4. Tipuri de avalanșe

Motto :”Principala calitate necesara unui alpinist pe timp de iarna este sa stie «sa citeasca zapada» !”
Toma Boerescu

Am analizat in capitolul anterior trei grupe de factori naturali care contribuie la declansarea avalansei : relieful, zapada si conditiile meteo. Calitatea zapezii este cea mai importanta. De ea depind caracteristicile avalansei.
Fiecare ninsoare aseaza un nou strat de zapada peste cel (cele) mai vechi. Vedem ca ninge mult sau putin, cu fulgi mari sau mici, ca zapada e mai „uda” sau mai „uscata” etc.
Felul zapezii variaza: in acelasi loc, de la o ora la alta, adesea chiar in timpul aceleasi ninsori. In revista N&A nr. 95 sunt date si explicate 20 din cele 108 (!!) denumiri diferite pe care le au eschimosii pentru zapada si straturile de zapada !
Variatiile direct observabile (macroscopice) sunt reflectarea diferentelor microscopice. Chiar unde zapada ne pare uniforma pot fi diferente microscopice notabile.
De aceea, zapada e in realitate neuniforma. Nu doar de la o zona la alta, ci chiar in acelasi loc: de la sol spre suprafata exista de regula un o succesiune de straturi de zapada relativ distincte, cu caracteristici diferite. Si se comporta diferit; uneori ca o masa vascoasa, plastica, ca atare se poate deforma, tasa, deplasa. Alteori e mai „dura”,e casanta, putandu-se asadar rupe, crapa, fractura, „sparge”.

Cand diferentele sunt semnificative, ele prezinta o mare importanta in declansarea avalanselor, dar sunt totodata sesizabile fara instrumente speciale, de catre orice montaniard instruit si experimentat.
De fapt, chiar in interiorul aceluiasi strat sunt diferente. In functie de adancime, exista diferente de presiune, de temperatura, structura, etc. Dar acest lucru prezinta putina importanta practica pentru noi, astfel ca putem utiliza modelul succesiunii de straturi paralele suprapuse, limita dintre ele fiind cate o interfata de mare importanta. Este insa important sa retinem ca zapada sufera si o continua transformare in timp, mai rapida sau mai lenta, in functie de mai multi factori. Fara a intra in detalii, mentionam ca se distinge o „metamorfoza constructiva” si o „metamorfoza destructiva” a cristalelor de zapada. Compresia, topirea, inghetarea, sublimarea si desublimarea produc transformari specifice complexe.
Pe tema zapezii s-a dezvoltat o intreaga stiinta si exista institute de cercetari specializate strict pe acest domeniu.
Daca studiul aprofundat ramane rezervat specialistilor, cunoasterea – in mare – a diferitelor tipuri de avalanse este utila oricarui om ce abordeaza muntele pe timp de iarna: fiecare tip de avalansa, avand caracteristicile sale, implica un anumit mod de evitare a ei si de salvare din ea.

Cea mai utila clasificare a avalanselor se bazeaza tocmai pe tipul de zapada care o produce. Asa cum am aratat, exista multi factori si multe variabile, implicand existenta unui larg spectru de feluri de zapada. In practica insa, din punct de vedere al avalanselor, le putem grupa in cateva tipuri mari.
Francezul Xavier Maniguet, in cartea amintita la inceput, da la pag 375 urmatoarea clasificare/tipuri de avalanse:
1. Avalanse cu zapada uscata (cu trei subtipuri, in ordine crescanda a densitatii zapezii) :
1.1 Avalansa pudroasa (cu nor)
1.2 Avalansa granuloasa (fara nor )
1.3 Avalansa cu placi de vant
2. Avalanse cu zapada umeda (cu trei subtipuri, in ordine crescanda a umiditatii):
2.1 Avalanse cu placi umede
2.2 Avalanse cu bulgari si rulouri
2.3 Avalanse de fuziune
In continuare, le vom aborda pe rand, pe scurt.

1.1. Avalansa cu zapada pudroasa/prafoasa.
Aceste avalanse se produc cu zapada pudroasa (germ. „Pulverschnee”, fr. „neige poudreuse”, en: „powder, featherlike snow”). In literatura noastra, pana nu de mult a fost folosit termenul gresit: „prafuita”:, dar adesea era utilizat si termenul german „pulver”.
Acest tip de avalanse se produc dupa ninsori abundente cazute pe timp friguros. Ele se declanseaza spontan, la orice ora din zi sau din noapte, nefiind legate de temperatura si neimplicand o modificare calitativa a stratului de zapada. Desigur, pot fi si provocate de toate cauzele exterioare, amintite in capitolul precedent.

O avalansa cu zapada „pulver” are doua componente distincte :
– avalansa propriu-zisa- „nucleul” ei care e mai solid; este masa de zapada care aluneca pe panta. Sau mai corect spus „zboara” paralel cu panta, atingand viteze de 200-300 km/h !!
– norul ei, care e mai mult gazos: mult aer si putin „praf de zapada”.
„Norul” este format din microcristale de gheata, aerosoli (engl: „airborne” ). El insoteste avalansa propriu-zisa si este in sine foarte periculos, dupa cum vom vedea.
Zapada fiind foarte usoara si fragila, „zboara”, pe o „perna de aer” . Deci ea nu se insinueaza ca un ic intre stratul existent si straturile de aer ca la tipul urmator, ci navaleste la vale ca un talaz imens, izbind „cu fruntea” ca un berbec straturile de aer imobile. De aceea, aceste avalanse sunt insotite de un zgomot „ca un tunet” iar frontul lor si norul antrenat creaza „efectul de suflu” . De fapt, suflul e o veritabila unda de soc care, prin presiunea imensa, provoaca distrugeri impresionante in zona. (nu masele de zapada in mod direct !). Asupra oamenilor intalniti, suflul avalansei poate produce barotraume, ce pot merge uneori pana la „explozia” plamanilor !
„Norul” avalansei cu zapada pudroasa poate fi ucigas chiar si cand avalansa e foarte mica si efectul de suflu e prea slab ca sa produca leziuni mecanice prin presiunea sa -barotraume – daca victima are caile respiratorii neprotejate (vom reveni).Caci victima poate inspira acele microcristale de gheata (sau „norul” intra involuntar in plamani, din cauza presiunii). Moartea victimei survine prin doua mecanisme – unul reflex, ce produce o blocare involuntara prelungita a miscarilor respiratorii ( apnee prin bronhospasm ) si celalalt analog inecului.

1.2. Avalanse cu zapada granuloasa
Aceste avalanse se produc cu zapada formata din particule de 2-5 mm, ( fr: gobelet, engl: „cup cristal”), deci nu din fulgi cu forme arborescente. Microgranulele pot fi cristale poliedrice, cu forme regulate, sau structuri amorfe elipsoidale. Acest tip de zapada poate fi proaspat ninsa („mazariche” foarte fina) sau poate fi zapada mai veche, a carei structura s-a modificat (fenomen frecvent si la suprafata zapezii, prin proces de metamorfoza constructiva).
Si acest tip de avalanse se declanseaza spontan, oricand, dar pot fi si provocate. O astfel de avalansa, cu zapada proaspata si in cantitate mare, a fost cea cu 23 de victime la Balea in 17 aprilie 1977 !
Avalansele cu zapada granuloasa se comporta ca un covor rulant. Zapada curge pe panta. Particulele de zapada fiind mai grele, nu se formeaza nor ! Avalansa curge lipita de panta, intra ca un ic sub straturile de aer imobil si prin urmare „tunetul” lipseste. E o avalansa silentioasa si fara suflu !
Cei ingropati de ea, daca nu e o avalansa imensa, au sanse mai mari de supravietuire, deoarece ea, spre deosebire de celelalte tipuri, in final se taseaza mai putin, mai lent. Salvatorii de la Balea au facut munca de Sisif; zapada degajata cu lopetile, curgea, se prabusea inapoi in transeele create pentru a ajunge la victime.

1.3. Avalansele cu placi ” de vant”. (Fr. „plaque a neige” respectiv „plaque a vent”; germ. „Schneebrett” respectiv „Windbrett, engl: „wind slab”).
Acest tip de avalansa se numeste pe scurt „avalansa cu placi de zapada” sau „cu placi de vant”, dar de fapt sunt „cu placi de zapada produse de vant”. . Din traducerea termenului german s-a preluat si la noi expresia de „avalansa tip scandura” (germ. Brett = scandura).
Acestea sunt mase lenticulare de zapada compacta, tasata, adesea dura, de dimensiuni diferite ( cat suprafata unei camere sau a unui apartament, dar pot fi si mai mari). Ele se formeaza de regula sub actiunea vantului, care, la ninsorile viscolite (cu zapada uscata), determina depunerea unui strat de zapada inegal, cu acumulari in culoare, valcele si in partea superioara a celor doi versanti ai crestei, de o parte si de alta a acesteia, insotind de obicei cornisele. Vantul poate transporta ulterior si zapada ( uscata) cazuta initial in grosime uniforma prin ninsori linistite, fara vant.
Una din placi se depune in zona batuta de vant („in vant”) si se taseaza mai rapid, sub bataia acestuia („zapada tencuita”). Dar când vântul e puternic, în loc de a ”tencui” zăpaă, acesta o duce epste ceastă, apărân ”zone erodate” Cealalta placa „sub vant” este plasata in zona adapostita de vant („zapada suflata”) sub cornisa (care prin rupere, prabusire poate declansa avalansa, rupand placa de sub ea). Placile au de obicei o anumita duritate, dar sunt extrem de fragile!

1. Directia vantului dominant
2. Placa „in vant” = zapada tencuita
3. Placa „sub vant”= zapada suflata
4. Ruptura probabila
5. Ruptura posibila
6. Traseu indicat
(din „Technique de l’Alpinisme” de Bernard Amy et col., Arthaud, 1977).
Placi se formeaza si in alte „adaposturi de vant”, de ex. deasupra convexitatii unei pante pe care vantul a batut de jos in sus sau pe versantii opusi vantului ai unor creste secundare.
Se formeaza uneori placi mai intinse (dar mai subtiri) si in alte zone, prin „imbatranirea” zapezii cu intarirea numai a stratului superior („crusta”). Acestea insa nu sunt „placi de vant” , dar si ele pot pleca, caci vantul si variatiile de temperatura nu produc o coeziune suficienta cu stratul de dedesubt. ( Avalansa de la Suru, care l-a omorat pe Gigi Pascu ).

Avalansele cu placi de zapada sunt cele mai perfide, caci sunt greu de depistat. Dar exista semne care ne avertizeaza ca pot exista:
– urme de avalanse recente pe zone similare cu cea pe care vrem s-o abordam,
– creste care „fumega”,
– „valuri”,”brazde”,
– fisuri existente in patura de zapada sau care apar in fata schiurilor,
– sunetul produs de prabusirea lamelor de chiciura acoperit de un nou strat de ninsoare.
– zgomote surde („vuum”) cand se prabusesc placile in micile goluri formate sub ele, fara sa plece (asta se intampla in zone plate sau pe pantele putin inclinate). Multi, mai ales schiorii in zapada intacta ati intalnit asta si va amintiti ce-ati simtit „in stomac” ! Dar, in zone mai inclinate, cand se produce ruptura placii de zapada, se aude un zgomot sec si se vede crapatura produsa, care din fericire uneori e doar un avertisment, nu pleaca avalansa. Asa a relatat si supravietuitorul avalansei de la Balea in care a murit Viorel Negoita in 20 dec.2004. La prima abordare (urcare) a acelei fețe dintre Curmatura Bâlii (niumită de mulți ”Șaua Doamnei” ! ) si Saua Paltinul s-a produs doar o fisura. La a doua abordare a zonei (la intoarcere), s-a produs avalansa. Unii spun ca privind cu atentie, se pot observa diferente de culoare: placile de vant sunt mai albe (zapada purtata de vant e mai proaspata decat in rest). E mai sesizabila asta in zonele cu crusta produsa de inghet-dezghete, caci crusta e mai gri, mai mată, placile de vant mai albe. Atentie ! De multe ori, placa e disimulata de un mic strat de zapada ninsa proaspat si uniform, care am vazut ca ii poate pacali si pe veterani”¦
Avalansele cu placi au zona de plecare liniara si sunt de obicei „avalanse de strat” , alunecand pe un strat mai vechi. Fragmentele mai mari de placi aluneca incalecandu-se si de cel emai multe ori spărgandu-se. Viteza lor e mai redusă, dar dacă au masă mare au impact mecanic mare asupra oamenilor și construcțiilor întâlnite.

Pericolul de a fi ingropat intr-o astfel de avalansa e mai mic ca la alte tipuri (daca sunt pe fete, nu pe valcele), dar exista uneori pericolul de a fi ranit de ele. Aceasta depinde de grosimea si duritatea placii, de lungimea si inclinatia pantei (ce determina viteza placii). In cazuri fericite, alpinistul se deplaseaza cu ele, ca pe un covor rulant, pana la o zona plata unde se opresc. In tura de revelion 2001 in Rodnei (descrisa in cap.8 si publicata in rev. Muntii Carpati 31), la coborarea spre Borsa din Caldarea Buhaescu, s-a rupt/ a plecat placa de pe un culoar pe care eram obligati sa-l traversam de pe o crestulita ce se terminase , spre o alta pe care puteam cobori in siguranta pana pe terasa urmatoare. Pioletii ii infigeam pana in stratul vechi. Din fericire a plecat la vale, lent, numai zona de sub crapatura/ruptura produsa de mine, sub forma de placi de marimea unor valize. Dar uneori aceste avalanse produc traumatisme grave. Cand pleaca o placa dintr-un culoar, pericolul e mai mare atat prin riscul de traumatisme prin fragmente de placi sau lovire de stanci, cat si prin pericolul de a fi acoperit de o avalansa scurta. Si faptul ca cineva a murit intr-o avalansa „mica” – cum s-a intamplat deseori – nu este o consolare pentru nimeni.
Majoritatea avalanselor cu placi sunt provocate de oamenii (cu bocanci sau schiuri) care care rup placa. La ruperea placii se aude un pocnet scurt si, uneori, am mai spus-o, placa nu porneste, spre norocul celui in cauza. Am vazut, intr-o tura in Rodnei, un astfel de norocos care se retragea cu spatele spre noi, ceilalti si cu ochii la fisura care pornise ca un sarpe de sub bocancii sai. Dar schiorii nu mai au timp sa se retraga. In Retezat, Cuxi a rupt placa din culoarul respectiv la al treilea viraj. Mihai Sandru, in 23 noiembrie 1997, a „taiat” „pe poteca de vara”, in Valea Balii, o placa de pe un culoar cum am mai scris.

Intr-o publicatie franceza se afirma ca „aproape toate avalansele ucigase [exceptand catastrofele] sunt provocate de schiorii in cauza” si ca „80% din ele sunt avalanse in placi”. Intr-un film documentar despre avalanse, difuzat pe Discovery, se spunea ca 99% din avalansele cu victime umane ( exceptand catastrofele ) sunt declansate de cei in cauza.
Cine nu stie ca ninsoarea a fost insotita de vant și vede zone cu smocuri de iarbă și pietre, poate fi pacalit de plăcile de vânt , chiar daca are experienta, asa cum s-a intamplat cu Misi Szalma in 22 ianuarie 1974 mai sus de cabana Podragu. Avalansa respectiva l-a pacalit si pe un ziarist, care a transformat dintr-un condei „avalansa de tip scandura” pe care i-a relatat-o un salvamontist sibian intr-o ” avalansa cu scanduri si busteni”!

2.1.Avalansele umede in placa
Aceste avalanse se numesc in mod curent avalanse cu zapada umeda sau „avalanse de fund” ( engl: „full-depth or ground avalanche”, fr: „avalanche de fond” ) caci intereseaza adesea tot stratul de zapada, lasand solul dezgolit, antrenand bolovani, vegetatie etc.
Aceste avalanse sunt corelate cu ridicarea accentuata a temperaturii, cu „inmuierea” gerului. Zapada e moale, grea, uda si aderenta ei la „pat” se reduce prin aparitia unei pelicule lichide, cu efect lubrefiant . De aceea se declanseaza mai ales pe culoare, dar si pe fețe. Si zona de plecare e punctuala, nu liniara. Traseul lor e cam acelasi, an de an, la fel si perioadele de declansare. Viteza de curgere e mult mai lenta (40-100 km/h) si nu produc efecte de suflu. Aceste avalansee sunt de obicei autodeclansate, „curgand” la ore fixe, orele cele mai calde ale zilei si putand face victime intre cei care, in mod imprudent, se afla in calea lor. Dar pot fi declansate si de oameni.
Sunt foarte periculoase pentru cei pe care ii antreneaza cu ele si ii acopera, deoarece zapada lor are densitate mare (poate „sfarama” cu presiunea ei pe cel prins in avalansa), iar la oprire se taseaza foarte tare, se „betoneaza”, fiind extrem de greu de a degaja victimele.
Spre deosebire de avalansele cu zapada uscata, care au viteza foarte mare, cele umede fiind mai lente, lasa celor implicati o anumita sansa de a scapa din calea lor prin fuga. Prima avalansa „a mea” a fost de acest tip. Am amintit-o intr-un capitol anterior si am relatat cum am reusit sa scapam prin fuga din calea ei, valea fiind „umpluta” in urma noastra de avalansa venita de pe versantul defrisat al Vaii Fiadului”¦

În turele ce se fac vara pe patrumieri din Alpi, plecare din cabane se face pe la orele 3-4 din noapte, pentru ca toată lumea să fie înapoi pe la orele 11-13, după care pot porni avalanșele spontane , mai ales de pe fețele însorite.

2.2. Avalansele cu bulgari si rulouri
Aceste avalanse sunt denumite „cu bulgari” (fr: „en boule”) si sunt tot avalanse de primavara, cu zapada uda, moale. Ele pornesc in mici fragmente la vale, prin rostogolire, sub forma de bulgari, ca niste cochilii de melci. Multe din aceste avalanse sunt nepericuloase, striind pantele insorite si culoarele.
Uneori insa, bulgarii se maresc, adunand progresiv, prin rostogolire, toata zapada din culoarul respectiv, inclusiv pamant si pietre, devenind periculoase. Pe pante iau uneori forma de covor rulat (burelet), putandu-se sparge si apoi declansa alte avalanse.
Ovidiu Manitiu, intr-un interesant articol din Almanah turistic 1968 si in cartea sa „Pe inaltimile Carpatilor”, descrie asemenea avalanse, dar putin mai altfel. El le numeste „bombardamentele albe din Blidul Uriasilor”; se produc rar, luand forma de „ghiulele” de mari dimensiuni. Pericolul este indeosebi izbirea de catre un astfel de bolid venind de sus . Acesta are viteza mare si este greu, dur, zapada fiind densa.

2.3.Avalansele de fuziune
Sunt rar intalnite, motiv pentru care nu insistam asupra lor. Ele sunt cu zapada „putreda” (fr:pourrie) care se scurge.

2.4. Avalansele pot fi si atipice, in prezenta unor anumiti factori meteo si de teren. O avalansa in placi poate deveni „de fund”, una tip „pulver” se poate produce si in aprilie sau mai, iar una „umeda” poate porni nu ziua, din cauza soarelui, ci noaptea, de la foehn/front cald.
In munti mai inalti (Alpi, Anzi, Himalaya”¦) anotimpurile depind nu doar de calendar, ci si de altitudine. Acolo exista avalanse si vara si faptul ca e „pulver” sau „umeda” tine doar de situatia meteo.
Dar sunt exceptii si in muntii nostri. Monitorii si elevii participanti la Scoala Nationala de Alpinism si Salvamont de la Padina au putut vedea o avalansa in „¦iunie 1985, pe piciorul Babelor! (eram si eu acolo). In acea saptamana, care a facut in toti muntii nostri numeroase victime printre vitele si oile urcate la munte, salvamontistii din Victoria si altii au devenit atunci, cu eficienta, si „salva-oaie”, sapand in caldarile Mogosului si in altele, transee prin zapada, urmati de caini, oi si ciobani. Intrebati-l pe Thomas Bross -seful Salvamontului Victoria!

O alta clasificare / caracterizare a avalanselor am gasit-o in cap. 5, la pag. 97 a cartii „Guide Neige et Avalanches”- amintita anterior. Este reprodusa cu mici modificari dupa „Atlasul Avalanselor” – a lui M.R. de Quervain, Unesco, Paris 1981 ) Dupa ea se poate caracteriza o avalansa cu litere si cifre si anume:
A,B, C = indica zona de plecare a avalansei ( aire de depart):
A . Modul de plecare:
A 1.Plecare punctuala ( dintr-un punct )
A 2. Plecare liniara
A 3. Plecare mixta ( inceput intr-un punct, apoi ruptura liniara )
A 4. Plecare prin rupere sub forma de crevasa.
B. Pozitia planului de alunecare:
B 1. In interiorul paturii ( manteau ) de zapada
B 2. Ruptura in zapada proaspata
B 3. Ruptura in zapada veche
B 4. Pana la sol
C. Apa lichida in zapada
C 1. Absenta
C 2. Prezenta
D, E, F = Zona de curgere.
D. Traseul parcursului
D 1. Parcurs pe o panta deschisa = avalansa de versant
D 2. Parcurs pe un culoar sau valcel = avalansa de culoar.
E. Tipul miscarii:
E 1.Nor de zapada = avalansa cu aerosoli
E 2. Curgere de-a lungul solului = avalansa curgatoare
E 3. Criteriile 1 si 2 simultan = avalansa mixta
F. Pozitia suprafetei de glisare:
F 1. Curgere pe un strat de zapada ( avalansa superficiala )
F 2. Curgere pe sol = avalansa de fund
G,H, I : Zona de oprire.
G. Rugozitatea zapezii din aria de oprire
G 1. Grosiera ( depozit grosier )
G 2. Bulgari colturosi
G 3. Bulgari rotunjiti
G 4. Fina ( depozit fin )
H. Apa lichida
H 1.Absenta = depozit uscat
H 2. Prezenta = depozit umed
I. Murdaria depozitului
I 1. Fara materiale vizibile = depozit curat
I 2. Depozit murdar
I 3. Stanci, pietre, pamant
I 4. Crengi, arbori
I 5. Resturi de constructii.
Sistematizarea de mai sus ar avea mari avantaje la evidente/prelucrari pe calculator.