Misterioşii Călimani

O tura intre 13-15 iulie 2001 pe traseul in circuit din Gura Haitii ( marcat cu Punct Rosu ), practic pe "potcoava" din care ies vaile Neagra Sarului si Haita

Durata: 23 ore ( 5+12+6)

Vremea: soare, ploaie scurta, caldura mare

Starea marcajului: bun pe 90% din traseu. Urmeaza detalii.

Traseul: Potcoava din care ies vaile Neagra Sarului si Haita, marcat cu Punct Rosu
Durata: 23 ore ( 5+12+6)
Perioada : 13-15 iulie 2001
Vremea: soare, ploaie scurta, caldura mare
Starea marcajului: bun pe 90% din traseu. Urmeaza detalii.
Surse de apa: in unele zone f. rare, voi da detalii.
Propuneri-sfaturi:
1. Sa mergeti in Calimani!
2. Sa aveti pantaloni lungi, daca doriti ca in urmatoarea saptamana sa
mai purtati (mini-)fuste sau pantaloni scurti.
3. Sa aveti filme foto suficiente...

Concluzia turei: A fost o SUPERBIE! Cuvant-bijuterie, care mi-a devenit
atat de drag, pe care l-am intalnit prima data intr-o scrisoare de la
Mircea Ordean. Nu-s sigur ca el e "inventatorul" acestui
cavant, dar stiind cu cata pasiune iubeste Muntele, cred ca Da, sau e
posibil. Cand vorbeste si scrie despre Munte, Mircea e poet, visator.
Doar cand vorbeste de (unii) oameni ai muntelui, devine caustic.

Cand in vacanta de Pasti, "prin zapada mieior" (articol in cap. 8) am ajuns si la Cei 12
Apostoli, le-am zis " La revedere Calimani!"

Asa ca, vineri 13 iulie, in acceleratul ce ne ducea spre Vatra Dornei,
citeam din monografia Calimanilor despre: Maresal, Mosul, Nefertiti,
Gusterul, Godzila, Ramses, Camila, Dragonii si alte forme de monoliti pe
care i-a vazut autorul si pe care( pe unii) stiam ca nu-i vom
recunoaste, dar stiam ca vom vedea altii... Toate trei materialele
scrise despre Calimani de Traian Naum ne incita, ne inflacareaza
imaginatia, ne fac sa ne dam seama, chiar daca n-am mai fi fost in acest
misterios masiv montan, ca el trebuie sa aiba un "ceva" al sau. Cartea
are si inexactitati dar un lucru e clar: autorul a batut cu pasul acest
munte si l-a iubit cu o mare pasiune.
La ora 13, cu 5 min. intarziere, coboram grabiti in Gara Dorna-Bai, in
nici 10 min. ajungem la autogara, dar autobuzul de ora 13 tocmai
disparea dupa colt. Nu-l mai asteptam pe cel de ora 16; la 13.30 luam pe
cel de Coverca pana la ramificatia din Sarul Dornei, apoi cu o ocazie
ajungem in centrul Satului Neagra Sarului de unde pornesc marcajele
noastre spre Apa Rece-Lucaciu: Punct Rosu si Triunghi Albastru. La 14.30
porneam pe ulita indicata. Marcaj ioc, in prima 1/2 ora. Apoi mai apar,
dar nu la intersectii, de ex. in satul Sarisor( dupa o ora), unde ne-a
dirijat un localnic si ne-a spus ca spre Apa Rece era mai scurt ( cum
arata si harta) de la halta urmatoare, prin Runcu, pe vale in sus.
Urcam lin prin padure; ne simtim atleti in "cursa cu obstacole", atatea
garduri am sarit sau deschis (si inchis la loc!). Apoi, in poiene din
culme, ospitaliera gazda MUNTELE, ne intampina , nu cu paine si sare ci
cu afine si fragute, pe care nu le putem refuza.
La ora 17.30 suntam la Apa (intr-adevar) Rece. Ne umplem bidoanele ( 4
litri), caci cartea ne avertiza ca nu vom mai gasi pana La Pietrele
Rosii. Pe stalpul cu sageti citim:
Spre Sarisor, 2 ore, TA; Spre Neagra Sarului, 3 ore, PR .Putin mai sus,
in culme, alte indicatii; Spre V. Dornei, TA 7 ore, spre 12 Apostoli PR
1 1/2 ore, Spre Neagra Sarului PR 3 ore. In dreapta, putin mai jos de
culme....ne surprind turlele sclipitoare ale unui recent ridicat schit.
Coboram, apa si aici si ..retinem pentru tura de iarna pe schiuri, drum
de acces din satul Poiana Negri.
Intre 19-20 nu ne mai saturam de pozat monolitii de pe Lucaciu, pe care
de Pasti i-am vazut doar de la Apostoli, caci urcasem din Gura Haitii pe
Piciorul Harlei, pe PA ( Punct Albastru) Si flori, mai ales galbenele
Anghinarea Oilor (Hipochaeris uniflora) si pamatufurile de deditzei
(Pulsaila alpina).
Apoi ne apropiem de celebrii Apostoli, dar soarele ascuns acum in nori,
ne indeamna sa-i pozam maine si sa punem cortul la 5 minute de ei.
Doamne, nu visam? Ce loc, ce liniste, ce stele, ce vraja....

Sambata 14 iulie. Ziua Frantei, zi frumoasa, mai frumoasa de cum a fost
a Americii- 4 iulie in Fagarasi. La 6.30 ( am pierdut rasaritul, nu mi
se prea intampla!), iesim din cort si doar cu aparatele foto, o luam in
pas alert spre Apostoli. Ne cataram, ne strecuram, ne invartim , ii
admiram si pozam iar din toate direciile si unghiurile. Ne simtim ca
Alice in Tara Minunilor. Nu gasesc cuvinte sa exprim ce simteam. Trebuie
sa fiti acolo, sa va lasati invadati de atmosfera, furati din aceasta
lume, vrajiti de frumusete, sa va dati seama ca sunteti cu totul alfel
de cum va stiu colegii de birou...
Cu greu ne rupem din mrejele indescriptibilului peisaj si ne intoarcem
la cort. Abia acum ne hranim si trupul. La 9.30 , defilam prin fata
Maresalului. Nu departe indicattoare:
Spre Gura Haitii (pe piciorul Harlei), PA, 2 ore ( pe aici am urcat in
tura de Pasti). Pietrosul PR, 7 ore ( traseul nostru de azi).
Coboram lin prin pasune, apoi intram in padure. Atentie: In prima
poienita ( 30 min. de la Maresal), pe doua pietre scrie: H2O. Da, la 50
m. in stanga, intr-un intrand al poienii, ne reaprovizionam cu apa. Vom
mai gasi peste vreo 2 ore, cateva izvoare, cam anemice,(cand vom trece
pe sub varful Maieris), care pot deci disparea in perioade secetoase.
Iar mai departe nu gasim pe traseu, decat...la Statia Meteo Retitis!
Intram iar in padure. Pe aici in iarna am mers pe urmele ursoaicei si
puiului sau. In poiana urmatoare, un marcaj, CA, ne poate duce la Gura
Haitii in 2 ore, dar acum nu ne intereseaza. Incepem urcusul spre "alta
cetate"- Pietrele Rosii. Pe aici pierdeam si cautam poteca in joia de
dupa Pasti, caci marcajele erau sub zapada, fiind aplicate in majoritate
pe pietre, chiar si in padure!!. Iar cautam unghuri, mai ales pentru a
poza "Hidden Dragons".
La 11.45 ramificatie spre Dornisoara- Piatra Fantanele dreapta: CA. De
data asta, gasim marcajul, nu mai urcam pe Vf. Tamau. Dar poposim
indelung la Cetatea Tamaului, pozandu-i zidurile si cautandu-l pe
"Cezar". Depasim curand locul de unde e-am dat batuti" in 19 aprilie
si am luat-o la vale, spre stanga. Constatam pe parcurs ca a fost o
hotarare inteleapta: n-am mai fi gasit atunci poteca, cu marcajele sub
zapada ( si nu aveam schiuri!).
Cand pranzim la unul din izvoarele de sub Maieris, se aud tunete
dinspre vest, dar e doar un nor negru, in rest cerul e "cuminte".

La 15.30 suntem la Coada Pietrosului, la intersectia cu "drumul Mariei
Tereza". Intalnim doi tineri ce faceau traseul nostru, dar in sens
invers.
Aici, iar un stalp. E similar cu cei din Tatra ( de lemn si cu acoperis de
sindrila): PR Apostoli 6 ore, PR Retitis 2 1/2 ore, BA Saua Tihu 2 1/2
ore. O luam la dreapta, spre Saua Tihului, dar dupa 10 min, pe al
doilea valcel, parasim drumul marcat si urcam abrupt spre stanga.( Acum, in 2016, marcajul e pe acolo!) In 20
min. suntem in creasta principala a Calimanilor, unde dam de Banda Rosie.
Panorama spre SV si V, spre Tihu ( cu ai sai megaliti) si spre Strunior-
Bistricior- Țuturgău ( pe unde Radu, prin '92 a mers pe poteca dintre
jnepeni "in 4 labe", tarand rucsacul ). Nu ne speriem de asa ceva, e in
plan si zona asta. ( am parcurs-o ulterior).
Urcam spre punctul culminant al masivului. Spre nord, unde zapada a
adastat pana nu de mult, dam in fine de buchete de mult iubitii rhodo...
Ne bucuram desigur si-i privim ca pe vechi si buni amici. Varful ne tot
amageste, ce se pare ca e varful, e doar unul secundar. In fine, o cruce
ni-l deconspira. La 17.15 suntem sus, la 2.100 m. Sageti: Bistriciorul
6-7 ore; Retitis 3-3 1/2 ore.

Nu stam decat 15 min. caci vrem sa ajungem la Meteo Retitis si...ca
ploaia care ne-a tot ocolit, se apropie cu furie de noi. Coboram 10 min
si la primii picuri, hotaram sa nu imbracam pelerinele ci...sa punem
cortul. Cand intindeam ultimele ancore s-a dezlantuit potopul, cu tunete
si fulgere. Doamne ce spectacol! Marlene imi aminteste o expresie
preferata a mea: " Muntele e frumos pe vreme buna, dar e fascinant pe
viscol sau furtuna". Da, e ceva Wagnerian, dar de scurta durata.
Dirijorul corului ceresc, trece la o muzica de Grieg: note tot mai dulci
picurate pe panza cortului, in timp ce un soare arzator deja ne anunta
ca in curand putem pleca mai departe ( desi puteam ramane aici, la
inaltime, pe Cupola Calimnului, aveam -prevazatori- apa neceara, dar nu
stiam cat vom rataci prin "cățâni"( jnepeni si ienuperi), maine, pe
celalalt "brat" al Potcoavei).

In saua larga unde am pus cortul pentru o ora, e plin de triste urme din
primul razboi mondial, ca in atatea locuri din Carpati: transee,
metereze de piatra, adancituri, ca niste doline, ale fostelor bordeie...
O sageata ne anunta: Spre Valea Ilva Mare, prin Paraul Pietros, 2 ore,
TA.. Dupa 10 min, alta ramificatie, tot spre dreapta: TR-Repede,( fara
ore.).
La 19.30 suntem pe Negoiu Unguresc, pe platforma ingusta unde a fost
candva un refugiu ridicat de Salvamont Toplita, distrus, ca și alte ”hemisfere” de plastic, de vânturi violente care au găsit ușa lăsată neînchisă. Incepe o coborare lunga
si abrupta spre Saua Negoiu, unde stam de vorba cu un grup de inimosi
marcatori din Clubul "Perpetuum Mobile" din Tg. Mures.( se ocupa de
traseele dinspre V. Muresului). Si aici stalp cu sageti:
BR. Vf. Pietrosul 2-2 1/2 ore, BR: Vf. Retitis 1-1 1/2 ore, CA: Lunca
Bradului, prin p. Negoi si V. Ilva Mare, 6-7 ore., BA: Curmatura
Tihului, pe drumul Maria Tereza 4-4 1/2 ore.
La ora 21, apune soarele, spectaculos, dupa culmea somitala Negoiu-
Pietrosul. Suntem in Saua Nicovala. Aici constat o realitate de care am
vorbit de mai multe ori celor ce se ocupa de marcaje: scrisul cu rosu
dispare mult mai repede ca negrul, asa ca gasim :Spre.....prin..... 8-9
ore si inca vreo 3 similare. Marlene descifreaza ca un arheolog: Spre
Fantanele 17 1/2- 18 1/2 ore. In rest....presupuneri...
Reintalnim drumul ”Transcălimani” cu acces lsi spre Meteo, dar urmam scurtaturile jalonate cu
stalpi de lemn, numerotati cu placute. La 21.30, dupa 15 ore de la
iesirea din cort langa Apostoli, intram in Statia Meteo de pe Vf.
Retitis 2021m. Doar in speranta ca e de serviciu unicul meteorolog care
e si salvamontist, sa mai povestim cu el. Nu era. Ne convingem ca
ceilalti nu cunosc decat drumul lor de acces spre si de la "locul de
munca". Le e teama de ratacit prin "catzuni", ne spune unul si se scuza
ca nu are locuri de cazare, ca e plin, ( era, de tineri veniti nu PE ci
LA munte). L-am intrebat de turisti, caci noi n-am prea vazut si intalnit.
Ne-a spus (era sambata seara) ca au fost o multime. " Cu rucsaci"- am
intrebat. "Nu, cu masini". Nu mai comentez, nu cred ca multi s-au
indepartat de pretioasele vehicule...
Asa ca la ora 22, cortul ne era montat, Volodea sforaia de zor sa ne
faca supa cu apa de la Maieris.. La ora 01 a mai trecut pe langa cort
un grup de tineri, fericiti ca au ajuns in fine le cabana. Astia
urcasera per pedes.

Duminica 15 iulie.
Nu mai ratez rasaritul de la 5.48. Apoi umplu bidoanele din bazinul
statiei, caci banuiesc ca nu vom mai intalni apa decat pe Paraul
Granitei, aproape de Gura Haitii. La 7.30 citim pe sagetile de pe varful
din apropiere: Puturosul 3 ore, N. Sarului prin 12 Apostoli 9-10 ore, N.
Sarului, prin Vf. Calimanul Cerbului (traseul nostru de azi) 6-6 1/2 ore
( vom prinde autobuzul de ora 14 la cap de linie- Gura Haitii- DACA ne vom
descurca rapid in labirintul inselator care stiam ca ne asteapta pentru
ore bune...) Alte informatii pe sageti: BR Spre Vf. Pietros, prin Saua
Negoiu 3-3 1/2 ore, BG Spre V. Calimanel 6-7 ore. Spre stanga, centrul
Potcoavei, e ocupat de ceea ce a ramas din una dintre "realizarilii
iepocii de aur". Nu poti crede pana nu o vezi...

La 7.50 pornim aventura, pe vechi semne PR, BR, BA, prin "catzuni",. O
vreme ne mai ajuta pari de lemn, apoi...dupa inspiratie. Ajungem la
sosea, o urmam 15 min, iar la (ATENTIE!) 50 m. dupa curba ei spre
dreapta, privind atent spre stanga, vedem doua semne vechi PR si BR ce
ne invita in Tara Capcaunilor...Timp de o ora ( am fost norocosi)
despicam cu bratele si umerii varfurile jnepenilor uriasi. Ca patrupede
ne-am descurca mult mai usor. Cand iesim din Regatul Jnepenilor, in al
Ienuperilor, de la genunchi in sus suntem liberi, dar e mult mai greu de
urmarit poteca... marcata. Fiecare isi incearca norocul pe o ruta: "
Punct Rosu!. Posibil fost semn, hai sa vezi. Stalp de lemn in fata
dreapta. Urma de bocanc ( pe aici au trecut cei doi intalniti ieri la
Coada Pietrosului). A mea se infunda, A mea e buna, ba nu se pierde!.
Ura, am gasit, vino aici..." Si tot asa, mare pare din dimineata
respectiva, cu exceptia zonei de urcus pe Caliman-Izvor 2.032 m (scris
pe alte harti Caliman Iezer") si pe Caliman Cerbu 2013 m. Imi amintesc
de frumosul RT:" Albastru, zapada si jnepeni, Calimani 16-18 feb." al
lui Mita din Timisoara. Nici lor nu le-a fost atunci usor, caci luptau
si cu zapada si cu jnepenii ( doar cu albastru nu!). Afirm ca pentru
mine, zona asta a fost una dintre cele mai fascinante experiente din
ultimii 10 ani de munte. Si a fost "CEA MAI CURATA POTECA PE CARE AM
INTALNIT-O IN CARPATI". Se poate? Nici o hartiuta, nici o pungulita,
nici o sticluta, nici o cutie de conserve?

In schimb am intalnit iar Istoria. Pe langa urmele de
fortificare-aparare de pe culmi si varfuri. Pe Caliman- Izvor am intrat
in vorba cu un batran cioban. Era si el, erau si oile din satul Monor,
din Jud. Bistrita. "Ati inchiriat pasunea?" intreb eu. " Nu, domnule,
muntele asta e al nostru, dat de Maria Tereza". Hm! Darnica baba asta!
Oare ea de unde avea muntii astia, nu-mi amintesc sa descinda din
Decebal.
La ora 12 ne mai rotim o data ochii, de ramas bun, peste Marea Potcoava.
Incepeam coborarea de pe Calimanul Cerbului. Aparusera mult doritele
Puncte Albastre. Dar aici iar "catuni", iar ne ratacim, iar gasim
semnele si tot asa. Nici nu ne-am ratacit prea mult si prea des.
In padure nu mai aveam emotii. Dar am dat de urmele civilizatiei: solul
atat de fragil in munte, era brazdat de adanci urme ale violului
puternicelor tractoare forestiere, care duc la vale bustenii, sa-i
imbogateasca pe Catarami, patroni de (El)vile. ( ei spun cu emfaza" prin
noi insine").

La 13.45 ne spalam de transpiratie la Gura Haitii. La 14 sosea si pleca
autobuzul. Privind pe geam frumosul peisaj, cu case ca-n povesti-
rasfirate prin livezi si fanate- ma gandeam ca daca locurile astea de
basm ar fi mai aproape de Capitala, peisajul s-ar fi umplut/degradat cu
vile opulente ale patri(h)otilor pe care i-am votat sa ne repare (fure)
Tara... Sarmana Tara, sarmani Oameni. Bogati SEN-i si DEP-i si
Afaceristi. Ce bine ca Valea Aceasta, nu e pe langa Zamora- Poiana
Tapului.

Ora 15. Vatra Dornei. Iar nu mai stim calca pe asfalt. Obositi? Poate
picioarele, poate soldurile, poate umerii. Dar NOI NU!! Si imi amintesac
ce a scris Mircea Noaghiu, in una din frumoasele sale carti, cu amintiri
din viata lui de alpinist:
" MUNTELE nu ne-a obosit niciodata. Ne-au obosit doar clipele lungi de
asteptare si incertitudine cand cercetam crestele din spatele carora
trebuia sa apara colegii din alte echipe.."
Pizza si bere si papanasi si cafea, ca ne toropise caldura, la
"localul nostru", de pe Lipscanii Dornei, stiut noua de dupa turele din
iarna si primavara in Rodnei, Suhard, Calimani.
La 16.41 urcam in acceleratul pereche al celui care ne-a prilejuit
aceasta tura de vis. Tara Dornelor, apoi Tara Ilvelor. Niciodata nu ma
satur sa admir aceste peisaje. Nici acum cand picotim de somn. Suntem
doar noi doi in compartiment. Marlene doarme. In gara Ilva Mica sunt 4
masini de "rechini" , doua ARO, doua Dacii break, cu usile-portbagajele
deschise. In una din ele am aruncat rucsacii si schiurile in 29
dec.2000. Acum stiu! Stiu ca de aici va incepe tura de vinerea viitoare
sau urmatoarea.(vezi "Poteci uitate, poteci curate" ) Stiu ca Marlene nu va avea obiectii.
Si regandind ce a scris Mircea Noaghiu despre oboseala si munti, ca
asteptarile ne obosesc, nu mersul pe munte, eu adaug: " Ma obosesc cele
5 zile de asteptare, pana incepe tura montana urmatoare." Caci MUNTELE
intr-adevar nu ne oboseste niciodata.