Munte mai altfel

Din toate turele ce le-am făcut prin munți avem amintiri dragi. Dar după câteva decenii, ele se mai estompează, deși din unele ne amintim cu claritate amănunte chiar și nesemnificative. Ciudățeniile memoriei !

Duminică 25 aprilie 2021, dis-de-dimineață- urcând pe schiuri sub un cer plin de stele și pe o zăpadă ce sclipea la lumina lunii pline, comparam amintirile mele din munți cu un cer înstelat plin de stele palide, dar cu câteva foarte luminoase...

Pentru Noi Doi, sutele de ture pe munte efectuate în mai fiecare week-end, în lungi vacanțe de vară și cam în trei de 4-6 zile de iarnă, au fost cam similare. Marea majoritate ”cu casa în spinare”, ture de zi-lumină, de 20-30 km pe zi, dar mers fără grabă și cu multe pauze. Și în Carpați, dar mai ales în Tatra, Triglav, Wilder Kaiser, Rutor, Dolomiți, Alpi, Patagonia am făcut ture de câte 180 - 200 km cu diferențe de nivel de 10-12.000 m D+. De ex în vara lui 2017, împreună cu prietenul Florin Bîscu din Lausanne/Horezu, am urcat un patrumiar și am parcurs pe poteci 328 km de mers per pedes, în medie 20,5 km/zi, timp de 16 zile, 20.300 m D + (urcați) și desigur cam tot atâția coborâți.

Din toate turele avem desigur plăcute amintiri, dar și de pe acolo unele ”se suprapun”: văi, creste, lacuri, locuri de cort, apusuri, răsărituri, ploi, vânturi...

Pe cerul amintirilor din munte sclipesc mai puternic turele în care am trăit ceva mai deosebit: viscol de intensitate nemaiîntâlnită, cort dărâmat noaptea peste noi, acțiuni de căutare-salvare, uneori de noapte, căutare în avalanșă, ploi cu trăznete când trebuia rapid părăsită creasta, mers mult prin white-out când încă nu aveam GPS, ger de -22 gr.C, mers două ore cu un schiu rupt și reparat ad-hoc... Alții cu cort ”furat” de vânt în timp ce-l montau, cu imposibilitate de montat cortul din cauza forței vântului și dormit în adăpost realizat în zăpadă, primus ce nu funcționa pentru topit zăpada, coechipieri accidentați grav sau mortal...

Dar ”luceferi” pe cerul amintirilor rămân acele ture-cadou pe care ni le-am programat și oferit noi înșine: cort montat pe un vârf de munte de unde să putem admira și apusul și răsăritul, mers 2-3 ore la lumina lunii pline, mai ales iarna pe schiuri...

În iarna care e pe ducă, deși încăpățânată cum n-a fost de mult, am făcut în urmă cu o lună o tură de neuitat în Parâng: la ora 16 am montat cortul pe la jumătatea distanței dintre vf. Parângu Mic și refugiul Cârja și am pornit mai departe fără schiuri. La apusul soarelui eram dincolo de vf.Cârja, apoi luna plină ne-a luminat muntele ” à giorno”, am ajuns pe vf.Parângu Mare la ora 21.15 unde am rămas ”muți” până la ora 22. Am ajuns înapoi la cort la ora 01.15, fără a folosi frontalele.

În recentul w-e 24-25 aprilie ne-am oferit un cadou similar, în zona Domeniul Schiabil Șureanu. Scrisesem pe FB înainte de plecare din Cluj că ”mergem să facem recensământul mijloacelor mecanice care ară pantele înzăpezite dintr-o superbă zonă de schi din Carpați!”. Marea surpriză a fost ca ajunși acolo sâmbătă la ora 9, să constatăm că deși este si va mai fi zăpadă destulă și excelentă, deși vremea era faină... celebrul ”domeniu schiabil” era complet pustiu și așa va fi și în ziua de duminică și până la iarna viitoare: s-a închis ”mustăria” ! Două zile am hălăduit pe acolo doar noi doi și încă un singuratic ce cobora sâmbătă seara cu schiuri de tură de pe Aușel. Noi fuseserăm pe vf. Șureanu și încă vreo 2 ore dincolo de el. Acel schior din zonă (Sebeș ?) ne-a spus motivul ”pustiului”: drumul infernal ! După w-e anterior- cu foarte puțini schiori- s-a decis ”închiderea sezonului” și s-au demontat crosele teleschiurilor.

Așa că pentru noi a fost și ”acest pustiu” un cadou ne-sperat ! Seara, am povestit puțin cu acel schior solitar care se pregătea să urce în mașina sa cu număr de AB, apoi ne-am luat rucsacii mari din ALP ( care a rămas singur în parcarea ”domeniului”) și în 35 de minute am urcat până la vechile și noile stâne Puru/din Plai, unde l-am montat pe Erik cel Roșu- culoare asortată cu cea a acoperișurilor noilor stâne. După ce am montat cortul, eu am rămas ”la retușuri” și la poze. Marlene a plecat ”să facă urme”, căci acum se înmuiase stratul superficial al zăpezii, nu mai era ”beton” ca dimineața, când fără ”cuțite” n-am fi putut urca panta abruptă a Șureanului. De fapt, pe luna plină care era deja pe cer, n-am fi avut nevoie de urme. Dar Marlene- ahtiată de coborâri pe zăpadă superbă- a urcat o oră ca să se bucure de plăcerea coborârii !

La ora 3.30 a sunat alarma. La 4.10 am demarat pe schiuri la lumina lunii -”pohta ce-am pohtit”. Panta nu era abruptă, vântul era domol, temperatură negativă, dar numai bună să nu transpirăm. Căci urcam ”susținut”, parcă un lung teleschi ne trăgea spre vârf. Știam că vom ajunge pe ”Top” înainte de ora când va apărea ”Mărețul Astru” (nu după, cum pățiseră unii colegi în urmă cu o lună ). Speram la un spectacol și înainte de ora 6.26. Dar n-a fost să fie. Un vânt rece ne luase în primire pe panta finală. Am așteptat stoici cam 35 de minute, după ce ne luaserăm pufoaicele și ne blindaserăm fețele. E ceva magnific să asiști -minut cu minut- la acel fenomen cosmic de trecere de la noapte la zi ! Îmi aminteam de primele ”spectacole” de acest gen care le trăisem în copilărie lângă Moșu' (bunicul meu), nu pe munte, dar în natură ! După o oră pe vârf, am descălțat schiurile de foci ! Ocazie cu care am făcut muntelui, momentului o mică jertfă: husa focilor mele a fost furată de vânt ! Am poluat muntele fără voie !

Am coborât de multe ori de pe Vf. lui Pătru ! Dar niciodată n-am avut parte de o zăpadă atât de faină: înghețată și netedă, fără ”valuri”. A fost o coborâre atât de faină, încât -după o pauză de două ore în cort- și apoi ajunși în 13 minute la ALP- am renunțat la a mai face o urcare pe foci și o coborâre ”pe pârtia” care plângea după schiori ! Și desigur plângeau și ei după acea superbă zăpadă. Ne-am bucurat că ”nebunul” din Sebeș, așa cum ne spusese aseară, urcase din nou, mașina lui era în parcare. Nu știm dacă fusese până acasă sau dormise la vreo pensiune, să evite vreo 10-12 din acei 18 km de drum infernal. Drum care nu-i speriase pe practicanții de turism religios, la Mănăstirea Oașa erau zeci de mașini... Adevărat că de la baraj/asfalt până acolo sunt doar cam 6 km.

Așa că noi am încheiat ”mai altfel” sezonul de schi. Încă nu știm dacă în locul amânatei ture pe graniță vom urca două zile la Bâlea cu cort, pioleți, colțari sau pe munți mai mici unde să găsim și zăpadă și brândușe. Dar știm că apoi vor urma tura din Munții Măcinului și cea amânată de o viață în minunatul ”munte” numit Delta Dunării !
Ture faine tuturor și Paște cu multe bucurii !
Album foto: https://foto.dinumititeanu.ro/2021/04/25/sureanu-si-patru/

Meniu: 
01.Articole recente
glqxz9283 sfy39587stf02 mnesdcuix8