Accidente în munți

Opinii personale despre cauzele accidentelor montane si citate din scrierile unor alpinisti si montaniarzi. Mesaj prilejuit de trecerea in nefiinta a unui Prieten.

Motto-uri: 

DIN PACATE UNII TREBUIE SA CADA, PENTRU CA ALTII SA INVETE Hemingway 

ALPINISMUL ESTE UN SPORT PERICULOS Walter Kargel ( prima propozitie, din primul capitol al cartii sale: „Alpinism”, 1981. 

ALPINISMUL NU E UN SPORT ATAT DE PERICULOS CUM O SUSTIN LEGENDELE TESUTE IN JURUL LUI, DAR E ADEVARAT CA CEL MAI GREU ESTE SA INCHEI CU BINE PRIMII 4-5 ani! Lionel Terray 

AlPINISMUL ARE REGULI STRICTE, DAR LA 20 DE ANI CINE TINE SEAMA DE TOATE REGULILE? Lionel Terray 

A-TI ASUMA RISCURI PREA MARI SI PREA DESE, ESTE UN JOC CARE NU POATE DURA MULT TIMP. SA RISTI, DAR CU MASURA! Lionel Terray 

ALPINISMUL INCEPE IN CLIPA CAND ASCENSIUNEA UNUI MUNTE DEVINE PERICULOASA PRIN RELIEF SAU CLIMAT Roger Frison-Roche 

FARA RISCURI, NU E LUPTA, FARA LUPTA, NU E VIATA Nansen 

EXPUNEREA LA PRIMEJDII NU CONSTITUIE OBIECTUL JOCULUI, DAR FACE PARTE DIN JOC Lionel Terray 

NIMIC NU REUSESTE ACOLO UNDE NU EXISTA PUTINA VANITATE Nietsche 

DOAR PRINTR-O DARUIRE TOTALA SE NASTE DIN SINE NAVALNICA FORTA Schiller 

ALPINISTUL CAUTA DIFICULTATEA, PERICOLUL, DAR ELABOREAZA SI STRATEGIA SI TEHNICA NECESARA DEJUCARII PERICOLULUI SI INVINGERII DIFICULTATILOR Roger Frison-Roche 

NU SUNT UN TEMERAR! VAI DE CEI CARORA PE MUNTE, FRICA LE ESTE STRAINA; ASTA INSEAMNA CA SUNT INCONSTIENTI Walter Bonatti 

CEI MAI BUNI ALPINISTI SUNT CEI IN VIATA Reinhold Messner 

Se pare ca toate cele de mai sus sunt adevarate, desi unele se contrazic. Oricum le luam, stim ca pe munte sunt si vor fi accidente, atat in alpinism, cat si in drumetie pe munte. 

Important e ca toti care abordeaza Muntele intr-un fel sau altul, ar trebui sa se pregateasca, sa se echipeze si sa se comporte in asa fel incat riscul de accident sa fie cat mai mic, caci riscul pe munte exista, ca si in viata. El exista din clipa cand am venit pe lume…  Despre risc va recomand un articol sintetic:  http://anghelmarian.wordpress.com/2011/05/05/teoria-riscului/

Intr-un articol publicat in 1974, Walter Kargel face o analiza a cauzelor a 36 accidente mortale pe munte in cei 50 de ani anteriori. NUMAI alpinisti, nu si turisti, si ajunge la concluzia trista, dar adevarata, ca in marea majoritate a cazurilor, mortii erau de vina. Asa ceva am gasit si in doua carti citite de mine in limba franceza: „La derniere course”(The Beckoning Silence) a lui Joe Simpson si „Alpiniste” (Mein Leben als Bergsteiger) a lui Anderl Heckmair. Unii au facut incalcat grosolan unele „legi” ale muntelui, norme de securitate, iar altii n-au fost destul de atenti in locuri „usoare”, pe poteci, brane, creste inguste. 

Dar desigur sunt si ghinioane, „ceasul rau”( „clipa rea” ar fi aici mai potrivit). Ghinion au avut si Lionel Terray si Marc Martinetti, in 23 sept. 1965: o cadere de 400 m din peretele Gerbier al masivului Vercors.in 23 sept. 1965 cazand impreuna cu Marc Martinetti din peretele Gerbier, se pare ca dintr-una din ultimele lungimi, usoare.  Au fost gasiti la baza treseului, legati in coada. Pe coardă nu s-a găsit nici o asigurare, căzuseră după terminarea traseului, dintr-un pasaj ușor, o traversare, dar unde nu se dezlegaseră din coardă, poate gândindu-se că se vor mai asigura ici și colo. .Lionel aveae 41 de ani. Avea la activ un palmares impresionant, trecusera doar 4 ani de la aparitia cartii sale „Cuceritorii inutilului”, una dintre cele mai cunoscute si mai indragite carti despre lumea noastra. 

Pentru cei care nu ati avut inca ocazia sa cititi aceasta carte fascinanta ( a aparut si in romaneste in 1972), citez ultima fraza a cartii: „Daca intr-adevar, nici o piatra, nici un serac, nici o crevasa nu ma asteapta pe undeva in aceasta lume pentru a-mi intrerupe tura, atunci va veni o zi cand, batran si obosit, voi sti sa-mi gasesc pacea printre animale si flori. Cercul se va inchide, iar eu voi ramane un simplu pastor ca in visele copilariei mele” Nu enumerase alte  „posibile clipe rele”. Inghitit de o crevasa a celebrei Vallee Blanche, murise bunul sau camarad – Louis Lachenal. 

Nu de mult, neobositul Dan Vasilescu, mi-a trimis ( desigur nu doar mie) sa vad, sa completez, o lista cu accidentele grave si mortale de alpinism. Caci stie ca am o trista colectie de nume de pe placute si cruci, din vazute, traite, auzite, citite. Din pacate au fost multe si tot din pacate, nu exista o evidenta clara a lor. 

La fel nu exista o statistica completa si publicata a accidentelor de „turism montan”. Nu doar „lista” ar trebui, ci si cauzele ! Asa cum se face in alte tari. 

Cand eram sef de echipa Salvamont si participam la analizele anuale cu toti sefii de centre si echipe, imi notam toate accidentele grave si mortale, dar de la cei care lipseau sau depuneau in scris materialul, nu puteam afla, caci mi s-a spus de catre sefi ca … sunt secrete!!! 

De fapt si multi din cei morti pe munte ca drumeti, au patit-o caci faceau alpinism: vara: vai de abrupt, brane, creste inguste, etc, caci se poate spune ca alpinismul incepe acolo unde pentru echilibru-inaintare, trebuie sa folosesti din cand in cand si mainile. Iar iarna, multe ture care vara sunt drumetie, devin alpinism. 

In dimineatza de luni 11 febr. 2002 eram trist: eram cu gandul in Retezat: 19 ani de la moartea lui Cuxi, in avalansa provocata de o incercare de schi extrem pe culoarul dinspre Refugiul Gentiana al varfului Pietrele. Apoi, aducand de la server cateva mesaje, am citit: ” a mai cazut o stea”. Dan Beldea, un Om deosebit, un adevarat prieten al Muntelui, un suflet cald, bun, sensibil, un coleg de lista Alpinet, trecuse in nefiinta, prabusindu-se in noapte de pe pe Muchia Serbotei ! 

Parca a fost ieri acea dimineata de sambata 19 aug. 2000, cand a sosit singur la refugiul Costila si a acceptat incantat invitatia de a ne insoti spre Brana Aeriana, pe care si-o dorea mai de mult. Il indragisem dupa cateva minute de discutie la refugiu… 

Si strivindu-mi inca o lacrima sub pleoape, inchei cu finalul articolului lui Kargel: 

„Aceste accidente nu m-au descurajat, nu am dat vina pe munte, n-am ajuns sa urasc muntele si alpinismul. Ma gandesc cu pietate la cei cazuti in munti, caut sa nu fac greseli, dar merg pe munte cu aceeasi bucurie pe care am simtit-o prima data. Muntele, Alpinismul sunt bucuria suprema a vietii mele!” 

Cerul, spre al carui inalt si albastru, Dan si cei ca el, plecati pe acele „alte taramuri”, urcau cu sete de frumos si de pur, sa-l aiba, sa-i aiba in grija. Ei, cei care au iubit Muntele ca si noi, vor fi acolo, in tara caprelor negre, mereu cu noi, in gandurile si sufletele noastre.