Din dor de Rodnei

În această tură în M-ții Rodnei ne-am dorit să nu urcăm și să nu coborâm pe același traseu. De aceea am trasat pe Google Earth un traseu în circuit, necesar pentru a ne întoarce unde am lăsat mașina. A fost una din acele ture în care ne-am zis: ”Ce bine că nu sunt cu noi și alți colegi de club !”. Căci pe o vale - pe care ne gândiserăm că dacă nu e drum, e măcar o potecă ciobănească- am mărșăluit patru ore prin ”lanuri” de bălării ! Unde erau și urzici, ne chinuiam să le secerăm cu bețele pe post de macete, să nu ne atingă și pe obraji ! Uneori înaintam chiar pe firul apei, pe unde măcar vedeam unde punem piciorul. Am văzut la un moment dat că mai trecuse recent pe acolo o ființă, dar faptul că tufele de zmeură care ”ne mai îndulceau sălbăticia” erau intacte, ne-au mai liniștit ! Într-adevăr, buruienile călcate ici colo s-au dovedit a nu fi de la urs, ci de la un cerb căruia i-am văzut mai apoi în câteva locuri urmele copitelor în noroi !

Sâmbătă dimineața la ora 8 îl parcasem pe ALP pe Valea lui Dragoș, amonte cu 4 km de biserica din estul satului Moisei, la poarta vechii intrări în Rezervația Pietrosul Rodnei”.

De data asta, după 1 km, la capătul drumului n-am cotit la stânga spre vf. Pietrosu, pe la ”Casa Laborator”- acum părăsită și pe Culmea Hotarului și Golgota; pe acolo era în plan să coborâm ! Dar chiar continuarea spre înainte pe lângă firul văii principale era blocată de aluviuni și tufișuri, abia am regăsit drumul care în curând ne-a lăsat ”cu ochii în soare”, pardon în buruieni ! Valea sălbatică pe care am haiducit spre înainte (cu gândul la Mircea Ignat- amator de așa ceva ) pe harta Munții Noștri se numește ”Valea Sterpu”, iar pe harta Dimap - ”Valea Măgurii”, cum i-au spus și ciobanii întâlniți la ieșirea ”la lumină”, ciobani care s-au crucit aflând pe unde am ajuns la ei ! Mai ales unul care urcase cândva călare pe acolo, deci era în cunoștință de cauză. Dincolo de șaua în care ajunsesem (unde era o poiană și o construcție gen stână numită pe harta Munții Noștri ”Refugiu silvic”) se putea coborî spre Izvorul Albastru al Izei”, în zonă e și ”Peștera Izei”. Din acea șa-poiană, noi am cotit la stânga pe un drum prin pădure care ne-a scos în pășuni cu stâne, unele ale maramureșenilor din Moisei și Săcel, altele ale năsăudenilor din Telciu -fosta mea ”parohie” din anii 1963-1965 !

Am urcat comod în Tarnița Bătrânei, unde am întâlnit marcajul BR al crestei principale a M. Rodnei. Apoi pe el spre stânga, peste vf. Gropilor și Rebra, pe unde merseserăm de câteva ori iarna cu unii mai vechi în club, plecați din Romuli pe valea Strâmba și parcurgând creasta spre Ineu. Acum, din vf Rebra am cotit spre stânga pe BA peste cei doi Buhăești, iar din Curmătura Pietrosului am coborât pentru a monta cortul la Tăurile Buhăescu, loc de neuitat- unde mai dormiserăm în urmă cu ani cu Dan Tăuțan, Eugen Roman și Dia Somogyi. Recomandăm să nu efectuați coborârea pe unde am făcut-o noi, e mult mai comodă varianta pe care am urcat în ziua următoare înapoi în creastă.

Dimineața am reurcat în creastă, apoi pe Vf.Pietrosu- unde erau și au mai sosit și alți iubitori ai ”Făgărașilor Nordului”. Și unde ne-am gândit că într-o țară civilizată, acea clădire mică ce a fost o stație meteorologică automată, ar fi devenit un mic refugiu turistic, nu ghenă de gunoi și WC public ! Și că acele fiare ruginite -fostă balustradă folosită pe vreme foarte rea de meteorologii care urcau periodic acolo- ar fi fost eliminate din peisaj de rangeri, jandarmi montani, salvamontiștii de profesie. Pentru asta n-ar risca repercursiuni nedorite cum își justifică faptul că nu-i opresc pe consătenii lor care agresează natura și vara și iarna a cu mijloace motorizate. Dar, vorba aceea: ”Timpul trece, leafa merge, noi cu drag muncim.” Aceștia ar putea spune că acea curățire a peisajului nu figurează în ”fișa postului”, e adevărat ! Dar asta am putea-o spune și noi care am adunat vreo 15 pet-uri de pe traseu și de lângă Casa Laborator, de unde am luat din vatra de foc si câteva doze de bere.

Am coborât apoi ce acea culme superbă -Golgota și Hotarului- pe care în anii 50 exista un marcaj turistic. Culme tare dragă nouă și pe care de mai multe ori am fost însoțiți în urcare sau în coborâre de dragi colegi de club. Și de a cărei primă parcurgere de către noi -cu bâjbâieli și căutări insistente în câteva zone- ne aminteam de parcă ar fi fost ieri ! În zona de pădure unde track-ul capturat recent e întrerupt, poteca e clară; în alte câteva zone ați avea dificultăți fără un track real în GPS, track pe care vi-l putem oferi celor care veți dori să urcați sau să coborâți pe acel traseu de o mare frumusețe dintre Valea lui Dragoș și Vf. Pietrosu, mai indicat în urcare, mai ales pentru ”hornulețul final” care i-a speriat pe unii la coborâre ! În alte dăți, când am urcat pe această faină culme si am coborât în Borșa- am revenit la mașină cu un taxi ! Căci acum acel drum de pe Valea lui Dragoș nu mai e ”infernal”, e asfaltat și plin de vile. La capătul căruia cu greu poți întoarce mașina și găsi un loc de parcare !

Vremea a fost faină, cu alternanță de soare și nori, cu ceață ”jucăușă” doar pe vf. Pietrosu - top-ul Carpaților Răsăriteni !

Când vom parcurge un alt traseu ”tangent” cu cel descris mai sus, amânat mereu de noi de multă vreme, vă vom anunța pe voi colegi de Club căci e marcat și mai scurt ! Dar nu ne temem să-l parcurgem și pe acela doar Noi Doi !

Dinu și Marlene

Meniu: 
01.Articole recente
glqxz9283 sfy39587stf02 mnesdcuix8