Bucurii şi tristeţi în Apuseni

O enumerare a unor „obiective turistice” (cum li se spune oficial unor locuri mai deosebite) vizibile sau abordabile din Valea Ariesului, prilejuita de o tura: Detunata- Rosia Montana- Abrud- Piatra Vulcanului- Campeni- Dealul cu Melci. O invitatie de a fi vizitate. Si tristetea produsa de agresiuni aparute si mai ales de cele in curs de „implementare” la Rosia Montana.

A picat iarasi un plan mai „inalt”, dar „in tot raul e si un bine” ( nu intotdeauna!); aveam un plan de rezerva, asa ca:  pe VALEA ARIESULUI in sus! Sambata, 20 aprilie 2002. dis-de-dimineata, hârbuita dar credincioasa „Matilda” demareaza in tromba. Dupa comuna Mihai Viteazu, probabil se mira ca nu virez spre Cheile Turzii. La Buru nu oprim pentru Cheile Borzeşti, cu ale lor surprinzatoare cascade, nici nu cotim spre Cheile Aiudului ale cataratorilor si spre mai apropiata Remetea, atat de draga prapantişilor,( si nu numai) pentru ai sai curenti calzi, ascendenti dintre Colţii Trascaului si Ardaşcheia. Admiram in cotinuare mereu frumoasa Vale a Ariesului, dar mai trista acum fara simbolul ei: „Mocaniţa”, pradă si ea „avansului inapoi” al tranzitiei fara sfarsit. Ariesul e trist si din cauza noilor pericole ce i se pregatesc la izvoare. 

Ramane apoi in dreapta Valea Ocolişelului, parcursa de putini turisti, apoi Vârfuiata si o lunga culme- limita dintre judetele Cluj si Alba- spre Boinic – Crucea Crencii- Statiunea Muntele Baisorii, pe care am parcurs-o cu Marlene, agale, inca o data la inceput de noiembrie. In stanga Piatra Vidolmului cu a sa rezervatie de larice. Apoi in dreapta Valea Ocolişului cu Cheile sale si ale Pociovalistei, ambele cu marcaje spre Scăriţa-Belioara. Satul Lunca Ariesului, cu alte trasee de acces in Culmea Bedeleului din stanga. 

Varful Jidovina in dreapta, apoi Valea Poşaga, pe care, la 6 km. se afla Manastirea Poşaga, cu al ei fotogenic pridvor cu stalpi de lemn sculptati, situata intr-un loc mirific, intre Vulturese si Bujorul. La 50 m. este un izbuc intermitent. Cu ceva mai sus, la obarsia Belioarei: impresionantul abrupt al Scăriţei cu „Coşul Belioarei”, iar sus pe platou, rezervatia botanica Sesul Craiului, pentru care, recent, iar am lansat SOS-uri. 

Gonim spre Sălciua. Ne oprim desigur la Cascadele de sub Şipote. La intrarea in sat, pe podetul suspendat se trece spre a urca la stanga spre Şipote si Poarta Zmeilor, iar inainte la Huda lui Papară, bisericuta si manastirea din Sub Piatra, Vânătarea. Amintiri… Din dreapta soseste Valea Salciuţa, atat de cald si emotionant descrisa de Valer Gligan in cartea „Chemarea Muntelui”… 

Gonim… Brăzăşti, Şartăş, Baia de Arieş. Apoi, dincolo de Arieş- Fagul Imparatului. Istorie trista cu un imparat mincinos, pe care dezamagitul Iancu a refuzat sa-l intalneasca declarând: ” Un mincinos şi un nebun n-au ce discuta”. Lupsa, de unde am urcat de atatea ori spre Muntele Mare- Muntele Baisorii. Uneori cu bidoane de vopsea si pensule, in alte dati cu schiuri de tura. Amintiri… In centrul Lupsei- muzeul etnografic ce poarta acum numele „Pamfil Albu”, al invatatorului care l-a creat intr-o viata de om. Om pe care regret ca nu l-am rugat sa-mi permita sa-l fotografiez. Doamne, cum ii sclipeau ochii vorbind de Horea si de Iancu… Bisericuta manastirii Lupsa, de prin 1400. Acum, ziduri inalte vor s-o ocoteasca de oribilul garaj de vizavi, cu ale sale uriase autobasculante care au produs acel cancer de pe trupul muntelui la Rosia Poieni. Apoi Bistra, care ca si alte multe sate de pana aici, ne-au fost loc de plecare sau intoarcere de pe culmile pe care sunt raspandite, cocotate, casele motilor, iar mai sus, „colibele” -casele lor de vara, unde urca „la muntărit”. 

Inainte de Campeni, o luam la stanga. La Gura Roşiei, iar la stanga, 7 km. spre ROSIA MONTANA. S-o mai vedem o data, probabil ultima data. ( Vom reveni peste două saptamani, sa luam imagini si cu camera video- vezi „Drumeţind prin Tara Motilor- la cap. 7) Urcam cu emotii. Parcam „la cap de linie”. In jur, ca un amfiteatru, dealurile Rotunda, Cârnic, Cetatea, gaurite ca niste şvaiţere. Totul e ca mai inainte, dar e linistea dinaintea dezastrului. Inca nu intrebam nimic, sa nu ne indispunem inca. Ne luam rucsacii de tura si urcam spre dreapta, pe ulicioare stramte. Pe un tapsan ne oprim. Avem oraselul „la picioare”. Case de toate felurile: unele darapanate, altele modeste dar ingijite, cateva noi, frumoase, dorite a fi trainice si confortabile. Gradini de zarzavaturi, coteţe de porci si păsări. Număram cinci biserici, trei sunt mari, impresionante… Ne fixam imaginea pe pelicula si pe retina. Bat clopotele. Cantecul lebedei… Ne apuca jalea… 

Pornim iar. Lacurile, candva rezerva de apa pentru şteampuri, apoi locuri de agrement. Baraci si mese pentru mici si bere. Nu se va mai serba aici Ziua Minerului… Ajungem in culme. Trecem pe versantul dinspre Abrud. Si casele din Valea Cornii vor ramane o amintire. Aici va fi acel „rezervor urias de otravă”, o sabie a lui Damocles pentru Abrud, Aries, Mures, Tisa… Muntari, Bisericani, Poiana, sate de la poalele muntelui, munte ce va disparea pur si simplu. In drum spre Detunata, revenim in culme aproape de santierul de la Rosia Poieni şi de lacul cu otravă de la Geamăana, care vor rămâne mici „pui” pe langa ce va urma. 

Dupa 3 ore ajungem la DETUNATA. Pozam iar impresionantele coloane de bazalt si pe cele de la baza peretelui, „grohotis de coloane daramate”, si pe cele din perete, care par eliberate, scoase la vedere printr-o uriasa decopertare. Mai sunt cinci tineri clujeni, veniti pe drumul mai scurt, din Bucium-Şasa. 

La intoarcere, undeva in culme, ne raspunde grabit cu „Helloo” un blond barbos, cu o planseta sub brat, care se grabea spre doua masini de teren langa care erau alti tipi suspecti. Dupa salopete, cismele galbene, masini, graba cu care au demarat, ne-am dat seama ca sunt din „avangarda” dusmanului.. 

Reveniti in ROSIA, ne ducem la Muzeul Mineritului. Suntem primiti cu amabilitate si lasati sa-l vizitam singuri. Vagonetul de lemn pe sine de lemn, steampuri de lemn, de fier, apoi scule de malaxat muntele mai recente, actionate nu cu apa ci electric. Pietre cu inscriptii romane. O gura de mina. Deschidem, aprindem lumina, coboram, coboram, apoi galerii orizontale, ramificatii, ramificatii… Ne intoarcem. Intram apoi in vorba cu oameni, care incet- incet ne spun pana unde se va intinde dezastrul, cu ce metode perfide au actionat „invadatorii”, ce interese foarte mari sunt la mijloc, ce sume uriase sunt puse la bataie, cum a fost infranta rezistenta liderilor sau posibililor lideri cu salarii nici visate de acestia, ca ai mai mari au 6-10.ooo dolari, altii mult mai mult, ca cheltuielile de cercetare/explorare au fost deja amortizate din mostre! Ca s-au repetat analizele, la alte laboratoare, caci nu li se parea posibila asa o bogatie/concentratie. Ni se spune ca buciumanii i-au alungat pe prospectori. Dar ca nu se mai poate opri raul. Au fost „intorsi” si unii preoti, momiti cu somptuoase viitoare case parohiale… Ca daca se exploata in ritmul de pana acum , ar mai fi fost de lucru 500 de ani. Ca muntii din jur vor disparea, se va unii santierul de aici cu cel de la Rosia Poieni. Ceva apocaliptic. Intre timp vedem alte si alte masini super, care e clar ale cui sunt… Plecam ravasiti… Trecem prin Abrud, Ciuruleasa, urcam in Pasul Buceş, unde, ca de obicei, pe inserat, montam cortul, cu faţa la minunea de calcar de care ne era dor. 

Duminica 21 apr. 

Vreme faina, ca si ieri. Pornim pe ulicioarele pe care am urcat si in vacanta de Pasti 1999. E impresionanta aceasta cetate de calcar, PIATRA VÂLCANULUI, vizibila, recunoscuta din departari. Pare un mic Westvand, (dar orientata spre sud-est). La mijlocul peretelui are un valcel in forma de Y, pe ramura lui din dreapta ( cum il privim) se poate urca sau cobori. Dar de data asta parcurgem spre stanga potecuta de la baza, marcata cu Punct Rosu. Baza traseelor de catarare e marcata, am vazut vreo 10: Grota Suspendata, Tr. Stanjenelului, Creasta… Nu la toate se mai poate citi textul. Au de la 3A la 5A, si 5-8 lungimi de coarda. Dar le cataram doar cu privirea. 

Urcam apoi pe platoul cu padure . Intalnim multe doline si cateva poiene frumoase. Iesim de cateva ori in marginea abruptului. Ce dulce peisaj!. Am vrea sa oprim clipa, cum dorea Poetul. Apoi, ghidati tot de acelasi marcaj, coboram pe partea opusa, abrupta, acoperita cu frunze, pe care derapam mereu, glumind ca ne-ar fi fost buni coltarii! Mai facem niste poze, desi deocamdata, cetatea asta inca nu vrea nimeni s-o rada de tot de pe fata pamantului. Dar incercari au fost: Eu l-am sesizat pe Dl. acad. Dan Munteanu de cariera ce incepuse in coasta Cetatii de Piatra. Si am avut acum bucuria sa vedem ca agresiunea a fost stopata ! 

Trecem fara oprire prin Câmpeni şi cotim la stânga, apoi iar la stânga, pe Arieşul Mic. Ne oprim abia la Goieşsti, sa asistam putin la slujba religioasa din batrana bisericuta de lemn, apoi la Dealul cu Melci si in final la casa memoriala Avram Iancu. Doamna care ne-a deschis muzeul, ne spune si ea multe lucruri triste despre Rosia Montana. Cosmarul ne urmareste. Incerc sa-l alung, rememorand imagini de la prima mea participare in ’63 sau ’64 la Târgul de la Găina (târgul „de fete” e o invenţie-insultă, sustine etnograful Maria Bocse!),  cand targul era inca autentic. Veniti de departe, urcau de aici din Vidra de Sus si atunci „domni” sa faca poze si sa cumpere tulnice, furci, etc. Dar din sat nu mai urcau pe patru roti, ministri si politicieni nu soseau cu Nissanuri sau cu elicopterul, targul nu era plin de tarabe cu produse orasenesti „de doi bani” si cu turcisme. 

V-am spus si lucruri triste- le cam stiati- dar poate v-am indemnat pe unii sa vedeti cateva frumuseti din Ţara Moţilor, din Apuseni! N-au ce au Bucegii, Fagarasii, Retezatul, Piatra Craiului. Dar au „ceva” numai al lor. Vizitand Apusenii, poate veti simti acel „ceva”. Cei care i-ati vizitat, poate reusiti sa explicati acel „ceva”. Eu recunosc, nu pot!