Misterioşii Călimani

O tura intre 13-15 iulie 2001 pe traseul in circuit din Gura Haitii ( marcat cu Punct Rosu ), practic pe „potcoava” din care ies vaile Neagra Sarului si Haita

Durata: 23 ore ( 5+12+6) 

Vremea: soare, ploaie scurta, caldura mare

Starea marcajului: bun pe 90% din traseu. Urmeaza detalii.

 Traseul: Potcoava din care ies vaile Neagra Sarului si Haita, marcat cu Punct Rosu

Durata: 23 ore ( 5+12+6)

Perioada : 13-15 iulie 2001

Vremea: soare, ploaie scurta, caldura mare

Starea marcajului: bun pe 90% din traseu. Urmeaza detalii.

Surse de apa: in unele zone f. rare, voi da detalii.

Propuneri-sfaturi:

1. Sa mergeti in Calimani!

2. Sa aveti pantaloni lungi, daca doriti ca in urmatoarea saptamana sa mai purtati (mini-)fuste sau pantaloni scurti.

3. Sa aveti filme foto suficiente…

Concluzia turei: A fost o SUPERBIE! Cuvant-bijuterie, care mi-a devenit atat de drag, pe care  l-am intalnit prima data intr-o scrisoare de la  Mircea Ordean. Nu-s sigur ca el e „inventatorul” acestui cavant, dar stiind cu cata pasiune iubeste Muntele, cred ca Da, sau e posibil. Cand vorbeste si scrie despre Munte, Mircea e poet, visator. Doar cand vorbeste de (unii) oameni ai muntelui, devine caustic. Cand in vacanta de Pasti, „prin zapada mieior” (articol in cap. 8)  am ajuns si la Cei 12 Apostoli, le-am zis ” La revedere Calimani!”

Asa ca, vineri 13 iulie, in acceleratul ce ne ducea spre Vatra Dornei, citeam din monografia Calimanilor despre: Maresal, Mosul, Nefertiti, Gusterul, Godzila, Ramses, Camila, Dragonii si alte forme de monoliti pecare i-a vazut autorul si pe care( pe unii) stiam ca nu-i vom recunoaste, dar stiam ca vom vedea altii… Toate trei materialele scrise despre Calimani de Traian Naum ne incita, ne inflacareaza imaginatia, ne fac sa ne dam seama, chiar daca n-am mai fi fost in acest misterios masiv montan, ca el trebuie sa aiba un „ceva” al sau. Cartea are si inexactitati dar un lucru e clar: autorul a batut cu pasul acest munte si l-a iubit cu o mare pasiune.

La ora 13, cu 5 min. intarziere, coboram grabiti in Gara Dorna-Bai, in nici 10 min. ajungem la autogara, dar autobuzul de ora 13 tocmai disparea dupa colt. Nu-l mai asteptam pe cel de ora 16; la 13.30 luam pe cel de Coverca pana la ramificatia din Sarul Dornei, apoi cu o ocazie ajungem in centrul Satului Neagra Sarului de unde pornesc marcajele noastre spre Apa Rece-Lucaciu: Punct Rosu si Triunghi Albastru. La 14.30 porneam pe ulita indicata. Marcaj ioc, in prima 1/2 ora. Apoi mai apar, dar nu la intersectii, de ex. in satul Sarisor( dupa o ora), unde ne-a dirijat un localnic si ne-a spus ca spre Apa Rece era mai scurt ( cum arata si harta) de la halta urmatoare, prin Runcu, pe vale in sus. Urcam lin prin padure; ne simtim atleti in „cursa cu obstacole”, atatea garduri am sarit sau deschis (si inchis la loc!). Apoi, in poiene din culme, ospitaliera gazda MUNTELE, ne intampina , nu cu paine si sare ci cu afine si fragute, pe care nu le putem refuza. La ora 17.30 suntam la Apa (intr-adevar) Rece. Ne umplem bidoanele ( 4 litri), caci cartea ne avertiza ca nu vom mai gasi pana La Pietrele Rosii. Pe stalpul cu sageti citim: Spre Sarisor, 2 ore, TA; Spre Neagra Sarului, 3 ore, PR. Putin mai sus,in culme, alte indicatii; Spre V. Dornei, TA 7 ore, spre 12 Apostoli PR 1 1/2 ore, Spre Neagra Sarului PR 3 ore. In dreapta, putin mai jos de culme….ne surprind turlele sclipitoare ale unui recent ridicat schit. Coboram, apa si aici si ..retinem pentru tura de iarna pe schiuri, drum de acces din satul Poiana Negri. Intre 19-20 nu ne mai saturam de pozat monolitii de pe Lucaciu, pe care de Pasti i-am vazut doar de la Apostoli, caci urcasem din Gura Haitii pe Piciorul Harlei, pe PA ( Punct Albastru) Si flori, mai ales galbenele Anghinarea Oilor (Hipochaeris uniflora) si pamatufurile de dediței (Pulsaila alpina). Apoi ne apropiem de celebrii Apostoli, dar soarele ascuns acum in nori, ne indeamna sa-i pozam maine si sa punem cortul la 5 minute de ei. Doamne, nu visam? Ce loc, ce liniste, ce stele, ce vraja….

Sambata 14 iulie. Ziua Frantei, zi frumoasa, mai frumoasa de cum a fost a Americii- 4 iulie in Fagarasi. La 6.30 ( am pierdut rasaritul, nu mi se prea intampla!), iesim din cort si doar cu aparatele foto, o  luam in pas alert spre Apostoli. Ne cataram, ne strecuram, ne invartim , ii admiram si pozam iar din toate direciile si unghiurile. Ne simtim ca Alice in Tara Minunilor. Nu gasesc cuvinte sa exprim ce simteam. Trebuie sa fiti acolo, sa va lasati invadati de atmosfera, furati din aceasta lume, vrajiti de frumusete, sa va dati seama ca sunteti cu totul  alfel de cum va stiu colegii de birou… Cu greu ne rupem din mrejele indescriptibilului peisaj si ne intoarcem la cort.  Abia acum ne hranim si trupul. La 9.30 , defilam prin fata Maresalului. Nu departe indicattoare: Spre Gura Haitii (pe piciorul Harlei), PA, 2 ore ( pe aici am urcat in tura de Pasti). Pietrosul PR, 7 ore ( traseul nostru de azi). Coboram lin prin pasune, apoi intram in padure. Atentie: In prima poienita ( 30 min. de la Maresal), pe doua pietre scrie: H2O. Da, la 50 m. in stanga, intr-un intrand al poienii, ne reaprovizionam cu apa. Vom mai gasi peste vreo 2 ore, cateva izvoare, cam anemice, (cand vom trece pe sub varful Maieris), care pot deci disparea in perioade secetoase. Iar mai departe nu gasim pe traseu, decat…la Statia Meteo Retitis! Intram iar in padure. Pe aici in iarna am mers pe urmele ursoaicei si puiului sau. In poiana urmatoare, un marcaj, CA, ne poate duce la Gura Haitii in 2 ore, dar acum nu ne intereseaza. Incepem urcusul spre „alta cetate”- Pietrele Rosii. Pe aici pierdeam si cautam poteca in joia de dupa Pasti, caci marcajele erau sub zapada, fiind aplicate in majoritate pe pietre, chiar si in padure!!.  Iar cautam unghuri, mai ales pentru a poza „Hidden Dragons”.

La 11.45 ramificatie spre Dornisoara- Piatra Fantanele dreapta: CA. De data asta, gasim marcajul, nu mai urcam pe Vf. Tamau. Dar poposim indelung la Cetatea Tamaului, pozandu-i zidurile si cautandu-l pe „Cezar”. Depasim curand locul de unde e-am dat batuti” in 19 aprilie si am luat-o la vale, spre stanga. Constatam pe parcurs ca a fost o hotarare inteleapta: n-am mai fi gasit atunci poteca, cu marcajele sub zapada ( si nu aveam schiuri!). Cand pranzim la unul din izvoarele de sub Maieris, se aud tunete dinspre vest, dar e doar un nor negru, in rest cerul e „cuminte”. La 15.30 suntem la Coada Pietrosului, la intersectia  cu „drumul Mariei Tereza”. Intalnim doi tineri ce faceau traseul nostru, dar in sens invers. Aici, iar un stalp. E  similar cu cei din Tatra ( de lemn si cu acoperis de sindrila):  PR Apostoli 6 ore,  PR Retitis 2 1/2 ore, BA Saua Tihu 2 1/2 ore. O  luam la dreapta, spre Saua Tihului, dar dupa 10 min, pe al doilea valcel, parasim drumul marcat si urcam abrupt spre stanga.( Acum, in 2016, marcajul e pe acolo!) In 20 min. suntem in creasta principala a Calimanilor, unde dam de Banda Rosie. Panorama spre SV si V, spre Tihu ( cu ai sai megaliti) si spre Strunior- Bistricior- Țuturgău  ( pe unde Radu, prin ’92  a mers pe poteca dintre jnepeni „in 4 labe”, tarand rucsacul ). Nu ne speriem de asa ceva, e in plan si zona asta. (am parcurs-o ulterior).

 Urcam spre punctul culminant al masivului. Spre nord, unde zapada a adastat pana nu de mult, dam in fine de buchete de mult iubitii rhodo… Ne bucuram desigur si-i privim ca pe vechi si buni amici. Varful  ne tot amageste, ce se pare ca e varful, e doar unul secundar. In fine, o cruce ni-l deconspira. La 17.15 suntem sus, la 2.100 m. Sageti: Bistriciorul 6-7 ore; Retitis 3-3 1/2 ore. Nu stam decat 15 min. caci vrem sa ajungem la Meteo Retitis  si…ca ploaia care ne-a tot ocolit, se apropie cu furie de noi. Coboram 10 min si la primii picuri, hotaram sa nu imbracam pelerinele ci…sa punem cortul. Cand intindeam ultimele ancore s-a dezlantuit potopul, cu tunete si fulgere. Doamne ce spectacol!  Marlene imi aminteste o expresie preferata a mea: ” Muntele e frumos pe vreme buna, dar e fascinant pe viscol sau furtuna”. Da, e ceva Wagnerian, dar de scurta durata. Dirijorul corului ceresc, trece la o muzica de Grieg: note tot mai dulci picurate pe panza cortului, in timp ce un  soare arzator deja ne anunta ca in curand putem pleca mai departe ( desi puteam ramane aici, la inaltime, pe Cupola Calimnului, aveam -prevazatori- apa neceara, dar nu stiam cat vom rataci prin „cățâni”( jnepeni si ienuperi), maine, pe celalalt „brat” al Potcoavei).

In saua larga unde am pus cortul pentru o ora, e plin de triste urme din primul razboi mondial, ca in atatea locuri din Carpati: transee, metereze de piatra, adancituri, ca niste doline, ale fostelor bordeie… O sageata ne anunta: Spre Valea Ilva Mare, prin Paraul Pietros, 2 ore, TA.. Dupa 10 min, alta ramificatie, tot spre dreapta: TR-Repede,(fara ore.). La 19.30 suntem pe Negoiu Unguresc, pe platforma ingusta unde a fost candva un refugiu ridicat de Salvamont Toplita, distrus, ca și alte ”hemisfere”  de plastic,  de vânturi violente care au găsit ușa lăsată neînchisă.  Incepe o coborare lunga si abrupta spre Saua Negoiu, unde stam de vorba cu un grup de inimosi marcatori din Clubul „Perpetuum Mobile” din Tg. Mures.( se ocupa de traseele dinspre V. Muresului). Si aici stalp cu sageti: BR. Vf. Pietrosul 2-2 1/2 ore, BR: Vf. Retitis 1-1 1/2 ore, CA: Lunca Bradului, prin p. Negoi si V. Ilva Mare, 6-7 ore., BA: Curmatura Tihului, pe drumul Maria Tereza 4-4 1/2 ore. La ora 21, apune soarele, spectaculos, dupa culmea somitala Negoiu- Pietrosul. Suntem in Saua Nicovala. Aici constat o realitate de care am,vorbit de mai multe ori celor ce se ocupa de marcaje: scrisul cu rosu dispare mult mai repede ca negrul, asa ca gasim :Spre…..prin….. 8-9 ore si inca vreo 3 similare. Marlene descifreaza ca un arheolog: Spre Fantanele 17 1/2- 18 1/2 ore. In rest….presupuneri…

 Reintalnim drumul ”Transcălimani” cu  acces lsi spre  Meteo, dar urmam scurtaturile jalonate cu stalpi de lemn, numerotati cu placute. La 21.30, dupa 15 ore de la iesirea din cort langa Apostoli, intram in Statia Meteo de pe Vf. Retitis 2021m. Doar in speranta ca e de serviciu unicul meteorolog care e si salvamontist, sa mai povestim cu el. Nu era. Ne convingem ca ceilalti nu cunosc decat drumul lor de acces spre si de la „locul de munca”. Le e teama de ratacit prin „catzuni”, ne spune unul si se scuza ca nu are locuri de cazare, ca e plin, ( era, de tineri veniti nu PE ci LA munte). L-am intrebat de turisti, caci noi n-am prea vazut si intalnit. Ne-a spus (era sambata seara) ca au fost o multime. ” Cu rucsaci”- am intrebat. „Nu, cu masini”.  Nu mai comentez, nu cred ca multi s-au indepartat de pretioasele vehicule… Asa ca la ora 22, cortul ne era montat, Volodea sforaia de zor sa ne faca supa cu apa de la Maieris..  La ora 01 a mai trecut pe langa cort un grup de tineri, fericiti ca au ajuns in fine le cabana. Astia urcasera per pedes.

Duminica 15 iulie. Nu mai ratez rasaritul de la 5.48. Apoi umplu bidoanele din bazinul statiei, caci banuiesc ca nu vom mai intalni apa decat pe Paraul Granitei, aproape de Gura Haitii. La 7.30 citim pe sagetile de pe varful din apropiere: Puturosul 3 ore, N. Sarului prin 12 Apostoli 9-10 ore, N. Sarului, prin Vf. Calimanul Cerbului (traseul nostru de azi) 6-6 1/2 ore ( vom prinde autobuzul de ora 14 la cap de linie- Gura Haitii- DACA ne vom descurca rapid in labirintul inselator care stiam ca ne asteapta pentru ore bune…) Alte informatii pe sageti: BR Spre Vf. Pietros, prin Saua Negoiu 3-3 1/2 ore, BG Spre V. Calimanel 6-7 ore. Spre stanga, centrul Potcoavei,  e ocupat de ceea ce a ramas din una dintre „realizarilii iepocii de aur”. Nu poti crede pana nu o vezi… La 7.50 pornim aventura, pe vechi semne PR, BR, BA, prin „catzuni”,. O vreme ne mai ajuta pari de lemn, apoi…dupa inspiratie. Ajungem la sosea, o urmam 15 min, iar la (ATENTIE!) 50 m. dupa curba ei spre dreapta, privind atent spre stanga,  vedem doua semne vechi PR si BR ce ne invita in Tara Capcaunilor…Timp de o ora ( am fost norocosi) despicam cu  bratele si umerii varfurile jnepenilor uriasi. Ca patrupede ne-am descurca mult mai usor. Cand iesim din Regatul Jnepenilor, in al Ienuperilor, de la genunchi in sus suntem liberi, dar e mult mai greu de urmarit  poteca… marcata. Fiecare isi incearca norocul pe o ruta: „Punct Rosu!. Posibil fost semn, hai sa vezi. Stalp de lemn in fata dreapta. Urma de bocanc ( pe aici au trecut cei doi intalniti ieri la Coada Pietrosului). A mea se infunda, A mea e buna, ba nu se pierde!. Ura, am gasit, vino aici…” Si tot asa, mare pare din dimineata respectiva, cu exceptia zonei de urcus pe Caliman-Izvor 2.032 m (scris pe alte harti Caliman Iezer”) si pe Caliman Cerbu 2013 m. Imi amintesc de frumosul RT:” Albastru, zapada si jnepeni, Calimani  16-18 feb.” al lui Miță din Timisoara. Nici lor nu le-a fost atunci usor, caci luptau si cu zapada si cu jnepenii ( doar cu albastru nu!).    Afirm ca pentru mine, zona asta a fost una dintre cele mai fascinante experiente din ultimii 10 ani de munte. Si a fost „CEA MAI CURATA POTECA PE CARE AM INTALNIT-O IN CARPATI”. Se poate? Nici o hartiuta, nici o pungulita, nici o sticluta, nici o cutie de conserve?

In schimb am intalnit iar Istoria. Pe langa urmele de fortificare-aparare de pe culmi si varfuri. Pe Caliman- Izvor am intrat in vorba cu un batran cioban. Era si el, erau si oile din satul Monor, din Jud. Bistrita. „Ati inchiriat pasunea?” intreb eu. ” Nu, domnule,muntele asta e al nostru, dat de Maria Tereza”. Hm! Darnica baba asta! Oare ea de unde avea muntii astia, nu-mi amintesc sa descinda din Decebal. La ora 12 ne mai rotim o data ochii, de ramas bun, peste Marea Potcoava. Incepeam coborarea de pe Calimanul Cerbului. Aparusera  mult doritele Puncte Albastre. Dar aici iar „cățâni”, iar ne ratacim, iar gasim semnele si tot asa. Nici nu ne-am ratacit prea mult si prea des. In padure nu mai aveam emotii. Dar am dat de urmele civilizatiei: solul atat de fragil in munte, era brazdat de adanci urme ale violului puternicelor tractoare forestiere, care duc la vale bustenii, sa-i imbogateasca pe Catarami, patroni de (El)vile. ( ei spun cu emfaza” prinnoi insine”). La 13.45 ne spalam de transpiratie la Gura Haitii. La 14 sosea si pleca autobuzul. Privind pe geam frumosul peisaj, cu case ca-n povesti- rasfirate prin livezi si fanate- ma gandeam ca daca locurile astea de basm ar fi mai aproape de Capitala,  peisajul s-ar fi umplut/degradat cu vile opulente ale patri(h)otilor pe care i-am votat sa ne repare (fure)Tara… Sarmana Tara, sarmani Oameni. Bogati SEN-i  si DEP-i si Afaceristi.  Ce bine ca Valea Aceasta,  nu e pe langa Zamora- Poiana Tapului.  Ora 15. Vatra Dornei. Iar nu mai stim calca pe asfalt. Obositi ? Poatepicioarele, poate soldurile, poate umerii. Dar NOI NU!! Si imi amintesacce a scris Mircea Noaghiu, in una din frumoasele sale carti, cu amintiri din viata lui de alpinist: „MUNTELE nu ne-a obosit niciodata. Ne-au obosit doar clipele lungi de asteptare si incertitudine cand cercetam crestele din spatele carora trebuia sa apara colegii din alte echipe..” Pizza si bere si papanasi si cafea, ca ne toropise caldura, la „localul nostru”, de pe Lipscanii Dornei, stiut noua de dupa turele din iarna si primavara in Rodnei, Suhard, Calimani. La 16.41 urcam in acceleratul pereche al celui care ne-a prilejuit aceasta tura de vis.  Tara Dornelor, apoi Tara Ilvelor. Niciodata nu ma satur sa admir aceste peisaje. Nici acum cand picotim de somn. Suntem doar noi doi in compartiment. Marlene doarme. In gara Ilva Mica  sunt 4 masini de „rechini” , doua ARO, doua Dacii break, cu usile-portbagajele deschise. In una din ele am aruncat rucsacii si schiurile in 29 dec.2000. Acum stiu! Stiu ca de aici va incepe tura de vinerea viitoare sau urmatoarea.(vezi „Poteci uitate, poteci curate”). Stiu ca Marlene nu va avea obiectii. Si regandind ce a scris Mircea Noaghiu despre oboseala si munti, caasteptarile ne obosesc, nu mersul pe munte, eu adaug: ” Ma obosesc cele 5 zile de asteptare, pana incepe tura montana urmatoare.” Caci MUNTELE intr-adevar nu ne oboseste niciodata.