remontam focile si ne pregatim iarasi pelerinele. Caci in curand reincepe ploaia. In zona finala a urcusului trebuie sa ne descaltăm de schiuri. Ploaia devine lapoviţă ! Fulgi mari, desi, grei. Vântul doar adie, dar suntem deja uzi si nu mai simtim caldura urcusului, dimpotriva ! Pe primul varf, in locul unde a fost candva un refugiu Salvamont , ne urcam iarasi pe schiuri, ne stoarcem inca o data manusile si intindem pasul in speranta ca ne vom reincalzi. Ninge, ninge ! Suntem acum ca niste oameni de zapada. As face totusi o poza, dar aparatul e ascuns bine si l-as periclita. Hotărâsem sa trecem dincolo de Vf.Pietrosu dar suntem prea uzi, prea infrigurati. Multe componente ale echipamentului nostru se cer innoite. Asa ca la ora 17 ne montam cortul, folosind metoda gândită pentru astfel de situatii: montam arcele interiorului sub protectia supratentei; desi vantul nu ne prea lasă. Dupa ce eu infig bine toti ţăruşii de iarna si intind toate sforile ancorate de schiuri si beţe, cer Marlenei aparatul foto. E seara dinaintea Invierii, dar cortul arată ca-ntr-o seara de Craciun ! In acest loc ne mai mai montasem cortul intr-o vara sub primele picaturi ale unei furtuni ce se apropia rapid. Atunci insa furtuna a trecut repede si l-am strâns ca să continuam. Ce cald si bine e acum in haine uscate si in caldura sacilor de puf ! Atipim obositi si alintati de melodia fulgilor de nea. Spre seara, ninsoarea se opreste, cerul se mai luminează. Iesim sa admiram peisajul, sa facem cateva poze. Top-ul Calimanilor- piramida Vf.Pietrosu 2100 m- e „la doi pasi”. Pe maine Prietene ! 

Ne gandim ca in alti ani, asistam la Sfanta Slujba a Invierii undeva in bisericuţă unui sătuc de munte sau la un schit din munte. Acum suntem mai aproape de Cel de Sus, suntem in biserica Lui: Muntele! „Muntii sunt marile catedrale ale pamantului: ziduri de stanci, mozaic de flori, coruri de izvoare, altar de zapada, bolta de stele” scria John Ruskin. Si ii amintesc Marlenei ca Bunicu’ meu afirma ca un om de omenie se poate ruga Cerului si in padure! Si ne rugam Cerului ca maine sa putem continua cu bine traseul propus. Nu suntem obraznici, nu cerem mult, nu cerem soare si cer albastru! Cerem doar sa nu mai ploua… 

23 aprilie. Duminica de Pasti si Sf.Gheorghe! Cristos a Inviat ! Adevarat a Inviat ! La Multi Ani Gheo si Ghiţă ! E ora 5.30, voi inca dormiti ! Azi vom mai dormi sau lenevi si noi, caci ceatza si ploaia mocaneasca ne indeamna la asta, dar si la pastrarea Sperantei. Speranta- ultima lumanare ! La noi de fapt nu e ultima. Ard si celelalte trei, stiute dintr-o interesanta felicitare de Sarbatori care a circulat pe net. La ora 8 hotărâm sa ne pregatim de plecare. Intre timp ploaia se opreste. La 9.30 multumim Cerului si ne luam rucsacii in spinare. Cu atatea haine ude doar stoarse si băgate in pungi, rucsacii sunt mai grei acum. La plecarea din Cluj aveau 22 kg si 15 kg. Hainele de pe noi se vor usca din mers. Vreme „cu toane”: după vreo ora iese soarele, urmeaza o ploaie scurta ( din fericire ultima din aceasta tura !), apoi ne zambeste din nou soarele ! In fine, vreme faina pentru poze. Urmam creasta aproape matematic: sus- jos, sus-jos: Gruiu, Rusca, (frumosul Vf.Tihu rămâne in stânga) Ciungetu. Ne miram ca nu ne amintim nici unul de curmatura adanca a Tihului ! Desigur din cauza ca atunci, vara, n-am mers pe aici, pe sus! Urcus lung pe Picioru Popii. Nici Străcioru (vezi nota de subsol) nu-l ocolim. Urcusurile ne sunt rasplatite de lungi si faine coborâri. Suntem fericiti ! Ne gandim la multi dragi prieteni care am fi dorit sa fie aici, acum, cu noi. Multumim doar in gand celor care au incercat sa ne sune sau ne-au trimis intre timp mesaje SMS. Regretam ca unele nu sunt semnate, ca numarul de telefon nu ne ajuta. Incercam si noi sa raspundem, dar semnalul e slab si capricios. Reusim cu greu la doi care erau si Gheorghe… 

Frumosul trio: Bistricioru- Picioru Bistriciorului- Strunioru *( -vedeti nota din subsol !- ) sunt tot mai aproape. Dar inainte de urcusul final spre ele, mai avem o lunga si faina coboare spre o sa cu insule de jnepeni. Stim din experienta ca vara aici e o jungla ! Nu reusm sa urcam pe schiuri chiar pana sus, dar ajungem cu ele pana aproape de varf. E 19.15. Suntem sus ! Pauza binemeritata. In spatele nostru sunt varfurile traversate deja.In stanga- Bistricioru si Țuțurgău ! In dreapta Strunioru. Acestia formeaza acel trio binecunoscut celor care privesc Calimanii dinspre vest. In fata vedem lacul si statiunea Colibita, muntii Bargaului. Amintiri cu Doru, Mirela, Liviu, Arnold. Oameni de munte, oameni de nadajde ! In urma cu 1-2 ore gandisem sa continuam in seara asta pana pe varful lat Viisoara sau chiar pana in Saua Terha. Dar pana acolo e de coborat si e pacat s-o facem pe inserate, in graba, obositi. Asa ca la ora 20 ne pregatim locul de cort la cca 30 m de  varfu Stunioru ( 1963 m).GPS-ul ne arata ca suntem la 1950 m.

Seara faina ! Peisaj fain ! Cer instelat ! Suntem fericiti ! Ce a fost greu a trecut ! Avem suficienta vreme sa ajungem maine la destinatia dorita, chiar daca vom mai avea probleme de orientare in padure, unde traseul GPS facut pe harta nu ajuta decat in linii generale. Daca poteca face serpentine sau daca e padure rara, riscul de a merge aiurea e mare. Am si patit-o in cateva locuri in prima zi. Chiar si la ramificatii de drumuri unde nu era (nu mai era) un prim marcaj pe nici unul ! Mergeam fiecare pe unul din cele doua drumuri pana ce aparea semnul… In schimb, unde drumul era clar, fara ramificatii, semnele erau dese ! 

Luni 24 apr. Alarma suna tot la 5.30 ! Asa facem in concediu: ne sculam „cu noaptea in cap”. Cand se face ziua sa fim aproape gata de drum. Caci nu urcam pe munte ca sa dormim pe saturate, ci ca „sa facem munte” pe saturate ! Cer senin, dar e inca umezeala in atmosfera, muntii de la orizont sunt acolo, ii stim si ii vedem, dar sunt in pacla. Varfurile apropiate insa ne zambesc in soare. Temperatura: – 4 gr. (in celelelte nopti era 0 gr.sau +1 gr.) Zapada inghetata bocna. Dar numai o crusta. La deplasarea matinala pe bocanci pentru poze, la cate un pas se mai rupe. Acest loc de cort il vom pastra in memorie la categoria de locuri dragi. Calculasem aseara ca pentru noi doi e a 13-a noapte impreuna in cort in iarna asta. Ce coincidenta ! La fel ca in cele doua ierni anterioare.( eu -Dinu- cu 1-2 mai multe ). O pozez langa acest loc pe Marlene care curaţă gheaţa de pe schiuri. Apropo: din cauza temperaturii pozitive din zilele trecute, adezivul focilor n-a mai fost eficient si intra zapada sub ele. Stiam ca vom avea probleme, asa ca in zilele anterioare, ajutasem focile si cu niste chingi sa stea la locul lor. Aveau eficienta si la urcare (mai ales la ale mele, uzate rau, probabil e ultima lor tura) si la coborare, unde franau. Insa spre surprinderea noastra, zapada-firn nu s-a prins de foci (aveam solutia si pentru asta ), cum păţeam cu zapada moale din lunile de iarna. 

La ora 8.15 pornim in coborare oblica printre insulele de jnepeni (care ne mai linistesc pentru caz de …derapare) pe sub Vf.Strunioru. Cu atentie, caci zapada e ingheţată, iar kanturile schiurilor noastre n-au simtit pila de ascutit in ultimii ani. Ajungem apoi pe o panta a carei coboare „ne unge la inima”. In saua urmatoare, pauza de remontat focile, ocazie cu care fotografiez alte urme de urs care-s mai clare (mai vazusem) . Vazusem de cateva ori in tura asta si urme de cerbi, de căprioare, de râs, de cocosi. Dupa inca 15-20 minute, dupa Vf.Viisoara, constatam ca situatia zapezii (jnepenii acoperiti) nu ne obliga la ocolul indicat de Doru prin Poiana Dalbidan- pe unde e noul marcaj de vara. Asa ca facem o lunga si faina traversare pe kanturi spre dreapta si ajungem direct in poiana din Saua Terha unde ne intampina Primavara cu zambinde branduse.Poze, poze.. Pauza in soare, langă o stână nouă. Regretam ca nu avem camera sa inregistram si Concertul Pasaresc de Paste. Ce greu e sa pleci dintr-un asa colt de rai !! 

Desi nu mergem azi in vizita la cei dragi, eu, ca sa mai trag de timp, profit de vremea faina si ma barbieresc, ma spal cu zapada. Apropo: n-am fost de Pasti cu cei dragi din familie, cum se obisnuieste. Dar ei stiu cat ii iubim (le-am spus-o si ieri la telefon), stiu ca ne e dor de ei si ca in curand, intr-un alt week-end, ne vom intalni aproape cu totii. Tot unde mai dainuie iarna: la Balea, cand va veni si dragul Stefan sa se racoreasca pe schiuri dupa multe luni in calduroasa Africa. Si micuta Teodora din Bucuresti cu mamica ei, sa le dam lectii de schi. 

Prin padure e zapada, asa ca trecem in coborare lina si faina (dar pe zapada murdara de ace de brad ) pe langa/pe sub Vf.Buba tot pe schiuri. Apoi alta intalnire cu Primavara si Soarele in Poiana de sub Magura. Alte regate de branduse cu cate o Regina Alba. Alta pauza lunga. Alta spalare, de data asta la ciurgau. Frumusetea locului ne face (ca si in Poiana Terha) sa uitam a scoate hainele ude la o uscare macar partiala. Stim ca vom pierde ultimul autobuz ce trece prin Piatra Fântânele de la Botoşani spre Cluj, dar nu ne pasa! Nu ne grabim caci suntem in mimi-vacanta de Pasti si e mai placut aici, in munte, decat in civilizatie. La ocazii- cu asa bagaje- nu vom avea sanse. Vom pune cortul inca o noapte undeva in statiune si vom urca in autobuzul de maine dimineata…

Pentru o vreme montam schiurile pe rucsaci. Dar cand incepem ocolirea varfului Cornu, prin pădure, ne urcam fericiti iarasi pe ele. Doar doua ore. Pe ultimii 6 km, din Poiana Cornului pana la destinatie ni se pare ca am adaugat greutati de plumb pe rucsaci . Cei mai chinuitori sunt ultimii 3 km, de la intrarea in drumul Dornisorii pana in faţa motelului Dracula. Caci ranile se inmultisera de la zi la zi. Placerile din lumea asta se platesc !  

La ora 17… moment mult dorit : Jos carcasele claparilor! N-am facut-o cu ceva mai devreme din cauza greutatii ce am fi daugat-o pe rucsaci. Suntem hotarati sa ajungem acasa fara a incerca sa ne mai bagam picioarele in carcase. Lasam bagajele intr-un hol al motelului Dracula si intram ne-eleganti in elegantul restaurant. Il anuntam pe Doru (cum ne ceruse) ca am terminat tura, desi fara „strategie” (stie el despre ce e vorba! ). Dragut ca un prieten adevarat, ne anunta ca fiind la Colibita, va veni cu microbuzul sau dupa noi. Apare dupa 30 de minute cu Mirela. Suntem in formatia in care am facut -tot pe schiuri- tura de Revelion ( patru zile ) pe vreme similara cu cea din aceste trei zile ( uzi si atunci pana la piele in seara de 30 decembrie !). 

La ei, la Bistrita… ca la mama acasa! Si ca la buni si calzi prieteni. Rasfat cu bunatati si cu duş ! Bucuria de a sta in picioarele goale. Ei ne arata pozele lor cu barca pe valea Rebra (gradul 4), ne povestesc aventura grupului lor de opt intr-o barca. Si pe acolo au dat de trunchiuri peste „poteca”! Noi le aratam cateva poze ale noastre pe display, sa stie ce au pierdut din cauza ca nu si-au amanat tura de rafting. Ar fi putut, stiind ca valea Rebra va mai avea debit bun inca vreo luna. Caci in muntii Rodnei e inca multa zapada. Cei de pe la poale cam stiu si vad asta. Cei mai multi din orase departate de munte -clujenii de exemplu- isi imagineaza ca si pe crestele carpatine a venit primavara ca in campie. Da, intr-un fel a venit si acolo, pe creste; e zapada de primavara, „firn”-ul atat de iubit de schiori. Ziua e mult mai lunga ca in ianuarie. Gerul nu te mai musca. Pe pantele muntelui zapada e un derdelus superb. Schiurile- jucării minunate. Prin poiene zâmbesc in soare delicatele brânduşe. Primavara e si in suflete. Caci noi -oameni mari, unii cu părul argintat de ani (eu mă amăgesc ca e doar inchiciurat de gerurile din Carpaţi ! )- redevenim copii. Copii fericiti ai Mamei Natura ! 

Va dorim tuturor sa fiti fericiti ! Ne bucuram daca unora mai noi in ale muntelui, v-am aratat unde si cum puteti gasi fericirea.

***Nota, completată in nov. 2014:   Pe toate hărţile- plasarea acestui vârf -Struniorul- e inversată nefericit cu Străciorul ; numele corecte ale vârfurilor  din triada estică a Călimanilor: Strunior-Bistricior- Ţuțurgău sunt  cele folosit de localnici, deci Strunior, nu Străcior si  Ţuţurgău, nu Zurzugău, rezultat din  grafia austriacă, localnicii îl pronunţă Ţuțurgău.

Greşită era si plasarea pe hărţi a vârfului Rebra din muntii Rodnei. Abia harta scoasa de Editura Bel Alpin si cea recentă din noua colectie Muntii Noştri, scoasă de editura Schubert & Franzke au restabilit adevărul. Cinste lor ! Să sperăm că si in Călimani se va reveni la ceea ce e adevarat, sa nu se perpetueze la infinit o neatenţie a unui geograf austric si grafia germană. Daca în masivul Făgăraş se păstra grafia germană,  binecunoscutul termen Bâlea  ar fi Bulea ! V-ar plăcea ? Ar fi normal ?