CHEMAREA MUNTELUI

CHEMAREA MUNTELUI

Dinu și Marlene MITITEANU
Relatări, amintiri, gânduri, sfaturi, opinii

06. Pro natura

Gunoaiele din munți

Confesiune despre durerea provocată de gunoaiele din munţi. Propuneri.

Munţi poluaţi! Ce durere! Ce dilemă dureroasă între:

– A merge pe Munte de dragul lui, de marele DOR de EL care ne frământă zilnic întreaga noastă fiinţă, dor de înălţimi, de izvoare şi pâraie cristaline, de creste semeţe, de orizonturi largi, de stâncă fierbinte sau răcoroasa, de răsărituri şi apusuri de care nu ne vom plictisi niciodată, de jocul norilor şi saltul caprelor negre, de covorul înflorat al ierbii…

– Și a nu merge pe munte de teama decepţiilor provocate de prezenţa acelei deplorabile specii: „porcus turisticus” si/ sau a urmelor sale.

Din păcate, cum am mai spus-o cu durere, găsim gunoaie şi în locuri care speram că-s călcate doar de montaniarzi adevăraţi. Dar sunt şi unii bine şi corect echipaţi, antrenaţi, experimentaţi, cunoscuţi şi apreciaţi pentru realizări, însă montaniarzi doar în aparenţă, nu şi „în cuget şi simţiri”. Ştiu, am văzut cum rămâneau unele camere de la Căminul Alpin după plecarea unor alpinişti, cum rămâneau refugiile Coştila, Genţiana, cum arătau poienile de la baza pereţilor unde aveau loc „concursuri de căţărare”, cum rămânea uneori locul unde s-a desfăşurat „Ştafetă Munţilor”. Așa că ce să ne mai mirăm de ce rămâne după „Sâmbra Oilor” la Huta Certeze sau la Fântânele-Beliș după „Sărbătoarea Iancului”, după nedeia de Sf. Maria de la Costeşti! Ce montaniard e acela care îşi face nevoile la un metru de izvor sau  în poteca Circurilor Vaii Albe!!! Ce montaniard va fi acel puştan care într-un Jurnal în care se scriu gânduri de iubire adresate Crăiţei Carpaţilor şi de recunoştinţă celor ce au ridicat acele refugii, el, PORCUL, aşa cum ştim că vorbeşte şi în autobuz şi cu colegii şi colegele scrie negru pe alb: „Pe unde p… mea e refugiul X”?

Ce-i de făcut? Doar n-o să renunţăm la marea noastră pasiune Muntele şi să ne cautăm alta, să devenim şahişti sau pescari, să ne refugiem în mânăstiri sau băutură! N-o să le dăm satisfacţia să lăsăm Munţii noştri în seama lor. N-o să lăsăm Munţii fără nici o apărare, fără nici o speranţă. Să fim optimişti. Și in alti munţi ai Europei a fost cam la fel. Am discutat subiectul cu salvamontiştii din Tatra (Horská Služba – Serviciul Montan), unde am constatat progrese uluitoare de la o vizită la alta (cam la 5 ani). Metoda: au interzis şi în ţară şi în munţi „campingul sălbatic”. Și au introdus amenzi severe, usturătoare! Dar pentru asta trebuie poliţie montană, oameni plătiţi pentru asta care, ascunşi în jnepeni, urmăresc cu binoclul şi sancţionează orice infracţiune. Să vedeţi ce „educaţi” sunt acum turiştii. Le-a intrat deja în reflex şi în sânge. Sunt ei cei care-i atenţionează pe „infractori” și-i ameninţă sau chiar anunţă politia montană…

Dar la noi, parlamentarii şi guvernanţii au alte priorităţi. Nu sunt bani pentru jandarmerie montană. Iar unde s-a făcut ceva totuşi, acei jandarmi nu prea au nimic în comun cu muntele, care nu este decât noul lor loc de munca. Nu sunt prea zeloşi în a apăra Muntele de agresiuni. Utilizează vechiul principiu din socialism „timpul trece, leafa merge…”. Nu sunt bani pentru a apăra munţii, dar se găsesc bani pentru alte proiecte „mai importante” din care să le revină şi parlamentarilor, consilierilor câte ceva, dacă nu partea leului. Și îi interesează, mai ales, să cumpere ieftin terenuri şi apoi să le includă în intravilan, să-şi facă vile sau să facă speculă cu acele terenuri. În aceste probleme sunt toţi solidari, nu mai există culoare politică. Chiar şi banii veniţi din afară cu destinaţia de a se face ceva pentru munte, sunt de foarte multe ori surse de îmbogăţire pentru unii care din păcate au fost sau îi credeam „de-ai noştri”, adică de-ai Muntelui… Sunt şi aici, ca şi în multe fundaţii „caritabile şi umanitare”, ştiţi şi voi, destule exemple… Dar să sperăm că va veni cândva şi rândul munţilor. Sperăm ca şi copiii noştri sau nepoţii, (căci nu pleacă toţi, sunt mulţi care rămân aici, în ţară!) să prindă şi vremea Munţilor Curaţi. Până atunci ne mai revărsăm adrenalina în „munţii de 5 stele” sau evadăm în „munţi uitaţi” cum fac eu, sau facem mai multe ture de iarna, când totul e, în aparenţă, frumos.

Și pentru că ne plângem că apar gunoaie şi pe trasee nemarcate: din fericire pe aici găsim puţine gunoaie, trec puţine gunoaie umane pe acele poteci. AICI PUTEM FACE CEVA, NU DOAR SĂ NE LAMENTĂM: să culegem fiecare câte 1-2 obiecte (gunoaie), mai ales la coborâre. Atâta loc avem în rucsacul de tură. Dacă fiecare dintre noi, adevăraţii montaniarzi am face asta, acele trasee ar arata altfel, le-am găsi data viitoare aproape curate sau chiar curate, dacă ultimul care a trecut pe acolo e unul de-al nostru. Atunci Brâna Coştilei, Râpele Morarului şi altele din Bucegi, Brâul de Mijloc, Traseul Anghelide, Vâlcelul cu Fereastră şi altele similare din munţii noştri ar arata altfel. Am găsit la refugii din Crai cuvinte frumoase în jurnale, dar cei care trecuseră pe acolo nu s-au atins de ce au aruncat alţii, ei erau iubitori de frumos doar în vorbe… Sau… poate aruncaseră şi ei ceva „inutil”, sticla goală de apă minerală sau Fanta…

Apropo de mers pe nemarcate: M-au oprit cândva doi posibili rangeri (n-aveau uniformă sau ecuson şi nici nu s-au prezentat) pe un traseu nemarcat din Piatra Craiului pe unde ştiam că nu se merge fără anunţare prealabilă şi aprobare. Atunci aveam doar una „specială”. „Ne-o arătaţi?” „Da, şi am scos din rucsacul de tură pungă cu gunoaie – nu multe, dar nici puţine – adunate în acea zi de pe nemarcate. Au bâiguit ceva, m-au întrebat de unde sunt, m-am prezentat, auziseră de mine şi au spus: ”Dacă ar fi toţi ca dumneavoastră!”. Nu i-am rugat să-mi arate dacă au şi ei o astfel de „legitimaţie specială”…

Dacă fiecare vom lua 1-3 sticle sau pungi de pe un traseu nemarcat sau chiar marcat dar care încă nu e chiar groapă de gunoi, altfel ne-am simţi în tura următoare. S-ar putea curața în acest fel şi Valea Albă, măcar în ceasul al 12-lea, până nu ajunge ca a Jepilor. Căci, de pe Jepi n-am luat şi nu voi lua nici un gunoi. Să rămână un exemplu de „AȘA NU!”, un termen de comparaţie, un loc unde „porcus turisticus” să se simtă bine. Majoritatea montaniarzilor nu aruncă gunoaie. Dar adună 2-3 obiecte (gunoaie) ale altora? Sunt, dar e trist că-s putini. Dacă n-ar fi putini, traseele nemarcate ar fi curate! Pe Valea Seacă a Caraimanului, pe Valea Alba, în zilele frumoase de weekend urcă, din când în când, câte 10-30 de oameni, „iubitori de frumos” , adică şi de curat. Dacă fiecare ar fi făcut ca şi Claudia, în recenta ei tură, ea ar fi găsit doar câteva… Dacă nu o fac cei cu rucsac de tura, ce sa aşteptam de la cei pe care îi vedem urcând cu doar un fâş legat de mijloc şi cu „de-băutul” în mână?

Da, am studiat problema: Pe SEACĂ sunt multe aruncate de la Cruce, dar DACĂ TOȚI sau măcar 90% dintre cei care urca Valea ar lua 2-3, s-ar rezolva problema. O potecă nemarcată curăţată de mine în Piatra Craiului, am găsit-o tot curată după o lună! Deci, s-ar putea. Ca să nu iau doar 4-5 peturi, care ocupă loc mult, dar nu sunt grele, inspirat de acea tehnică a compactării cutiilor de conserve, le tai cu un cuţit în două, în lung, dar pe lângă fundul care e foarte dur şi le ordonez să încapă cât mai multe. Metoda nu e buna la cele cu un conţinut mirositor… Se mai pot le rula cu dopul desfăcut şi apoi închide; se reduce astfel volumul. Vă mai fac o mărturisire: când în grup nu sunt „de-ai mei”, iau 1-2 şi dacă văd ca nu-mi urmează exemplul, ma jenez să continui, să nu spună ca o fac ostentativ. Și atunci rămân în urmă şi o fac hoţeşte, pe ascuns, de dragul Muntelui şi la gândul că fac o bucurie, fără ca ei să ştie, acelor montaniarzi care vor trece pe acolo în zilele următoare: „Fă Mititeanule ce ți-ar plăcea să facă şi alţii…”.

Sigur, o fac şi alţii de pe listă şi se jenează să o recunoască în scris… Dar cu 2-3 flori nu se face primăvară. Nu, dar florile ne bucură şi dacă nu sunt cu sutele, ştim că după primele vor inflori şi altele…

Mă aştept ca după acest mesaj care era postat pe singurul grup de munte de atunci, Alpinet, să mi se spună de către unii: „Ia mai slăbeşte-ne cu gunoaiele TALE! „Promit să vă slăbesc până la vara viitoare. Vine, în curând, zăpada şi nu ne vor mai supăra în turele noastre… Gunoiul e ascuns sub covor, să creadă musafirii că gazda e o excelentă gospodină…

 

 

Loading