Alexandru Goja

Motto: „Pentru multi dintre noi, alpinismul n-a fost un foc de paie ci a rămas o pasiune durabilă, adaptata anilor, dar mereu atrăgătoare, un reazem atât de necesar unei vieţi echilibrate…” IONEL COMAN

Și a merge toată viaţa pe munte, a-ţi sărbători aproape în fiecare an ziua de naştere – INCLUSIV A 80 ANIVERSARE – pe un vârf de munte, este tot alpinism, chiar dacă respectivul nu s-a legat niciodată poate în coardă. Cu unele excepţii, pasiunea pentru mersul pe Munte este o pasiune pe viata. Și, de fapt, dacă nu este pe viata, atunci nu e pasiune, e un foc de paie, cum scrie regretatul mare montaniard braşovean Ionel Coman.

Au fost şi sunt multi montaniarzi trecuţi de 70 şi chiar de 80 de ani care urcau/ urca sistematic pe munte. Pe câţiva am avut onoarea să-i cunosc personal: Niculae Baticu, Gh. Pânzaru din Iași, Aristide Stavros, Dinu Boghez, Traian Flucuș, Ludovic Marincaș și încă multi. Pe alţii regret ca nu i-am întâlnit/ cunoscut: Carol Lehmann, Gh. Iacomi, Ovidiu Manițiu, József Horváth, Al. Beldie, Nae Popescu

Despre multi am citit, am auzit, dar sunt foarte multi ştiuţi doar de putini, nu s-au făcut remarcaţi. Despre multi dintre cei despre care ar trebui să se scrie, se face asta doar la/ după Marea Plecare. Și zău ca e păcat.

De aceea am cerut lui Radu Şerban acceptul sa reproduc pe grupul de discuţii Alpinet un articol din „Graiul Maramureşului” dintr-o zi de iunie 2002, articol despre un astfel de mare dar modest montaniard din Baia Mare.

●●●

„ALEXANDRU GOJA, UN MONTANIARD LA 80 DE ANI”.

Mărturisesc: până joi, l-am cunoscut doar din povestirile colegilor mei montaniarzii. De câte ori vorbeam despre Dumnealui, mi-i închipuiam pe colegii mei ridicându-se în picioare. De parcă împreună ascultam Balada lui Ciprian Porumbescu. Iată-mă sub vârful Iricău, pe Valea Borcutului, în grupul montaniarzilor care-l saluta pe ALEXANDRU GOJA în preajma vârstei de 80 de ani.

În carne şi oase văzându-l, imaginea unui vârf semeţ sporeşte. Este jovial, simpatic de tot. Nu se plânge de șale sau de lipsa banilor. Îmi arata şi vorbeşte de „averea” Dumisale: cele trei perechi de bocanci cu care escaladează munţii. Arde de dorinţa de a-i urca. Doamne ce ţi-e şi cu vârsta omului! Deşi sunt în toamna vieţii, în faţa personajului de basm din faţa mea, mă simt ca un copil.

Sub răcoarea nucului bătrân, reţin din amintirile montaniardului de excepţie ALEXANDRU GOJA: la vârsta de 75 de ani a făcut Creasta Făgăraşului în patru zile: Sâmbăta – Suru. Era în august 1997. Când era ceva mai tânăr, la 65 de ani, de unul singur a urmat traseul Borşa – Creasta Munţilor Rodnei – Sângeorz Băi. În alt an, tot la o vârstă înaintată, tot de unul singur, traseul Borşa – Cabana Puzdrele – Șaua Gărgălau – Vârful Ineu – Valea Vinului. La vârsta de 70 de ani, tura pe schi: de la casa lui Ştefan din Borşa-Fântâna – Poiana Știol – Șaua Gărgălăului – Curmătura Galațului – Pârtia Olimpică – Borşa.

Maestrul Goja prefera mersul pe jos sau cu bicicleta, ca să simtă natura, muntele. Pe când avea deja 60 de ani, a făcut drumul pe care l-a parcurs în război… până în Munţii Tatra, unde a urcat pe Lomnita, (2632 m), al 2-lea vârf al masivului. Tot pe bicicletă, la 62 de ani, în Bulgaria: Baia Mare – Calafat – Vidin – Borovets. A lăsat bicicleta cu mult echipament pe ea şi a urcat Vârful Musala (2925m), cel mai înalt din peninsula Balcanica. De acolo, la Burgas cu 150 km/zi.

A avut trei biciclete: cu una, cea ruseasca, pe care avea montat un ceas de kilometraj, a făcut 54.000 km (i-a fost furata din fata magazinului „Maramureş”). La Craiova, unde are fiu, fiica, ginere şi nepoți, a fost de trei ori cu bicicleta. Un drum la Craiova îl făcea în trei zile, cu doua popasuri. Tura din Tatra a durat 17 zile.

Ce să vă mai spun despre montaniardul de excepţie ALEXANDRU GOJA? Are pasiunea muntelui din 1942. Greşesc! O are mai de timpuriu. Avea 12 ani când a crăpat covata mamei sale de şi-a făcut schiuri. La 80 de ani încă schiază „ca un artist”. În cartea de munca are trecuţi… 43 de ani!!! Din aceştia 31 la IPEG.

Azi, 24 iunie 2002, ALEXANDRU GOJA împlineşte 80 DE ANI. Îi sărbătoreşte acolo unde florile smârdarului și omătului se oglindesc în apa Iezerului. La a 80-a aniversare va fi pe Vf. PIETROSUL RODNEI la 2 303 m. Un cadou pe care numai un montaniard desăvârşit şi-l poate permite.

LA MULȚI ANI MAESTRE!

Alec Portase

●●●

Ştiam ca pentru a 80 aniversare, aveau mai multe planuri. regret ca nu l-am aflat la timp pe cel care l-a realizat, să fiu și eu acolo, pe Vf. Pietrosu al „Făgărașilor Nordului”, să-mi mai spăl încă o data ochii cu lacrimi de bucurie că am din nou cinstea să-l îmbrăţişez la o aniversare a Domniei Sale

Eu, Dinu Mititeanu, am avut onoarea să-i strâng prima data mâna, cu plecăciune, pe muntele Ţibleş, in Sâmbăta Mare a anului 2000, când şi grupul meu şi al Domniei sale, se gândeau/ grăbeau la Slujba de Înviere de la Mânăstirea Rohia. Dar îl „cunoscusem”, mă uimise când, în nr. 8 al revistei Munţii Carpaţi am citit „Patru zile pe creastă” semnat de fiul său, Petre Lucian Goja. Am fost uimit ca după o noapte pe tren, au urcat nu numai pana la cabana Sâmbăta, ci – pe creasta – în aceeaşi zi au ajuns la Podragu (dl. Al. Goja avea 75 de ani!). Și nu au făcut o zi de pauza nici la Podragu, nici la Bâlea, nici la Negoiu, iar în ziua a 4-a, ajunşi la Suru, au şi coborât la tren!!! Uluitor! Am fost aşa de impresionat, că şi de articolul „în versuri” dedicat lui Ion Udriște-Olt în acel număr al revistei Munţii Carpaţi, ca am scris rapid și eu un articol „Citind revista”, apărut în nr. 10 al ei. Articol în care îmi arătam admiraţia pentru acea tură de excepţie a Domniei Sale. Apoi am aflat şi alte „isprăvi” anterioare ale dlui Goja, dar mai ales am fost şi sunt ţinut la curent cu desele ieşiri pe munte ale acestor împătimiţi băimăreni. Pe Munte: în Părâng, în Retezat, Piatra Craiului, Călimani, Suhard şi… şi. Cât despre Rodnei, Munţii Maramureşului, le sunt familiari. Iar în Igniş şi Gutâi sunt „acasă” cum sunt eu în Piatra Craiului şi Apusenii estici. Iar acasă-acasă, în Baia Mare, Dl. Goja şi soţia sa, au un adevărat rai de gradina, pe care o îngrijesc cu pricepere şi dragoste, apărând-o de secetă, singurul motiv pentru care în unele weekend-uri renunţa la munte. Am avut marea bucurie să-i conduc pe cei doi Goja şi pe bunul lor amic și camarad în multe ture, Iancsi Moldovan din Satu Mare, la una dintre perlele Apusenilor: Rezervaţia geo-botanica Scăriţa Belioara. Atunci, la un mic foc de seara, mai sus de Mânăstirea Poșaga am aflat ce Om minunat este, cat e de tonic, de hâtru. Atunci, în acele două zile, pe Scăriţa şi pe lângă surprinzătoarele cascade din Cheile Borzeşti, m-am minunat cât de sprinten şi în ce ritm urca dl Al. Goja, prin locuri unde eu credeam ca va trebui să scot cordelina, să-l tragem/ împingem. Când colo, dansul îl tachina, dându-i uneori lecţii de căţărare „băiatului” său, Petrică, pentru care unele prize erau prea mici fata de talia sa de uriaş.

În acea zi de neuitat, de Sânziene, 24 iunie 2000, acolo, sus, pe acel mirific platou calcaros, când aniversa 78 de ani, l-am strâns în brațe cu respect și căldură urându-i

LA MULȚI ANI şi LA ÎNCĂ MULȚI MUNȚI STIMATE DOMNULE ALEXANDRU GOJA!

Și a mai urcat câţiva ani pe munte. Apoi, în 15 aprilie 2012 a plecat in ultima ascensiune, lăsându-ne nouă o amintire luminoasă, o viată-lecţie despre o mare pasiune şi o mare modestie.