Bisericuţe din Ţara Lăpuşului

O tură pe Ţibleş şi pe la bisericuţe de lemn din Țara Lăpușului, în vacanţa de Paşti, 2003.

Motto: Nu poate savura pitorescul unui loc decât cineva care nu trăieşte în locul acela.

Andrei Pleşu

Ca montaniarzi, iubim cu pasiune Muntele, care pentru noi întruchipează Frumosul şi Libertatea. Dar iubim desigur şi alte frumuseţi întâlnite în cale, ne oprim şi la ele sau chiar le căutăm în mod special. Căci, vom găsi Frumosul şi în alt peisaj decât în cel montan: noi nu trăim în locul acela! Și ne amintim şi că marele Rodin spunea că „Frumuseţea există oriunde; nu ea este cea care ne lipseşte, ci ochiul nostru nu ştie s-o descopere întotdeauna”. Eu aș spune „ochiul şi sufletul”. Și este valabil şi privitor la oameni. Ce frumuseţi descoperi uneori, dacă ai ochi, suflet şi răbdare, în câte o fiinţă ce părea neinteresantă…

De câţiva ani încoace – unii știți asta – în vacanţa de Paşti vizitam unul-doi munţi în „blană de leopard”, blana lor de primăvară, cu peisajul lor tonic de revenire bruscă la viaţă. Dar şi biserici vechi de lemn din Ardeal, în sate şi cătune, multe ascunse în cotloane de uitare dar şi de frumuseţe şi puritate. Și asistăm la Sfânta Slujbă de Înviere într-unul dintre aceste lăcaşuri, alături de oamenii locului, care se miră dar se şi bucură de gestul nostru.

Lângă acele bisericuţe seculare, majoritatea deja doar muzee, te bucuri de ce vezi, de zvelteţe, de arhitectură, de gustul şi talentul artistic al unor meşteri-ţărani fără şcoală, de încadrarea lor în peisaj, dar te şi întristezi de soarta multora dintre ele. Toate acele simţăminte trăite acolo sunt greu de redat în cuvinte. Trebuie să le încerci, să le simţi. Un duş binefăcător pentru Suflet, o spălare-uitare a tot ce e urât şi rău între betoanele unde ne-a aruncat Soarta.

În Munte – cel mai eficient bio-terapeut – ne încărcăm cu energie, ne molipsim de pofta de viaţă de la firele de iarbă ce parcă le vezi crescând, de la florile ce-și desfac petalele sub privirile calde ale Soarelui şi ale ochilor noştri flamanzi de Frumos… Și te rogi Cerului să nu întâlneşti şi motive de tristeţe sau de revoltă. Ce bine ar fi ca toată tura să fie numai şi numai un lanţ de bucurii…

Avem „la activ” 147 de „săgeţi spre azur” din fabuloasa Ţară a Maramureşului, a Sălajului şi de pe alte meleaguri ardelene. Unele chiar de pe aproape de Cluj, ca cele de la Agârbiciu, Păniceni, Someşul Rece, Apahida, Vechea, si altele de existenţa şi frumuseţea cărora mulţi nu ştiu. În anul acesta, 2003, am ales Țara Lăpușului şi a Chioarului. Avem în plan 50 de alte biserici vechi de lemn dintre care am reuşit să vizităm 25. Căci, s-a supărat Matilda – bătrâna mea Dacie – că am supraîncărcat-o cu 5 persoane plus bagajele şi mai ales ca am băgat-o și pe drumuri rele, chiar şi foarte rele. S-au mirat în ziua de 29 aprilie cei de la autoservice ca nu ni s-a rupt de tot „căruţa-n drum”, adică puntea spate.

Vă enumăr bisericuţele în ordinea în care le-am vizitat. Crucile sunt bisericuţe, unele sate având două.

Vineri: Cluj – Dej- Cheile Babei – Draghia+ – Peteritea+ – Vima Mica+ – Răzoare+ – Groape+. Retur la Răzoare – Tg. Lăpus – Rohia+, un colt de rai în care pluteşte umbra lui Steinhardt, „părintele Nicolae” – Boiereni++ – Rogoz++ – Lăpuş+ – Groşii Tibleșului. Am pus corturile la poalele muntelui, la confluenta văilor Bradul cu Prelucelor. Între timp, am admirat din maşină o namilă de urs pe care îl deranjasem şi urca pe coastă, nu prea grăbit şi cu pauze în care ne studiam reciproc.

Sâmbătă: urcus spre refugiul Arcer. Ne-am amintit ca în urmă cu 2 ani, în Sâmbăta Mare – seara am asistat la Slujba de Înviere la Mânăstirea Rohia – ne-am întâlnit aici cu bărbaţii familiei Goja, pasionaţi montaniarzi din Baia Mare. Seniorul era aproape octogenar, acum este. Cam fiecare aniversare din 24 iunie îi găseşte pe un vârf de munte, în anul trecut pe Pietrosul Rodnei! Cu ei era și camaradul lor de ture dr. Iancsi Moldovan din Satu Mare. Dânşii coborau de pe Arcer-Țibleș, noi urcam împreună cu colegele Alina şi Maria. În poiana din culme ne-am reîntâlnit cu superbele luscuțe – ghiocei bogaţi, numiţi şi „de grădină”, Leucojum vernum – cu una şi uneori două sau chiar trei flori pe fir, izolaţi sau în smocuri ca şi narcisele, decoraţi cu galben, dar unii cu verde. Înfrăţiţi întru frumuseţe cu aparent banalele, însă mereu gingaşele brânduşe. Radu, Luciana şi Cristina nu mai văzuseră asemenea minune. Marlene, ca şi în alte dăţi, nu se putea abţine. Poza, filma, exclama. De fapt, toţi eram în extaz.

Refugiul Arcer, tot „în picioare”, dar tot trist, fără uşi şi fără ferestre, fără mobilier, cu sute de nume scrise cu tăciuni de către vizitatori. De la ieşirea în golul alpin urcăm pe un culoar cu zăpadă până în şaua dintre vârfurile Arcer şi Țibleș. Superbe panorame spre Munţii Maramureşului – ne aminteam de ture pe graniţă – și Rodnei și Gutâi. La coborâre, eu, ca „cel mai apropiat de vârsta copilăriei”, am aplicat metoda „datului pe fundul pantalonilor”. Până jos, mi s-au congelat fesele şi „alte cele”, dar soarele şi căldura bucuriei m-au încălzit şi uscat…

După coborâre: din nou la Rogoz++, apoi Libotin+ – Ungureni+- Cupseni++- Costeni++ – Stoiceni+. Aici ne-a prins seara; ne-a plăcut totul, aşa ca am pus corturile lângă biserica de lemn, loc superb! La 23.30, trecând prin cimitirul din jurul vechii biserici, unde se aprinseseră şi se aprindeau zeci de lumânări la morminte, am coborât dealul la biserica nouă, pentru Slujba de Înviere. Am fost primiţi ca oaspeţi de onoare. Dimineaţa, după ce am ieşit din corturi, o pereche de oameni în vârstă urcau dealul spre noi, cu o farfurie cu ouă colorate, cu tava cu prăjituri şi sticla cu „ceai de prune”. Ne-au mărturisit că seara se temuseră că suntem simpli „corturari”. Văzându-ne apoi la Slujba de Înviere, s-au bucurat. Acum ne-am bucurat noi de gestul lor. Cum să nu te bucuri că mai există Omenie în ţara noastră cu tot mai multi ne-oameni?

Duminică: Cu părere de rău am plecat din Stoiceni; oamenii insistau să rămânem şi pentru Slujba de Moşi ce urma a se oficia – cum aflasem şi în alte sate – în biserica veche. Dobricu Lapusului++ – Dumbrava+- Inau+ – Tg. Lăpuş – Cerneşti. Apoi, pe ploaie: Bloaja (Izvoarele)++ ca şi restul zilei – retur – Copalnic Mănăștur – Lăschia+ – Plopis+ – Şurdeşti+ – Siseşti, cu imensa biserică şi muzeul memorial „Vasile Lucaciu” – Leul din Siseşti…- Cluj.

Ca şi altă dată, am constatat că unele biserici de lemn semnalate în atlasul rutier Dimap nu exista în realitate: Fânaţe, Trestia, dar că există unele nesemnalate: Drăghia+, Boiereni++, Stoiceni+, Rogoz++, Lăpuş+, Cupseni++, Inau+. Noi aflasem de ele din faza de documentare prealabila, din cărţi şi albume. Care sunt cele mai faine dintre cele vizitate? Șurdești, până de curând „cea mai zveltă construcţie de lemn din Europa, prin raportul înălţime 56 m/ baza, întrecută acum cu 2 m de noua biserică a Mânăstirii Bârsana din Maramureş (58 m) şi de noua biserică de lemn din Săpânța/ Peri – 75 m. Faine sunt și Plopiş, Inău, Rogoz, Lăpuş, Lăschia – unica din tura asta cu turn cu bulb, Răzoare…

Așa cum bănuisem, mai ales dacă am fi urcat cum doream şi la/ pe Creasta Cocoşului, nu ne ajungea timpul pentru toate din Chioar şi tot ar fi trebuit încă o altă tură pentru ele. Dar şi dacă era timp bun, gemetele tot mai mari ale Matildei, tot ne înduplecau/ obligau să ne întoarcem la Cluj, s-o ducem la „chirurgie”. Marţi a fost câteva ore bune „pe masa de operaţie” şi ne-a mai uşurat de câteva milioane, dar apoi „necheza” de dor de ducă spre Ceahlău, unde ne vom bucura patru zile de farmecul Olimpului Moldovei şi ne vom întrista de nesimţirea umană.