Ascensiune pe Dôme des Écrins

Album foto la: https://foto.dinumititeanu.ro/2017/07/10/dome-des-ecrins/

Ținta  pentru vacanța noastră de trei săptămâni din 2017 a fost Parcul Național Écrins-Oisans, cel mai mare din Franța. Se află în departamentul Hautes Alpes  care are capitala la Gap. Dar ”capitala” acestei zone montane este Briançon. Aflat la 1350 m altitudine, el este al doilea ”cel mai înalt oraș” din Europa după Davos.  Bunul prieten Florin Bîscu din Horezu/Lausanne, ne-a așteptat sambătă 9 iulie seara la aeroportul Bergamo din Italia ( cu numerele roșii ale noului nostru Duster nu puteam ieși din țară și nu reușiserăm să scăpăm de ele, deh, birocrația din Ro !). În acea noapte am dormit în campingul Citta di Milano iar în următoarea… la cabana de unde se pleacă spre  patrumiarii masivului- Dôme et  Barre des Écrins. Lăsaserăm mașina lui Florin în parcarea din fundul văii Ailefroide, loc numit La Pre de Madame Carle ( se află acolo o cabană cu acest nume), aflat la 1.875 m.  De unde, cu o scurtă pauză la cabana Refuge de Glacier Blanche aflată la 2.550 m. , răcoriți de scurte reprize de ploaie, urcaserăm în 5 ore la Cabana Ecrins, la 3.170 m altitudine ! Lume puțină, căci era duminică seara, întâlniserăm mulți care coborau.

Luni 10 iulie. Deșteptarea la 3.15. La 4.15 pornim. Se coboară o vreme pe morenă, deci cu frontalele aprinse.  Ca de obicei mai erau câteva echipe înaintea și câteva înapoia noastră, dar vom constata că unii au altă destinație, de ex.  vf. Roche Faurio -3.730 m din dreapta, de unde patrumiarii se văd ca din parapantă și de unde sunt făcute multe din superbele imagini văzute în cabane, pliante și pe net. Apropo de patrumiari:  noi am constatat  în anii anteriori că pentru cei ”mici”, care nu depășesc 4.000 m decât cu 100-200 m, nu avem nevoie de aclimatizare. Ajunși pe ghețar,  cotim la dreapta, mersul e acum mai plăcut pe ”poteca” de zăpadă. E atât de tonic să asiști la retragerea discretă a întunericului și la apariția la fel de discretă dar crescândă a luminii zorilor. Surpriza este că  de ”după colț” apare mai întâi, pentru scurtă vreme, discul lunii pline, care tocmai apunea după creasta dintre cei doi patrumiari. Apoi  urcăm prin penumbra dimineții, pe zona plată o vreme a lui Glacier Blanc, în așteptarea acelui șoc de lumină produs de Mărețul Astru, care ”țâșnește” la ora 06:11,  cum ne spune imaginea respectivă.  Panta de zăpadă din față, care devine mai abruptă, e ”aurită” de razele soarelui ce ne luminează din spate. Ne strecurăm printre ”opere de artă” ale naturii, pe  urme făcute de alții în zile  anterioare.

Zigzagăm printre mini-seracuri și printre mici crevase, uneori sărind peste unele, acum un fel de joacă de copii, căci vremea ne e prietenă. Doar ninsoarea proaspătă în cantitate relativ mare ar putea  fi un factor de risc crescut căci ar acoperi crevasele mai mici. Iar ceața  nu ne-ar lăsa  să admirăm și să pozăm peisajul. Dar prognoza pe azi e favorabilă. Urcăm   constant, încet și sigur cu acel ”le bon pas de guide”,  care ”nu-ți urcă inima în gât”.  Traseul face un lung ocol spre stânga, apoi o traversare spre dreapta pe sub rimaya de sub cele două vârfuri. Trecem pe sub  Breche Lory- scobitura dintre ele, de unde vedem o echipă harnică ce face rapel. Cei trei francezi  care ne însoțiseră, au trecut deja de rimaye, dar… au probleme, s-au oprit. Am ajuns și noi curând lângă ei și am aflat cauza: deasupra crevasei finale, zăpada  e de fapt gheață dură, colțarii și pioleții nu oferă suficientă siguranță, așa că vom continua  cu asigurări la șuruburi de gheață. În față trece Florin, care  mai plasează un șurub și apoi dă curând de zăpadă ”prietenoasă”. Eu rămân ultimul, căci francezii s-au decis (poate din cauza fetei !) să coboare, iar eu vreau să-l ajut pe ultimul să nu-și sacrifice un șurub, asigurându-l  în șurubul meu. Îmi pare rău că Marlene a cam înghețat între timp, căci vântul bate destul de tare. Dar am aplicat principiul ”fă ce ți-ar plăcea să-ți facă altul ție într-o situație similară !” și le-am dat francezilor o dovadă de omenie.(cuvânt care eu știu că e ca și ”dor”, adică intraductibil !).

În 10 minute suntem pe Dôme des Neige, la 4.015 m ! E ora 10 și surpriza este că aici nu bate vântul ! Îmbrățișări, poze  spre toate direcțiile… Cerul este în mare parte senin. Doar  vârful principal -Barre des Écrins- 4.102 m și-a tras pe cap o bască de nori ! Așa că decidem să nu-l ”atacăm”, mai ales că necesită cățărare liberă pe stâncă, asigurări după colțuri mici de stâncă, rapeluri la coborâre… Și nu suntem ”vânători de trofee” !  Decidem să evităm coborârea pe unde urcaserăm cu emoții din cauza acelei  zone de 15-20 m cu gheață. Asa ca înaintăm pe creastă până în  Breche Lory, de unde, într-o poziție cam chinuită, cam încet dar sigur, pregătesc un rapel de 30 m ce va trece și peste rimaye, rapel ce-l vom face după  o buclă de cordelină ce o port în  rucsac pentru așa ceva. Pentru coborarea pe unde urcaserăm nu aveam exersată tehnica unui Abalakov (francezii îi spun ”lunulă” ) și nici ”scula” de scos cordelina din găurile în V făcute în gheață cu șuruburile.

La coborâre, ne-au mai ”salutat” cîteva reprize de ploaie măruntă.  În parcare îi reîntâlnim pe ”francezii noștri” care îmi mulțumesc pentru gestul de la crevasa finală. Coborâm cu mașina cei 5 km până în pitorescul sat Ailefroide, în al cărui camping pe gustul nostru (fără dotări pentru fițoși, ieftin, îți alegi locul de cort, spațiu imens ) ne montăm corturile. Apoi dușul mult dorit,  vizite la Biroul de Turism și la Biroul Ghizilor, cumpărături, cina festivă, somn… Desigur că ziua de mâine e planificată pentru odihnă, chiar dacă va fi ”frumoasă”. Dar va ploua ! Cu pauze, dar toată ziua !

Un album foto la:   https://foto.dinumititeanu.ro/2017/07/10/dome-des-ecrins/ 

                                                             **********