Chemările Retezatului

Motto: Dacă am vedea cu lacurile, stelele s-ar apropia, întâmpinându-ne la jumătatea drumului

LUCIAN BLAGA

Orice munte, prin el însuşi, reprezintă o chemare pentru montaniarzi. Dar pe lângă atributele comune tuturor munţilor, fiecare are ceva „personal”, ceva în plus sau mai bine evidenţiat decât la confraţii săi.

„Care este cel mai frumos munte din România?”, a fost întrebarea lansată cu ani în urmă telespectatorilor de îndrăgita emisiune „Montan-Club” a TVR Iaşi, patronata de Ticu Lăcătuşu. Ce păcat că se transmitea duminica, zi în care multi montaniarzi erau, bineînţeles, pe munte! Întrebarea era incitantă şi în acelaşi timp tentantă prin posibilitatea ca răspunsul, prin tragere la sorţi, să aducă un premiu „montan” din partea cunoscutei firme clujene de echipament de munte ATTA.

Dificila întrebare de mai sus mi-am pus-o şi eu şi mi-au adresat-o deseori şi alţii. Ea e similara cu cea adresata (şi care n-ar trebui adresată) copiilor: „Pe cine iubeşti tu puişor mai mult: pe mama, tata, bunica sau bunicul?”. Ei răspund de obicei diplomatic şi sincer totodată: „Pe toţi!”.

Personal, consider că Piatra Craiului este Crăiasa Carpaţilor Româneşti, iar Făgăraşul este incontestabil Împăratul. Scriind acum despre Retezat sunt un inconsecvent, un nerecunoscător „perechii imperiale”? Nu! Pentru că n-am trimis un răspuns la TVR Iaşi, considerând că toţi trei munţii de mai sus se află pe cea mai înaltă treaptă a podiumului. Dar am făcut pariu şi am câştigat ca după numărătoarea voturilor pe locul I va ieşi Retezatul!

Explicaţia: Retezatul are numeroase chemări pe care ni le adresează şi alte masive montane, dar şi unele proprii: Nu e sălbatic ca Piatra Craiului, „unde te vrăjeşte frumuseţea sălbăticiei şi te copleşeşte sălbăticia frumuseţii” (Mihai C. Vornicu), dar unde pândesc tot felul de capcane. Nu are vastitatea spaţiilor făgărăşene, acea lungime de zeci de kilometri de talazuri încremenite care cer stoice eforturi pentru a le parcurge.

Retezatul este mai „popular”, accesibil cu eforturi mai mici, fiind mai „adunat” şi abordabil din mai multe direcţii. El are, cred, premiul I de popularitate. Este un parc şi la figurat, de „plimbare” pentru familişti, pentru bunici şi nepoţi, pentru profesori cu elevii lor. Este însa şi un parc naţional, declarat ca atare (primul din ţară!) încă din 1935, prin stăruinţele savantului clujean Alexandru Borza. Consider chemarea Retezatului ca fiind, în esenţă, Diversitatea în Armonie: creste domoale sau custuri; vai blânde sau sălbatice, căldări glaciare în trepte, pânze de grohotişuri ciclopice, contraforturi de granit ce „sprijină” piscurile semeţe, covoare imense multicolore ţesute din miliarde de flori, ciopoare de capre negre, ciudatele marmote şi lacurile, mai ales lacurile!

Aceste ochiuri de mare, cum le spun ciobanii, sunt în număr de 58 (după I. Pisota – Lacuri Glaciare din Carpaţii Meridionali – Editura Academiei, 1971). După alte surse, 80, în orice caz vreo 40 mari şi mijlocii (Nae Popescu – „Munţii Retezat”). Ele reprezinta, se pare, principala chemare a acestui munte mirific. În nici un alt masiv nu putem vedea așa multe lacuri deodată, din acelaşi punct/ vârf… Nicăieri lacurile alpine nu au atâta farmec. Au nume de fete frumoase ca şi ele: Bucura, Ana, Lia, Viorica, Florica… De la primul din ele se pare că şi-a împrumutat numele Bucura Dumbravă, Fanny Seculici, născută la Bratislava în 1868, dar stabilită în Bucureşti de la 5 ani şi devenită apoi pionier pătimaş al drumeţiei în Carpaţii româneşti. Autorul obişnuitului „Cuvânt înainte” la ediţia din 1970 a acelei splendide „Cartea munţilor” a Bucurei Dumbravă, în loc să ne lămurească asupra originii numelui de adopţie al acesteia, (coincidenta sau nu cu numele lacului din Retezat?) face afirmaţia hilară că „Numele Bucura Dumbrava ne aduce aminte de răcoarea lacurilor din Făgăraş” (sic!). Tot în acest gen, de „informare” autorul cărţii „Omul şi Muntele” afirma ca pseudonimul Bucura Dumbrava este ales din îngemănarea numelui a doua lacuri din Făgăraşi” (sic !!).

Cu excepţia Bucurei, celelalte lacuri se pare ca au fost „năşite” de Mihai Haret, un alt părinte al drumeţiei în Carpaţi. În orice caz, el a utilizat pentru prima dată în literatura turistică cele patru noi nume feminine, ca şi hidronimele Tăul Porţii, Tăul Agăţat şi Bucurelul, „fără însă ca autorul să dea vreo indicaţie asupra sursei de informare/ inspiraţie”, aşa cum precizează I.I. Dunăreanu în notele sale (pag. 179) la ediţia (pe care a îngrijit-o) unei selecţii din opera turistică a lui Mihai Haret „Călător prin Munţi” Editura Sport-Turism, 1976. Într-adevăr, în calendarul (devenit apoi „Enciclopedia Turistică Românească”) editat de Touring-Clubul României între 1934-1941, în nici unul dintre cele 6 articole scrise de Mihai Haret despre Munţii Retezat, din care unul (în volumul V – 1938, pag. 109) intitulat chiar „Lacurile Bucura”, nu precizează nimic despre originea numelor „surorilor” Bucurei. E posibil ca în acele vremuri ciobanii să le fi numit doar „Tăurile Bucurei” cu precizarea doar „Tăul Mare al Bucurei”. Într-o situaţie similară se află în Munţii Rodnei Tăurile Buhaescului, pe care un pasionat montaniard clujean, Maxim Pop, le-a botezat Ileana, Alina şi Florica, „pentru a le scoate din anonimat” (Almanah turistic 1974, pag. 102) dar numele nu au intrat în conştiinţa turistică.

Lacurile Retezatului au un aport substanţial la situarea „în top” a masivului: Cel mai întins lac glaciar (Bucura, cu 8,86 ha, după I. Pisota) şi alte 5 din primele 10 lacuri glaciare ale României: Zănoaga – 6,5 ha, Tăul Negru – 4,4; Galeş – 3,68 ha; Slavei – 3,27 ha; Ana – 3,13 ha. Tot în Retezat sunt situate primele 3 ca adâncime maximă: Zănoagă – 29 m, Tăul Negru – 24,8; Galeşul – 20,5, tot după I. Pisota. De asemenea, primele două ca lungime maxima: Bucura – 546 m, Zănoaga – 359 m. Tăul dintre Brazi este considerat de mulţi ca fiind „cel mai straniu lac de munte din Carpaţi”. Tăul Gemenele şi Tăul Negru se numără printre cele mai „dorite” lacuri, căci se află în Rezervaţia Ştiinţifică a Academiei, unde nu se poate pătrunde decât cu aprobare specială.

Tot în Retezat s-au depistat urmele celui mai lung gheţar de vale din Carpaţii noştri – Lapușnicul – 9 km fără gheţarii de obârşie Peleaga şi Bucura (4 km fiecare).

O chemare a Retezatului o reprezintă şi cascadele sale: Lolaia, Ciomfu, Stânișoara, Lapușnicul, Pietrele şi altele mai mici, dar cu mult farmec.

În Munţii Retezat ne cheamă şi vârfurile – două dintre ele, „ne-retezate” – Peleaga (2509 m) şi Păpuşa (2508 m), situându-se printre cele 13 vârfuri de peste 2500 de metri ale Carpaţilor româneşti. Ne cheamă şi Judele, Custura, Vârful Mare şi, bineînţeles, Retezatul! Forma lui, parcă tăiată de paloşul unui uriaş a născut legende şi ele i-au adus celebritatea şi extinderea numelui său la întreg masivul.

Nu insist asupra altor chemări ale Retezatului: gingaşele flori, bogatele jnepenişuri, bătrânii zâmbri (Pinus Cembra), ciudatele „borduri”, elegantele capre negre, misterioasele marmote…

Toţi montaniarzii au amintiri frumoase despre Retezat, despre diversitatea şi armonia peisajului său. Fiecare are însa şi amintiri personale mai deosebite, unele relatate în paginile Munţilor Carpaţi – o traversare de neuitat, pe schiuri, a masivului, cu riscuri, peripeţii, dar cu mult farmec pe o zăpadă „purpurie” (Nae Popescu).

Și mie îmi stăruie în memorie atâtea clipe minunate petrecute în împărăţia Retezatului…

Nu se poate uita o ora de meditaţie în singurătate, pe un stei granitic, ridicat din marea de jnepeni uriaşi, pe malul Tăului Negru, dar nici emoţiile stârnite pe poteca îngustă dintre Cabana Academiei şi Lacul Gemenele, de aburii ridicaţi dintr-o balegă de urs… Nu se poate uita acel plăpând fir de Pinus Cembra, de doar 10-15 cm înălţime, de la marginea aceleiaşi poteci, pe care inginerul Iacob, şeful de atunci al Staţiunii de cercetări Gemenele, ne-a rugat să i-l fotografiem, dând la o parte lespezile cu care îl ocrotea de un eventual pas neglijent… Oare cum o fi arătând acum, după aproape 50 de ani?

Alt moment de neuitat: vara anului 1976, când împreună cu speologul clujean Valentin Crăciun (autorul primului album foto în întregime color al Munţilor Retezat, tipărit în 1981) am constatat cu bucurie că marmotele recolonizate în Retezat, în vara anului 1973 (eliberate pe „Faţa Retezatului”) se simt acasă şi în Căldarea Bucurei, speriindu-i şi contrariindu-i pe cei neavizaţi, care nu mai văzuseră „astfel de şobolani uriaşi”!!

Alpiniştii veterani nu pot uita acele mult îndrăgite alpiniade din vacanţele studenţeşti de iarna, pe care profesorii Eugen Seracin, Mociulschi, Radoslav, Emil Luzan şi studenţii lor de la „Poli” Timişoara le organizau în Retezat, şi care se desfăşurau într-o atmosferă de camaraderie şi fair-play. Mulţi alpinişti, mai ales studenţii, şi-au făcut în aceste ocazii „ucenicia” în ale iernii.

Nu se pot uita micul şi marele „raliu al vârfurilor”, dar nici capricioasa Muchie Mare din Colţii Pelegii, care ne aşteptă uneori cu vânt ce ţinea scăriţele la orizontala, cu geruri de Polul Nord, cu „tencuială” groasă de omăt peste prize şi pitoane – muchie în care după ce învingeam cu greu doar 8 lungimi de coardă, ne întrebam cum o fi în Himalaya…

Retezatul ne chema şi cu amintirea acelor coborâri pe schiuri, în slalom de vis, un adevărat schi alpin, adică în căldare alpină, prin zăpada imaculata, printre steiuri de piatra şi bătrânii zâmbri, peste câmpurile de jnepeni acoperite de plapuma alba, spre Bordul Tomii şi apoi spre Genţiana, acea căbănuță atât de caldă şi primitoare, mărită, reparată şi îngrijită în ultimii ani de un club de adevăraţi montaniarzi.

Ne cheamă locurile unde depunem un gând pios, o floare sau o crenguţă de jneapăn, în locurile unde au căzut prieteni: la Cabana Pietrele: Aurel Irimia (14 martie 1970); lângă cascada Pietrele Alexandru Brăduţ Şerban „Cuxi” (11 februarie 1983), pe vârful Păpuşa – Mircea Nicoara (3 martie 1987); în Valea Mariii – Vasile Atomii şi coechipierii lui Daniel Rizea, Nicolae Naghi şi Ion Băltăreţu, răpuşi de avalanşă tot in iarna 1987…

Coborând, de multe ori „per pedes”, de la Cârnic la Ohaba de Sub Piatra, dar uneori şi pe schiuri, împingând din bețe, în pas de patinaj sau remorcaţi de o sanie, revedeam filmul zilelor trăite în mirifica lume a Retezatului şi ne făceam deja planuri pentru data viitoare… Pe drum, prin gări, în trenuri de noapte, apoi acasă, ne chemau deja înapoi amintirile apusurilor însângerate, cerului înstelat al nopţii, răsăriturilor aurite urmate de acel cer „albastru de Retezat” cum l-a numit un prieten într-un octombrie.

Acest cer nu-l putem totuşi privi cu lacurile, cum dorea Poetul. Dar privind într-unul dintre acele fermecătoare întinderi de ape cristaline ale Retezatului, vedem cerul la picioarele noastre. Ne amintim atunci ca tot Lucian Blaga a scria: „Aşadar, Muntele este aceasta privelişte în care intru tot mai adânc şi care la rândul ei intra şi ea în mine”.