Crăciun cu ambuteiaje

Joi 26 dec. 2024, venind de la Slatina de la părinții Marlenei, am vrut să urcăm din Horezu la noua zonă turistică din jurul Vârfului lui Roman al Munților Căpățânii. Să ne montăm cortul pentru trei nopți undeva între acest vârf și vf. Ursu din creasta principală și să efectuăm ture pe schiuri cu doar un rucsac ușor. Ceea ce am și făcut, dar puțin mai altfel decât în plan. Deoarece, pe la ora 14, mai sus de unde începea zăpada, drumul era deschis, dar nu se aruncase cu nisip. Cam 90 % dintre mașini, adevărat că mai toate 4×4, nu aveau lanțuri și erau mereu blocaje. Mașini care coborau de pe platou, majoritatea de la Mânăstirea Alina Maria, „dansau” ! Iar multe dintre cele care urcau nu mai puteau fără lanțuri, mulți se chinuiau să se întoarcă… Bărbații se sfătuiau, așteptau, se socializau, se ajutau. Femeile și copiii asistau la „spectacol”, dar deși nu era frig, lunga așteptare îi determina „să facă cuie”.

Cei mai norocoși, mai ales cei cu lanțuri – cum eram noi- urcau pe contrasens, dar din când în când veneau mașini de sus și dacă nu găseai spații goale pe banda de urcare se făcea blocaj pentru o vreme. Așadar se urca „în salturi”. Am fi ajuns sus pe întuneric. Așa că pe la ora 16, lângă o curbă mai largă, am reușit șă ieșim din „carosabil” și să montăm cortul dincolo de troianul făcut la curățarea drumului. A apărut și o mașină a Poliției, nu mai lăsa pe nimeni să continue urcarea; pe un polițist l-a dus un ATV mai sus și de abia când nu mai veneau mașini de pe platou, au permis urcarea celor care aveau cazare sus în cabane- vile ale lor sau ale prietenilor.

În cam două ore se făcuse liniște, așa că am dormit bine.

Vineri, 27 dec ne-am continuat planul. Având lanțuri și tracțiune 4×4, am urcat fără probleme încă vreo 4 km. L-am parcat pe ALP la poalele dinspre sud ale Vârfului lui Roman, la ramificația spre stânga către sud, către mănăstire. Ne-am urcat pe schiuri, ne-am luat rucsacii în spinare și am pornit pe drumul curățat pe încă vreo doi km, în direcția nord. Din păcate creasta principală, către vf. Ursu era în ceață, așa că ne-am oprit la limita ei și am montat cortul.

Am decis să facem doar o plimbare spre înapoi și mai departe spre sud , până la Mânăstirea Alina Maria, dar prin zăpadă intactă, nu pe drumul mașinilor sau pe urmele de ATV-uri.

Mănăstirea Alina Maria, a fost ridicată mai la sud de Vf. lui Roman, în urmă cu 10 ani, de un om de afaceri sibian, în memoria fiicei sale, care a plecat mult prea devreme din această lume. Mai fuseserăm aici cândva, dar primăvara. Dar acum, iarna, hălăduind două zile pe schiuri de tură prin zonă, nu ne temeam de ce riscau unii motorizați care aveau prea mare încredere în bolizii lor.

Ideea de a „petrece” un Crăciun pe schiuri de tură în această zonă, ne-a venit din postarea pe la început de decembrie unor imagini de iarnă de aici de către prietenul Florin Bâscu din Lausanne-Elveția, venit atunci acasă la Urșani- Horezu, la o aniversare a tatălui său. Mulțumim Florin !

Sâmbătă 28 decembrie am făcut o tentativa de a urca spre nord, cel puțin până pe vf. Ursu -2.124 m din creasta principală a Munților Căpățânii. Ne-am întors din șaua cu ref. Salvamont, aflată dincolo de Piscul Lung, din cauză că mai sus am fi intrat în ceață și din cauza unui pui de viscol. Am mai făcut apoi plimbări pe schiuri prin zonă, iar seara am acceptat o amabilă invitație făcută de doi olteni, pasionați montaniarzi, care ne recunoscuseră în ziua anterioară, când mergeam spre mânăstire, iar ei coborau spre căbănuța lor aflată la vreo 15-20 minute de al nostru ”base camp”. Dimineața, la vreo oră după noi, plecaseră și ei pe bocanci, tot spre vf. Ursu, dar pe ei nu-i speriase ceața și vântul. Nu-i întâlniserăm pe traseu, căci noi ne întorseserăm pe versantul opus al Piscului Lung. De la ei am aflat că pe Vf.Ursu există o plăcuță „In Memoriam Dinu Boghez”- fostul nostru bun prieten vâlcean, pasionat montaniard și bun cunoscător al zonei. După ce am ajuns acasă, la un mesaj de urări al nostru, ne-a răspuns Floriana Boghez, anexând la mesaj o fotografie cu acea placă In Memoriam.

Din păcate, vremea a devenit excelentă în ziua de duminică, ziua plecării noastre spre casă, când toate culmile albe zâmbeau în soare deasupra unei imense mări de nori. Așa cum bănuiserăm, drumul care a fost infernal la urcare, era la acea oră matinală liber, încă nu începuse „marea invazie” cu blocajele de rigoare. În drum spre casă, discutam amănunte despre Tura de Rev care urma…