Cam asta anuntau prognozele, dar nu credeam ca va fi chiar asa! Acum- dupa doua zile de schi de tura si doua nopti in cort pe -20gr.C si alungati apoi de ploaie spre casa in a 3-a zi, ne miram de exactitatea previziunilor !
Ciudat inceput de iarna ! Zeci de sosele blocate, sute de masini ramase in viscol zeci de ore. Toate astea ne dadeau sperante ca vom gasi zapada la munte. Noi ne orientasem spre muntii din nord, unde nu au fost sosele inzapezite, banuiam deci ca a nins linistit, ca vom gasi atata zapada cata ne trebuia pentru o drumetie pe schiuri.
Am ajuns duminica 20 decembrie seara in Carlibaba. Planul era sa parcurgem in 3 zile pe schiuri si cu cort, un circuit in jurul vaii Carlibaba. Il mai facusem si vara si pe schiuri ! Doream sa urcam si sa mergem pe Obcina Tibaului pana langa granita si sa ne intoarcem pe Obcina Mestecanis. Dar stratul infim de zapada care era pe dealurile de langa sat, ne-a determinat sa continuam pe soseaua Vatra Dornei-Borsa pana in Pasul Prislop, sperand ca acolo, la peste 1.400 m sa fie mai multa. Insa si acolo era incredibil de putina; unde se asezase in strat uniform (pe drumuri prin padure) avea doar 20 cm. Dar in loc deschis, se vedea clar ca ninsese cu vant, caci in multe zone era doar iarba. Si picioarele nordice ale muntilor Rodnei erau gri, nu albe ! Am ajuns in pas pe inserate. Vantul batea cu furie, spulberand zapada pufoasa. Pensiunile din pas sunt inchise iarna. Ne asteptam la asta. Ne-am montat cortul pe terasa din spatele uneia dintre ele, mai la adapost de vant si de curiosii care, ca si alta data cand am mai pus cortul la vedere, ne-ar fi considerat desigur nebuni.
Termometrul ne-a aratat -19gr.C. In seara urmatoare, pe un cer senin ca lacrima- erau -20 gr.C. Nu de frig ne era teama. Eram pregatiti pentru asa ceva. Mai dormisem in cort la temperaturi chiar cu ceva mai „joase”. Si nu ne-a fost frig in cort. Si nici in cele doua zile – luni 21 si marti 22 dec.- in care am facut cate o tura dus-intors cu rucsaci mici. Atat doar ca de data asta ne-am blindat fetzele cu mastile de neopren pe care ni le cumparasem asta primavara dintr-un magazin din Chamonix. Si ne-am inaugurat si noile manusi Sealskinz ( wind stopper + waterproof + protectie termica ) pe care un Mos darnic (daduse 240 lei/pereche !! ) ni le adusese mai devreme decat Craciunul.. Zapada era ca puful de papadie ! Degeaba incercam s-o tasam ca sa fixeze tzarusii cortului. Am recurs la bolovani ramasi de la constructia pensiunii si la schiuri.
Luni a fost o zi superba din punct de vedere al cerului; albastru cum ni-l doream ! Dar contrar obiceiului, n-am plecat ” la prima ora”. Directia spre nord, pe blanda culme care din Tarnita Tzifa se ramifica: spre inainte duce spre pasul Balasana, aflat nu departe de granita, spre stanga spre varfurile Cornul Nedeii -1.776 m si Cearcanu ( pe unele harti e Cercanel )-1847 m. Brazii si bradutii ce ne flancau drumul erau impodobiti ca-n basme. Oare in cinstea noastra, amintindu-si ca noi doi am mai defilat de mai multe ori pe langa ei tot pe o vreme superba? La inceputul lunii martie 2008 defilasem cu peste 20 de colegi de club, dar atunci prin ceatza, ca sa-i ambitioneze pe acestia sa mai vina, sa poata admira de acolo – de vizavi- creasta Muntilor Rodnei in toata splendoarea ei. Asa cum o vedeam si de data asta, desi uneori estompata de cate un val efemer de ceatza ce urca din vai. Am costatat ca toate acareturile stanei Tzifa sunt reparate, modernizate. Unele incuiate, dar si una pe post de Winterraum (camera de iarna) in care ne-am fi putut adaposti de vant pana sa mancam ceva si sa bem ceai cald din termos. Am scos insa la soare o bancutza, caci era pacat sa stam inauntru. In fatza usii era si o teava cu robinet, desigur acum nefunctional.
Am pornit mai departe. Ne alegeam cu grija traseul, cautam „poteci” albe printre smocurile de iarba. Zone albe mai late, banuiam si ne-am convins a fi placi de vant care desigur -fiind recente- se sfaramau sub schiuri, asa ca mergeam doar pe marginea lor . Cu atentie se putea urca pe schiuri si chiar cobori, dar nu se putea schia, nu se puteau face viraje fara a-ti zgaria schiurile. Ne mai luau in primire rafale de vant, aici nu prea puternice. Dar privind la varfurile rodnene, vedeam ca multe dintre ele aveau „pana la palarie”, asadar acolo vantul era mai turbat. Discutand ca pe la ora 14-14.30 ar trebui sa pornim inapoi, Marlenei ii vine ideea sa ne realizam o dorinta mai veche: sa ne abatem spre stanga pana la stana de pe Coasta Plaiului a carei superba asezare o admirasem de multe ori. Am acceptat imediat cu mult entuziasm. Si pe masura ce coboram acea blanda panta spre ea si mai ales cand am ajuns la ea, privind in toate directiile ne-am convins inca o data ca e una dintre stanele cele mai fericit plasate din cele multe pe care le stim. ( Prima ce ne-a venit in gand a fost stana Cuiul Popii din Oslea ).
Candva, de la ea vom cobori poate spre acel punct al soselei numit Preluca Tatarilor, de unde speram sa ne duca o masina de ocazie napoi in pasul Prislop, sau eventual sa coboram din Pas cu o ocazie pana la Preluca si de acolo sa urcam pe schiuri.
Am ajuns inapoi „acasa” pe lumina. Dar ne aminteam ca alta data am ajuns la lumina lunii pline. De curiozitate am incercat sa-l pornim pe Max- un WV pe motorina. Desigur ca nu am reusit. Sub capota motorului era plin de zapada, dar problema era gerul. Mecanicul meu pe care l-am sunat ne-a spus in gluma sa asteptam primavara, apoi ca va trebui sa ni-l tracteze cineva pana la un garaj incalzit. Ne si gandisem ca pentru asta va trebui sa apelam la unul din prietenii din Borsa sau Moisei, sa ne trimita o platforma, caci soseaua avea inca zapada, asa ca nu imi suradea metoda remorcatului. Dar asta doar peste vreo doua zile, caci „mai aveam treaba” !
Marti dimineata, iesind din cort, ne-am amintit de ce ne-a zis in final un taran din Apuseni (satul Belioara) care insistase vehement sa nu dormim in „panzele alea” (eram patru in doua corturi), ci sa ne mutam intr-o camera din casa lui, unde chiar ne facuse foc si ne spunea ca nu ne cere bani: „No bine, dar sa nu va gasesc tzapeni la dimineata !”. N-am devenit „tzapeni” nici de data asta. Ne-a fost bine, caci avusesem grija ca sa ne imbracam ca si in seara precedenta cu mai multe „foi de ceapa” inainte de a intra in sacii de puf. Cerul prezenta doar cateve petice de cer albastru. Am pornit spre sud, catre Saua Stiol. Trecand pe langa manastirea inca in lucru, i-am salutat cu „Doamne-ajuta” pe cei 3-4 calugari care erau singura noastra companie in acel loc. Clopotele si toaca le auzeam seara si dimineata. Ne-am bucurat ca pe drumul din padure zapada era intacta, in strat uniform de cca 20 cm. Ca de data asta nu erau urme de ATV-uri sau snowmobile. Pentru acesti „iubitori de miscare in aer liber” era cam prea frig ! Dupa cca o ora, la iesirea din padure, ne-a luat in primire un pui de viscol. Dar eram bine imbracati, fetzele „blindate” inca de la plecare.
Ferestrele albastre s-au inchis ! Varfurile erau toate calarite de un „balaur” care statea bine infipt in sa. Ne-am ambitionat sa ne luptam cu vantul si gerul pana la stanele Stiol, la care in martie 2008 ajunsesem cu colegii de club si efectuasem exercitii de oprire pe panta cu si fara pioleti, beneficiind atunci de prezenta si competenta lui Fane Tulpan Le-am gasit si pe acestea reparate, incuiate, cu teava de apa, dar cu un „refugiu” in care am putut intra si in care nu patrundea deloc turbatul vant. Cei trei butuci au devenit doua taburete si o masuta. Apoi, in drum spre casa, mai ales prin zona de padure, am constatat ca parca nu mai e asa de frig. Am scos termometrul din buzunar si dupa cateva minute am constatat ca sunt doar -10 grade. Ne-am grabim spre „casa”, sa ii mai dam o sansa lui Max, de fapt noua ! Iarasi schimb de saluturi „Doamne-ajuta”cu calugarii(toti in tinuta de muncitori-constructori) ! Si am fost ajutati ! Ni s-a deschis iarasi o fereastra de soare. Am deschis capota motorului sa bata soarele si pe el, i-am pus de 3 ori contactul pentru incalzirea bujiilor, apoi -cu emotii- contactul la demaror si …. s-a intamplat minunea, motorul „torcea” normal ! Eram fericiti pentru asta.
Dar in timpul noptii ne-am dat seama la un moment dat ca ne e prea cald in saci. Am mai dat jos din haine, caci gerul se dusese. Spre dimineata am primit alt semn clar ca am scapat de ger: a inceput ploaia ! Si ne-am dat seama ca am pus cortul sub scocul de scurgere al sistemului de colectare de sub streasina cabanei ! In zori de zi, ne-am impachetat totul in rucsaci. Dar nu aveam pelerine de ploaie si nici umbrele. Am mai asteptat pana ce ploaia s-a mai domolit , am dus repede bagajele la masina. Demontand apoi cortul am constatat ca sub el era o balta de noroi. Ploaia ne-a grabit, asa ca am impachetat si ceva noroi sa-l ducem acasa.
Am urcat in Max si am cugetat indelung la planul initial de a petrece zilele de Craciun prin sate maramuresene cu dragii nostri prieteni Dan si Dia. Ne doream inca un Craciun ca-n anii copilariei, dar pe atunci nu ploua in decembrie. Craciunul e Craciun cand ulitele sunt acoperite cu zapada. Sau daca nu e zapada, sa fie macar ger, noroaiele inghetate, iar pentru poze sa fie cer albastru ! Asa ca am hotarat sa-i anuntam pe prietenii nostri ca pornim spre Cluj. Cu regret, dar cu speranta ca ne vor intelege, le-am explicat decizia noastra. In final, tura ce trebuia sa tina 7-8 zile, a fost doar un fel de tura de week-end. Ca de obicei, nu am regretat ca am plecat spre munte. Am avut doua zile in care am alunecat pe schiuri, in care am fost „departe de lumea dezlantuita”, in care admirat si am fotografiat Muntele.
Inca nu stim spre care munte vom pleca in 29 dec. Cu schiuri sau fara. Dar vom pleca sa respiram din nou munte.
Un Craciun si Un An Nou cum vi le doriti !
Dinu si Marlene Mititeanu