De Sânziene, la Săgagea

De Sânziene 2013, într-un mic sat de mocani, aşezat „în palma muntelui”.

Motto: „În noaptea de Sânziene se deschid cerurile. Dar probabil că se deschid numai pentru cei care ştiu cum să le privească”

Mircea Eliade

Pentru cei care au avut sau îşi mai fac timp să privească cerul, noi am spune ca el se deschide ori de câte ori un deget de suflet bate la porţile sale. Nu doar de Sânziene, ci cu ocazia multor altor sărbători tradiţionale, cerurile se deschideau deasupra satelor româneşti. Din păcate, de la an la an, asta se întâmplă tot mai puţin. E atât de adevărat ce scria Magda Isanos, cu sensibilitatea ei deosebită:

„…şi-mi pare nenţeles
şi trist că nu privim la cer mai des,
că nu culegem flori şi nu zâmbim,
noi, care-aşa de repede murim. (1937)

Deasupra satelor româneşti, cerurile se deschid acum tot mai puţin şi mai rar. Căci, din păcate, dispar treptat acele fabuloase comori ale milenarei culturi populare, arhaice, autentice, tradiţiile care i-au uimit pe etnologi şi etnografi. Peste satele mari, încă viabile, a năvălit buldozerul numit globalizare. Din acele sate au dispărut şi continuă să dispară sub ochii noştri vechi obiceiuri, portul, cântece, arhitectura rurală specifică zonei. E şi mai trist faptul că nici măcar la marile sărbători, bătrânii acelor sate nu mai îmbracă hainele strămoşeşti. În drumurile noastre de iubitori de natură, în sate mici de munte găsim de la an la an tot mai puţini locuitori. Unele au devenit „muzee în aer liber”, sunt sate-fantomă, fără locuitori, cum am găsit de Paşti că este satul Mesteacăn din Ţara Haţegului, cum este Cheia, aflat nu departe de mânăstirea Râmeți şi multe altele…

Anul trecut, 2012, în a 2-a zi de Rusalii, am fost din nou în Săgagea, un sat ce ne e tare drag, un sat mic din judeţul Alba, aşezat „în palma muntelui”, într-un peisaj de o frumuseţe deosebită. Am fost trişti că în bisericuţă, doar câteva persoane în vârstă erau îmbrăcate în hainele strămoşeşti, albe şi înflorate. Ne-am exprimat nedumerirea şi dezamăgirea, ştiind că le au şi se deteriorează prin lăzi. Şi i-am rugat şi noi şi l-am sfătuit şi pe preotul de atunci să-i roage ca măcar la marile sărbători să îmbrace straie strămoşeşti. Aveam de mai multă vreme ideea, dar atunci am pus-o în practică: noi doi ne-am cumpărat de acolo câte un costum popular autentic, lucrat manual, cu migală, în lungi seri de iarnă, la lumina slabă a unor lămpi cu petrol.

Anul acesta, cu o săptămână înainte, ne-am dus acolo, am vorbit cu părintele Ilea să le amintească sătenilor de rugămintea noastră şi le-am spus unora că vom veni şi noi îmbrăcaţi ca mocani, că ne vor însoţi mulţi prieteni orăşeni, să le admire şi fotografieze frumoasele lor costume populare. Nu ne făcusem mari iluzii. Dar mare surpriză şi mare bucurie am avut în ziua de Sânziene, care a coincis cu a doua zi de Rusalii, să găsim în biserică vreo 75 % dintre săteni, bătrâni, tineri şi chiar câţiva copii, îmbrăcaţi cum se îmbrăcau toţi din sat în urmă cu decenii. Am făcut sute de fotografii în biserică şi apoi afară şi vom merge să le ducem, cum am făcut şi în anul precedent. Sperăm ca impulsul ce li l-am dat să dureze. Să nu le mai fie ruşine cu hainele ce le purtau bunicii şi bunicile lor, dimpotrivă, să fie mândrii de ele!

Pentru noi, acestă emoţionantă zi de Sânziene la Săgagea, a coincis cu alte două evenimente:

– În ziua anterioară, pe unele uliţe ale satului au trecut în alergare 140 de participanţi la ediţia a 3-a a „Maratonului Apuseni msg sistems” care are ca deviză „Hoinari prin trecut” şi care a avut startul şi sosirea în staţiunea Muntele Băișorii. La probele maraton, semi-maraton şi family au alergat peste 500 concurenţi!

– Ziua Universală a iei, propusă a se organiza în fiecare an în ziua de Sânziene (24 iunie). Citez dintr-un mesaj pe internet, semnat «La Blouse Roumaine»: „Ziua iei tradiţionale se serbează la iniţiativa unui grup ce a luat naştere pe site-urile de socializare. Ia, bluza românească, poate deveni un brand de ţară recunoscut de toată planeta, dacă vom reuşi să promovăm împreună tradiţia noastră moştenită din timpuri imemoriale. Aşa că ne-am gândit ca pe 24 iunie 2013, odată cu sărbătoarea Sânzienelor, să inaugurăm „Ziua Universală a iei”. Am oscilat între 24 iunie şi 15 august, ziua de Sfânta Maria, însă prietena noastră Diana Năstase a descoperit o tradiţie veche din Maramureş, care ne-a convins că Sânzienele au purtat ii”.

Prima coincidenţă a prilejuit unor prieteni veniţi de departe la concursul de alergare pe care l-a organizat clubul din care facem parte, să ne însoţească la Săgagea. Să fie părtaşi la bucuria din sufletele noastre mereu flămânde de Frumos, de frumosul din natură, de cel al portului popular, de cel din oameni. Căldura şi omenia cu care am fost primiţi şi înconjuraţi, balmoşul ce l-am mâncat pe pătura din grădina casei „bunicii” Anastasia (84 de ani!), dar mai ales cele ce ne-a povestit ea, veselia, optimismul, opiniile ei despre viaţă, talentul de a cânta din frunză…, nu se vor putea uita.

A doua coincidenţă ne bucură că imboldul ce l-am dat noi de Sânziene 2013, în Săgagea, l-au dat mulţi alţi entuziaşti în toate zonele ţării şi sperăm că „seminţele” astea vor rodi. Să vedem, şi nu doar de Sânziene, tot mai multe ii şi „cămeşi” în sate şi în oraşe. Şi în România, dar şi pe alte multe meleaguri pe unde i-au împrăştiat nebuloasele tranziţiei pe mulţi concetăţeni.

Nu putem încheia fără a aminti că mulţi locuitori din Săgagea, în anii ’50, au suferit fizic şi psihic pentru că i-au ajutat şi nu au vrut să-i trădeze pe partizanii anticomunişti din zonă („banda” Leon Șușman). Micul monument de la intrarea în sat e un modest remember, iar cărţile şi revistele care relatează episoade dureroase, nu pot reda grozăviile de atunci…

Ne-am întors de la Săgagea cu sentimentul că am fost „acasă”! Ne-am întors şi trişti şi fericiţi, dar mai ales „bogaţi”.

Câteva imagini la: https://foto.dinumititeanu.ro/2013/06/24/de-sanziene-la-sagagea/.