Bisericuţe sălăjene

Relatarea unei ture din primăvara 2001, în care am admirat, nu săgeţi de piatră ale Muntelui, ci turle svelte de biserici seculare de lemn sălăjene.

De cele mai multe ori din goana spre săgeţile de piatră ale Muntelui, zărim prin unele sate şi săgeţi ale sveltelor turnuri ale bisericuţelor de lemn care ţâşnesc spre cer din verdele livezilor. Și mereu ne promitem să ne oprim data viitoare şi la ele. Pe cele din fabuloasa Ţară a Maramureşului şi din Ţara Lăpuşului le vizitasem de mai multe ori mergând sau întorcându-ne din Carpaţii Nordici (noţiune turistică nu geografică!). Dar văzusem unele şi în alte judeţe şi ştiam că în Ardeal există multe altele, în toate judeţele: în judeţul Satu Mare, Mureş, în Sălaj (50-60) şi chiar în judeţul meu, Cluj vreo 50!

Am răscolit iar prin rafturile bibliotecii mele. Am studiat valoroasa carte a academicianului Marius Porumb: „Dicţionar de pictură veche românească din Transilvania”, apărut în 1998 la Editura Academiei Române, „Biserici de lemn din România” a lui Ioan Godea şi altele. Apoi, în mini-vacanţa de la sfârşit de aprilie, am hotărât să căutăm acele bijuterii în lemn din judeţul Sălaj, ridicate de strămoşi cu multă trudă şi credinţă în Dumnezeu şi în dăinuirea neamului românesc, dar şi cu multă dragoste de frumos. Am dorit să le vedem căci ştiam că sunt, aşa cum am văzut şi acum, periclitate sau chiar dispărute, de Timp, dar şi de nepăsarea umană şi uneori de incompetenţă şi prostie.

Împreună cu draga mea Marlene şi cu colega noastră Alina, în zilele de 29 aprilie – 2 mai 2001, am parcurs 630 km cu ajutorul credincioasei mele „Matilda”, bătrâna mea Dacie, pe Dealurile Meseşului, Sălajului şi Silvaniei şi am văzut şi fotografiat 53 de biserici de lemn! Am umblat şi pe şosele bune dar şi pe asfalt „bombardat”, pe drumuri de ţară, rele, pietroase, prăfoase.

La unele dintre ele am trecut pe jos, peste deal şi înapoi, din Stâna la Soconzel. La fel de la Doba la Bocsiţa, unde însă am greşit şi am făcut fără să vrem un ocol prin Deleni, sat în care localnicii ne-au spus că sunt înmormântaţi bunicii lui Corneliu Coposu. Avuseseră şi ei biserică de lemn, dar acum nu mai era… În câteva locuri, de exemplu între satele Corni şi Stâna, am mers şi pe drumuri de câmp şi pe păşuni, de-şi făceau ţăranii cruce văzând „minunea”; unde urmele adânci de tractoare din perioada cu ploi, urme acum uscate, dar şi cu zone cu băltoace, au pus la încercare abilitatea şoferului, nervii partenerelor de aventură şi mai ales „mădularele” autoturismului meu „de teren”. E drept că i s-a rupt cureaua de la alternator, că şi-a amputat toba-spate precum un şarpe coada, că s-a zgâriat prin tufe, ca a făcut pană de cauciuc şi aveam emoţii că mai face una. Eram şi pe coclauri şi era duminică! De supărare, ne-a lăsat o dată şi pe afară, se auto-încuiase şi cheile erau în contact, iar cele de rezervă le pierdusem altă dată! Dar şi-a îndeplinit datoria. De fapt, mă aşteptam; era obişnuită de mult, ca şi predecesoarea sa, cu astfel de drumuri… De aceea le-am cumpărat: să mă ducă în locuri frumoase. Multe dintre aceste locuri nu sunt la asfalt și dintr-un punct de vedere e mai bine aşa!

Majoritatea bisericilor sunt făcute din bârne de stejar. Sunt în acest fel mai impresionante prin grosimea acestora şi calitatea decoraţiunilor în lemn. Dar sunt mai mici ca dimensiuni ca cele din lemn de brad din alte zone. Unele bisericuţe sunt unice în satul respectiv; se oficiază permanent în ele: Sumurduc, Bălan, Turbuţa, Creaca, Jac, Chichişa, Pauşa, Bocsiţa, Bârsa, Bolda, Porţ, Sârbi. E şi bine şi rău! Bine că sunt îngrijite, aerisite, reparate. Rău pentru că sunt, multe din ele… „chiciuite”: Nu atât acoperirea cu tablă, care ar avea o scuză, dar…, trepte de beton, uşi ca de magazie, cablu electric prins cu cuie ordinare şi bec peste inscripţia chirilică de pe grinda de stejar de deasupra intrării (Chichişa), cuiere moderne din PAL în pridvor pe grinzile seculare de stejar, pridvor închis cu scânduri vopsite ţipător între superbii stâlpi (Jac, Brusturi), chiar brâul, celebra funie răsucită vopsită cu albastru (la Chieşd), garduri de beton sau din plasă de sârmă, stupi în pridvor (la Porţ)! Unele sunt tencuite şi văruite şi în exterior şi în interior! Se şi mândreau cu asta, că au făcut-o de curând „faină”, de exemplu Chichişa, Bălan, unde unei femei care ne îndemna să mergem s-o vedem că „e faină, de curând am feştit-o”, Marlene i-a răspuns: „Atunci nu ne ducem; nouă ne plac cele ne-feştite” adică netencuite şi nevăruite. Altele „protejate” cu… plăci melaminate. Una avea dulapul cu sculele contra incendiilor (PSI) lipit de peretele bisericii! Arăta ca o latrină!… Revoltător! La Chechis, sculele PSI erau chiar … în pridvor! Era un chin să găseşti unghiul ca să ascunzi porcăria.

Şi mai vin şi străini pe aici! Dacă aveam ocazia, le-aş fi adresat cuvinte deloc amabile acelor preoţi inculţi, care la Seminar cred că au învăţat nu numai să predice, ci şi cum să respecte bisericile vechi, chiar dacă poate (?!) unele nu sunt declarate oficial „monumente de arhitectură”. Ca să nu mai vorbim de „amenajările” interioare. Nu atât icoanele recente şi ştergarele donate de credincioşi, mocheta sau covoarele persane, dar faptul că şi unele interioare au fost placate cu lambriuri sau spoite peste pictura seculară, adevărat că deteriorată, dar… cu atât mai valoroasă. Nu trebuia o aprobare a intenţiilor şi „proiectelor” de reparare de la Departamentul Cultelor şi Comisia Monumentelor Istorice?

Alte biserici de lemn sunt în sate cu biserici noi. În unele sate se află lângă cea nouă, la distanţă rezonabilă sau… „strivită” de aceasta, cum e şi în Maramureş, la Bogdan Vodă – Cuhea. În alte sate, „bătrânele” sunt triste, părăsite pe dealurile lor, îngropate în vegetaţia din jur, mai ales pruni sălbăticiţi. Unele cu geamuri sparte şi mizerie în ele, nemăturate (Zimbor, Racâş). În cele abandonate se oficiază numai o dată pe an, la hramul respectiv. Măcar atunci se face curăţenie.

Dar… am întâlnit şi multe, cele mai multe superbe! Mai ales cele reparate prin Comisia Monumentelor Istorice, dar şi câteva reparate de localnici! Aceia da preoţi! „Păstori” şi de suflete dar şi de tradiţii. Cu unul dintre ei, Ioan Pop, am avut o lungă şi plăcută discuţie la Sânpetru Almaşului. La fel la Cehei, Mânăstirea Strâmba (Păduriş) şi Păuşa. Din păcate, nu la toate există afişate lângă intrare explicaţiile dorite de orice vizitator.

De data asta ne-a venit ideea să dăm note. Din fericire, 29 din cele 53 au primit note de 9 şi 10! Pentru acordarea notelor, am ţinut seama de mai multe criterii: amplasarea şi încadrarea în peisaj, starea în care se afla acoperişul, dacă era de şindrilă, tablă, sau carton bituminat, tipul de turn: săgeată simplă, sau şi cu ceardac. Dacă acesta era deschis sau închis, dar cu 1-3 ferestre dreptunghiulare sau rotunde. Unele turle aveau şi cele patru turnuleţe lângă ceardac – Dragu, Petrind, ultima acum în Cluj. Ne interesau poteca de acces (înierbată, nisip, lespezi), treptele de intrare (lespezi de piatră), pridvorul, închis pe 1, 2, 3 sau pe toate laturile. Sculptura stâlpilor şi a ancadramentului uşii, uşa propriu-zisă. Îmbinarea bârnelor („cheutorile”) o consideram un aspect important. Multe dintre ele aveau capetele bârnelor prelungite, formând console tăiate în trepte, fiind desigur şi funcţionale pentru susţinerea streşinilor, dar şi cu deosebit rol estetic, fiind parcă aripi deschise pentru zbor… Funia răsucită o studiam atent la toate: prezenţa, unică sau dublă, ataşată sau, la majoritatea, făcând corp comun cu bârna respectivă (!!!), ca şi rozetele, crestăturile, stelele, crucile.

Majoritatea bisericilor au altarul (absida) retras, mai mic decât naosul şi pronaosul, aşa încât şi acoperişul e cu ceva mai scund. În acest fel , privite din semi-profil, apare o scară fotogenică de trei cruci: pe altar, pe naos şi pe turla-săgeată. Pereţii altarului formează la majoritatea un poligon, aici predomină „cheutorile-aripi”. Dar am găsit două, la Chieşd şi Bulgari, cu bârnele cioplite în aşa fel că peretele altarului era semicircular. Ne-au uimit!. Cum au reuşit oare meşterii de la 1700? Pe atunci n-aveau drujbe. Dar aveau dragoste şi de durabil şi de frumos, nu ca cei care ar trebui azi să le îngrijească cu dragoste şi respect, dar n-o prea fac. În interior ne interesa starea picturii, în multe dintre ele surprinzător de bine păstrată, desigur, doar în unele zone, de exemplu, la Păuşa, Sânpetru Almaşului, Mânăstirea Strâmba, Cehei, Orţâţa, Bicaz…

În acordarea notelor am avut în vedere desigur şi neglijenţa, nepăsarea, dar mai ales intervenţiile intempestive, maltratarea lor, desigur cu intenţii bune, sub numele de reparaţii şi protecţie. Şi acum notele (media) celor trei „arbitri”, adevărat, ca nespecialişti; notele cam coincideau!

Nota 10 cu steluţă: Păuşa, Domnin, Nadiş, Cehei, Poarta Sălajului;

Nota 10: Păduriş (Mănăstirea Strâmba), Corund;

Nota 9/10: Sânmihaiul Almaşului, Voivodeni, Borza, Soconzel;

Nota 9: Sumurduc, Berind, Hida, Dragu, Sânpetru Almaşului, Var, Creaca, Brebi, Bozna, Doba, Dobrin, Bulgari, Inău, Noţig, Horoatu Cehului, Orţâţa, Tusa;

Nota 8/9: Romita, Răstolţu Deşert, Stâna;

Nota 8: Sânpaul, Balan 2, Turbuţa, Ulciug, Derşida, Sârbi;

Nota7/8: Zimbor, Baica, Bolda;

Nota 7: Racâş, Jac, Brusturi, Porţ;

Nota 6/7: Chieşd;

Nota 6: Bălan 1, Bocsiţa, Sighetul Silvaniei;

Nota 5/6: Răstolţu Mare;

Nota 4/5: Chechiş, Chichişa,(şi numele arată fără să vrea ca acum sunt kitsch!), Bârsa;

Am constatat, ca şi în anul precedent în Ţara Lăpuşului şi Maramureş, că există şi biserici vechi nesemnalate în cărţi şi ghiduri. Le-am aflat de la ţărani din satele vecine. Dar am aflat şi că unele dintre cele semnalate nu mai există: Chendrea, Mal, Ban, Deleni, Crişeni, Bodia, Gălpâia (mutată de Octavian Goga, la Ciucea), Cizer şi Petrind, superbe (ştiute de noi din Muzeul Etnografic al Transilvaniei „Romulus Vuia” din Cluj, secţia în aer liber, unde au fost mutate), Bezded (mutată în Dumbrava Sibiului), Prodăneşti (dusă la restaurat!), Stana (de lângă Zalău), mutata la Muzeul din Șimleul Silvaniei, Moigrad, incendiată în ´92 sau ´93, „ştim noi de cine dar nu vă mai spunem” ne-a zis o localnică!

Dintre cele 53 de biserici de lemn vizitate în această minivacanță, două erau în județul Maramureş, două în județul Satu Mare şi trei în județul Cluj, marea majoritate ortodoxe, dar şi unele greco-catolice. Nu le-am vazut pe cele din Zalnoc, Ilişua, Camăr, nu aveam informaţii dacă mai există sau nu. În alte două ture ulterioare am văzut, admirat şi fotografiat alte bisericuţe vechi din judeţul Cluj şi Sălaj, majoritatea pe valea Someşului: Vechea, Aghires-Fabrici, Aghireş Sat, Dâncu, Ţicu, Ţicu- Colonie, Nadaşu, Aşchileul Mic, Aşchileul Mare, Ciubăncuţa, Osoi, Cremenea, Vad, ctitoria din piatra a lui Ştefan cel Mare, Calna, Fodora, Gârbăul Dejului, Muncelu, Bârsăul Mare, Ciumârna, Stoboru, Cubleşu, Fildu de Sus, Preluci, Lozna, Letca, Ciula, Topliţa, Purcăreţi, Răstoci, Negreni, Podişu, Ileanda, Piroşa.

Ne-a impresionat mult bisericuţa de lemn din Fildu de Sus, despre care ştiam de multă vreme că într-un clasament neoficial e a doua ca valoare după cea din Şurdeştii Lăpușului. Ne-a cucerit prin frumuseţe, sveltețe şi încadrare în peisaj, prin liniştea din jur, satul fiind într-o „fundătură”, departe de asfaltul şoselelor intens circulate. M-am înţeles cu Marlene din priviri: aceasta e bisericuţa ce-o căutam pentru oficierea slujbei religioase a căsătoriei noastre. Și pentru asta, pe noi şi pe cei mai dragi nouă, ne-a întâmpinat în 5 octombrie 2002 cu niște culori de toamnă şi brânduşe, cu o căldură duhovnicească şi părintească a preoţilor din Fildu de Sus şi din Fildu de Mijloc…

http://www.dinumititeanu.ro/mesaj-la-o-aniversare 

Știm ca sunt încă multe bisericuţe de văzut şi în județul Cluj şi în Ţara Chioarului şi Codrului. Ni le vom adăuga în „colecţia de bijuterii” din folderul „Foto”, dar mai ales din suflet. Vom deveni şi mai „bogaţi”!

Am scris toate cele de mai sus cu gândul că poate aceste rânduri vor deveni un îndemn; nume de sate cu SĂGEŢI SPRE AZUR vor deveni poate o ţintă într-o vacanţă. Căci, aşa cum scria Maurice Herzog la întoarcerea în 1950 de pe Annapurna, primul optmiar himalayan urcat de oameni: „Există în viaţă şi alte Annapurne”.

Imagini la.

https://foto.dinumititeanu.ro/2014/04/18/sageti-spre-azur/

https://foto.dinumititeanu.ro/2016/04/17/trei-bisericute/

Din păcate, cu ocazia unei mutări a site-ului foto, au dispărut explicaţiile, care în ce sat este. Dar veţi afla asta la faţa locului!

Vă dorim să urcaţi cât mai mulţi munţi dar şi multe alte „Annapurne”!