De Crăciun, prin Obcine

Motto:  Ne pare rau dupa anotimpul care pleaca, ne este  dor de cel care vine….

Desi toamna lui 2010  a fost cam capricioasa, nu prea amabila cu drumetii-fotografi, am facut si cateva ture care ne-au incantat ochii si sufletele prin inegalabilul farmec al luminii si culorilor  Toamnei.

In acelasi timp ne era dor de iarna, de zapada, care ne aminteste mai mult de copilarie decat  toamna.  Poate ca la amintirile din copilarie (ooo, ce ierni, ce zapezi erau atunci !) se adauga si dorul de curat : albul e culoarea puritatii, iar patura de nea mai ascunde  gunoaiele lasate peste tot de „porcus turisticus”. Se mai adauga si dorul de a aluneca la deal si mai ales la vale pe „minunatele talpici”…

    De cativa ani tura noastra de Craciun incepe prin 20-21 decembrie, pe dealuri sau munti blanzi, pe schiuri cand zapada e amabila cu noi, cu dormit 3-4 nopti in „hotelul mobil de 2 locuri”  si cu ajuns in 24 sau 25 la o bisericuta dintr-un satuc sau la un schit. 

  In acest an ne gandisem la un circuit pe cele doua culmi bucovinene care flancheaza valea Carlibaba, afluent de stanga al binecunoscutei Bistrite Aurii: Obcina Ţibaului  spre vest (mai scurta, dar mai frumoasa) si Obcina  Mestecanisului spre est,  cu lungime mai mult decat dubla. Pe ambele le parcursesem de mai multe ori si vara si iarna pe schiuri. De ambele ne era dor. Si eram hotarati in aceasta vacanta de Craciun sa le parcurgem, caci in urma cu un an nu aveau zapada si am continuat pe sosea pana in Pasul Prislop.  Si atunci, acolo, era zapada putina, dar temperatura era de -18gr C, nu pozitiva ca acum. 

        Marti, 21 decembrie la pranz, il parcam pe batranul nostru TOM ( de care ne vom desparti in curand ca de un drag si de nadejde prieten !) in curtea fam. dr. Mircea Gordan,  indragitul medic stabilit de cateva  decenii in Carlibaba.  Panta ce ne va urca spre vf.Fluturica e alba.   Stratul de zapada e subtire, dar  compact. Logic ar fi ca mai departe,  pe  Iedu, Țapu ( 1.661 m ), Magura, aflate mai sus, sa gasim mai multa zapada.   Cu un optimism prudent,  ne urcam pe schiuri inca din curtea amabilelor noastre gazde. Pe ulitele ce ne urca progresiv e OK.  Iesiti in fanate si pasune, ne dam seama ca nu cantitatea zapezii e problema, ci calitatea ei ! E uda, moale,  grea. Schiurile aluneca pe sub zapada si la fiecare pas, odata cu schiul, ridicam si 2-3 kg de zapada.  Ba mai mult, mie (Dinu)  incepe  sa mi se lipeasca si de foci, se ridica si toata zapada  de sub schiu, ramane iarba curata ! Asta o rezolv  cu ceara adecvata, dar ne  dam seama ca nu vom putea continua asa inca 4 zile ! 

 Decidem sa continuam „antrenamentul” pana pe vf. Fluturica – 1.345 m. Un fel de „ceaun” rasturnat unde sa stam si sa cugetam…   Nu e nevoie sa „cugetam” prea mult. Caci ajunsi pe belvederea  pe care hotarasem sa ne montam cortul… constatam cu stupoare ca mai departe nu prea mai e zapada !  Uitasem ca  lainaltime poate fi  vant cand ninge, ca  acesta duce zapada prin cotloane ascunse si ca pe pantele mai „insolate” , zapada proaspata, fara „baza” se topeste repede.  Asa ca superba luna plina care aparuse impetuos la 16.40,  nu ne mai indeamna sa continuam inca vreo doua ore.

Ne resemnam  si  montam  cortul. Afara sunt  + 1gr.C.  Cu cele doua lumnari fixate bine in suportul lor, in cort  ridicam temperatura  la + 10 ! Boierie !

    Miercuri 22 dec. iesim cateva minute doar pentru a admira rasaritul, acelasi si totusi altul de fiecare data. Apoi lenevim in cort  „de ciuda”. Nu vom mai avea de parcurs cca 70 km. cat ne arata track-ul introdus acasa in GPS.  Vom trece la planul de rezerva.  Plecam doar cu un rucsac usor. Coboram in catunul Fluturica , unde suntem cunoscuti. Omul  care pazea oile langa sat  isi aminteste  ca am mai trecut pe acolo pe schiuri. Eram atunci vreo sase, iar zapada era faina, am ajuns pana langa granita… Faina tura, faine amintiri… Omul ne povesteste da de curand, lupii i-au „rupt” o oaie, in timp ce el taia porcul si cei mai buni caini venisera „la pomana” ! Ne intristam afland (banuima asta)  ca de la an la an se imputineaza numarul de oamnei (toti ruteni/ucraineni) care mai vietuiesc acolo. La fel si in Pleta, urmatorul catun. Din care incepem  urcusul abrupt si lung  pana pe vf.Iedu- 1.517 m. Suntem ca in elicopter !  Nu e cer albastru (dar are si petice de albastru !), dar vedem muntii din toate zarile: Țapu si culmea „noastra”, zona nord-estica a  muntilor Rodnei , Suhardul, Obcina Mestecanis… Lenevim din nou, mai ales ca ne mangaie soarele, lenecare  nu ne  caracterizeaza.  Ne intoarcem apoi agale la cort…

    Joi 23 dec. La ora 9.45 ne luam rucsacii in spinare. Coboram o vreme pe schiuri . Apoi renuntam, caci e mai rapid si mai comod pe bocanci.

Carlibaba si valea Bistritei Aurii sunt „atlantide”: o mare de ceaţa le acopera. Caldura ce urcase la + 8 gr. inmuiase si mai tare zapada, pe ulite era mai mult noroi. Ajunsi la „Base Camp”,  incuiem schiurile si claparii in box-ul  dedicat.  Eu plec sa-l duc pe TOM cu vreo 18 km mai aval, in satul Ciocanesti, unde -in ambele variante (pe schiuri sau bocanci)-  e planificat finalul turei. Il parchez in curtea Primariei si ma urc intr-o „ocazie”  spre inapoi, in Carlibaba. Ma autofelicit pentru idee, caci in ziua de Craciun nu as gasi „ocazie”!  La ora 13 ne luam ramas bun de la amabilele gazde si re-pornim, dar ca drumeti. Cca 1 km in amonte pe valea  Carlibaba, apoi la dreapta  inca 7 km pe valea Tatarca.  Ne saluta brazii de langa drum, dar ne saluta plangand si brazii ferecati  in uriase camioane si in remorcile acestora.  Ajungem  in saua Obcioara de pe culmea Obcinei Mestecanis.  Aici ar fi trebuit sa sosim pe schiuri, dinspre stanga, venind din pitorescul sat huţul Bobeica, peste vf.Hrobi si Lucina, pe deasupa grajdurilor si pasunii renumitei herghelii de cai huţuli. Cotim la dreapta si mai inaintam vreo ora, intrebandu-ne oare cati ani vor mai fi folosite casele si grajdurile raspandite pe uriasa pasune. Montam cortul in Poiana lui Manaila, langa o troita noua si decorata in interior ca o biserica; e plina de icoane. .

 Vineri 24 dec. Vreme faina. Admiram orizonturile.  Se remarca Giumalaul si Raraul. Amintirile si GPS-ul ne ajuta la raspantii. Stim ca vom intra iarasi in padure, dar nu pentru multa vreme. Chiar la intrare, in stanga drumului, intr-o zona defrisata si plina de ragalii, sclipeste in soare un schit nou. Pe o scandurica e scris: ” Schitul Sf.Ioan cel Nou de la Suceava”.  Fara rucsaci, pe un drum noroios ne deplasam pana la el. Salutam cu crestinescul „Doamne-ajuta”  pe un calugar cu barba si plete carunte, care ne conduce sa vedem interiorul, inca in lucru.  Speram sa revenim cand incinta va fi plina de alei iniebate, flancate de braduti  si cand nimeni nu va mai indrazni a hacui brazii din padurea vecina. sa fie aici o oaya de pace sufleteasca dar si de liniste si de bucurie pentru ochi. Prin satucul Obcina, ajungem in valea Botusel.  Coboram vreo 500 m, apoi cotim spre dreapta in urcus spre satul Delut.

 Cand am mai trecut pe aici pe schiuri, din scoala  ieseau copiii cu pachete de la „Mosul”. Acum, scoala pare parasita. Ce imense spatii intre case pe acest platou !  Macar  inca sunt cosite, pasunate, par trerenuri de golf. Dar ne intristeaza gandul ca le vor invada buruienile, maracinii, tufisurile cum am vazut  prin Apuseni…”Dulcea Bucovina” va ramane oare „vesela gradina” doar in poezia Bardului de la Mircesti ?  Coboram tristi spre manastirea Orata.  Alte tristeti: trecem pe langa case mari, faine, cu alte acareturi in jur, cu fanare pline pana sus,  cu cate un perete plin pana sub streasina de lemne pregatite  de a fi puse in sobe, dar  care case nu mai au locatari…

Montam cortul pe zapada nu departe de incinta manastirii. Am cautat un loc in care sub zapada sa nu fie o baltoaca…  La ora 19, toaca si clopotele ne-au chemat la Slujba de Ajun. 

Sambata 25 Decembrie.  Dimineata de Craciun ? Panza cortului e harfa pe care picaturile de ploaie ne canta desteptarea… Si ne amintim ca  pe vf. Pietrosul din Calimani, intr-o noapte de Sfanta Inviere, ne-a nins ca-n miezul iernii. Sperand intr-o pauza, incepem sa impachetam lucrurile din cort. La ora 8 apare pauza, suna toaca, bat clopotele.  Lasam ruscacii sub streasina manastirii si intram din nou in Paraclis unde se tin slujbele iarna. Patru calugarite cu voci calde, preotul,  vreo 6-8 sateni si noi doi….

Dupa ce ne luam rucsacii in spinare, ne imbracam peste ei si cu pelerinele, caci  incepe si ploaia, care ne va insoti pana la „finish”. Urcam dealul, coboram in Delnita, urcam iarasi spre Smida Ungurenilor.  Mai sus, ne oprim sub un brad, caci vazusem „bradul nostru de Craciun”: un urias brad  cazut la pamant, din care rup un varf dintr-una din crengile incarcate de conuri.

Trecem apoi pe la stana Colacu, unde candva am stat la povesti cu ciobanul Harceag, care ne-a omenit cu de-ale stanei..  Peste vreo 30 minute, in padure, parasim culmea marcata cu banda rosie. Pe care candva, intr-un Ajun de Craciun , alaturi de Doru, Mirela si Liviu, amici din Bistrita,  am continuat pe schiuri pana dincolo de asfaltul pasului Mestecanis, la Schitul Sf.Pantelimon. Amintiri faine, prieteni faini… Cotim la dreapta pe drumul marcat cu punct rosu. Dupa vreo 20 minute iesim din padure si vedem satul Ciocanesti. Un sat despre ale carui „case pictate”, ospitalitate si frumusete  s-a dus faima pana departe… Vi-l poate prezenta si „nenea” Google ! La ora 14, cand satul pare pustiu (deh, sarmalele, friptura, vinul, tembelizoarele…), noi ne schimbam langa TOM de hainele umede.  

Nu mai vrem mancare „din brisca” ! Demaram spre Cluj. Cofetaria Bristena din Vatra Dornei e incuiata. Firesc. Continuam prin fainul peisaj dornean. Dupa pasul Tihuţa, Dracula Castle din Piatra Fantanele, are multe masini in parcare. Buuun ! Aici e „bunica noastra” care ne asteapta cu sarmale si alte bunatati. Pe care le-am comandat dar nu le putem  razbi, asa ca luam  si  la caserola pentru acasa !  La ora 20.15 am intram  in „Cetate”.  Suntem multumiti de ce am realizat, desi  zapada  n-a fost nici de data asta ” prietenoasa”.  Suntem multumiti ca am „respirat munte”, ca am fost iarasi „langa  cei dragi” (formulare din mai toate urarile!)-, langa parintii nostri- Carpatii !

Crenguţa cu conuri- fara alte podoabe-  de pe un  perete al  sufrageriei, e dovada ca ce am scris mai sus n-a fost un vis…. Si track-ul descarcat in PC e dovada: am parcurs 56,5 km. 

Zeci  de SMS-uri  ne intra in cascada in telefonul mobil abia dupa ce despachetam, cand scoatem si pornim „scula” de legatura cu lumea, pe care o uitasem si o impachetasem dimineata in sacul de puf !  Va multumim tuturor pentru mesajele voastre pe e-mail, prin SMS, precum si celor primite doar telepatic. Ne-am gandit si noi la voi. Speram ca v-ati simtit bine fiecare pe unde ati fost…