Cu schiuri pe creasta Suhardului

Noi doi mai parcursesem de cateva ori creasta in intregime, dar nu pe schiuri. De Pasti 2000 per pedes – de la Vatra Dornei pana in pasul Rotunda, chiar prin zapada mare proaspat ninsa peste cea care mai dainuia in unele locuri, regretand ca nu ne luasem schiurile.

Am plecat din Cluj vineri 2 martie 2012 la 17.15 cu doua masini, opt colegi de club: Lusu Giurgea, Laurentiu Vezentan, Dragos Roncu, Mihaita Nagy, Alina Carja, Marian Poara si noi doi: Dinu si Marlene Mititeanu. Stiam de acasa si ne-am convins si pe traseu ca formam un grup omogen si ca pregatire fizica si din punct de vedere psihic. La ora 21.05 am ajuns in Ciocanesti, unde, conform intelegerii telefonice, ne astepta dl.Tzaranu, patronul pensiunii Melios (tel. 0742-128 621) sa ne duca cu microbuzul sau pana La Rotunda. De la Cazarmi n-a putut urca spre pasul Rotunda (aflat la 1.271 m) decat sub un km din cei 4,6, caci n-avea lanturi. Dar drumul era bine deszapezit. Asa ca ne-am urcat pe schiuri si la 23.30 am ajuns la pensiunea Croitor (tel. 0761-099 029), unde eram asteptati cu o oala mare de compot cald de mere si cu camerele incalzite. Este criza de apa si acolo, asa cum aflasem ca e si la pensiunea Rizea, unde vom urca unii joi 8 martie, altii vineri, la tabara CAR Universitar Cluj de initiere in abordarea muntelui in sezonul alb.

Sambata 3 martie, la ora 7 rucsacii ne erau deja in spinare si noi pe schiuri. Zapada era „buna”, ne scufundam putin, inaintam cu spor. Din pacate, dupa 2 ore, motive marunte dar neplacute, i-au obligat pe Marian si Alina sa renunte si sa coboare inapoi la Rotunda pe paraul din stanga, Ursul, afluent al vaii Rusaia. Neplacut , mai ales pentru fotografi, toata ziua cerul a fost sumbru. Insa ceatza si vantul puternic, ne vor lua in primire doar cand ne vom apropia de „top”-ul masivului -Vf.Omului, 1.932 m si de acolo pana dincolo de Pietrele Rosii- 1.773m. De pe Pietre, a urmat o lunga coborare in viraje cuminti, din cauza rucsacilor mari. Padurea de pe vf. Diecilor ne-a oferit un peisaj de basm, facandu-ne noi poteca serpuinda printre brazii incarcati de nea, caci era greu de ghicit si urmarit poteca de vara. A urmat apoi o noua lunga si faina coborare, de acum fara ceatza si vant, pana in Saua Diecilor, unde, intr-o stana clasica, am facut o pauza de masa.

Inca doua ore prin padure, unde drumul si marcajul sunt relativ usor de urmarit. Pe acolo ne scufundam ceva mai mult ca in zonele cu gol de munte. La ora 17.30 ajungeam la tzinta zilei: „lacul Icoana” aflat vara imediat la iesirea din padure si cam la jumatatea distantei de 50 km dintre pasul Rotunda si Vatra Dornei. Am tasat cu greu zapada pentru a monta doua corturi, caci Lusu si Veze s-au dus pana la o stana noua din apropiere si l-au montat inauntru. Ancorasem bine corturile, dar noaptea a fost fara vant (acolo).

Duminica 4 martie. Am plecat la ora 7.45. Soarele a iesit din nori doar cand eram cu rucsacii in spinare. Existau si mari petice de cer albastru, dar era foarte frig (dimineata termometrul arata -14gr.C ), frig accentuat de vantul tot mai puternic. Vantul si viscolul erau mai accentuate decat sambata, zapada se strecura prin toate locurile neinchise etans. Dar macar ochii si sufletele se puteau bucura de peisaj. Si am facut si eu poze, caci sambata nu scosesem aparatul din rucsac din cauza cerului plumburiu. Facusera sambata poze doar cei cu aparate mai mici si mai comode, cei care doreau si poze de amintire. Duminica peisajul cerea sa fie fotografiat, dar Marlene (ea face de obicei pozele!) mi-a spus sa fac eu daca vreau. Da, era un gest masochist a scoate mana din manusa groasa pentru a face poze. Caci mie nu imi incap si manusile subtiri de lana in acele mult laudate manusi Seal Skinz; de fapt incap cu greu dar imi impiedica circulatia sangelui si cu ele efectul ar fi invers, mi-ar fi frig la maini. Iar dupa ce declansam cu mana dreapta fara manusa, trebuia sa suflu de cateva ori aer cald in manusa si dura cam mult pana mi se incalzeau degetele din nou. Si acum, cand tastez, varful degetelor mainii drepte imi sunt amortite ! Ne-am luptat cu vantul peste sau ocolind varfuletzele muntelui Sveitzaria , pe a carei culme exista un lung gard de lemn ce desparte pasunile dinspre Ciocanesti de cele dinspre Cosna, gard ce ne aminteste de Marele Zid Chinezesc !:-)

Daca vremea ar fi fost mai blanda, am fi continuat pana sub vf.Faraoane si am fi coborat spre Ciocanesti printr-o lunga poiana si apoi pe drumul de pe culmea dintre paraiele Suharzelul Mare si Mic. Dar am renuntat, am cotit la stanga spre si pe langa Schitul Recele. Pe drumul ce are 6 km. pana in Ciocanesti, era un strat de zapada ninsa de curand. Coborarea a fost o placere, prima parte cu focile pe schiuri, apoi, din vale, fara foci. Si pe trotuarul de pe ulitza principala si apoi inca putin in directia Colacu , am mers tot pe schiuri. La ora 13 eram langa masini. O pauza traditionala la cofetaria Bristena din Vatra Dornei, de unde i-am recuparat pe Marian si Alina, care facusera cateva coborari pe partiile statiunii.

Schiurile ne-au ajutat sa ne respectam planul. Caci atunci cand coboram de pe ele, ne scufunfdam cam pana la genunchi…

Planul fusese sa parcurgem un munte „bland”. N-a fost bland deloc ! Ne-am mai „calit” putin pentru alte creste mai alpine !

Cateva imagini, toate din ziua a 2-a , alaturi !