Capricioşii Făgăraşi

O tura Suru- Sambata in iulie 2001

Luni, 2 iulie, la ora 18.49 coboram dintr-un personal plictisitor (dar care n-a avut intarziere ca acceleratele sau rapidele) in halta Sebes. Eram 7 persoane, dintre care 5 storsi recent de sesiune sau licenta, cu rucsaci mari si grei, cu mancare pentru 6 zile. Eram cam speriat si de asta si de vreme. Probabil nici ei, mai ales fetele, nu credeau ca vor ajunge prea departe, mai ales la prima panta de dupa iesirea din Sebesul de Sus. Picura cu intermitente. Abia la ora 24 am intrat in Refugiu Suru. Nu era nimeni. Am avut noroc sa depistez sursa de apa: robinet (!!!) situat cu cativa metri mai jos de ruinele vechii cabane.

Marti 3 iulie. Dimineata nu i-am putut scoate din „scutece” mai repede de ora 9. La 10.30 porneam optimisti, pe o vreme faina. Pauza si flori la Monument, pentru Robert Ungureanu si Gigi Pascu. Ca melcii si cu lungi pauze ” de admirat departarile” (spuneau ei !) si de lectii de geografie, ajungem pe la ora 17 la Lacul Avrig. Varfurile isi trasesera caciulile de nori pe urechi, dar seile, caldarile si pantele( unele rosii de rhodo!) , erau libere, ne delectau privirile si speram ca fetele „mele” sa considere ca efortul le este ( si va fi )rasplatit. 

Am montat corturile langa lac, tocmai la timp; a inceput ploaia. Au mai aparut vreo 3-4 corturi pe si dupa ploaie. Asa ca eu si Marlene nu ne-am putut realiza dorinta de a face si Custura Ciortei nici in dupa masa aceea, nici a 2-a zi. 

Miercuri 4 iulie, pe la 10 se ridica ceturile, ne strangem catrafusele si pornim. Doar varfurile mari mai au caciuli de nori. Scara e liber. Mazgavurile, apoi Custura Saratii idem. M-am gandit sa n-o ocolesc, sa-i testez pentru Piatra Craiului, sa le ofer o amintire durabila. S-au mai lipit de noi inca o pereche de tineri clujeni, cam de nivelul trupei mele. In doua zone, a trebuit sa trec eu toti rucsacii, mai putin al Marlenei. La urcusul spre Vf. Saratii a venit ceatza. La popasul lui Mihai, perechea Razvan si Ghiula a fost nevoita sa coboare spre Negoiu, fata era terminata ! La coborare, pana in Strunga Doamnei nu mai era ceata, dar a inceput ploaia, care cu mici intermitente a tinut… pana vineri spre amiaza! Da, am dormit doua nopti pe malul lacului Caltun ( si ziua dintre ele). Refugiul era plin, mai ales de cehi. Salvamontisti nu erau. Gunoaie peste tot da! 

Nici aici nu mi-am realizat planul de a mai urca o data pe Vf. Caltun. 

Vineri 6 iulie. Perechea Adrian si Dana, precum si vreo 8 cehi pornesc la vale, spre Piscul Negru. Noi asteptam sa vedem ce decide ora 10-11. Semne optimiste: petice de cer albastru. Varfurile se descopera in fata incapatanarii noastre. Pe cai! „Nu e soare, dar e bine”! Bine pana la urcusul pe Paltinul, unde iar ne cuprinde ceata, care ii trimite la Balea pe alti cehi care ne-au ajuns din urma. Noi o luam tot pe creasta spre Saua Capra, sa punem corturile la Monument, daca o tine tot asa. Dar , Saua Capra ne ofera un nou premiu, ceata se ridica spre varfuri. Asa ca nu ne mai oprim pana in Caldarea Mare a Arpasului, in „poienita” cu izvoare de sub Monumentul Nerlinger. 5 oameni, 3 corturi. Mai erau aici doi slovaci din Zilina, care vor sa ajunga pana in Piatra Craiului! Bravo lor! Spalare mult dorita. Primusul (Volodea) duduie. Cerul plin de stele. Tara Fagarasului plina de lumini. Le averizez pe fete ca desteptarea va fi f. matinala. 

Sambata 7 iulie. La ora 6 pornesc „aragazul”. La 7.45 suntem cu rucsacii in spinare. Nu pentru multa vreme, caci langa Nerlinger ii abandonam si urcam pe Arpasul Mic, sa mai vedem o data pe unde am venit, sa vada fetele si zonele pe care nu le-au vazut. Iar fac seminar cu ele: ce varf e ala, dar ala…

Apoi, la drum… pana la 15 minute de Cabana Valea Sambetei. Superba zi! Superbe peisaje. De pe Vf. Moldoveanu, Delia si cele doua Cristine ii suna pe cei de acasa sa le spuna ca aici nu mai e ca pe Negoiu! Multi tineri opriti la Refugiu Vistea, inclusiv corturi deja montate. Intalnim apoi cateva trupe de tineri „cu mainile in cur”, adica echipati ca la Costinesti („ne asteapta tata cu masina pe Valea Vistei”, ne lamureste o domnisoara). Au avut de data asta „norocul prostului”, muntele nu s-a zbarlit , cum face de multe ori dupa-amiaza.

Iar covoare de rhodo pe versantul sud-estic al Galasescului Mare. Galasescu Mic eu il urc pana sus. La coborarea lui, ma lamuresc unde a alunecat Anamaria „in prapastie” in acel inceput de an 2000. Mai jos de Fereastra Mica , iarasi mii de flori de smardar…

Duminica 8 iulie. Coborare. Vizita la Manastire. Apoi asteptam ocazii spre Gara Voila sau Fagaras. Cam cu greu, ajungem toti in tren… Sunt multumit de „fetele mele”. au trecut examenul pentu Crai. Le felicit Rememoram locuri,denumiri, peisaje, intamplari. Ne intoarcem mai bogati… sufleteste in dura lume a banului…