Zile divine în Catedrala Albă a Parângului

Relatarea unei ture de Pasti 2007. Patru zile pe schiuri, dintre care doua pe creasta Parangului Salbatic si doua in Parangul Domol.

Album foto: https://foto.dinumititeanu.ro/2007/04/08/in-catedrala-alba-a-parangului/

Motto: MUNTII sunt MARILE CATEDRALE ale pamantului: ziduri de stanci, mozaic de flori, coruri de izvoare, ALTAR DE ZAPADA, bolta de stele. 

John Ruskin

Am petrecut patru zile divine in Catedrala Alba a Parangului. Zile de Pasti, zile de munte, zile de lungi urcari pe schiuri, dar si de superbe alunecari pe schiuri, trei nopti in cortul montat sub bolta instelata.

Doua zile- vineri si sambata- au fost dedicate crestei Parangului Salbatic (23 km dupa gps). Apoi doua le-am petrecut in Parangul Domol, dintre care una fara bagaje: dus-intors in Duminica de Paste din zona Pasului Urdele pana la (inainte de) Curmatura Oltetului (22,7 km !. ) Si ultima zi, coborarea spre Obarsia Lotrului a fost fantastica , pe o zapada fantastica ! Avem inca impresia ca am visat !

Modificarile climatice din ultimul deceniu ne-au convins ca muntii se scutura mai devreme ca alta data de cornise si de zapada prea multa si grea de pe pante . Ca atare, cu prudenta adecvata conditiilor meteo si locului, se pot parcurge in relativa siguranta anumite creste montane si  in perioada Sarbatorilor de Pasti, perioada in care in decenii anterioare ne era teama sa-i abordam. De Pasti 2006, in patru zile am parcurs pe schiuri creasta Calimanilor. De Florii 2007 am parcurs  – in doua zile cam 4/5 din creasta Rodnei in grup de 16 oameni, dar pe bocanci,nu toți aveau schiuri de tură.

Pentru mini-vacanta de Pasti din acest an -2007- am ales Parângul, pe care desigur il mai parcursesem de cateva ori vara „cu ochi de iarna”. Vineri 6 aprilie la ora 10 il parcam pe Tom in curtea cabanei Groapa Seaca. Punctual la intalnire, soseste dupa cateva minute si Mihai Bujor Bogdan, „managerul” acestei oaze de liniste si frumusete, cel care e deja vestit pentru ospitalitate si simt gospodaresc. Insistase sa ne stabilim aici „tabara de baza”. Relatiile lui in zona, ne-au scutit de emotiile „oare va functiona sau nu telescaunul ? „. La ora 11.30 ii multumim calduros pentru „taximetrie” si apoi facem din telescaun primele fotografii spre Retezat si Vâlcan. Urăm „Paste Fericit ” la vreo 10-12 clienti ai telescaunului din sensul de coborare. Zapada incepe de pe la fosta Casuta din Povesti in sus. Unul din oamenii ce ne ajuta la debarcat rucsacii (unul de 26 kg, altul de 19 kg) ne zambeste si ne vorbeste cam ironic afland ce plan avem. Nu-i dam multa atentie si ne deplasam putin mai sus ca sa ne montam focile pe schiuri si sa demaram ( la 12.30) cu ritm de serpasi. Ne simtim totusi in forma, se simte efectul sistematicelor „antrenamente” anterioare. 

Varful Carja „ne face cu ochiul”; vremea e minunata. Suntem siguri ca vom dormi prima noapte undeva intre el si top-ul masivului. Pana unde incepe urcusul pe Carja, exista urme vechi si de schiuri si de bocanci. Pentru o scurta zona cu panta mai abrupta ce ne duce pe vf Cârja, ne montam schiurile pe rucsaci si ne promitem sa ne cumparam pentru viitor si coltari de schi. Avem insa cu noi coltarii pentru bocanci, pentru orice eventualitate. Dar nu-i vom folosi ! Nu vom mai cobori de pe schiuri dacât in inca vreo 3 zone scurte.

Peisajul e minunat. Creasta decorata cu mici cornise, stancile glazurate, pe suprafata zapezii vantul si inghetul-dezghetul au creat mici „opere de arta” ce ne incanta ochii si ne indeamna sa le imortalizam si pe carteluta aparatului foto. Ne gandim deja la uneltele foto mai adecvate unui astfel de peisaj pe care deja le-am comandat… Vizibilitatea nu e extraordinara, spre orizont e cam pacla, dar putem admira marea de munti din toate directiile; recunoastem culmi, varfuri, sei; ne amintim din alte multe ture de iarna si de vara. Ar mai fi o ora de lumina solara, cand ajungem la locul in care ne gandisem in vara trecuta ca va exista aici si iarna o „dolina” . Un excelent loc de bivuac dorit de orice montaniard la apropierea serii, ne indeamna sa ne oprim la ora 19. Suntem cu vreo 15 minute inainte de Vf.Gemanarea . In fundul „gropii” e deja umbra, montam cortul rapid si apoi, bine imbracati, iesim ” pe buza” scochinei  sa admiram si fotografiem culorile amurgului si apusului- aceleasi si mereu altele. Oare a cata oara? Noaptea linistita; temperatura afara -7gr.C, in cort seara +9, dimineatza -1gr.C. Dar ca de obicei in saci ne-a fost cald si bine.

Sambata 7 apr. Pentru mine e zi aniversara. In urma cu 39 de ani ma legam prima data in coarda in Cheile Turzii si efectuam primul meu rapel. O lacrima pentru timisoreanul Valeriu Enasel (Rica)- studentul meu de atunci – care imi devenise in acea zi el profesor- si care a plecat nedrept de devreme pe taramuri mai inalte…..

Plecam la 8.30. Pe cer s-au strans cam multi nori, dar speram ca peste cateva ore soarele si vantul ii va dispersa. Ceea ce se va si intampla, dar varful Parang il urcam si fotografiem pe ceatza. E ora 9.40. Montam schiurile pe rucsaci si coboram pe bocanci pana in Saua Gruiu, unde deja iesim din ceață. De aici nu vom mai da jos schiurile pentru deplasare, dar azi nu vom da jos focile nici la coborari. Mai toate varfurile ce ce urmeaza le urcam si coboram. Cu exceptia varfurilor Iesul, Coasta lui Rus ce raman in stanga, a Plescoaiei si a cupolei finale a Mohorului pe care le lasam in dreapta. In travesarea pantei cam inghetate a Iesului, folosim ca masura de siguranta tehnica un bat spre aval, piolet spre amonte. Dar inaintând cu atentie nu e nevoie de a folosi frana de piolet.

 La ora 14 suntem in saua Piatra Taiata, la ora 15 pe Setea Mare de pe care facem o lunga si faina coborare mai ales „schuss”, caci ne-a fost lene sa sa dezlipim si iarasi sa lipim focile. La 17 suntem pe Mohorul. Vedem traseul de maine, pana la granita Parangului cu Capatanii, dar vedem si mai departe…Vedem si Fagarasii, Cindrelul cu al sau inconfundabil vecin Platoul Diavolului, Muntii Lotrului, Șureanu… Lunga si faina coborare pe o zapada excelenta. In viraje largi ca si pana acum, cu respectul cuvenit „dulapurilor” din spinarile noastre. La propunerea Marlenei, de pe culmea muntelui Iezerul, nu coboram pe traseul de vara spre izvoarele vaii Urdele, pe unde coborârea e mai abruptă, ci continuam pe culme spre nord, pe muntele Carbunele si la ora 19 gasim iarasi un loc fain de cort (adapostit natural pe doua laturi) cam in zona de unde vara izvoraste Pârâul cu Hotar. (notă ulterioară:cam pe unde sunt acum barăcile de ”alimentație publică ” de pe Transalpina printre care -dupp 10 ani, ne-am montat pentru 3 nopți cortul de Rev 2017). Pregatim gospodareste locul de cort, caci vom ramane aici doua nopti. Seara faina, fara vant; luminile apusului, apus ce va fi dupa muchia Mija, le vedem din cort.

Seara dinaintea Noptii de Inviere. Pentru gatit, ca de fiecare data, am adus in absida -„bucatarie” un calup de zapada inghetata, din care voi decupa bucati cu cutitul, pentru a adauga mereu in cratita ce topeste zapada. Tot doar noi doi eram si in urma cu un an „la doi pasi” de Vf. Pietrosu Calimani si ningea peste cort ca in seara de Craciun ! Dar in anii anteriori eram undeva intr-o bisericuta dintr-un sat de munte sau la un schit de pe munte, intre doua ascensiuni prin zona. Si ni le amintim pe rand: Lunca Ampoitei- din muntii Trascau (1999), Manastirea Rohia (2000)- cu o ascensiune prealabila pe Tiblesul „in blana de leopard” si cu milioane de branduse si ghiocei, schitul Recele din muntii Suhard (2001), satul Stoiceni din Tara Lapusului (2002), Costesti de langa Arada lui Horea (2003), Tebea lui Avram Iancu (2004) , Scarisoara-Inelet din Muntii Cernei (2005). In mai toate cu prieteni dragi, in atmosfera stiuta din copilarie. In locuri de neuitat, unde am cunoscut oameni de mare omenie, care se simteau onorati sa participam la Sfanta Slujba de Inviere alaturi de ei. In unele din acele locuri indragite am revenit de Craciun (la schitul Recele in 2004, la Costesti in 2006).

In noaptea asta cantecele de „Cristos a Inviat ” le auzim doar in gand. Doar lumanarile care incalzesc atmosfera din cort si ouale rosii sunt martori obiectivi ai momentului sarbatoresc. Suntem departe de orice bisericuta, dar suntem in Catedrala Alba a Parangului, mai aproape de Cer. Cer spre care inaltam rugi si cantece murmurate si multumirile noastre pentru sansa de a fi aici.

Duminica 8 Aprilie. Prima zi de Pasti ! Ne salutam crestineste. Ne bucuram ca se anunta o zi superba, desi afara, in zori, e mai rece ca in noaptea anterioara ( -10 gr.C.). Zi de Sarbatoare. Varfurile Parangului Salbatic (unii va amintiti de similarele doua Albote ! ) sclipesc in soare; Cârja e cel mai semeț. Oare pe acolo eram alaltaseara noi- doua furnici neastamparate? Va fi o zi lejera ca bagaj (doar eu voi purta rucsac), dar lunga ca si kilometri. Plecam tot la 8.30. Zapada e „bocna”. Asa ca trebuie sa coboram pe schiuri pana in fundul caldarii de obarsie a vaii Urdele si apoi sa urcam in pasul omonim. Doar la intoarcere vom „taia” panta mai pe sus, pe sub stanci. La ora 10 suntem in punctul cel mai inalt al Transparangianului- 2145 m, totodata cel mai inalt punct din Ro al unei sosele :DN 67 C. O fi DN, dar nu va aventurati (vara desigur !) pe el fara informatii recente si mai ales daca va e mila de autoturism…. 

Statiunea Rânca ce se vede clar acum, ne ofera semnal pe mobil. Ne intra SMS-uri si trimitem SMS-uri. Am dori sa-i teleportam aici pe multi prieteni dragi care ar sti sa aprecieze acest fantastic spectacol ce ne inconjoara. Vremea e superba, zapada idem. Traseul ce urmeaza este o imensa si excelenta partie pentru nepretentiosi. Ne asteapta varfurile Papusa, Cioara, Galbenu, Musetoaia, Micaia. Cupola unora o ocolim, a altora o urcam pana sus ( Galbenu si Micaia). Lungile urcusuri le facem cu gandul la lungile coborari de la intoarcere. La ora 14.15 suntem pe Micaia- 2170 m de unde creasta Parangului coboara spre Curmatura Oltetului (1620m ) – granita sa estica, de unde incepe creasta Muntilor Capatanii cu Negovanu, Nedeia, Funicelu, Ursu…. Ne amintim ca in vara 1999, in zilele eclipsei totale de soare, venind tot de la Petrosani ca si acum, am continuat spre est pana la…. Rm.Valcea. Ne amintim de acele incursiuni de neuitat in Piatra Tarnovului si in Buila-Vanturarita, perle ale muntilor Capatanii. Si desigur ne gandim la tizul meu- Dinu Boghez -montaniard veteran din Valcea, care a scris in reviste de munte zeci de articole despre cotloane fermecate ale zonei lui dragi, careia i-a dedicat aproape tot timpul sau liber.

Dupa o pauza ceva mai lunga, facem cale intoarsa. Imensa e bucuria alunecarii pe schiuri pe aceste excelente partii, avand in toate directiile un decor de care ne e mereu dor. Acesta e adevaratul schi alpin spunea candva Toma Boerescu, nu cel de pe partiile amenajate, preparate, balizate, electrificate, sonorizate, pavoazate… Nu auzim decat suieratul vantului si fosnetul cristalelor de zapada dislocate de kanturile schiurilor. Suntem „in grafic”, nu ne grabim, dar nici nu lenevim. Vantul se inteteste brusc atunci cand ajungem inapoi la „sosea”. In Pasul Urdele bate cu furie, mai-mai sa ne rastoarne de pe schiuri. Bate si in Caldarea Urdele, pe care o traversam mai pe sus, o vreme pe bocanci. Am ajuns la cort chiar cand soarele se pregatea si el de „bivuac”. Cerul de deasupra Parangului Salbatic e mult mai curat ca in seara precedenta. Eu stau inca afara si „ma îmbăt” cu minunile din jur pana ce apare Luceafarul si scad flacarile apusului…..

Luni 9 apr. E si azi o zi excelenta. E prea frumos totul ca sa ne grabim.. Desi e excelenta si zapada si ne gandim la bucuriile ce ne asteapta. Plecam doar la 10.30, caci „Partir, c’est mourir un peu”. Dupa doar 10 minute: -„Jos focile !” Caci urmeaza „premiul cel mare” : o luuuunga… luuunga coborare. Ore, kilometri…pe „partia” blanda si foarte lata. Ne prelungim placerea alunecarii „crosetand”-o, deplasandu-ne alternativ spre est- obarsii ale Latoritei, spre vest- obarsii ale Lotrului. Din saua Stefanu, unde un drum, invizibil acum, continua pe creasta muntilor Latoritei, noi cotim la stanga. Suntem in zona in care DN 67 C face dese serpentine spre valea Lotrului. Vedem ici si colo „borne” ale drumului , aici simple momai de pietre. 

Vedem/pozam si o avalansa „cumintica”. E cea mai fantastica coborare pe schiuri pe care am facut-o vreodata ! Nu mai simtim ca avem in spinare rucsaci mari si grei (de fapt s-au mai usurat !). Suntem ca-n transa ! Ne oprim din cand in cand, dorind sa ne prelungim placerea. Privim panta ce am coborat-o, privim pe cea care urmeaza. Dar vrand- nevrand ne apropiem de liziera padurii. Langa o cabana paraginita, drumul intra in padure. De acum nu vom mai face viraje, doar vom sta pe schiuri. Caci nu trebuie nici sa dam din bete, nici sa franam. Trebuie doar ca sa trecem peste brazii pravaliti de vant peste drum. Nici multi, dar nici putini…

Ajunsi pe malul Lotrului….dam ce urme de „civilizatie”. Si pe aici padurea are aceeasi soarta ca in restul tarii. Mai coboram o vreme pe schiuri, dar apoi le remorcam. Marlene se bucura ca si-a luat adidasi pentru zona asta. Eu continui in claparii de tura. E soare, e vreme faina, regretam ca plecam din munte pe o asa vreme. La un moment dat auzim voci si zgomot de motoare. Cateva autoturisme, avand in față un microbuz, tocmai demarau de la ramificație spre Groapa Seaca. O luam la goana facand semne disperate. Ne-au vazut si ne asteapta. Doamne, ce bucurie ! Pana in culme, drumul nu e deloc usor. Maluri de peste 1 m de zapada suflata candva de „freza”, șanturi adanci de la cauciucuri si apa ce curge, depasiri dificile cu masini din sens invers, soferi speriati si mirati ca pe aici mai e iarna asa de grea. Mai asteptand, mai impingand, ajungem in pasul Groapa Seaca, de unde parca intram in alta lume: sosea uscata si asfaltata. La cabana suntem coplesiti cu intrebari si de gazde si de unii dintre cei veniti la odihna. Pana maine la pranz ne vom odihni aici si noi. Cu gandul la turele din iarna ce se duce incet si sigur, cu gandul la turele cu flori si miei de care ne e dor…