Alpii Italieni 2022

N-am mai fost în Alpi din 2018. Ne era dor de ei așa că propunerea perechii Cosmin Dumitrache- Roxana Bănăseanu pentru niște filmări acolo ne-au făcut să ne gândim când și unde. Ne-am gândit la ceva cât mai variat și ca activitate montană: drumeție pe ghețari, ascensiuni pe vârfuri înzăpezite, cățărare pe stâncă la mare înălțime cu priveliști largi în jur, câteva trasee de via ferrata în Dolomiți la întoarcerea spre casă! Desigur planul l-am făcut din timp și amănunțit, cum facem de decenii. Și ne-a reușit ca de obicei, de data asta fără ”variante de rezervă”.

Luni 18 iulie la ora 5 am demarat spre Alpi. Din seara precedentă umpluserăm box-ul Thule și portbagajul lui ALP- credinciosul nostru Duster. Mașina amicilor din BV a rămas în locul de parcare a lui ALP. Traseul Cluj Napoca- Borș- Budapesta- Maribor- Ljubliana- Mestre- Milano. După 1240 km am oprit și dormit ca și în alte dăți într-un camping din Peschiera, unul dintre cele multe de pe malul Lacului Garda.

Marți 19 iulie am continuat pe autostradă spre destinație, dar la intrarea în Val d'Aosta am părăsit-o pentru prețul mai mic al combustibilului, pentru a admira mai ”pe îndelete” peisajul acela fain bine știut și pentru că prin acea zonă taxa de autostradă era mai scumpă. Ne-am plimbat prin Courmayeur, apoi am montat corturile în campingul Grandes Jorasses din sătucul Planpicieux de pe Val Ferret italiană (dincolo de Grand Col Ferret este Val Ferret elvețiană !). Am mai mers cu mașina pe vale vreo 4 km și am urcat per pedes în cam o oră spre dreapta, până la Cabana Bonatti, Priveliște de vis spre versantul sud-estic al masivului Grandes Jorasses și Mont Blanc, de la Col Ferret (granița cu Elveția) până la Col de la Seigne (granița cu Franța), șei prin care trece Tour du Mont Blanc.

Miercuri 20 iulie -zi în care- în 1973 eu am ajuns prima dată pe Mt.Blanc pe ”voie normale française” iar în 2010 a 2-a oară - pe un traseu mai lung, traversând Mont Blanc-ul în 20 de ore cu Marlene, Puiu Dimache și Cezar Manea. Azi însă e ziua cea mare a acestei ture : urcarea la Rifugio Torino și parcurgerea crestei Les Aiguilles d'Entrèves. La 6.15 suntem punctuali în parcarea telecabinei/”funivia” spre Rif Torino, unde sosesc foarte punctuali prin tunelul de sub Mont Blanc și dragii amici Cristina Pogăcean și Mihnea Prundeanu- ghizi autorizați în Chamonix si neobosita întru mișcare și zâmbet Dia Șomogyi din Geneva. La cabana unde noi patru vom dormi deseară, lăsăm bagajele de care n-avem nevoie în tură, ne montăm colțarii, ne legăm în două corzi și la ora 8 ” pornim în urcare lină pe ghețar până în Col de Flambeau, ”pe graniță”, de unde începe o lungă coborâre. Din punctul cel mai de jos al acesteia, noi părăsim urmele ce duc spre L'Aiguille du Midi- oarecum pe sub linia de telegondole. Cotim la stânga în urcare în partea finală având tot în stânga ”ținta zilei”: ascuțita și zimțata Les Aiguilles d'Entrèves. Mai sunt câteva echipe în fața noastră, dar nu și în spate, ceea ce ne bucură: Cosmin va putea filma când și cât va dori !

La ora 10.30 ne descălțăm de colțari, ne legăm în 3 corzi; Mihnea-Dia, Dinu-Marlene și Cristina-Roxana- Cosmin. Pe parcurs ordinea se va mai schimba, după indicațiile ”regizorului-operator”. Creasta e doar pe stâncă, nu e grea, dar e lungă, (cam 3 ore) cum e și accesul pe ghețar (2,5 la ducere +1,5 ore la întoarcere.) Cățărarea e ușoară, are doar vreo 2 scurte pasaje de gr. 4, echipate cu spit-uri, dar este foarte spectaculoasă. Curioșii puteți găsi zeci de filmulețe pe you tube; unul e acesta:

https://www.youtube.com/watch?v=zC7BYtxRn3g,

în acest video, creasta începe practic la minutul 2.40. Nu ne plac filmările cu Go Pro care deformează imaginea, cum vedeți în filmuleț, care ”îngrozesc” pe unii potențiali doritori, pe mame și bunici. Dar deși Cosmin a făcut filmări normale, chiar și din dronă, ne montase pe căști și nouă ”figuranților” câte o mini-cameră Go Pro... Ce va ieși și ce va alege la montaj, vom vedea...

Măria Sa Muntele ne-a premiat cu multe ferestre de vizibilitate spre ghețarii din jur, spre renumite cotloane ale impunătorului Mont Blanc... Am admirat L'Aiguille du Midi, Mont Blanc du Tacul, Le Grand Capucin al li Bonatti, Mont Maudit, Tour Ronde, Vallée Blanche... Dar e adevărat că în cel mai mult timp ne-a obligat să fim atenți la àcele de stâncă printre care și peste care ne strecuram ca niște furnici...

Am avut desigur și am folosit și friend-uri, dar mai mult asigurări cu coarda sau cu anouri lungi după țancuri. Din punctul cel mai înalt al crestei -loc cam incomod- se coboară cu vreo 3 rapeluri, se fac câteva traversări și descățărări spre dreapta, până la zăpada unde se montează din nou colțarii. Creasta a durat cam 4 ore (normal 3), apoi în 1,5 ore am ajuns la cabană și stația telecabinei; cei 3 amici au plecat la vale cu ultima cursă.

Noi cei din Ro am rămas o noapte la Rif. Torino pentru amicii din Bv, pentru amintiri: un apus, un răsărit și atmosfera unei cabane de mare înălțime din Alpi. Monte Bianco ”ne făcea cu ochiul”, iar Dente del Gigante era ”la doi pași”. Aveam în plan ca joi 21 iulie, noi patru să parcurgem Aiguilles Marbrées- mai scurtă, mai apropiată, dar la fel de faină, pe care unii colegi de club au parcurs-o în taberele CAR de acolo. Dar am renunțat, ar fi fost de filmat cam același peisaj.

Joi 21 iulie, Mihnea și pe Dia au traversat din nou tunelul de sub Mt. Blanc pentru a mai sta de vorbă cu noi vreo 2 ore la o cafea într-unul din campingurile de pe Val Veny. Ne-a impresionat mult acest gest de prietenie al lor !

După plecare lor, din Entreves am urcat cu telecabina și apoi vreo oră per pedes spre cabana Maison Vieille până la belvederea de unde se coboară spre Col Checruit aflat pe tronsonul Courmayeur-Dolonne- Col de la Seigne al TMB- Tour du Mont Blanc.

Apoi, pe șosea clasică am ajuns la campingul Glair aflat cu 10 km aval de Cortina unde ne-am instalat pentru 3 nopți.

Vineri 22 iulie: Urcăm cu ALP cei 10 km, îl lăsăm în parcarea gratuită a telecabinei. Surpriză plăcută la achiziționare tichetelor de urcare-coborâre a celor trei tronsoane din Cervinia 2.050 m până la Testa Grigia- 3.479 m. Mi s-a acordat GRATUITATE deoarece au constatat că mă aflu în deceniul 9 al vieții ! Deși nu știau că nu doar mă plimbam cu telecabinele. ci că de acolo voi urca per pedes încă 700 m dif de nivel spre patrumiarul Breithorn ! Astfel de gest - măcar reducere- ar fi putut acorda și alte astfel de mijloace de urcare !

Pârtiile de schi din zonă ( noi am urcat mai departe per pedes) funcționau la capacitate maximă. Italienii mai lucrează acolo la al 4-lea tronson de telecabină, deci până la Kleine Matterhorn. Toate loturile de schi de performanță din Italia + altele se antrenează acolo toată vara ! De la limita superioară a acelei zone numite Plateau Rosa (nu știu de ce, căci e pantă de schi, nu platou !) de lângă Kleine Matterhorn unde sosesc mulți alpiniști dinspre Zermatt cu telecabina, mai departe urcă doar cei cu corzi, piolet și colțari spre Breithorn West- 4.165 m, pe care în aprilie 2009 l-am urcat (și coborât desigur) pe schiuri de tură ! Era atunci patrumiarul cel mai accesibil și mai ușor de urcat dintre cei 82 din Alpi ! Acum însă avea avea o crevasă mai mare de traversat și o zonă abruptă de potecă cu gheață, pentru care amicii noștri nu erau pregătiți nici ca tehnică și nici psihic, în plus era ambuteiaj în acea zonă , ceea ce mărea pericolul ! Așa că din prudență ne-am întors de sub vârf ! Dar panoramele au fost fantastice și spre vest, spre patrumiarii Matterhorn, Dent d Herens, Dente Blanche, Obergabelhorn, Zinalrothorn, Weisshorn și spre est: Breithorn Centrale și Orientale, Roccia Nera, Polux, Castor, Lyskamm... Cosmin le-a filmat și de pe trepied și cu drona. În plus, dacă am fi urcat pe vârf am fi pierdut ultima telecabină de la 16.30 și ar fi fost un chin să coborâm per pedes de la 4.165 m până la 2050 m. În aprilie 2009, cu schiurile, a fost o luuungă plăcere ! Cea mai lungă coborâre pe schiuri din viața noastră !

Sâmbătă 23 iulie: Am decis să fim simpli drumeți prin zonă, să parcurgem Balconata Ovest del Cervino - ”Trekking più belli della VALLE D'AOSTA”. Am urcat din nou cu telecabina, dar numai cu primul tronson Cervinia- Plan Maison, deci până la 2.544 m. Apoi tot spre stânga, în urcare lină până la Cabana Orionde-Duca d'Abruzzi, aflată la 2.802 m. Câte o cafea în cocheta cabană (care e urâtă la exterior, aspect de veche cazarmă !). De acolo urcăm încă o vreme pe traseul spre Creasta Leone a Matterhornului, până la Crucea lui Jean Antoine Carrel -cel care în 17 iulie 1865, împreună cu Jean Baptiste Bich au fost primii italieni care au ajuns pe vârful Cervino/Matterhor, la 3 zile după cei 7 dinspre Zermatt, conduși de Edward Whimper și Michel Croz, dintre care 4 au murit tragic la coborâre. În 26 august 1891, la vârsta de 62 ani, după ce crescuse 12 copii, Carrel a murit de epuizare-hipotermie în acest loc, după a 51-a ascensiune pe vârf, dar salvând viaţa celor doi clienţi. Crucea se află cu 18 m mai jos de cota 3.000 m (până la care urcă Marlene !). Apoi începem frumoasa ”balconată” - o potecă ce ține cam curba de nivel dintre vale și culmile din dreapta. A fost o faină plimbare !

Duminică 24 iulie, dimineața plecăm spre Dolomiți...

Va mai dura o vreme până vom posta 2-3 albume foto pe: www.foto.dinumititeanu.ro

Meniu: 
01.Articole recente
glqxz9283 sfy39587stf02 mnesdcuix8