Gânduri despre cartea „Umbre întunecate”

Prefata la editia in limba romana a cartii ” „Dark Shadows Falling” a lui Joe Simpson, care a aparut la editura Karpatia din Brasov.       www.karpatia.ro

Motto: „Chiar daca evolueaza aproape de cer, in puritatea infinita a unei lumi de lumina si frumusete, alpinistii nu sunt ingeri. Ei sunt

mereu oameni, iar inima lor ramane patata de negriciunea lumii de unde vin si unde, mai devreme sau mai tarziu se intorc”

Lionel Terray

Cartea aceasta, avand ca autor un renumit scriitor-alpinist, ne face sa credem ca vom gasi in paginile sale actiune, aventura, ca o vom citi „pe nerasuflate”. Dar ne vom da seama inca de la primele pagini ca nu este asa. Joe Simpson prezinta doar fragmente ale unor ascensiuni himalayene, mai ales din „zona mortii”. In schimb „coboara” adanc in fiinta umana, in sufletele si gandurile „actorilor”, participantilor la dramele de acolo, despre care aflasem deja cate ceva cu totii. Drame cauzate de epuizarea fizica si psihica produsa de ceea ce Chris Bonington numeste „un cocteil infernal : vanturile cumplite, temperaturile ce coboara pana la -40 C si efectele altitudinii”. Drame in care unii, aflati la granita dintre viata  si moarte, au fost salvati de vointa lor si de generozitatea camarazilor. Altii – „umbre întunecate ce cadeau” fara a se mai putea ridica (titlul editiei engleze este „Dark Shadows Falling”)- nu au beneficiat de un gest de omenie din partea celor care treceau pe langa ei. Aflam de la unul dintre cei cu care a discutat autorul cartii despre un episod care l-a consternat ca : 

„Exista o impartire distincta a alpinistilor, in cei „moralisti”, care au gasit intregul episod de neiertat, si cei „pragmatici”, care au adoptat atitudinea mai dura si l-au acceptat ca parte a riscurilor alpinismului de altitudine.”

Joe Simpson incearca sa afle si sa inteleaga motivatiile unor gesturi si actiuni sau absenta unor gesturi. Dar adauga: 

„Nu am fost acolo, si nu pot fi sigur cum m-as fi comportat in circumstante similare, desi as putea ghici foarte bine”.

Da, el ar putea ghici foarte bine, pentru ca el insusi este eroul unei incredibile autosalvari din ghearele mortii, dintr-o crevasa din Siula Grande, Peru, în 1985. Stim asta din filmul-reconstituire „Touching

the Void” (in care el „joaca” in propriul sau rol ! ) si din cartea aparuta in romaneste cu titlul „Culmile neantului” pe care o datoram tot doamnei Elena Malnai ca si pe cea de faţă. El este asadar in masura sa stie ce gandeau acele „umbre intunecate”. Citind cartea, nu puteam sa nu-mi amintesc de faptul ca nu de multa vreme, Horia Colibasanu al nostru a trait in Himalaya o drama similara: de a-si risca propria viata stând cateva zile si nopti in cort langa coechiperul si bunul sau prieten Inaki Ochoa care era „in ultima tabara” a acelei ultime ascensiuni spre o lume mai buna.

Alpinistii si cataratorii vor gasi in carte lungi discutii despre etica alpina; ne-alpinistii vor constata si ei ca au in mana o carte interesanta  si consistenta. Din ea vor invata multe despre enigmatica fiinta umana si multe despre lumea noastra, lumea alpina, pe care o vor intelege mai bine. Caci sursa e competenta, e un scriitor- alpinist, care o prezinta desigur subiectiv, dar onest, nu deformat, nu rastalmacit, nu exagerat cum stim si cum citim si in carte ca o fac cei mai multi ziaristi si reporteri pentru a-si vinde mai bine „marfa”.

Cartea trebuie citita pe indelete, trebuie gandita. Nu poti sa nu cazi pe ganduri cand citesti ca: „žeste onorabil faptul ca ghizii Hall si Harris au refuzat sa-si abandoneze responsabilitatile (DM: clientul epuizat). Unii pragmatici ar putea spune că acest lucru a condus la pierderea a trei vieti in loc de una; moralistii ar putea replica spunand ca a fost o fapta  de sacrificiu eroic si de mare umanitate, in ciuda inutilitatii ei.”

Intalnim in carte multe alte situatii care ne pun pe ganduri. Mie, in serile trecute, dupa ce lasam cartea din mana, multa vreme somnul refuza sa-mi vina”¦

Dinu Mititeanu