Alexandru Goja

Motto: ” Pentru multi dintre noi, alpinismul n-a fost un foc de paie ci a ramas o pasiune durabila, adaptata anilor, dar mereu atragatoare, un reazem atat de necesar unei vieti echilibrate…” IONEL COMAN

Si a merge toata viata pe munte, a-ti sarbatori aproape in fiecare an ziua de nastere -INCLUSIV A 80 ANIVERSARE- pe un varf de munte, este tot alpinism, chiar daca repectivul nu s-a legat niciodata poate in coarda. Cu unele exceptii, pasiunea pentru mersul pe Munte este o pasiune pe viata. Si de fapt, daca nu este pe viata, atunci nu e pasiune, e un foc de paie, cum scrie regretatul mare montaniard brasovean Ionel Coman.

Au fost si sunt multi montaniarzi trecuti de 70 si chiar de 80 de ani care urcau/urca sistematic pe munte. Pe cativa am avut onoarea sa-i cunosc personal: Niculae Baticu, Gh. Panzaru din Iasi, Aristide Stavros, Dinu Boghez, Traian Flucus, Ludovic Marincas si inca multi. Pe altii regret ca nu i-am intalnit/cunoscut: Carol Lehmann, Gh. Iacomi, Ovidiu Manitiu, Jozsef Horwath, Al. Beldie, Nae Popescu 

Despre multi am citit, am auzit, dar sunt foarte multi stiuti doar de putini, nu s-au facut remarcati. Despre multi dintre cei despre care ar trebui sa se scrie, se face asta doar la/dupa Marea Plecare. Si zau ca e pacat.

De aceea am cerut lui Radu Serban acceptul sa reproduc pe grupul de discutii Alpinet un articol din „Graiul Maramuresului” dintr-o zi de iunie 2002, articol despre un astfel de mare dar modest montaniard din Baia Mare:

=========================================

„ALEXANDRU GOJA, UN MONTANIARD LA 80 DE ANI”. 

Marturisesc: pana joi, l-am cunoscut doar din povestirile colegilor mei montaniarzii. De cate ori vorbeam despre Dumnealui, mi-i inchipuiam pe colegii mei ridicandu-se in picioare. De parca impreuna ascultam Balada lui Ciprian Porumbescu. Iata-ma sub varful Iricau, pe Valea Borcutului, in grupul montaniarzilor care-l saluta pe ALEXANDRU GOJA in preajma varstei de 80 de ani.

In carne si oase vazandu-l, imaginea unui varf semet sporeste. Este jovial, simpatic de tot. Nu se plange de sale sau de lipsa banilor. Imi arata si vorbeste de „averea” Dumisale : cele trei perechi de bocanci cu care escaladeaza muntii. Arde de dorinta de a-i urca. Doamne ce ti-e si cu varsta omului! Desi sunt in toamna vietii, in fata personajului de basm din fata mea, ma simt ca un copil.

Sub racoarea nucului batran, retin din amintirile montaniardului de exceptie ALEXANDRU GOJA: la varsta de 75 de ani a facut Creasta Fagarasului in patru zile: Sambata -Suru. Era in august 1997. Cand era ceva mai tanar, la 65 de ani, de unul singur a urmat traseul Borsa- Creasta Muntilor Rodnei- Sangeorz Bai. In alt an, tot la o varsta inaintata, tot de unul singur, traseul Borsa- Cabana Puzdrele- Saua Gargalau- Varful Ineu- Valea Vinului. La varsta de 70 de ani, tura pe schi: de la casa lui Stefan din Borsa-Fantana- Poiana Stiol– Saua Gargalaului- Curmatura Galatului- Partia Olimpica- Borsa.

Maestrul Goja prefera mersul pe jos sau cu bicicleta, ca sa simta natura, muntele. Pe cand avea deja 60 de ani, a facut drumul pe care l-a pacurs in razboi…pana in Muntii Tatra, unde a urcat pe Lomnita, 2632 m., al 2-lea varf al masivului. Tot pe biciclata , la 62 de ani in Bulgaria: Baia Mare- Calafat- Vidin- Borovet. A lasat bicicleta cu mult echipament pe ea si a urcat Varful Musala- 2925m, cel mai inalt din peninsula Balcanica. De acolo, la Burgas cu 150 km/zi.

A avut trei biciclete: cu una, cea ruseasca, pe care avea montat un ceas de kilometraj, a facut 54.000 km.( i-a fost furata din fata magazinului „Maramures”). La Craiova, unde are fiu, fiica, ginere si nepoti, a fost de trei ori cu bicicleta. Un drum la Craiova il facea in trei zile, cu doua popasuri. Tura din Tatra a durat 17 zile. 

Ce sa va mai spun despre montaniardul de exceptie ALEXANDRU GOJA? Are pasiunea muntelui din 1942. Gresesc! O are mai de timpuriu. Avea 12 ani cand a crapat covata mamei sale de si-a facut schiuri. La 80 de ani inca schiaza „ca un artist”. In cartea de munca are trecuti… 43 de ani!!!Din acestia 31 la IPEG.

Azi 24 iunie 2002, ALEXANDRU GOJA implineste 80 DE ANI. Ii sarbatoreste acolo unde florile smardarului si omatului se oglindesc in apa Iezerului. LA a 80-a aniversare va fi pe VF. PIETROSUL RODNEI la 2 303 m. Un cadou pe care numai un montaniard desavarsit si-l poate permite.

 LA MULTI ANI MAESTRE!

Alec Portase

======================================

Stiam ca pentru a 80 aniversare, aveau mai multe planuri. regret ca nu l-am aflat la timp pe cel care l-a realizat, sa fiu si eu acolo, pe Vf. Pietrosu al „Fagarasilor Nordului”, sa-mi mai spal inca o data ochii cu lacrimi de bucurie ca am din nou cinstea sa-l imbartisez la o aniversare a Domniei Sale

Eu, Dinu Mititeanu, am avut onoarea sa-i strang prima data mana, cu plecaciune, pe muntele Tibles, in Sambata Mare a anului 2000, cand si grupul meu si al Domniei sale, se gandeau/grabeau la Slujba de Inviere de la Manastirea Rohia. Dar il „cunoscusem” – ma uimise- cand, in nr. 8 al revistei Muntii Carpati- am citit „Patru zile pe creasta” semnat de fiul sau Petre Lucian Goja. Am fost uimit ca dupa o noapte pe tren, au urcat nu numai pana la cabana Sambata, ci – pe creasta- in aceeasi zi au ajuns la Podragu ( Dl. AL Goja avea 75 de ani !).  Si nu au facut o zi de pauza nici la Podragu, nici la Balea, nici la Negoiu, iar in ziua a 4-a, ajunsi la Suru , au si coborat la tren !!! Uluitor! Am fost asa de impresionat, ca si de articolul „in versuri” dedicat lui Ion Udriste -Olt in acel nr. al revistei Muntii Carpati, ca am scris rapid si eu un articol „Citind revista”, aparut in nr. 10 al ei. Articol in care imi aratam admiratia pentru acea tură de excepţie a Domniei Sale. Apoi am aflat si alte „ispravi” anterioare ale d-lui Goja, dar mai ales am fost si sunt tinut la curent cu desele iesiri pe munte ale acestor impatimiti baimareni. Pe Munte: in Parang, in Retezat, Piatra Craiului, Calimani, Suhard si…si.. Cat despre Rodnei, Muntii Maramuresului, le sunt familiari. Iar in Ignis si Gatai sunt „acasa” cum sunt eu in Piatra Craiului si Apusenii estici. Iar acasa-acasa, in Baia Mare, Dl. Goja si sotia sa, au un adevarat rai de gradina, pe care o ingrijesc cu pricepere si dragoste, aparand-o de seceta, singurul motiv pentru care in unele week-end-uri renunta la munte. Am avut marea bucurie sa-i conduc pe cei doi Goja si pe bunul lor amic si camarad in multe ture, Iancsi Moldovan din Satu Mare, la una din perlele Apusenilor: Rezervatia geo-botanica Scarita Belioara. Atunci, la un mic foc de seara, mai sus de Manastirea Posaga am aflat ce Om minunat este, cat e de tonic, de hatru. Atunci, in acele 2 zile, pe Scarita si pe langa surprinzatoarele cascade din Cheile Borzesti, m-am minunat cat de sprinten si in ce ritm urca Dl. Al. Goja, prin locuri unde eu credeam ca va trebui sa scot cordelina, sa-l tragem- impingem. Cand colo, dansul il tachina, dandu-i uneori lectii de catarare „baiatului” sau Petrica, pentru care unele prize erau prea mici fata de talia sa de urias.

In acea zi de neuitat, de Sanziene, 24 iunie 2000, acolo, sus, pe acel mirific platou calcaros, cand aniversa 78 de ani, l-am strans in brate cu respect si caldura urandu-i 

LA MULTI ANI si LA INCA MULTI MUNTI STIMATE DOMNULE ALEXANDRU GOJA !

Si a mai urcat cativa ani pe munte.Apoi, in 15 aprilie 2012 a plecat  in ultima ascensiune, lasandu-ne noua o amintire luminoasa , o viata-lectie despre o mare pasiune si o mare modestie.