CHEMAREA MUNTELUI

CHEMAREA MUNTELUI

Dinu și Marlene MITITEANU
Relatări, amintiri, gânduri, sfaturi, opinii

09. Revelioane, Craciunuri si Paste pe Munte

Crăciun pe dealuri moţesti

Este firesc faptul ca de Sarbatori sa fim langa cei dragi, acolounde ne simtim bine. Noua ne sunt foarte dragi Muntii; acolo ne simtim cel mai bine, ne simtim acasa. Si ca sa simtim atmosfera de sarbatoare, ne alegem de fiecare data ca de Paşti si Crăciun sa ajungem la un schit mai izolat din munte sau intr-un catun cocoţat pe dealuri, dar care are si bisericuta. Stim ca acolo urca mai rar preotul, dar stim ca duminicile si de sarbatori, țârcovnicul si satenii se aduna in biserica. Si unii vin de la distante de ore, din alte catune care n-au biserica. Si ca sunt uimiti dar si bucurosi ca si noi suntem acolo cu ei.

De data asta, n-am facut tura de Craciun pe schiuri, cum ne era planul initial. Zapada era doar „de atmosfera”: 3-4 degete peste pamantul inghetat si pe crengile copacilor care pareau impodobiti sarbatoreste. Ne-am pus in trei seri cortul langa trei bisericute din Tara Motilor: Gheţar-Ocoale, Costeşti si Certege. Il montam pe furis, mai departe de case si dupa caderea intunericului. Stim din alte ierni ca oamenii nu concep ca iarna nu ne e frig in „panza aia” si ca insista sa dormim in casele lor.

Vineri 22 dec. la ora 14.30 il parcam pe TOM in curtea unor oameni amabili din Albac, unde o parcasem in 2002 pe Matilda (vechea noastra Dacie), cand am urcat sa asistam la Slujba de Inviere in bisericuta din Costesti. De data asta vom cobori pe acolo. Inainte cu ceva de ora 15 apare autobuzul Campeni -Arieseni (ne interesasem din Cluj la ce ora trece prin Albac) si debarcam curand la Garda. La ora 15.30 pornim in urcus prin Mununa spre Gheţar prin care trecem pe semi-intuneric. La ora 17.30 ne oprim la „voiaga”, sa avem apa pentru gatit. Cerul e senin, termometrul arata -9 gr.C.

Sambata 23 dec. In cort sunt + 4 gr, in sacii de puf +20 Si in ATTA al meu si in Nahanny al Marlenei! Nu ne grabim, caci asteptam sa se ridice ceatza. Apar pe rand motii sa-si adape animalele si sa duca apa cu carute sau in canistrele din desagi. Ma pozeaza Marlene si pe mine cum scot apa cu „căucul”. O femeie ne spune ca in curand li se va face un sistem de aprovizionare cu apa. Buna in unele domenii intrarea in Europa si pentru oamenii simpli si saraci… . Se ridica ceaţa, apar primele petice de cer albastru. La ora 10.15 ne luam rucsacii in spinare si pornim. Casele din Ocoale sunt cele mai multe noi, pe „picioroange” din beton, nu pe bolovani suprapusi cum sunt cele vechi si grajdurile si care care ne-au impresionat pe fiecare dintre noi la prima vizita pe acolo. Fiind sambata dimineata, bisericuta e desigur inchisa. Le facem urarile de rigoare oamenilor pe care-i vedem pe langa case sau pe care ii intalnim pe drum. Urmeaza catune stiute: Stanisoara, Poian (da, Poian, nu Poiana !), Zapodie. La ora 13 facem o pauza mai lunga pe Vf.Clujului- 1 399 m. Panoramam orizontul, culmi si varfuri rotunjite pe care le stim atat de bine.. Amintiri… Unde e imensa zapada de la trecerea dintre anii 2001-2002 ? (vezi daca vrei „Simfonie in alb” in cap. 8 ). 

De aici vom parasi culmea principala dintre Aries si Somes pe care chiar eu cu Radu am marcat-o cu banda rosie in 1988 pana in statiunea Muntele Baisorii. Cotim spre dreapta pe culmea dintre valea Ordancusa din dreapta si valea Albacului din stanga, culme pe care o vom pastra pana in Albac. Trecem pe rand prin/pe langa Băleşti, Negeşti, Runc. La ora 16.30 suntem langa bisericuta din Costeşti. Montam cortul, cu gandul sa mergem apoi la povesti in casa familiei Costea din apropiere. Dar apare chiar Neculaie Costea, diacul bisericii. Ii promisesem de Paşti 2002 ca vom veni la un Craciun pe schiuri… Am venit, dar fara schiuri. La slujba de vecernie suntem doar noi trei. Apoi, la ei in casa ne simtim ca la rude dragi. Nenea Neculaie ne spune ca pe vremuri, toamna mai ales plecau spre satele din campie zeci de caruţe moţesti cu ciubare. A venit apoi moda plasticului si nu mai au comenzi si clienti. Lelea Valeria se dovedeste o gazda buna si in final insista sa dormim in casa, dar ii spunem ca ne asteapta cortul si sacii calzi de puf.

Duminica 24 dec. Dimineata cu ceaţă deasă. Mai lenevim in caldura sacilor. Apoi ceaţa se ridica. La utrenie, in bisericuta suntem 7 persoane. Stim ca marti, cand va urca aici preotul din Matisesti, va fi arhiplina, cum era de Pasti in prima duminica din mai 2002. Dar oamenii sunt tot mai putini si tot mai batrani de la an la an, unii nu se mai pot deplasa pana la biserica… La ora 11: -” Ramaneti cu bine! Sa va gasim sanatosi !.. -„Dumnezeu sa va insoteasca ! Sa mai veniti pe la noi!”. Nu e soare, nu e cer albastru, dar ne bucuram ca nu mai e ceatza. Pozele vor arata ca fiind in alb-negru. Gospodarii izolate sau  grupatemcate 3-4. Rosesti, Sohodol- cu a sa scoala parasita, Faţa Albacului, Albac. Mutumim celor care l-au gazduit pe Tom, le uram cele cuvenite, ne intoarcem 20 km pana la Câmpeni. E ora 15.30. Il parcam pe Tom in faţa hotelului Tulnic, ne luam rucsacii in spinare, trecem pe langa cele 3 biserici invecinate si incepem urcusul. E inca lumina cand trecem prin Motorăşti. La primele case din Certege e deja intuneric. O femeie ne spune ca mai avem o ora pana la biserica de sus. Ne spune ca langa ea locuieste padurarul Buzgaru, o veche cunostinta a mea, nume de care am uzat ca sa nu ne intrebe unde dormim. Dar dupa inca 15 min. am gasit locul in care ne-am montat ‘hoţeşte” cortul. Seara faina: pocniturile stiute de la alte sarbatori, voci de copii colindand, latraturi departate de caini.

Luni 25 dec, prima zi de Craciun ! Putin dupa miezul noptii ne trezesc colinzi cu voci de adulti. Un cor vestea prin difuzoarele din turla bisericutei de sus ca s-a nascut pruncul Isus… La ora 9 plecam. Dupa 10 minute avem o surpriza: un om dintr-o curte pe care-l intrebam pe care drum sa mergem spre biserica, ne recunoaste ! E Constantin Marc pe care l-am cunsocut vara la Sfârdol si in „coliba” caruia am intrat… Ce mica e lumea ! Trecem pe langa „bisericuta de jos” – care e de fapt amplasata fain, tot pe un deal. Aflasem de ieri ca sunt doua, una fusese „unita”. Se slujeste in ele alternativ. Ghidati de pasi pe zapada pudrata peste noapte si de barbati, femei,mcopii care merg in aceeasi directie, dar mai ales de cântarile ce strabat vazduhul pana departe, ajungem la „bisericuta de sus”. Asa cum stiam, barbatii intra in naos pe usa laterala, femeile in pronaos („tinda”) pe usa din spate. Inauntru…plin „ochi’ si tot vin. Vin din Certege, dar si din Dric, din Coasta Vâscului, din Tomuşeşti, din Borleşti. Au venit si multi din orasele in care s-au stabilit. Ni se spune ca jos, la magazinul din Valea Caselor e plin de masini. Copiii cu care povestisem ne-au spus ca pana acolo coboara ei ca sa urce in microbuzul ce-i duce la scoala la Campeni. Inmanez unui diac portmoneul cu vreo 30 roni pe care-l gasisem aseara intre Motorasti si Certege. Urc in balconul bisericii (unde sunt copiii), dar nu pot face fotografia dorita, caci se aburise aparatul….

Dupa o vreme ne retragem si plecam pe traseul indicat de GPS si de oameni care mai vin spre biserica. Vom cobori pe alta culme mai lunga decat cea pe care am urcat. Valea Caselor va fi acum mereu in stanga noastra. In toate directiile „sate risipite pe inaltimi”- pe care le studiase cu profesionalism si dragoste Lucia Apolzan si aici ca si in zona Almajului si a cetatilor dacice (Platforma Luncanilor) . Satuce, catune, „cranguri”. Prin unele am fost, prin altele planuim sa mergem in viitor. Coboram agale incarcati de ganduri. De bucuria peisajului, de tristetea ca unele dintre ele vor muri. Trecem prin Borleşti si Floreşti. Apoi vedem capitala Tarii Motilor ca din elicopter. La ora 15 suntem inapoi la masina si plecam spre Cluj. Cu o zi mai devreme, dar cu planul realizat.. Daca cerul ar fi fost mai senin mai faceam ca „bonus” un circuit cu plecare-intoarcere in Arada/Horea- pe doua „crengi” ce poarta fiecare cate 3 catune, prin care am mai fost si vara si iarna. Tura asta spre Certege si inapoi o puteam face intr-o zi, cu rucsaci de tura. Dar n-ar fi avut acelasi farmec…. In toate aceste zile ne-au intrat zeci de sms-uri cu urari de la prieteni si rude. Va multumim si in acest fel celor care cititi relatarea; ne-am fi bucurat si v-ati fi bucurat sa va putem teleporta macar pentru cateva clipe langa noi. Prin acele locuri cam uitate de stapanire, nu si de Dumnezeu. Caci acei oameni nu l-au uitat. Si doar El ii mai ajuta la necaz, in El le este speranta.

 

Loading