Conştienţă – cunoştinţă – conştiinţă

Dacă ne gândim bine, fiecare vom recunoaşte ca aceste trei cuvinte le găsim deseori folosite neadecvat. Pentru că deşi sunt asemănătoare ca scriere,  le întâlnim folosite „ca nuca în perete”, nu din greşeli de tastare, ci dintr-un conservatorism păgubos.

 Când eram încă student la medicină m-am intrebat de ce, inclusiv medicii, spun şi scriu „pierderea cunoştinţei” ? Căci opusul stării de inconştienţă e… conştienţa, nu „cunoştinţa” ! Spunem „am luat la cunoştintă că… ” , „îţi fac cunoştinţă cu…”. Iar când omul îşi revine din starea de inconştienţa, redevine conştient, revine la starea de conştienţă. Mai tarziu am discutat problema cu unii profesori de la medicină, unii mi-au dat dreptate, dar… au continuat să spună şi să scrie tot aşa. ” E e termen încetăţenit” spunea unul. După câţiva ani îmi venea să sărut prima cartea de medicină în care  era scris negru pe alb „PIERDEREA CONŞTIENŢEI” ! (majusculele îmi aparţin ). Încet-încet au preluat şi alţi medici termenul. Dar nu toţi.

Am recitit recent o excelentă carte despre alpinismul himalaian,  „În aerul rarefiat” a lui John Krakauer, aparută în 2013 la prestigioasa editură Humanitas, în colecţia „Raftul Denisei”.  Ca orice carte serioasă, are în caseta tehnică şi un „corector”, care veghează/ar trebui să vegheze ca noi, cei care nu suntem filologi, să nu stâlcim limba română. Îi respect pentru asta, deşi… unii dintre ei ne corectează „după ureche”.  Dau doar două exemple:  o  „brână”  dintr-un traseu de munte, a fost „corectată” îin „bârnă” !!, o avalanşă „tip scândură” ( termen des folosit de alpinişti) în căldarea Podragu, a devenit la tipar „avalanşă cu scânduri şi buşteni” ! !

În cartea amintită, la pagina 156 găsim:”… a căzut brusc şi şi-a pierdut CUNOȘTINȚA”. La fel la pag.238  „în cele din urmă mi-am pierdut cunoştinţa”. Iar cu câteva rânduri mai jos, găsim  „acesta şi-a recăpătat CONŞTIINŢA ”   !!! Aldinele îmi aparţin. 

Dar mai am și motive de bucurie: în cartea lui Kurt Diemberger :”K 2 Muntele Munților” apărută în 2010 în româneștel a fosta Editură Karpatia din BV , la pag.108 unde se vorbește despre edemul cerebral la mare altitudine., Cătălin Hîciu a tradus ”…letargie, apatie., coordonare îngreunată, confuzie și în faza terminală PIERDEREA CONȘTIENȚEI ”. Majusculele îmi aparțin. 

Cele trei cuvinte din titlul acestui scurt articol au înţelesuri total diferite ! Conştiinţa e noţiune filosofică, conştienţa e un termen medical, cunoştinţa  e  termen de  comunicarea inter-umană şi e altceva decât celelalte două.  Folosirea lor  la întâmplare,   în scriere sau în traduceri, nu e o dovadă de profesionalism sau de respect faţă de limba română. 

Dacă în literatura medicală  e pe cale a se corecta eroarea,  în alte cărţi şi reviste vedem, iar la radio si TV auzim din păcate prea des tot bine „implementat”-ul  termen „pierderea cunoştinţei” .  Nu degeaba se spune că „obişnuinţa e a doua natură” . Ca şi „a da sfoară în ţară”, în loc de „SFARĂ în ţară” şi multe altele.

Am scris opinia mea celor de la Institutul de Lingvistică din Bucuresti. Raspunsul lor  m-a cam dezamăgit:

”  norma lingvistică se stabilește în funcție de cuvintele și formele folosite în limbajul îngrijit (literatură, cărți de specialitate etc.). Dacă o inovație lingvistică ajunge în această sferă (a limbajului îngrijit) cu frecvență suficient de mare, atunci ea este normată ca fiind corectă, oricât de ilogică ar părea și oricât de departe ar fi de forma justă. Așa se explică de ce sunt considerate drept corecte forma de plural rucsacuri și expresia a-și pierde cunoștința.   Vă rog, de asemenea, să fiți conștient că limba evoluează prin contribuția tuturor vorbitorilor, mai mult sau mai puțin educați, și sub influența mai multor factori, mai mult sau mai puțin complecși. În concluzie, vă rog să rețineți că norma lingvistică nu se stabilește după logica și cunoștințele de specialitate ale lingviștilor, ci după preferința de utilizare a numeroșilor vorbitori cu limbaj îngrijit.”

Le-am răspuns că eu credeam că noi, cei multi, care „e proşti”, trebuie sa învăţăm de la specialiştii în lingvistică, nu aceştia să accepte ca valabile expresii folosite de „numeroșii vorbitori cu limbaj îngrijit”. O expresie nepotrivita a unei personalităţi (şi aceştia pot greşi) , preluată şi difuzată, amplificată, nu ar trebui să fie acceptată. Ş în unele ediţii ale celebrului Larousse am găsit greşeli, unele chiar supărătoare . Preluase un coleg una şi imi argumenta „aşa e în Larousse !” Dar Larousse a corectat greşeli în ediţii următoare. DEX nu poate face asta ? Merge pe criteriul „Obisnuinţa e a doua natură ” ? Dacă în medicină se corectează „pierderea cunoştinţei ” în „pierderea conştienţei” , nu se poate face asta şi de către lingvişti ? Ce ii impiedică ?

Dar măcar de la  Institutul de Lingvistică din Bucuresti am primit răspuns, de la cel din Cluj nu !

Ştiu că limba evoluează, dar cred ca trebuie să evoluze spre a fi mai bogată, să evolueze spre mai bine, spre mai exact, spre mai corect, spre mai logic !  Şi ar trebui ca lingviştii, cei în care îmi pun speranţa stopării agesării limbii române, să militeze pentru asta, sa ţină ştacheta sus, nu s-o coboare !

Reamintesc încă o diferenţă -dar ne-supărătoare- între lingvişti şi medici:  În presă şi literatură se foloseşte cuvântul „cangrenă”, luat din italiană, în medicină se foloseşte „gangrenă”, luat din franceză.

                                                                        ********